Primul lucru cu care te cucerește Gheorghe Glăman este relaxarea pe care o răspândește în jurul său. Indiferent cât de tensionată ar fi atmosfera, prezența sa reușește să liniștească. Probabil că ăsta a fost unul dintre atuurile cu care a putut să răzbată atât în sport, cât și în profesie. Mă întreb dacă, așezat într-o livadă, atunci când soarele se încăpățânează să rămână ascuns după nori, nu cumva prezența lui n-ar face pomii să înflorească.

„M-am bucurat că scap de mers cu oile“

Gheorghe Glăman este astăzi preșe­dintele secției de Horticultură din cadrul ASAS. Deși susține că este doar un pensionar care își dorește relaxare, în el se simte energia omului care mai are încă multe de făcut. Sau a pomului matur care pregătește încă multe fructe. Scrie cărți, participă la conferințe, e veșnic pe drumuri. Și chiar dacă nu pierde nicio ocazie să spună că nu îi place să se trezească de dimineață, rezultatele muncii sale îl contrazic. Sub o aparență lejeră se ascunde luptătorul care, odată ce s-a apucat de un lucru, nu îl lasă neterminat. Și nici n-ar fi avut cum să fie altfel.

S-a născut pe dealurile argeșene, la Dedulești („acolo unde se vând micii ăia mari“, cum ține el să precizeze), în gospodăria unor țărani înstăriți. Comu­niștii n-au ajuns până acolo cu cooperativizarea, astfel încât oamenii din zonă au dus-o destul de bine, raportat la nivelul vremurilor. Până în clasa a VII-a a studiat la școala din comună. „Probabil că de mic am prins dragostea pentru horticultură, de la livezile din zonă. Nu-mi dau seama“, spune el.

Era în vacanța de după clasa a VI-a, când fratele tatei, care era profesor de matematică și inspector școlar, a venit să petreacă un concediu de câteva zile la Dedulești. „A stat de vorbă cu tata despre liceul la care o să merg. Ei m-ar fi vrut învățător. A început unchiul să mă testeze la diferite materii și apoi i-a spus tatei: „Băi, ce ne facem cu ăsta, că nu intră nicăieri?“. Până la urmă au hotărât să merg în clasa VII-a la Păușești, lângă Râmnicu-Vâlcea, unde unchiul putea să se ocupe de mine“, își amintește. „M-am bucurat, pentru că scăpam de mersul cu oile.“

Anul următor, deși bine pregătit, n-a intrat la Școala Normală, pentru că nu avea nici ureche, și nici voce muzicală. Așa că a rămas la „Nicolae Bălcescu“, cel mai bun liceu din Vâlcea.

Cu mingea de handbal, la Horticultură

În oraș se înființase o școală sportivă, cu cinci secții. Avea profesori, terenuri, dar nu și sportivi. „La început nu m-a tentat. Dar apoi, când doi colegi din internat care se duseseră au primit maieuri, teniși, echipament, m-am dus și eu. Am luat-o ca pe o joacă la început. Apoi m-a prins“, povestește Gheorghe Glăman despre cum a întâlnit prima mare dragoste a vieții sale, handbalul.

A jucat la diverse echipe, până când, la sfârșitul liceului, era portar al Naționalei. Nici prin cap nu-i trecea că ar putea face altă facultate decât IEFS. În vacanță s-a dus acasă. „M-a întrebat tata ce am de gând și i-am spus. «Adică o să ajungi ca Mihăescu?», a întrebat părintele. Acesta era profesorul de sport de la școală, care pe la unu – două, când ăștia mergeau la sapă își lua undița și pleca la pescuit. «Da», am răspuns eu. «’Tu-ți crucea mă-tii, te dezmoștenesc! Cum să ajungi tu ca ăla?» Dodu Dumitru, consătean, care era student la Medicină veterinară în Iași, mi-a spus că «acolo există o echipă a universității și o facultate pentru flori și pomi». Nu mi-a spus și despre legume și vița-de-vie“, istorisește, plin de umor, Glăman. Și așa, călăuzit de pasiunea pentru handbal, a ajuns la întâlnirea cu al doilea stâlp al destinului său, horticultura. A absolvit facultatea în 1968 și a fost repartizat, ca stagiar, la Murfatlar.

De la 4,5 milioane butuci de vie la 350.000 ha de livadă

Un an mai târziu, pe la mijlocul lui decembrie, a fost repartizat la Ostrov. „Stoicescu, care era șeful fermei viticole, m-a trimis cu un tehnician să-mi arate via. Ninsese și am plecat cu sania. La un moment dat, ne-am oprit în mijlocul unui platou de 96 ha cu vie. Nu se vedea niciun capăt. Doar zăpadă și vie. Când am mai aflat că sunt acolo 4,5 milioane de butuci, mi-a venit să fug.“ De Sărbători s-a dus acasă și i-a povestit tatălui său. I-am zis că nu știu cum o să pot să tai atâția butuci până să înfrunzească. Tata, cu gândirea lui de țăran, m-a liniștit: „Dacă anul trecut a putut să taie via un tehnician, atunci n-o să poți tu, ditamai inginerul?“ Și așa a prins curaj tânărul inginer Gheorghe Glăman. Timp de 11 ani s-a ocupat de via de la Ostrov ca inginer, apoi ca inginer-șef și director tehnic. Până când a fost numit director la Medgidia. În fiecare an, în preajma Crăciunului, organiza câte un meci de handbal între echipa locală și glorii ale Naționalei. În 1983, cu o zi înainte de meci, l-a sunat prim-secretarul județului și l-a trimis la București, la Emil Bobu. Și, fără să știe exact cum și de ce, s-a pomenit că a ajuns să fie numit ministru adjunct al Agriculturii și director general al direcției Horticultură, în locul lui Marin Constantin. A fost primit chiar de Ceaușescu, care a întărit decizia. Dar tot Ceaușescu a revenit și l-a iertat pe Constantin după două zile, așa că Gheorghe Glăman a rămas „doar“ director general al direcției de Pomicultură, pentru aproape un an și jumătate. Din acest timp, șapte luni le-a petrecut în mașină, ca să realizeze inventarul patrimoniului pomicol din toată țara. Din 350.000 ha de livezi, câte figurau în scripte, s-a vădit că nu mai existau decât 250.000. Restul erau pășuni, pe care ici și colo mai exista câte un copac.

Paratrăsnetul lui Dincă

În februarie 1985 se afla la Institutul de la Mărgineni, când a fost chemat din nou la Ion Dincă. I s-a spus, de data asta fără prea multe fasoane, că a fost din nou numit ministru adjunct. Acum a rămas în funcție până în 1990. Multe probleme a avut de rezol­vat, dar a cunoscut și multe satisfacții. De multe ori a trebuit să fie paratrăsnetul descărcărilor mai-marilor vremii, fie ei Dincă, Bobu sau chiar Nicolae ori Elena Ceaușescu. De fiecare dată a reușit să iasă din încur­cătură, probabil ajutat de acea calitate a sa despre care vorbeam la început, de a răspândi calm în jurul său.

O întâmplare ilustrativă în acest sens s-a petrecut în toamna lui 1987. Într-o inspecție, Dincă s-a oprit și la CAP Olteni¡a. Toată lumea era la cules porumbul. Dar, pe o tarla de aproximativ 4,5 ha, era o cultură de roșii, coapte și neculese. O parte dintre ele putreziseră pe loc. Dincă a hotărât s-o aresteze pe tânăra stagiară care gira postul de șef de fermă. Glăman a fost cel care l-a făcut pe satrapul comunist să priceapă că fata este doar o stagiară, iar roșiile nu au fost culese pentru că șefii cooperativei foloseau toți oamenii la culesul porumbului. Rezultatul a fost că, în acel an, Dincă s-a ambiționat să se ocupe personal de roșii, iar România a realizat producția record de pastă de roșii de 95.000 tone, față de doar 65.000 în anul anterior.

După 1990, Gheorghe Glăman s-a înhămat la alt vis, numit UNISEM. „Am reușit să creez acolo o societate la scară națională. Am înfiinţat o secție de cercetare, am cumpărat magazine în toată țara. Era, cum se spune, boboc. Când am ieșit la pensie, am lăsat în locul meu un om care se pricepea. După două luni l-au schimbat cu un vicepreședinte PDL Ialomița, Marian Hoinaru, care a distrus totul“, spune cu regret Gheorghe Glăman. De fapt, acesta este singurul regret al vieţii sale.

Ca sfat pentru cei mai tineri spune: „Toată viața am avut un principiu, pe care îl am și acum: nu poți să conduci ceva dacă atunci când vorbești cu oamenii nu îi ai și în față. Dacă vorbești cu Ionescu trebuie să îl și cunoști.“

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2016 – pag. 42-44

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti