Conform etnografilor, măștile au fost clasificate din punct de vedere tipologic în: măști animaliere – capra, ursul; măști demonice – dracii; măști umane – moșii, babele; iar din punct de vedere funcțional, în măști funerare și teatrale. Desigur, aceasta nu este singura clasificare, însă este poate cel mai des acceptată. În unele scrieri se arată faptul că această acțiune de a se costuma este de fapt ideea și dorința omului de a se deghiza și de aceea se ascunde după un astfel de obicei. 

În prezent, mascații sunt prezenți mai ales în cetele din Bucovina, Moldova, Maramureș, Ardeal, adică în acele locuri unde încă se păstrează tradițiile cu sfințenie, și mai puțin în sudul țării ori în Capitală. Ce-i drept, sunt tot mai puține cete care aleg să expună teatrul popular Viflaimul, despre care știm că se joacă cu măști de către toți interpreții și sunt alese alte puneri în scenă cum ar fi jocul caprei, al cerbului, al urșilor, căluții, babele și moșii.

În general, se spune că toate măștile au, printre altele, și rolul de a speria spiritele rele de a intra în noul an.

De la jocul caprei, la măști draconice

Capra, cea mai comună mască și nealterată de-a lungul timpului, este întruchipată de o mască sculptată în lemn ce are maxilarul inferior mobil și este tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Fiecare zonă are specificul ei în a confecționa capra, astfel că mai poate conține două cornițe cu oglinzi, fel de fel de panglici multicolore, hurmuz și flori, despre care, de obicei, se fac și strigături. Pe lângă mască, persoana care joacă capra este acoperită cu o țesătură tradițională specifică zonei, iar în sudul țării inclusiv cu stuf.

Cerbul este întruchipat printr-o mască ce se compune tot dintr-un cap de lemn sculptat, pe care sunt așezate cele mai frumoase și mai mari coarne, un maxilar mobil, clămpănitor, iar trupul este realizat fie dintr-un covor tradițional, fie dintr-un material acoperit cu oglinzi și alte podoabe. Cerbul este înconjurat de moși și babe, de muzicieni și fel de fel de alte personaje îmbrăcate în costume populare și are momentul său singular în timpul jocului unei cete.

masti populare

Căluții sau jocul căluților aduce aminte de cultul cailor ce se practica de obicei la solstițiul de iarnă și de vară, precum și la echinocțiul de primăvară, pornind de la ideea că acest animal avea rol protector asupra gospodăriei. Sunt confecționați din materiale textile, nu neapărat țesături tradiționale, dar care impresionează prin eleganță și nu lipsesc canacii sau ciucurașii roșii.

Însă, mai ales în ultimii ani, au apărut tot felul de măști draconice, care mai de care mai urâte, venite din import și care nu respectă neapărat tradiția populară și satisface mai ales dorința de deghizare. Acestea din urmă conduc mai mult la ideea de deghizare în persoane malefice ce au rolul de a speria. Astfel, în sate este mare zarvă cu mult înainte de finalul lunii decembrie deoarece, în general, măștile se țin ascunse pentru ca persoanele din spatele lor să nu fie recunoscute. Se poate spune că este un adevărat concurs în a alege sau a confecționa cea mai urâtă mască pentru a fi cel mai greu de descoperit.

Larissa DINU

Trăim într-o lume a măștilor pentru că așa sunt vremurile... Poate că de aceea nici măștile populare ale meșterului Ion Albu din Timișești, Neamț, nu ni se par atât de ciudate și de fioroase... Face și acum măști pentru cetele de ursari și de capră, pentru anul ce vine. Încă are de lucru și este printre puținii care mai știu să le facă cum se făceau odată. Lucrează de peste 50 de ani și respectă cu strictețe tiparele tradiționale. În 2021 a fost declarat de Ministerul Culturii Tezaur Uman Viu. Măștile lui au ajuns în Franța, Germania, Italia și în Statele Unite. Descoperim în micul atelier din Timișești un om sfătos și hâtru, ca orice moldovean adevărat. De cum se îngână toamna cu iarna Ion muncește din greu. Ne spune că, de multe ori, se trezește cu noaptea-n cap ca să se apuce de lucru. „Mă trezesc la 4 dimineața și vin în atelier, se mai întâmplă să fac și schimbul trei câteodată, să lucrez noaptea, dar o fac cu plăcere pentru cei care mai au nevoie de măști autentice“, ne mărturisește Ion Albu.

Meșterul nemțean a lucrat pe vremuri ca mecanic în Roman, dar măștile, care l-au fermecat încă din copilărie, l-au făcut să se despartă de viața de la oraș. S-a mutat la Timișești, un sat de lângă Târgu-Neamț. Acum trăiește în lumea care-i place, cu moși mițoși și știrbi, cu babe hâde și vicioase, o lume în care îți zburdă gândul în voie, o lume care care te-înfioară și, în acelați timp, te înveselește. „Am aici expuse măști de babe, de moși, căiuți și urși. Acum lucrez la un cap de urs pentru o formație folclorică. Mulți moși au nasul îmbârligat, adică sunt fuduli... Am aici și babe cărora le-am făcut nasul roșu și umflat, adică sunt cam bețive... am una cu nasul pe sus, asta-i mai fudulă, nu stă de vorbă cu oricine, una-i cu nasul în jos, îi cam supărată, săraca! Asta vor să transmită măștile mele, un semtiment, o stare!“

masti 2

Jocul mascaților are, în credința populară, virtuți magice și alungă răul din casă. La Sărbători, în satele din Moldova și Bucovina cetele de mascați erau primite cu mare cinste și rar se întâmpla ca vreun gospodar să nu primească ceata. Măști și personaje mascate au fost, din cele mai vechi timpuri, în toate culturile ancestrale ale lumii, din Orient până în America de Sud. Și în credința noastră populară sunt o moștenire precreștină. „Sunt încă din vremea dacilor, spune Ion Albu. Izvoarele istorice ne spun că dacii aveau niște toiege, niște cârje magice, așa cum avem și noi în cetele de mascați. Făceau un foc mare și dansau, mascați, în jurul acestuia, apoi aruncau măștile în foc, adică alungau duhurile rele, simbol care s-a păstrat până în zilele noastre.“

Privindu-și măștile aranjate pe pereții atelierului, meșterul din Timișești ne mai spune: „Primele măști se făceau din scoarță de copac, apoi s-au făcut din blană de animale. Acum le fac din materialele pe care le găsesc prin gospodărie sau în comerț, dar respect tradiția, cum am apucat-o din bătrâni!“ Ascultându-l cum povestește, figurile caricaturale dimprejur, moșii și babele, parcă prind viață. „Eu vorbesc cu ele. Uneia îi zic că parcă îi mai trebuie un dinte în gură, la alta îi spun: «Măi, babo, ție trebuie să-ți mai tund sprâncenele!» Comunicarea asta mă ajută în muncă, vedeți că sunt toate făcute în culori vii, ca să atragă atenția.“

masti 1

Jocul mascaților era, pe vremuri, momentul de spectacol din perioada Sărbătorilor de iarnă. Ion Albu își aduce aminte: „Cu zeci de ani în urmă te duceai cu ursul, jucai capra. Când eram tânăr era obiceiul ca la sătenii care nu primeau ceata să li se fure porțile, apoi să vezi cât le mai căutau, că erau bine ascunse. Odată eram într-o ceată de mascați și ne-am urcat pe casă, la horn. Am căzut de-acolo și, nu știu cum, am alunecat direct în pivniță și, nu credeți că am stat să bem vinul omului, am dat iama la butoiul cu varză că de zeamă de varză aveam nevoie! Au fost multe pățanii de astea!“

Meșterul ia o mască de pe perete și o privește cu drag, ca pe un copil „Ce vreau să le spun tinerilor... ar trebui să se implice mai mult, să facă ceva, să nu lase tradițiile să se piardă, ar fi mare păcat!“

Măștile lui Ion Albu sunt acum împrăștiate prin toată lumea. Străinii le apreciază peste tot pe unde au ajuns. Ion Albu ne spune că până și pe americani i-a lăsat... mască cu măștile sale.

Vasile Braic

Bucovina este o zonă în care tradiţiile populare româneşti, peste care şi-a pus amprenta civilizaţia austro-ungară ca urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775, se păstrează nealterate. De la Vatra Dornei până la Rădăuţi şi Cernăuţi (Nordul Bucovinei) întâlnim cele mai spectaculoase manifestări ale credinţelor şi practicilor magice din lumea satelor din această zonă, printre care se numără şi măştile. Dacă în trecut măştile jucate la cumpăna dintre ani aveau rol de protecţie, legătură spirituală cu forţele supranaturale având funcţii magice, astăzi acestea au devenit mijloace de expresii plastice, unde magicul a subordonat esteticul în dorinţa de a impresiona asistenţa şi de  a crea spectacol prin caricaturizarea în imaginarul rural a diverselor personaje.

La Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc“, cele mai vechi măşti populare

Bucovinenii transfigurează de secole, prin măşti şi jocuri, îndeletnicirile de zi cu zi şi momentele cele mai importante din viaţa omului: naşterea, căsătoria şi moartea. Chiar dacă majoritatea măştilor şi-au pierdut caracterul ritualic de odinioară (şi au devenit laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii, babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, pădurarul, negustorul, bunghierul etc. şi nu mai sunt utilizate pentru a îndepărta boala şi energiile negative, în Bucovina există numărul cel mai mare de măşti de pe teritoriul românesc. Cele mai vechi măşti din zona de nord-est a ţării se află în patrimoniul Muzeului Bucovinei, o parte dintre acestea fiind prezentate publicului la Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc“ din Suceava.

„Măştile sunt foarte haioase, sunt executate de meşteri mascaragii (aşa se numesc meşterii care realizează măştile populare), din diferite materiale: blană, fuior de câlţi, materiale textile, pănuşi de porumb, cu ochi de sticlă, dinţi din fasole etc. În expoziţia organizată de Muzeul Etnografic sunt prezentate măşti care se joacă mai ales în cadrul obiceiurilor de iarnă. Este vorba de măşti de cap, care acoperă tot capul, şi măşti obrăzare, care acoperă doar faţa. Ca şi categorii de măşti avem măşti de urâţi (măşti de moşi, de babe – sunt acele măşti blănoase cu tot felul de accesorii) şi măşti de frumoşi, cum ar fi cele de la malancă şi hurta de împăraţi, măşti de militari cu vestoane la care sunt adăugate accesorii, oglinzi, epoleţi pe umeri, coifuri mari din pene de gâscă colorate cunoscute sub denumirea de ceacuri, şi sunt jucate doar în câteva comune din jurul Sucevei. Toate sunt piese din patrimoniul Muzeului de Etnografie, noi le avem în depozitele muzeului, sunt făcute cu ani în urmă, pentru că de la an la an această tradiţie se pierde, se fac din ce în ce mai puţine măşti care păstrează strict autenticitatea vetrei etnofolclorice din care provin. Fiecare mască din colecţia noastră are o descriere referitoare la tipul măştii, materiale folosite, localitatea de provenienţă, datarea“, ne-a spus Maria Cruşninschi, muzeograf, Serviciul de Etnografie al Muzeului Bucovinei din Suceava.

Măştile diferă de la o vatră etnofolclorică la alta

Obiectele vestimentare, piesele de recuzită şi accesoriile personajelor din diferite alaiuri şi jocuri specifice sărbătorilor de iarnă prezentate de Muzeul Etnografic din Suceava datează de la începutul secolului al XX-lea. Ceac-ul (coif mare) este o piesă de recuzită confecţionată din pene colorate întâlnită în zonele Bosanci şi Moara, în „Hurta de Împăraţi“ (ceată de Anul Nou). Penele de gâscă sunt vopsite şi lipite pe o pălărie din fetru, iar culoarea penelor relevă funcţia sau rangul personajului: general, ministru, cancelar, împărat.

Masca de ursar este întâlnită la costumul de ursar, personajul principal din „Alaiul Ursului“, fiind confecţionată din pănuşi de porumb, cârpe colorate, catifea, fuior de câlţi, fasole în zona comunei Dărmăneşti, în timp ce la Dumbrăveni aceeaşi mască are pănuşile de porumb vopsite, dar şi pene de curcan ori fâşii din piele.

Obrăzarul de urât este o mască antropomorfă care înfăţişează un chip uman din categoria „Urâţilor“, confecţionată din blană de oaie albă, brumărie, lână colorată, fasole, în tip ce obrăzarul de moş din zona Vatra Dornei, tot o mască ce înfăţişează un bătrân, este confecţionat din blană de oaie neagră, lână colorată, ţesătură din lână piuată, cârpe colorate. La Suceava obrăzarul moşului este confecţionat din  blană de oaie albă şi brumărie, lână colorată, fuior din câlţi, pălărie din fetru, scoici, fasole, mărgeluţe, în timp ce la Bălăceana pe obrăzarul moşului găsim lemn cioplit, fasole, pânză de sac, cuie. Obrăzarul de babă este o mască antropomorfă care înfăţişează un chip uman (babă) confecţio­nată în zona Sucevei din fuior de câlţi, vezică de porc, cârpe colorate, fasole, carton. Masca de ţigancă de la Ipoteşti este confecţionată din cârpe colorate, tulpan cu decor floral stilizat, fuior de câlţi, lână colorată, bănuţi din tablă.

Cinci meşteri populari duc mai departe tradiţia confecţionării măştilor populare

Măştile populare erau folosite şi la noi încă din perioada precreştină, iar ele s-au păstrat o vreme şi în creştinism, fiind legate de anotimpuri, de naştere, nuntă şi înmormântare, de evenimentele comunităţii, principalele momente din viaţa omului fiind însoţite în acele vremuri de nevoia de alungare a duhurilor rele sau de înveselire. De cele mai multe ori masca populară era concepută să fie cât mai urâtă, ca să alunge răul, după cum reiese şi din volumul „Măştile populare“, publicat de reputatul etnograf Romulus Vulcănescu în anul 1970. Deşi există o tradiţie în confecţionarea măştilor şi un ritual pentru fiecare tip de mască, care se păstrează prin viu grai din generaţie în generaţie, măştile populare sunt folosite astăzi doar în perioada Sărbătorilor de iarnă, în rest ele având rol decorativ, fiind măşti „de ţinut în casă“, pentru alungarea spiritelor rele.

De la Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina“ al judeţului Suceava, am aflat că în evidenţele instituţiei pe care o conduce sunt cinci meşteri populari care duc mai departe tradiţia confecţionării măştilor populare. Cele mai multe măşti confecţionate de meşterii populari sunt haioase, viu colorate, având rolul de a bine dispune oamenii. Niciodată un meşter nu face două măşti la fel, elementele definitorii ale fizionomiei – ochii, nasul, gura, părul fiind ingenios metamorfozate pentru a întruchipa bătrâneţea, identitatea etnică, profesia şi alte elemente specifice măştii lucrate. Fiecare mască are farmecul ei, este diferită şi exprimă ceva. Personajele reprezentate de măştile din Bucovina ironizează prostia, urâtul sau alte defecte umane, critică asupritorii şi laudă gospodarii cei mai de seamă ai comunităţii. Uneori, când este ironizat un „edil al satului“, un „lider de partid“ sau un personaj „influent în timpurile noastre“, cei care confecţionează măşti îşi atrag antipatii şi duşmani. Cea mai mare parte a măştilor confecţionate de mascaragii iau drumul străinătăţii, iar altele ajung la iubitorii de folclor şi tradiţii din toate colţurile ţării. O altă categorie de măşti antropomorfe confecţionate de meşterii suceveni, din care fac parte cele ce reprezintă vechiul cult al moşilor şi strămoşilor (măşti de babe şi moşnegi), măştile cu caracter etnic (măşti de ţigan sau cele inspirate din costumul popular al diverselor popoare), ajung la ansamblurile folclorice.

Silviu BUCULEI

GALERIE FOTO

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti