M-a șocat fraza: „Clădim anual munți de haine, deși în acest moment există haine produse cât să ne îmbrăcăm cu toții vreme de 100 de ani.“ Oare așa să fie? Se pare că da, iar problema este mult mai mare pentru că nu doar industria produce mai mult decât noi avem nevoie, ci și calitatea produselor este din ce în ce mai proastă. Pornind de la această idee s-a dezvoltat și conceptul mondial de fast fashion, adică moda rapidă. Cât afectează moda rapidă mediul înconjurător? Enorm, spun specialiștii, iar acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri.

Cu ce ne îmbrăcăm…

Știm cu toții că industria modei este una dintre cele mai mari din lume și reprezintă cca 2% din Produsul Intern Brut (PIB) global. Din păcate, este, de asemenea, unul dintre cei mai mari poluatori din lume, al doilea după petrol. Mai mult decât atât, potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, industria modei generează în jur de 10% din producția globală de dioxid de carbon, adică mai mult decât zborurile internaționale și transportul maritim la un loc, iar motivul este moda rapidă. Acest termen se referă la articole de îmbrăcăminte produse la prețuri ieftine, care de obicei copiază cele mai recente stiluri expuse pe marile podiumuri și sunt trimise rapid prin magazine pentru a maximiza tendințele actuale. Este un fenomen relativ recent, dar expansiunea sa rapidă este îngrijorătoare din perspectiva durabilității. Studiile arată faptul că, la nivel global, se cumpără aproximativ 80 de miliarde de piese de îmbrăcăminte noi în fiecare an, adică cu 400% mai mult decât în urmă cu doar două decenii. Atât cumpărăm, dar de produs se produce mult mai mult și deci rezultă alți munți de haine. Pradoxal, cu cât ne place mai mult să cumpărăm, cu atât mai puțin se pare că ne place să le purtăm, iar cercetătorii britanici au arătat faptul că un cumpărător obișnuit din Marea Britanie poartă doar 70% din ceea ce are în garderobă. În cealaltă parte a lumii, în Australia, de pildă, care este cel de-al doilea mare consumator după SUA, 85% dintre hainele cumpărate ajung la groapa de gunoi.

Și acum vin întrebările: tu ce cumperi, de ce cumperi? De nevoie sau de plăcere? Nevoia este susținută de un motiv real sau este un moft? Te gândești unde și cum au fost produse hainele pe care ți le dorești? Cel mai probabil, nu! Și aș fi ipocrită să spun că eu fac acest lucru, însă, cercetând acest subiect, mi-am schimbat părerea. De exemplu, eu nu m-am gândit unde sunt produși blugii pe care îi cumpăr frecvent sau câte ore a lucrat cineva la ei, ori din ce material și cum au fost obținuți, ori cât a afectat producția acestora mediul înconjurător. Se pare că mult mai mult decât mi-aș fi putut imagina. Iar problemele încă de la obținerea materialului, modul în care au fost afectați acei oameni când l-au prelucrat ori cât de mult poluez eu când îi spăl. Am aflat cu stupoare că fibrele sintetice pe care producătorii le preferă au poate același efect negativ ca un PET aruncat în natură. Da, poliesterul, nailonul și acrilul rezistă în natură și până la o mie de ani. De fapt, cele mai multe dintre articolele de îmbrăcăminte din întreaga lume sunt realizate din poliester, o fibră sintetică derivată în principal din petrol. Acesta a depășit bumbacul ca principală fibră textilă a secolului 21, punând capăt sutelor de ani de dominație a acestuia. Piața globală pentru fire de poliester va cunoaște o creștere de 106 miliarde dolari în 2022, ajungând la 174,7 miliarde doalri până în 2032. Mai mult decât atât, se estimează că producția anuală de fibre de poliester va depăși 92 de milioane de tone în următorii 10 ani, adică va fi o creștere de 47%.

Așa că vă propun ca, în momentul citirii acestui material, să vă uitați pe etichetele hainelor pe care le purtați. Cu siguranță majoritatea veți regăsi cel puțin unul dintre materialele menționate mai sus. Bun, cu toții le avem, nu mulți dintre noi le donăm ori purtăm haine donate sau cumpărate de la magazine de tip second-hand, deci poluăm constant. Dar știți cât de mult poluăm și atunci când le spălăm? Un studiu demonstrează faptul că o singură piesă vestimentară poate genera peste 1.900 de microfibre de plastic într-un singur ciclu de spălare. Îngrijorător, nu? Poate înțelegem acum când vedem cât de limitată poate deveni apa și la noi în țară. Începem să simțim și să ne temem că acel concept conform căruia apa este resursă inepuizabilă își pierde din veridicitate.

Impact social negativ

Fast fashion ori moda rapidă este dăunătoare și din perspectivă socială. Potrivit unui raport Oxfam din aprilie 2016, peste 60 de milioane de oameni lucrează în industria confecțiilor. Dintre aceștia, peste 15 milioane au sediul în Asia. Acolo lucrează în proporție de 80% femei, adesea tinere ce provin din medii rurale sărace.

Pentru a dezvolta cantități mari de îmbrăcăminte în mod ieftin, companiile se angajează în practici degradante din punct de vedere ecologic. De exemplu, ajungem din nou la apă. Știați că producția de îmbrăcăminte este cea de-a doua practică consumatoare de apă din lume? Ei bine, da, se pare că în industrie sunt folosiți anual aproape 79 de miliarde de metri cubi de apă.

Și, fără a face reclamă sau antireclamă unui brand sau altul, cred că ar trebui ca marii producători să inițieze mult mai multe programe de susținere și reciclare. De exemplu, Zara, unul dintre cele mai cunoscute branduri mass market din lume, cu magazine aproape în orice mall, din orice oraș, a decis ca 50% din articolele pe care le vinde în 2022 să fie realizate din materiale reciclate și „bumbac cultivat ecologic”. Alte branduri cunoscute și îndrăgite și la noi, H&M, Gucci, Saint Laurent ori Alexander McQueen, au lansat rapoarte de sustenabilitate care detaliază obiectivele de a folosi mai multe materiale reciclate sau organice.

E un pas mic, ar spune unii comparativ cu impactul pe care l-au produs de-a lungul timpului asupra mediului, dar tot este mai bine decât nimic. De undeva trebuie să începem și noi, consumatorii, și ei, producătorii.

Ce ar trebui să facem cu toții?

– Să reciclăm sau să reutilizăm hainele vechi;

– Să donăm la rândul nostru hainele pe care nu le mai purtăm;

– Să alegem calitatea în detrimentul cantității;

– Să alegem haine din in, cânepă, lână, bumbac sau mătase;

– Să ne gândim la nevoia reală atunci când vrem să cumpărăm un obiect vestimentar;

– Să nu mai cedăm tendințelor și să ne cumpărăm un lucru doar pentru că este la modă.

Larissa DINU

În numărul trecut al revistei am făcut o succintă prezentare a cifrelor care definesc industria textilelor și a îmbrăcămintei. Spuneam atunci că civilizația modernă va plăti un bir important pentru cochetăria de care dă dovadă prin faptul că industria hainelor este una dintre cele mai poluante. În rândurile următoare revenim cu date și statistici legate de impactul pe care acest sector de activitate îl are asupra mediului înconjurător.

Producerea fibrelor naturale determină epuizarea mai rapidă a resurselor naturale

Producția de materii prime, spre exemplu culturile pentru fibre naturale, este responsabilă pentru o mare parte din impactul pe care industria textilă și a confecțiilor îl are asupra mediului. Bumbacul care, potrivit unui raport din 2015 al Planului european de acțiune pentru îmbrăcăminte (ECAP), reprezintă mai mult de 43% din toate fibrele utilizate pentru îmbrăcămintea de pe piața UE, este considerat deosebit de problematic pentru că necesită cantități imense de pământ, apă, îngrășăminte și pesticide. Impactul bumbacului biologic asupra mediului este redus drastic pentru că, prin comparație cu bumbacul convențional, folosește mai puțină apă și poluează mai puțin. Ponderea bumbacului durabil a crescut de la 6% în 2012 la 19%  în 2017. Potrivit raportului Pulse of the Fashion Industry din 2017, fibrele naturale au cel mai mare impact asupra mediului. Producerea mătăsii este un proces care determină epuizarea resurselor naturale și încălzirea globală, bumbacul contribuie excesiv la lipsa apei, iar obținerea lânii contribuie la amplificarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, industria testează și fibre naturale utilizate mai puțin frecvent, cum ar fi cânepa, inul și urzica, care necesită mai puțină apă, îngrășăminte și pesticide.

Jumătate de milion de tone de microfiber de plastic ajung în ocean după spălarea hainelor

Poliesterul, care este fabricat din combustibili fosili și care nu este biodegradabil, a reprezentat 16% din fibrele utilizate în haine conform ECAP. Principalele sale avantaje sunt că, spre deosebire de bumbac, nu necesită atât de multă apă, trebuie spălat la temperaturi mai scăzute, se usucă rapid, nu are nevoie de călcare și poate fi reciclat în fibre virgine (noi). Cota de piață a poliesterului a crescut de la 8% în 2007 la 14% în 2017. Și totuși, în pofida avantajelor prezentate mai sus, există studii  potrivit cărora o singură încărcătură de rufe de haine din poliester (de asemenea, nailon și acril) are peste 700.000 de fibre microplastice care eliberează toxine în mediu și care pot ajunge în alimentele destinate consumului uman. Estimările arată că în fiecare an aproximativ jumătate de milion de tone de microfibre de plastic ajung în ocean după spălarea hainelor. În prezent, industria experimentează cu poliester bio-bazat realizat cel puțin parțial din resurse regenerabile, cum ar fi amidon și lipide din porumb, trestie de zahăr, sfeclă sau uleiuri vegetale. În momentul de față provocarea este de a găsi materii prime care nu concurează cu producția de alimente și care nu necesită cantități mari de apă și pesticide.

Potrivit Boston Consulting Group (SUA), la nivel mondial, în 2015, industria textilă și de îmbrăcăminte a fost responsabilă pentru consumul a 79 miliarde de metri cubi de apă, a generat 1.715 milioane de tone de emisii de CO2 și 92 milioane de tone de deșeuri. Din nefericire, estimările anunță  că până în 2030 aceste cifre vor crește cu cel puțin 50%. Estimările arată că, dacă numărul de purtare a unei haine ar fi în medie dublat, emisiile de gaze cu efect de seră ar fi cu 44% mai mici.

Peste 1.900 de substanțe chimice sunt utilizate în producția de îmbrăcăminte

Filarea materiilor prime în fire, țeserea lor în țesături și aplicarea tehnicilor de finisare, cum ar fi vopsirea sau conferirea de rezistență și strălucire țesăturilor sunt procese cu consum mare de energie în care sunt utilizate cantități mari de apă și substanțe chimice. Peste 1.900 de substanțe chimice sunt utilizate în producția de îmbrăcăminte, dintre care 165 sunt clasificate de către UE drept periculoase pentru sănătate sau mediu. Conform raportului Pulse of the Fashion Industry din 2017, vopsirea poate necesita până la 150 de litri de apă pe kilogram de țesătură și, în țările în curs de dezvoltare, unde are loc cea mai mare parte a producției și unde legislația de mediu nu este la fel de strictă ca în UE, apa uzată este adesea evacuată nefiltrată în căile navigabile. Producția de articole de îmbrăcăminte în sine folosește o cantitate semnificativă de energie pentru echipamente de cusut, lipire, sudură și cusătură. Decupajele care rămân după ce modelele pentru haine au fost realizate sunt, de asemenea, responsabile pentru aproximativ 20% din deșeurile de țesături din industrie.

Materiale inovatoare sustenabile

Celulozele sunt fabricate din plante, sunt regenerabile, biodegradabile. Celulozele derivate din celuloza obținută din pasta de lemn dizolvată a copacilor produc, spre exemplu, în jur de 9% din fibrele utilizate în producția de haine la nivelul Uniunii Europene. Principala provocare este aprovizionarea durabilă cu acest tip de materie primă. Prin urmare, industria lucrează cu materiale inovatoare care sunt mai sustenabile, precum lyocell (cunoscut și sub denumirea de Tencel, fabricat din celuloză din eucalipt, arbore cu creștere rapidă care nu necesită irigare sau pesticide), bemberg (cunoscut și sub numele de cupro, fabricat din căptușeală de bumbac care este un subprodus obținut după extragerea uleiului din semințe) și Piñatex (obținut din frunze de ananas). Materia primă cel mai frecvent utilizată în industria textilelor este vâscoza.

(D.Z)

Societatea actuală este o imensă mașinărie de consum. În anumite sectoare producem mai mult decât este necesar, folosim mai puțin decât am crezut inițial că avem nevoie și generăm tone întregi de deșeuri care otrăvesc planeta. Industria textilă și de îmbrăcăminte s-a dezvoltat incredibil de mult pe baza unui apetit nesaturat pentru haine. Din nefericire, proverbul „obrazul fin cu cheltuială se ține“ se aplică cu prisosință în cazul acesta pentru că plata pentru „cochetăria“ de care civilizația modernă vrea să dea dovadă este incomensurabilă. Industria despre care vorbim este una dintre cele mai poluatoare și are un impact negativ asupra mediului între 2% și 10%. Potrivit unui raport realizat în 2019 de către Parlamentul European, textilele sunt pe locul 4 în topul produselor cu cea mai mare presiune în privința utilizării materiilor prime principale și a apei și pe locul cinci în privința emisiilor de gaze cu efect de seră.

Mai multe haine, prețuri mai mici, calitate inferioară

La nivelul Uniunii Europene, cantitatea de haine cumpărate pe persoană a crescut cu 40% în doar câteva decenii. Acest lucru a fost determinat de scăderea prețurilor și de rapiditatea de livrare către consumatori. Aproximativ 5% din cheltuielile familiilor din UE au ca scop achiziționarea de îmbrăcăminte și încălțăminte. Cca 80% din banii folosiți în această direcție sunt cheltuiți pe haine și 20% pe încălțăminte. S-a estimat că în 2015 cetățenii UE au cumpărat 6,4 milioane de tone de îmbrăcăminte nouă (cca 12.66 kg de persoană). Potrivit aceluiași raport se estimează că între 1996 și 2012 cantitatea de haine cumpărate de persoană în UE a crescut cu 40%. În același timp, mai mult de 30% din hainele din dulapurile europene nu au fost folosite mai mult de un an. Odată aruncate, peste jumătate din articolele de îmbrăcăminte nu sunt reciclate, ci ajung în deșeurile menajere mixte și ulterior sunt trimise la incineratoare sau depozite de deșeuri. Conform aceluiași raport, între 1996 și 2012 prețul îmbrăcămintei a crescut cu 3%, dar prețurile de consum în general au crescut cu aproximativ 60%. Aceasta înseamnă că prețul îmbrăcămintei a scăzut de fapt cu 36%. În același timp, ponderea îmbrăcămintei în consumul casnic a rămas în mare parte aceeași: a fost de 5% în 1995 și de 4% în 2017. Un alt aspect care condiționează această stare de fapt este dezvoltarea rapidă a industriei modei. Lanțurile multinaționale de retail se bazează pe producția de masă folosind de obicei materiale de calitate inferioară, prețuri mici și volume mari de vânzări.

UE, al doilea cel mai mare exportator după China

Potrivit Euratex, în 2017 industria textilelor și a confecțiilor din UE a avut o cifră de afaceri de 181 miliarde de euro, pe piață activau 176.400 companii (în principal IMM-uri), iar numărul de angajați ai sectorului era de peste 1,7 milioane oameni. Declinul producției europene de textile a fost determinat de cotele textile impuse de Organizația Mondială a Comerțului, începând cu anul 1990 și încheiate în 2005. Între 1998 și 2009, sectorul a pierdut aproximativ jumătate din lucrătorii săi și cifra de afaceri a scăzut cu 28%. După liberalizarea comerțului cu textile, ponderea importurilor de îmbrăcăminte la nivel european a crescut de la 33% în 2004 la 87% în 2012. Astăzi, industria de textile și îmbrăcăminte are cele mai multe produse pe piața internă a UE fabricate în afara Uniunii, adesea în țări cu standarde de muncă și de mediu mai scăzute. Potrivit Comisiei Europene, în 2015 principalii exportatori către UE au fost China, Bangladesh, Turcia, India, Cambodgia și Vietnam. Cu toate acestea, conform Euratex, industria textilă și de îmbrăcăminte din UE a exportat produse în valoare de 48 miliarde euro în 2017. Astfel Uniunea Europeană a devenit al doilea cel mai mare exportator din lume (o mare parte este exportată în special către țările din Asia de Est sau Africa), după China. În 2015 UE a importat textile produse în valoare de 112 miliarde euro din țări terțe.

Producția de materii prime, transformarea acestora în fibre, realizarea țesăturilor și vopsirea lor necesită cantități enorme de apă și substanțe chimice, inclusiv pesticide pentru cultivarea materiilor prime, cum ar fi bumbacul. Vorbim practic despre o amprentă ecologică mare datorită apei, energiei și substanțelor chimice utilizate la spălare, uscare și călcare, precum și la microplasticele aruncate în mediu.

Doar 1% din hainele vechi sunt reciclate

Raportul Parlamentului European arată că doar 15%-20% din textilele nefolosite au fost colectate pentru reutilizare sau reciclare în 2005. Se estimează că 11% din îmbrăcămintea uzată și textilele de uz casnic au fost colectate în Italia în 2015 și mai mult de 70% în Germania în anul 2011. Nu este totuși clar ce proporție din hainele colectate este reutilizabilă, dar există date potrivit cărora doar 1% sunt reciclate în haine noi. Pentru a echilibra cumva balanța au fost propuse diferite modalități de abordare a acestor probleme, inclusiv dezvoltarea de noi modele de afaceri cum ar fi închirierea de îmbrăcăminte sau proiectarea produselor într-un mod care să faciliteze reutilizarea și reciclarea (mod circular). O altă soluție presupune cumpărarea a mai puține haine și de calitate mai bună (mod lent) ) și, în general, orientarea consumatorilor către alegerea unor opțiuni mai durabile. Odată colectate, hainele pot fi fie refolosite ca haine de mâna a doua, fie reciclate, dar în prezent ambele alternative sunt mai degrabă la nivel de teorie decât de practică.

(D.Z.)