Lumea satului 750x100 19 martie
update 28 Mar 2020

Copilăria în Holocaust

Am citit şi încerc să-mi imaginez...

Acea perioadă, acele momente erau destul de încărcate emoţional. Chiar şi un copil, care nu avea încă suficient de bine dezvoltată capacitatea de a realiza amploarea sau gravitatea anumitor fapte ori întâmplări, tot putea rămâne marcat de ceea ce se întâmpla în preajma lui, cu temeri legate de acţiunile celor pe care îi privea cu groază. 

Acele clipe care păreau parcă interminabile, mai cu seamă pentru o anumită etnie, au maturizat prematur o mare parte din copiii acelei perioade.

Era greu pentru un copil să îndure plecarea părinţilor, fraţilor, rudelor, prietenilor. Le urmărea cu lacrimi în ochi ultimii paşi, fără a şti dacă îi va mai vedea vreodată. Erau duşi undeva, într-un loc despre care nimeni nu ştia nimic. Sperau totuşi că n-o să le fie rău, ba chiar că într-o zi se vor revedea. Un gând frumos, plăcut, deşi imaginea, faptele lăsau un gust amar. Era plăcut să vezi, să simţi cum oamenii îşi păstrau speranţa, dar trist  să-ţi imaginezi că poate nu se vor mai revedea vreodată.

Era greu să privească ceasul, de frica SS-iştilor, bănuitori la orice mişcare, dar şi pentru că ar fi constatat scurgerea timpului până la un nou transport. 

Era sfâşietor să vezi cum pleacă toţi, cum erau înghesuiţi într-un vagon de animale, cum primeau apa şi mâncarea în condiţii inumane, era...

Urma şi ziua plecării ultimilor oameni din sat, repet, de o anumită etnie. Un ultim transport. Era atât de greu să vezi cum lasă în urmă o întreagă viaţă în care au agonisit cât au putut pentru ei şi urmaşii lor, case lăsate vraişte, bagaje scoase în mijlocul drumului, oameni care loveau tot ce prindeau, controlau şi adunau tot ce găseau de valoare. Parcă se bucurau să vadă umilinţă, suferinţă..., în fine, e greu de explicat în cuvinte tot ce se petrecea.

După plecarea ultimului transport urmau zile greu de suportat, zile în care au stat închişi, înghesuiţi într-un vagon 80 de persoane. Nu aveau toţi loc, erau înfometați, era, din nou, ceva atât de greu de imaginat, inuman!

Următoarea staţie, Auschwitz, locul în care se afla lagărul de concentrare, în care zicala era „Munca te face liber“. Departe de cei care fuseseră aduşi acolo această zicere... Toţi aveau un drum lent, dar sigur, către moarte. Femeile erau separate de bărbaţi, mamele de copii, fiecare luând-o pe drumuri diferite, neştiind dacă se vor mai întâlni vreodată. Se făcea o selecţie „riguroasă“ în care cei care încă mai aveau lucruri valoroase, până şi dinţi din metale preţioase, erau forţaţi într-un mod barbar să le predea. Apoi, toţi mergeau către gaura morţii, o gaură în care, odată ajunşi acolo, urmau să fie gazaţi, apoi incineraţi. Imagini de neînchipuit pe care omenirea n-ar vrea să le mai vadă ori despre care să mai audă vreodată.

Povestesc supravieţuitorii, este bine să luăm aminte.

„Cine a coborât odată în infern va şti să preţuiască un răsărit de soare.“ (Octavian Paler)

Andrei Oprea-Banu

Exemple de urmat... Bazarul copiilor, concept unic în România

Cristina Cochinescu este absolventă a Colegiului de Artă „Carmen Sylva“ Ploiești, a urmat Dreptul și un master în probleme de constituționalitate la București, a predat ca profesor de pian tot la „Carmen Sylva“, a fost magistrat-asistent vreme de 13 ani la Curtea Constituțională a României, a pus bazele unei grădinițe private și unei firme de evenimente, s-a alăturat echipei „Prahova în Acțiune“, unde este vicepreședinte, și creează evenimente unice în peisajul prahovean: „Ploieștiul în culori“, „Bazarul copiilor“, „Târgul urban de ateliere“, „Tocuri pe biciclete“. Acestea sunt doar câteva dintre acțiunile care se leagă de numele Cristinei Cochinescu. În peisajul provincial, trebuie să recunoaștem că inițiativele de acest fel prind extraordinar, iar „Prahova în acțiune“, asociație nonprofit fondată de conf. univ. dr. Mihai Apostolache, cu un curs denumit „Pregătit pentru a realiza ceva măreț“, a creat un soi nesperat de... nu îmi place termenul, dar altul mai potrivit nu găsesc... emulație la nivelul județului și mai ales în rândul tineretului.

– Intuiesc faptul că fiecare idee pe care ați transpus-o în realitate are în spate o poveste. Și ați început prin a pune bazele unei grădinițe private.

– Eu am patru copii, trei fetițe și un băiat. Împreună cu o prietenă a mea am creat o grădiniță, „Ploieștiul în culori“ se numește, care să corespundă criteriilor și valorilor mele despre ceea ce înseamnă educația. Eu sunt foarte exigentă din acest punct de vedere, inclusiv al alimentației, iar acolo se consumă, de exemplu, produse bio. Ulterior am cedat acțiunile, dar toți copiii mei, care între timp au devenit elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva“, băiatul tocmai a fost admis, sunt înscriși la această grădiniță, fiindcă unitatea este exact ce-mi doresc eu de la învățământul românesc.

– Apoi ați creat o firmă de evenimente.

– Organizarea evenimentelor, lucru de care mă ocup și în cadrul Asociației „Prahova în Acțiune“, este domeniul meu de activitate preferat. Am înființat într-adevăr o firmă și am început să organizez evenimente oficial; neoficial fac așa ceva de 25 de ani: spectacole, concerte, evenimente adresate copiilor, mediului de business etc. Am adus în Prahova lucruri foarte noi; eu sunt, de pildă, singurul organizator de evenimente senzoriale din România...

– Pe urmă ați inventat „Bazarul copiilor“.

– Da, e un concept unic în România, de altfel dețin și marcă înregistrată. Ideea a venit de la sora mea, care locuiește în Franța. Ea a participat acolo la un astfel de eveniment cu câteva zeci de copii, mi s-a părut extraordinar de frumos totul și am zis că e momentul să aducem și în România un astfel de concept. La prima ediție am avut 15 copii, cu tot cu ai mei și ai prietenei mele, Mădălina Corciu, care este la fel de mult ca mine implicată în organizarea evenimentului. Țin minte că mă uitam la tot spațiul acela mare și gol (n.n. Sala Sporturilor „Olimpia“ Ploiești, Turnul Parașutiștilor) și mi-am zis că nu mă las până nu umplu toată zona cu copii. Și s-a întâmplat întocmai, am ajuns la 400 de participanți.

– După primele ediții nu v-ați descurajat?

– Structura mea e să nu mă las descurajată. Toate lucrurile în viață avansează în momentul în care există eșecuri, neîmpliniri, frustrări... De-acolo creștem! Uneori un rateu este o binefacere pentru noi fiindcă învățăm alte lucruri, evoluăm practic foarte mult.

– Care a fost următoarea idee pusă în practică?

– Am organizat un concurs de talente, se numește chiar așa, „Cel mai talentat copil“. Am avut o singură ediție, totul este în stand by, dar nu am renunțat la idee. Un alt eveniment este „Târgul urban de ateliere“, ajuns la a treia ediție, o concepție sută la sută proprie. Știți, eu fiind foarte implicată în comunitate și mai ales în zona de parenting, având mulți prieteni și conexiuni în oraș, m-am gândit că mi-ar plăcea să-i aduc pe toți în același loc. La prima ediție am chemat inclusiv SMURD-ul să facă gratuit (totul a fost gratuit) lecții demonstrative de prim ajutor pentru copii. La acțiunea din toamnă, care s-a desfășurat sub umbrela Asociației „Prahova în Acțiune“, au fost câteva sute de participanți și 30 de ateliere. La următoarea ediție țintesc să ajungem la 50 de ateliere și 1.000 de copii.

– Și ajungem la „Tocuri pe biciclete“, eveniment marca „Prahova în Acțiune“.

– Această idee a tocurilor pe bicicletă a venit de la un prieten, Daniel Chelsoi; eu am rezonat pe loc cu ideea, am propus evenimentul președintelui asociației, Răzvan Stănciulescu, iar el de asemenea a agreat imediat sugestia, deci am dat drumul la treabă. La prima ediție am avut 100 de participanți înscriși, asta pentru că am limitat noi numărul, iar la ediția următoare, fiindcă totul a mers foarte bine și am început să creăm o rețetă, am mărit la 300 de participanți, noutatea fiind că am inclus și bărbații în această acțiune (îmbrăcați cu pantalon lung, cămașă și pantofi). Denumirea rămâne un brand, o să și înregistrăm marca.

– Sunt receptivi/deschiși oamenii la astfel de acțiuni?

– Da, sunt foarte deschiși. Noi am mai avut un eveniment (n.m. – tot ideea Cristinei Cochinescu) pe 11 mai 2019, sub egida „Prahova în Acțiune“, „Picnic în parc“, iar în 24 de ore s-au înscris 600 de persoane. O dovadă suficientă de deschidere, nu? Scenariul ar fi că oamenii aduc de-acasă pătura și coșul cu merinde, iar noi le oferim, prin intermediul partenerilor, niște kit-uri de participare la eveniment, în baza cărora pot beneficia de apă, cafea, limonadă. La următoarea ediție intenționăm să avem 1.000 de participanți. Alt exemplu: avem acum un program, Coder Dojo, prin care îi învățăm pe copii, cu ajutorul unor mentori, să programeze pe calculator. În câteva zile de la anunțarea proiectului s-au ocupat 60 de locuri. Oamenii află despre noi, ne urmăresc, ei știu ce facem.

– Cum îi percepeți dvs. pe locuitori vizavi de acțiunile dvs.?

– Oamenii vor să experimenteze stări frumoase, să simtă că aparțin comunității, că pot contribui ei înșiși la ceva anume. Noi, în asociație, am pornit de la un grup de prieteni, iar pe parcurs ni s-au alăturat foarte mulți oameni frumoși, care au idealuri comune cu noi, care gândesc ca noi, au aceeași viziune, avem mulți voluntari... Așa am reușit să creștem spectaculos într-un timp foarte scurt. Locuitorii ne susțin și simțim că, pe zi ce trece, latura asta frumoasă a oamenilor ia amploare. În general, într-o comunitate, e foarte ușor să spunem că nu se întâmplă nimic. Și zic mereu: pentru a mișca lucrurile, trebuie să faci și tu ceva!

– Comunitatea de afaceri reacționează pozitiv la toate aceste acțiuni?

– Pot spune că sunt motorul, sunt primii care au venit alături de noi. Avem parteneri consacrați care sprijină evenimentele organizate de mine și, de curând, de asociație, unii au dorit să devină partenerii noștri oficiali pentru toate evenimentele pe care le organizăm. De altfel, eu sunt activă și în comunitatea de business. La Ploiești există Bizz. Club de vreo patru ani, unde antreprenorii se întâlnesc săptămânal; este o comu­nitate foarte activă, cu oameni de calitate!

Maria Bogdan

  • Publicat în Magazin

Aplicația PlantSnap. Când tehnologia face totuși ceva pentru copii și pentru... natură

Îmi spunea nu demult un prieten că „ar fi grozav să știm mai multe despre natură, să recunoaștem păsările după cântecele lor, să cunoaștem mai multe despre copacii la umbra cărora ne odihnim...“

Spusele lui mi-au amintit de o scenă care m-a surprins grozav și m-a adus cu picioarele într-o realitate pe care uneori mi-e greu să o accept. O copilă de 12-13 ani, „emancipată“ de traiul în București, la zi cu toate cunoștințele despre tehnologiile puse la dispoziție de telefoanele mobile de ultimul răcnet, se minuna toată la vederea unei șopârle despre care credea că este... pește. Era prima oară în viața ei când vedea o astfel de vietate. Și prima oară pentru mine când am conștientizat cu adevărat cum sunt copiii de azi. Privați de lumea reală în care trăim. Captivi într-o lume virtuală care de cele mai multe ori nu dă doi bani pe sentimente și unde au toate șansele să își piardă personalitatea. Cred că puțini înțeleg că acolo se petrece o dictatură care răpește copiilor șansa de a se descoperi pe ei înșiși.

Și lumea asta superbă care își desfășoară forțele în jurul lor. Este o depersonificare în masă. M-am întrebat dacă există vreo salvare pentru copiii care își irosesc zilele privind într-un monitor inert și lipsit de emoție. Dacă există vreo cale de mijloc, vreo șansă de a-i recuceri. Și am constatat că nu sunt singura care își pune aceste întrebări. Că există oameni care au înțeles reversul medaliei și încearcă să transforme tehnologia într-un aliat al copiilor.

Mi-a atras atenția o informație despre aplicația mobilă PlantSnap prin care poți identifica plantele, florile, copacii, cactușii și ciupercile. Ideea acestei aplicații îi aparține lui Eric Ralls, un antreprenor îndrăgostit de natură. Într-una dintre vizitele sale la un prieten a descoperit o plantă pe care nimeni, nici măcar inteligența artificială, nu o putea identifica. Așa a început totul, iar astăzi aplicația PlantSnap poate recunoaște până la 90% dintre toate speciile de plante și pomi cunoscute din aproape fiecare țară. În baza de date a aplicației sunt înregistrate 316.000 de specii și 90 de milioane de imagini. Cum funcționează aplicația? Simplu. Este suficient să fie instalată pe telefonul mobil, să faci poză unei plante și, prin recursul la baza de date, aceasta va fi identificată.

S-a creat o șansă care trebuie exploatată corespunzător. S-a făcut o punte pe care o putem folosi pentru a reveni la realitate.

(L.Z.)

  • Publicat în Magazin

„Pădurea copiilor“. Un puiet pentru fiecare nou-născut

Un proiect al Asociației ViitorPlus pornit de la ideea de a planta și îngriji câte un puiet pentru fiecare nou-născut din țara noastră a început să prindă contur. Cei implicați în această misiune sunt oameni inimoși, cu viziune, dar mai ales sensibilizați de pericolele care pândesc din cauza dezinteresului față de terenurile degradate, aflate în proces de deșertificare sau eroziune. Aceştia speră ca eforturile lor să fie recompensate an de an cu imaginea verde a unor noi suprafețe ajunse la stadiul de masiv. Lucru care se întâmplă deja.

Rezultatele proiectului

Prima campanie de plantări demarată în anul 2008 a dat startul unui fenomen a cărui amploare o vom vedea în timp. Totuși, munca de voluntariat a peste 9.650 de persoane implicate activ în cele 16 campanii, desfășurate în 4 locații, a făcut să înverzească 282.500 de puieți. Din cele 38 ha pe care s-au făcut plantări, 8 ha din Dragoș-Vodă, județul Călărași, împădurite de ViitorPlus au ajuns la stadiul de masiv. Putem spune așadar că avem prima pădure înființată de un ONG din România. Acest lucru a fost posibil și prin susținerea inițiativei de către donatori individuali, companii, alergători, dar și prin organizarea și participarea la evenimente sportive.

„În cadrul proiectului Pădurea copiilor am ales să plantăm numai în sudul țării, în zonele de câmpie, deoarece această regiune este cea mai afectată de lipsa pădurilor. În prezent, suprafața ocupată de păduri este între 2,5 și 5%, în condițiile în care într-o zonă de câmpie se recomandă minimum 2%“, spun reprezentanții asociației ViitorPlus.

Nenumărate semnale de alarmă au fost trase de-a lungul timpului, lipsa perdelelor forestiere din Bărăgan a fost dezbătută de autorități în multe conferințe și întâlniri oficiale, însă fără rezultate remarcabile. Se știe prea bine că absenţa pădurilor din această regiune a determinat apariția fenomenului de deșertificare, reducerea cantităților de precipitații, degradarea solului, schimbarea caracteristicilor florei și faunei specifice zonei. Iar lista problemelor ar putea continua. Din păcate, nu mai este timp. Este imperios ca acum să fie luate măsuri. Până în acest moment asociația ViitorPlus a plantat și îngrijit 4 păduri (Vâlcele și Dragoș-Vodă, județul Călărași, Drăgănești-Vlașca și Poroschia, județul Teleorman) unde s-au folosit atât puieți de talie mare, cât și puieți de talie mijlocie, semimijlocie și mică.

Anul acesta 3 ultramaratonişti – Andrei Roşu, Vlad Tănase și Andrei Gligor – au alergat la două dintre cele mai extreme curse din lume: 6.633 Arctic Ultra, la -50°C (Cercul Polar) și la Marathon des Sables, la +50°C în Deșertul Sahara. Efortul acestor tineri a fost pentru a trage un semnal de alarmă astfel încât oamenii să conştientizeze riscurile la care ne expunem în lipsa pădurilor.

Cum se aleg terenurile

plantari

Pentru ca Pădurea copiilor să existe trebuie trecută prima etapă, cea a identificării terenurilor care respectă criteriile de selecție stabilite de proiect. Conform acestor criterii, terenurile trebuie să fie publice, administrate de Consiliul Local, să permită soluționarea unor probleme de mediu cum ar fi: nivelul scăzut de împădurire la nivel de județ, refacerea terenurilor agricole degradate, asigurarea unor perdele de protecție pentru așezări sau terenuri agricole învecinate, stoparea eroziunii de suprafață. De asemenea, se dorește asigurarea în timp a durabilității proiectului prin parteneriat cu Consiliul Local, care își asumă în acest context obligații pe termen mediu și lung, acceptarea acestui gen de inițiative de către comunitatea locală și implicarea ei în acest sens.

Întregul proiect este realizat din fonduri private, provenite de la persoane fizice și companii.

Plantarea nu garantează împădurirea

Așa cum spun inițiatorii proiectului Pădurea copiilor, „crearea unei păduri reprezintă un proces de lungă durată care se întinde pe parcursul a zeci de ani și nu este de ajuns o plantare pentru ca în locul respectiv să se dezvolte o pădure. Angajamentul pe care ni l-am asumat referitor la principiile dezvoltării durabile ne-a determinat să apelăm la experți silvici și împreună am realizat un proiect tehnic pentru fiecare perimetru împădurit“. Așa se face că toate propunerile privind compoziția de regenerare, schema de plantare, numărul de puieți la hectar, tehnologia de plantare, de pregătire a solului vin din partea unor oameni avizați.

Alegerea speciilor de plantare se face în urma unor analize de sol și ținând cont de condițiile naturale ale zonei, astfel încât acestea să poată supraviețui pe terenul respectiv. În plus, se ține cont de procentele din fiecare specie în parte, pentru ca solul să fie îmbunătățit, biodiversitatea stimulată și pădurea să se dezvolte în condiții cât mai bune.

Înhămarea la un astfel de proiect înseamnă asumarea unei responsabilități pe termen lung pentru că stadiul de masiv se atinge după 5-6 ani în funcție de specii, iar până atunci trebuie făcute nu doar lucrări pentru înființare, ci și lucrări de îngrijire (prașile, mulciri) realizate manual sau mecanizat, revizuiri, completări, descopleșiri.

Instalarea pe cale artificială se poate considera încheiată cu succes în momentul în care cultura forestieră se poate dezvolta singură și nu mai necesită lucrări de îngrijire. După constituirea stării de masiv are loc trecerea de la existența izolată, când fiecare exemplar trebuie să învingă acțiunea dăunătoare a unor factori biotici și abiotici, la existența în comun când fiecare exemplar beneficiază de protecția colectivă a arboretului nou format.

„De fiecare dată când ne-am extins am urmărit să facem lucrurile ca la carte, pentru ca zonele plantate să se transforme în păduri“, spuneau cei de la ViitorPlus, iar acest mod de gândire ca și rezultatele palpabile de care cu toții beneficiem – adică cele 4 păduri – a fost recunoscut și de Gala Societății Civile care a acordat asociației ViitorPlus premiul I pentru activitatea desfășurată în 2010 în cadrul proiectului „Pădurea copiilor – Adoptă un copac“.

aleg sa impaduresc

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 46-47

  • Publicat în Mediu

Cine mai are grijă de copiii şi bătrânii satelor?

Interviu cu părintele profesor doctor Mihai MILEA, preşedintele Fundaţiei Umanitare Sfântul Sava din Buzău

Cine străbate azi multe dintre satele ţării nu poate să nu afle cu durere şi amărăciune de existenţa multor bătrâni, dar şi copii de vârstă şcolară care, în absenţa unui sprijin firesc din partea familiei, a statului sau al obştii, dar şi al celor care au datoria să le poarte direct de grijă, duc o viaţă precară, ca să nu spunem „lăsaţi în grija nimănui“. Prea puţini dintre noi încearcă să le vină cumva în ajutor, cu adevărat. O fac, ici-colo, unele fundaţii umanitare, cu mai mult sau mai puţin succes. Una dintre acestea este Fundaţia Sfântul Sava de la Buzău, care mai bine de două decenii a iniţiat diferite forme de sprijin, între care şi organizarea unor cămine de bătrâni şi copii.

Date fiind reuşitele de până acum în această privinţă, ne-am adresat părintelui profesor doctor Mihai MILEA, preşedintele fundaţiei amintite.

– Sfinţia Voastră, ştim că pentru început aţi organizat în satul natal, în comuna Câmpeni-Buzău, un astfel de aşezământ, iar de anul trecut aţi iniţiat un altul în comuna Baba Ana – Prahova...

– Da. Şi doresc să vă spun cu bucurie că sunt mulţumit cu ceea ce am făcut.

Cămin de bătrâni şi de copii în mijlocul câmpului

Aşezământul social de la Baba Ana, care poartă numele de „Savaliada“, este încă în curs de amenajare, fiind vorba de o lucrare amplă şi costisitoare, deoarece clădirile dezafectate ale unei foste unităţi militare au fost în părăsire 12 ani, până ce Fundaţia Sf. Sava le-a preluat pentru a crea un centru social multifuncţional.

Acest aşezământ funcţionează pe principiul de „autogospodărire“ şi „autofinan­ţare“. El este administrat direct de Fundaţia noastră, care are o experienţă în acest domeniu de peste 20 ani de lucru în multe proiecte sociale amplasate în mai multe judeţe ale ţării. În acest moment la centrul social „Savaliada“ de la Baba Ana, întins pe 10 ha în zona Banciu, s-au amenajat: un centru administrativ, o mică brutărie ţărănească, o microfermă de vaci, o bucătărie, un foişor, o ciupercărie, un solariu legumicol.

Anul acesta avem în proiect, pentru a fi finalizate: un cămin pentru bătrâni în vârstă şi un cămin pentru femei vârstnice, de asemenea şi un palat al copiilor, unde vor fi găzduite mame singure cu copiii lor. Se lucrează şi la un centru medical în fosta infirmerie a fostei unităţi militare, unde vor fi asigurate îngrijiri medicale primare, precum şi de întreţinere a celor bolnavi. Pe parcursul finalizării tuturor clădirilor din acest centru social vom pune la dispoziţie şi dotările corespunzătoare potrivit normelor în vigoare.

– De fapt, cu cine faceţi toate aceste lucrări oricum costisitoare, fiindcă fundaţia dumneavoastră nu are venituri proprii?

– Cu localnici din satele din jur, voluntari, cu materiale provenite din sponsorizări. În ceea ce ne priveşte, ne străduim să iasă o lucrare bună şi de calitate. În toate aceste lucrări de reparaţii şi de reamenajare, am implicat profesionişti, în calitate de voluntari, şi mulţi oameni de bine, care au fost mereu alături de noi în toate proiectele pe care le derulăm. Iată, la solariul legumicol, unde toată vara producem roşii, castraveţi pentru toate celelalte centre sociale ale Fundaţiei, sunt implicaţi şi ţăranii din zonă, din satele din jur, care au experienţă în acest domeniu agricol. În clipa de faţă, la Baba Ana sunt doar muncitorii şi persoanele pe bază de „contract de voluntariat“, care lucrează aici zilnic. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu, care este mare şi bun, ca în anul acesta să aducem şi primii beneficiari pentru acest centru social.

Ca şi la celelalte cămine de bătrâni de la Câmpeni, Ulmeni şi Năeni, toate din judeţul Buzău, nu percepem taxe fixe pentru acei oameni în vârstă şi nici pentru copii. Vreau să precizez că avem ca prioritate cazurile sociale, fiindcă la noi vin, de regulă, numai aceia care nu au posibilităţi materiale ori au pensii mici sau nu au deloc. Cei care au o pensie cât de mică o donează la aşezământ, păstrând foarte puţin şi pentru ei, pentru cheltuielile personale. Selecţia acestor persoane defavorizate este simplă: prin biserică, în cele mai multe cazuri, deoarece „Biserica Sf. Sava“ Buzău este deschisă zilnic, toată ziua şi aici descoperim tot felul de situaţii dramatice. De asemenea, unele primării ne aduc la cunoştinţă astfel de cazuri sociale. Cât îi priveşte pe elevii de la centrul social „Savaliada“ din Baba Ana, aceştia vor învăţa la cea mai apropiată şcoală. În cazul nostru de aici, şcoala este la circa 3 km de Baba Ana, iar lecţiile vor fi pregătite într-un club care va fi amenajat corespunzător, la noi, potrivit normelor didactice în vigoare. Sperăm ca în maximum trei luni să terminăm, tot aici, la Baba Ana şi Capela Sf. Ştefan cel Mare şi Sfânt, care va fi ca o inimă a acestui centru de asistenţă socială al fundaţiei noastre.

– Am înţeles că la aşezământul de la Baba Ana veţi avea şi o mică stupină, cu care veţi îndulci şi sufletele bătrânilor asistaţi.

– Da. Biserica este în sine şi o mare forţă spirituală. Ea este ca o mamă bună iubitoare, cum o definea şi marele poet naţional Mihai Eminescu. Or, o mamă bună oferă aici şi lucruri frumoase. Avem aici şi o mică stupină în care lucrează un mic fermier tânăr. Îl cheamă Ionuţ Vuţă, un tânăr dornic de afirmare şi plin de generozitate, în toate activităţile centrului social Savaliada. În proiectele noastre sociale ne străduim să punem mult suflet, credinţă în Dumnezeu, iubire şi toate le facem cu bucurie. Eu am deprins toate acestea din familia mea numeroasă; doisprezece fraţi, care am trăit aproape de Baba Ana, în satul Câmpeni, judeţul Buzău. Din familie am deprins „munca în echipă“ şi „bucuria de a trăi pentru cel de lângă tine“.

Pe dealuri răsar centrele de asistaţi ai bisericii…

– Ce ne puteţi spune despre celelalte centre ale Fundaţiei dumneavoastră?

– În ceea ce priveşte celelalte cămine de bătrâni, de la Năeni şi Câmpeni (pentru femei), Ulmeni (pentru bărbaţi) vă spunem cu mare bucurie că acestea sunt acum funcţionale, în condiţii bune. An de an le îmbunătăţim cu ajutorul lui Dumnezeu şi dorim ca toate acestea să fie „oaze de linişte sufletească“. Şi la Câmpeni, şi la Ulmeni avem în proiect să le extindem prin noi construcţii. În această toamnă am lucrat si la modernizarea „Taberei de copii Sf. Sava“ din Bisoca-Buzău, iar la Tabăra de tineri din Delta Dunării, la Maliuc, am făcut rost de un nou acoperiş. Suntem, cum s-ar spune, într-un „mare şantier naţional“, în care sunt implicaţi mai mulţi voluntari şi oameni de bine. Oricând aşteptăm sprijin material, financiar şi idei, precum şi propuneri constructive de la oricine doreşte...

– Vă dorim mult succes în grija dvs. faţă de bătrânii şi copiii defavorizaţi de soartă!

– Vă mulţumim foarte mult şi vă aşteptăm pe la noi. Fie la câmpie, la deal şi munte, fie în Delta Dunării!

Abonează-te la acest feed RSS