reclama youtube lumeasatuluitv
update 10 Aug 2022

„Uite, barza“, proiectul care a prins din zbor 9.000 de voluntari

În 2017 Societatea Ornitologică Română împreună cu Enel lansa „Uite, barza“, un proiect dedicat berzelor albe, păsări protejate prin lege. Astăzi aplicaţia smartphone concepută special în cadrul acestui proiect are 9.000 de utilizatori şi a ajuns pe locul şase în topul aplicaţiilor de călătorie. Sonia Florian, responsabil relaţii cu publicul din cadrul companiei Enel, ne-a vorbit despre proiect şi despre impactul extraordinar pe care l-a avut în rândul oamenilor.

Un cuib poate cântări până la o tonă

‒ „Uite, barza“ este primul proiect citizien science din România, iar compania Enel a avut un rol important în derularea lui. Când a debutat acest proiect și care au fost obiectivele lui?

‒ Am început să discutăm despre acest proiect cu partenerii noștri de la Societatea Ornitologică în anul 2016, iar proiectul a debutat în 2017. Toți am văzut mergând prin țară cuiburi de berze. De cele mai multe ori, ele sunt construite pe stâlpii de electricitate. Interesant este că în fiecare an aceste păsări care migrează vin primăvara în țară și stau aici până la sfârșit de vară, întorcându-se de fiecare dată la același cuib pe care îl măresc și îl îmbunătățesc. De la an la an acest cuib crește în anvergură, adâncime și greutate. Un cuib de barză poate să depășească câteva sute de kilograme și am auzit chiar și de cuiburi cu o greutate de o tonă. Pe măsură ce cuiburile devin mai grele apasă pe conductoarele electrice aeriene. Astfel, în timpul creșterii puii se aventurează spre marginile cuibului, pot să atingă conductoare neizolate și să se electrocuteze. Barza este o pasăre cu o anvergură mare a aripilor și atunci când are aripile deschise poate să atingă conductoare neizolate și să se ajungă la un scurtcircuit. Există așadar riscuri pentru barza albă, care este protejată prin lege, dar și pentru rețeaua de electricitate. Noi suntem prezenți cu rețeaua de distribuție în trei din cele opt regiuni de distribuție din România, iar în zonele pe care le gestionăm noi apar câteva zeci de cazuri anual. De multă vreme încercăm să găsim soluții pentru a preveni aceste situații, iar colaborarea cu Societatea Ornitologică Română a făcut cumva ca eforturile noastre să devină mai structurate și să aibă o bază științifică.

Aplicaţia este foarte simplă şi te conduce de la un pas la altul

‒ Ce atribuții i-au revenit companiei Enel în cadrul acestui proiect?

‒ În primul rând, am făcut un schimb foarte eficient de informații cu cei de la SOR și aceasta a fost probabil cea mai importantă componentă a proiectului. Vorbind cu specialiștii de la SOR, am înțeles mai bine care sunt pericolele, cauzele şi ce se poate face. Am aflat de la ei că este foarte important să recenzăm câte perechi de berze vin în țara noastră şi unde cuibăresc. Acestea își petrec aici multe luni și este vorba chiar despre o perioadă importantă din viața lor pentru că în timpul petrecut aici depun ouă. Pentru ca pașii privind protecția berzelor și a rețelei electrice să se facă cât mai organic era necesară o bază de date vastă legată de existența și poziționarea acestor cuiburi. Practic, ne-am dat seama că aceste informații ne ajută și pe noi, nu doar pe cei de la SOR. Realizarea aplicației pentru telefonul mobil „Uite, barza“ a fost ceva cu care am rezonat atât noi, cât și cei de la Societatea Ornitologică. Este o metodă modernă, digitală și care, pe bază de voluntariat, implică fiecare cetățean. Practic, oricine este preocupat de natură are un telefon mobil și își descarcă aplicația „Uite, barza“ poate să ofere informații prețioase despre acel cuib. Aplicația este foarte simplă și te conduce de la un pas la altul. Trebuie să introduci locația exactă, poți să încarci chiar și o fotografie, sunt și câteva întrebări la care poți răspunde legate de cuib. Introduci niște informații simple, colectate la nivel empiric, nu trebuie să fii specialist, dar care vor fi colectate într-o bază de date gestionată apoi de oameni de știință care sunt preocupați de soarta berzelor albe. De aici și denumirea citizien science, adică de la cetățean la știință. Iar pe noi ne ajută să identificăm mai ușor zonele în care se pot produce accidente la rețeaua electrică. Practic, suprapunem informațiile din aplicație peste harta rețelei și aflăm astfel unde este necesar să intervenim. De cele mai multe ori se impune montarea unui suport metalic care înalță cuibul original. Astfel acesta nu mai apasă pe firele rețelei electrice și se creează distanța de care au nevoie păsările pentru a nu atinge accidental conductorii. Nu se intervine însă asupra structurii sau conformației cuibului.

S-au instalat câteva sute de suporți

‒ Spuneați că aplicația vă ajută să identificați mai ușor zonele unde sunt probleme. Care sunt concluziile până acum în ceea ce privește incidența situațiilor de risc pentru păsări și rețeaua electrică?

‒ Păsările își construiesc cuiburile pe o rază de câțiva kilometri în proximitatea surselor de hrană. Sigur, în apropiere trebuie să fie un lac, o apă curgătoare sau o zonă mlăștinoasă. La intersecția zonelor preferate de berze pentru cuibărit și prezența rețelei electrice pot să apară riscurile despre care vorbeam. S-au instalat deja câteva sute de suporți. Încercăm să instalăm și teci termoizolante tot cu rolul de a crea o barieră între elementele care constituie rețeaua electrică și păsări. Am încercat să acționăm relativ uniform pe toate cele trei zone de distribuție pe care le avem – Muntenia, Banat şi Dobrogea și este un proces continuu. Urmărim situația şi primim informații de la an la an.

‒ Există o anumită perioadă în care se fac aceste lucrări astfel încât să nu fie deranjată viața păsărilor?

‒ Cei de la SOR ne-au explicat că este bine ca aceste lucrări să se realizeze atunci când păsările se află în migrație. Colaborăm foarte mult cu ei, aproape de la caz la caz. Îi ținem la curent cu toate intervențiile pe care le facem, tocmai pentru a ne asigura că le facem în cel mai bun mod posibil. Atunci când apar situații mai speciale, când berzele s-au întors deja, dar există cuiburi care le pot pune viața în pericol, specialiștii de la SOR examinează situația și ne spun dacă este in regulă să intervenim. Dacă păsările au depus ouă atunci trebuie să așteptăm ca acestea să plece în migrație.

Laura ZMARANDA

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

  • Publicat în Mediu

Specie nouă de pitulice în fauna din România

Este vorba despre pitulicea de munte orientală (Phylloscopus orientalis). Este prima observație documentată pentru țara noastră a acestei specii de pitulice. Descoperirea a fost făcută de un grup de ornitologi de la Societatea Ornitologică Română, Centrala Ornito­logică Română și Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioana Cuza“ din Iași, la Agigea.

Specia nouă din fauna României a fost inelată de dr. Emanuel Baltag. „Era ora 09:00 dimineață, pe 7 septembrie, iar drd. Petrișor Galan a fost cel care a scos specia din plase. Eu am inelat-o, am plasat inelul cu seria și numărul de identificare pe piciorul păsării.“ Specia nouă de pitulice din fauna României nu are dimensiuni impresionante. Este o pasăre de talie mică, lungimea corpului ei ajunge la 11-12 centimetri, iar greutatea nu depășește 11 grame. Primele semnalări ale speciei în România au fost făcute de ornitologul Robert Ritter von Dombrowsky în volumul „Păsările României“. Pasărea a fost semnalată încă din 1898, dar niciun cercetător nu a putut prezenta dovada că specia a fost observată și identificată corect în țara noastră.

„Pitulicea aceasta este semnalată ca specie cuibăritoare în Balcani, care iernează în Africa. Cu toate acestea, nu putem afirma că specia cuibărește și la noi. Pitulicile migrează spre Africa, nu iernează la noi, dar unele dintre ele, uneori, pornesc în migrație spre nord, iar apoi își schimbă traseul. Pasărea a fost capturată și inelată în migrație, nu ne putem pronunța, așadar, dacă specia cuibărește și în România“, a mai spus dr. Emanuel Baltag.

Inelările ornitologice sunt cea mai veche metodă de studiere a migrației păsărilor. Cu ajutorul unor plase care nu rănesc păsările, ornitologii le capturează, efectuează apoi identificarea păsărilor, le măsoară, le cântăresc și le aplică un inel ornitologic pe picior. Odată recapturate de alți ornitologi, păsările trec din nou prin același procedeu și se poate afla din bazele de date de unde provin și alte detalii preluate de biologi. Până la această oră, pitulicea de munte orientală nu poate fi văzută în România nici măcar la muzee, aceasta fiind prima observație documentată a speciei.

Societatea Ornitologică Română

  • Publicat în Magazin

Păsările, indicatorul sănătății Planetei Albastre

Pe Planeta Albastră totul este într-o ordine ierarhică incredibilă. Fiecare ființă, indiferent cât de infimă ar părea în ochii stăpânitorului absolut al pământului, are rolul ei. Este o verigă din lanțul fragil al biodiversității. Și noi, oamenii, suntem o verigă din acest lanț. Ultima și, contrar tuturor percepțiilor, nu cea mai importantă. Natura poate supraviețui fără noi. Însă noi fără natură suntem sortiți pieirii. Ca să ne salvăm trebuie să învățăm mai mult despre natură și despre necuvântătoarele ei extraordinare. Știați, spre exemplu, că păsările sunt un indicator al sănătății mediului înconjurător? Mai multe despre splendidele înaripate ale României aflăm de la Ovidiu Bufnilă, reprezentant comunicare Societatea Ornitologică Română.

„România are între 380 și 400 de specii de păsări sălbatice. Există trei categorii, și anume păsări sedentare, care nu pleacă niciodată (spre exemplu, pițigoii și vrăbiile), cuibăritoare (spre exemplu, egretele mici) și specii de pasaj precum cocorii. Speciile cuibăritoare vin în România pentru a cuibări, iar apoi pornesc în migrație spre țări mai calde. Gâsca cu gât roșu, cea mai mică și cea mai periclitată specie de gâscă sălbatică din lume, cuibărește în Siberia și parcurge 9.000 de kilometri pentru a ierna în România, în Dobrogea. Spre finalul perioadei de iernare ajunge către zona Deltei Dunării și chiar pe apele Mării Negre. Apoi se reîntoarce în Siberia. Speciile de pasaj trec în migrația lor prin România și au nevoie să găsească aici „halte“ cu apă, resurse de hrană și locuri pentru odihnă. Delta Dunării și Dobrogea sunt ideale. Păsările se opresc aici, își refac rezervele de grăsime care le asigură energie și apoi pleacă. Cât timp vom avea aceste zone naturale protejate va fi foarte bine.“ – Ovidiu Bufnilă

Vanellus vanellus reprezintă 50% din populația cuibăritoare globală și este considerată o specie vulnerabilă amenințată de pierderea habitatelor propice în favoarea agriculturii. În România specia numără între 65.000 și 130.000 de perechi.

„Când vorbim despre biodiversitate, vorbim despre un lanț trofic. Dacă dispare o verigă, cu siguranță vor dispărea și celelalte. Vă dau exemplul banal al ciorilor, păsări pe care nu mulți le îndrăgesc. Cioara este un sanitar, o pasăre omnivoră care se hrănește și cu gunoaiele din orașe. Ciorile își fac cuiburile în copaci destul de înalți. Foarte puțină lume știe că aceste cuiburi sunt folosite și de șoimi. Aceștia nu își construiesc propriile cuiburi, ci le ocupă pe cele ale ciorilor. Așa că, dacă distrugem o colonie de ciori, cu siguranță vom distruge și cel puțin unul sau două cuiburi de șoim. “

„Egreta mică este pasărea de la care a pornit adevărata mișcare de protecție a mediului și a păsărilor. În perioada anului 1900 moda impunea ca doamnele să poarte la pălărie o pană de egretă. Era singurul motiv pentru care aceste păsări erau vânate. În momentul în care femeile au decis să nu mai folosească pene naturale la pălărie, egreta mică a fost salvată de la dispariție. Mișcarea a pornit din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Cu această pasăre a început totul.“

Potrivit SOR, populația europeană de pelican creț este estimată la un efectiv de până la 2.000 de perechi cuibăritoare. Din cauza efectivelor reduse și a degradării continue a condițiilor de cuibărit, această specie este amenințată cu dispariția.

„Biosfera Deltei Dunării este forma supremă de protejare a păsărilor sălbatice. Acolo toată viața este protejată, vânătoarea este interzisă, iar gradul de protecție este foarte mare. Cea mai mare colonie de pelicani din Europa este în Delta Dunării, în zona Roșca – Buhaiova. Doar foarte rar acolo intră biologii pentru a face studii științifice. Noi, spre exemplu, în fiecare an numărăm pelicanii din Delta Dunării alături de specialiștii Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Însă nu facem acest lucru mergând cu barca și intrând în colonie, ci zburând pe deasupra lor la o înălțime care să ne permite totuși să facem o fotografie pe care să putem identifica punctele albe. Fiecare punct alb este un pelican. Așa se face monitorizarea. Nu intervenim absolut deloc. În momentul în care nu intervenim și lăsăm natura să își urmeze cursul nu se pot întâmpla decât lucruri bune. Este cea mai bună metodă de conservare.“

„Să vorbim despre vulturi. Contrar a ceea ce se crede, aceștia nu vânează, ci sunt păsări necrofage. Se hrănesc cu hoituri, deci elimină boli. Sunt echipa de curățenie a naturii pentru că se hrănesc cu hoituri și astfel elimină pericolul răspândirii bolilor. Din păcate, la ora actuală, în țara noastră nu mai există nicio specie de vultur. Accidental mai apare uneori câte un exemplar. Anul trecut, spre exemplu, am avut prima oară după 83 de ani un zăgan în România. Era un pui ieșit dintr-un ou de la o grădină zoologică. După dispariția vulturilor și a dropiilor, care apar accidental în țara noastră, pelicanul creț a ajuns cea mai mare pasăre din România. Și această specie este însă periclitată. Anul trecut coloniile de pelicani creți au primit o lovitură foarte grea. Aproape 200 de păsări au murit în urma unei epidemii de gripă aviară.“

„Unele specii sunt hulite pe nedrept pentru că avem prea puține cunoștințe despre ele. Cucuveaua cuibărește în apropiere de casele oamenilor și se hrănește cu rozătoare. Ciuful de pădure – iarna își face dormitoare și se strâng cu zecile – se hrănește tot cu rozătoarele din sate și orașe. Oamenii se tem de aceste păsări și le strică de multe ori cuiburile. Cucuveaua și-a câștigat un nume rău famat din Evul Mediu. Atunci când murea cineva se organiza un priveghi și, pentru că atunci nu existau geamuri, se deschideau obloanele. Lumina de veghe atrăgea insectele și moliile. Molia mare este o delicatesă preferată de cucuvele. Deci unde erau un priveghi, o lumină și o molie apărea și o cucuvea. De aici a apărut legenda conform căreia cucuvele prevestesc ceva rău și chiar moartea cuiva.“

„Pentru protejarea biodiversității se poate face întotdeauna mai mult și totul ar trebui să pornească de la omul simplu. Situl Natura 2000 este o zonă în care biodiversitatea este conservată și în care anumite activități sunt interzise. Măsurile de conservare trebuie să se ia în acord cu toți factorii implicați, și anume custozii (fiecare zonă protejată are un custode care face un plan de management), agricultorii, societățile comerciale (cele piscicole, spre exemplu), gestionarii fondului cinegetic. Ideea este să nu se creeze un conflict. Atunci când te duci și tai o pădure vei distruge vizuini, cuiburile de pasăre, mediul pentru insecte și habitatele mamiferelor. Este o situație în care impactul antropic este extrem de puternic și de negativ. Toți trebuie să respecte planul de management care ține seama și de activitățile umane, dar și de biodiversitate.“ – Ovidiu Bufnilă

Piciorongii sunt prezenți pe cea mai mare parte a continentului european, cu excepţia zonelor nordice. Astăzi Himantopus himantopus este periclitat. În România specia numără între 1.500-6.000 de exemplare.

Stârcul cenușiu, cea mai mare specie de stârc din țara noastră, cuibărește în aproape toată Europa și se întâlnește în preajma lacurilor, râurilor, iazurilor și mlaștinilor, dar uneori și în iazurile de grădină din zonele urbane. În România specia numără între 4.500-6.000 de perechi. În trecut, declinul populațiilor a fost pus pe seama pesticidelor, care au ucis adulții, au cauzat moartea embrionilor și au făcut ca toată coaja ouălor să fie subțire și casantă.

„Deși suntem în anul 2017, ornitologia este la început în România. Deocamdată facem monitorizări pentru a ști linia de trend la foarte multe specii de păsări sălbatice. După 27 de ani putem spune că populația de pelicani comuni este în creștere. În schimb, populația de pelican creț este în declin. O dată la 10 ani facem un recensământ al berzelor albe și calculăm linia de trend nu doar în România, ci și în Europa. Suntem implicați în 17 custodii la ora actuală, ceea ce înseamnă că avem 17 arii naturale protejate în care avem grijă să nu fie luate alte măsuri decât cele de conservare a biodiversității, dar ținem cont și de comunitățile locale. Suntem implicați în proiecte de monitorizare a păsărilor din zonele umede și a terenurilor agricole pentru că acolo se înregistrează cel mai mare declin. Din păcate, și banala vrabie de casă a început să intre într-un declin ușor. Putem să ajungem la un moment dat în situația londonezilor. În Londra mai sunt la ora actuală doar trei locuri unde mai pot fi văzute vrăbiile de casă și se organizează tururi pe bani. Dacă vrei să vezi o vrabie de casă vine un ghid pe care îl plătești, te duce, vezi, faci poze și ai plecat.“– Ovidiu Bufnilă.

GALERIE FOTO

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Turism