2022, al treilea cel mai călduros an din istoria României
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Mediu
Resimțim efectele schimbărilor climatice tot mai mult și tot mai des. Iarna nu mai este iarnă, iar vara este mult diferită de cele cu care eram obișnuiți. Dovadă fiind ultimul an, 2022, care a fost declarat de autorități ca fiind al treilea cel mai călduros an din istoria României, iar efectele asupra mediului înconjurător și asupra agriculturii nu au întârziat să apară.
Creșteri de temperatură
Potrivit specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie RA, ANM, anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, iar cei mai călduroși cinci ani din perioada 1900-2022 au fost: 2019, 2020, 2022, 2015 şi 2007. Anul trecut, temperatura medie anuală în țara noastră a fost de 11.77°C, iar abaterea termică de 1.55°C faţă de media perioadei 1981-2010.
„Această statistică demonstrează ceea ce simțim cu toții de foarte mulți ani, că schimbările climatice amenință și afectează întreaga planetă, nu mai putem vorbi de o problemă locală sau de o problemă națională. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are la dispoziție resursele necesare pentru a lupta împotriva acestor schimbări climatice: avem, prin componenta Păduri și protecția biodiversității, din PNRR, un buget total de 1,173 miliarde de euro și ambiția noastră este să creștem suprafața împădurită cu acești bani. Totodată, pădurile sunt cele mai reziliente la efectele schimbărilor climatice, pot lupta cel mai bine cu aceste manifestări ale vremii și contribuie la reglarea climei. Toamna trecută am adoptat Strategia Forestieră Națională care stabilește norme obligatorii pentru împădurire și reîmpădurire, păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. De asemenea, proprietarii de păduri și terenuri sunt încurajați și stimulați acum pentru ca suprafețele pe care le dețin să fie conservate și valorificate la adevăratul lor potential, iar aceștia primesc 456 de euro/an/ha timp de 20 de ani pentru transformarea acestor terenuri în păduri. Prima de sechestrare forestieră este o măsură prin care stimulăm transformarea cât mai multor terenuri din România în viitoare păduri“, a declarat ministrul Barna Tánczos.
Conform aceleiași surse, ANM, perioada 1991-2020, considerată perioadă climatică actuală de referinţă conform recomandărilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, înregistrează o creştere cu 0.5 C la nivelul temperaturii medii multianuale anuale a aerului în România, faţă de perioada anterioară 1981-2010.
La nivel decenial, cele mai mari creşteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele 2 decenii (2001-2010 şi 2011-2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se de altfel, frecvent, recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere şi anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior, arată aceeași sursă.
Mai mult decât atât, pe parcursul anului 2022, temperatura maximă a fost de 39,8°C, înregistrată în localitatea Săcuieni, județul Bihor, în data de 1 iulie. Cantitatea medie anuală de precipitații a fost de 528,9 l/mp, anul fiind declarat secetos și extrem de secetos.
Cu alte cuvinte, timp de 9 luni s-au înregistrat abateri termice lunare pozitive, cele mai mari, în ordine descrescătoare, fiind în lunile februarie şi decembrie/+3.1°C, urmate de noiembrie / +2.6°C, august/+2.0°C, iunie/ +1.8°C, iulie/ +1.7°C, octombrie/ +1.6°C, ianuarie/ +1.3°C și mai/ +0.4°C. Decembrie 2022 a fost a treia cea mai călduroasă lună decembrie din 1961 şi până în prezent. În vara 2022 a fost emis cel de-al doilea cel mai timpuriu cod roşu de caniculă în ţara noastră, în intervalul 30 iunie -1 iulie, pentru zonele joase din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud din vestul și nord-vestul ţării.
Din graficul de mai jos reise cantitatea de precipitaţii sezoniere înregistrate în anul agricol 2021-2022 în România, comparativ cu media climatologică a perioadei 1981-2010, iar concluziile sunt mai mult decât evidente.
Statistica alertelor meteorologice din perioada 2017-2022 pune în evidenţă intensitatea, frecvenţa şi extinderea ariei fenomenelor meteorologice periculoase cu impact asupra activităţii socio-economice, arată ANM.
La nivel european, cel mai călduros an
Conform statisticilor, 2022 a fost în Europa cel mai călduros an înregistrat vreodată. În 12 țări au fost doborâte recordurile de temperatură. În prezent, planeta este cu 1,2°C mai caldă decât în perioada preindustrială, ca urmare a schimbărilor climatice cauzate de om, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S). Mai mult decât atât, aceeași sursă arată că temperaturile din Europa au crescut de peste două ori mai mult decât media globală în ultimele trei decenii. În aceste condiții, vara trecură este considerată ca fiind cea mai călduroasă din istorie în Europa, doborând recordurile de temperatură în 12 țări, cum ar fi Italia, Spania și Croația.
La sfârșitul verii, precum și în lunile octombrie și decembrie, au fost înregistrate cele mai mari creșteri de temperatură. De exemplu, în Franța și Slovenia s-au înregistrat anomalii de temperatură cu 3°C sau mai mult în octombrie, în timp ce în Croația și Grecia s-a înregistrat o abatere de 3°C în luna decembrie.
Nici anul acesta nu a început prea bine. În loc de zăpadă, în majoritatea zonelor din țară s-au înregistrat temperaturi record. Mai mult decât atât, ziua de miercuri, 18 ianuarie 2023, a fost cea mai caldă zi de ianuarie din istoria României, la toate cele 35 de stații meteorologice din țară. La Turnu Măgurele s-a stabilit un nou record absolut pentru luna ianuarie, au fost 22,5°C grade, față de precedentul record de 22,2°C înregistrat pe 7 ianuarie 2001, la Oravița. Și în București a fost doborât un nou record, respectiv 20,6°C la stația Băneasa, 20,3°C la Filaret și 19,8°C la Afumați.
Larissa DINU
Articole înrudite
-
Schimbările climatice și epoca de semănat
in Agrotehnica -
APIA primește Cereri de plată aferente anului 2023 pentru schema de ajutor de stat - Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor
-
Protecția turbăriilor în contextul schimbărilor climatice
in Mediu -
Agricultura regenerativă trebuie să facă parte din soluția de diminuare a efectelor schimbărilor climatice
-
Arta, costul vieții și protestele activiștilor de mediu
in Mediu -
Munca în zadar și postulatele lui Koch (I)
in Apicultura -
Legumicultura în spații protejate, o alternativă sigură la schimbările climatice
in Agrotehnica -
Migrarea păsărilor, influențată de schimbările climatice
in Mediu -
Proiect de conștientizare a schimbărilor climatice în rândul tinerilor
in Mediu -
Este CO2 un gaz atât de dăunător?
in Mediu
Articole recente - Lumea Satului
- Totul despre tuberoze. Cum să le crești, să le îngrijești și să te bucuri de beneficiile lor
- Meșterii populari, vestitori ai primăverii la Iași
- Rețetă de post - chiftele de ghebe
- Reducerea stresului de înțărcare cu ajutorul nutrețurilor combinate ale institutului IBNA BALOTEȘTI
- Schimbările climatice și epoca de semănat
- KORVETTO™ – Erbicidul nr. 1 pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță
- APPR devine Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România
- Întâlnirea fermierilor din județul Iași cu cercetătorii
- Noi produse pentru protecția plantelor lansate de Corteva Agriscience
- ARME CONTRA ARME