Un studiu, publicat în revista științifică Nature, dezvăluie cum cea mai mare turbărie din lume a trecut de la a fi un depozit semnificativ de carbon la sursă de eliberare de emisii mari de dioxid de carbon din cauza schimbărilor climatice care au avut loc cu mii de ani în urmă.

În același timp în care se construia Stonehenge – acum aproximativ 5.000 de ani – clima din Congo favoriza seceta agresivă, forțând turbăriile să elibereze dioxidul de carbon stocat. Fenomenul a durat mult timp și s-a oprit doar în ultimii 2.000 de ani, potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători de la Universitatea din Leeds.

Echipa susține că schimbările climatice din zilele noastre vor avea ca rezultat secete similare în zona Congo, care vor activa același mecanism de eliberare de dioxid de carbon, accelerând inevitabil schimbările climatice. Dacă se întâmplă acest lucru, autorii estimează că din turbării ar putea fi eliberate până la 30 de miliarde de tone de carbon. Acesta este echivalentul cu emisiile globale de la arderea combustibililor fosili pe parcursul a trei ani.

Dacă turbăriile se usucă peste un anumit prag, vor elibera cantități colosale de carbon în atmosferă, accelerând și mai mult schimbările climatice. Există unele dovezi că anotimpurile secetoase se prelungesc în bazinul Congo, dar nu este clar dacă acestea vor continua. Acesta este un mesaj important pentru liderii mondiali care se adună la discuțiile COP27 despre climă. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor face ca turbăriile centrale ale Congo-ului să devină prea uscate, atunci turbăriile vor contribui la criza climatică mai degrabă decât să ne protejeze.

Rezultatele arată cum o perioadă de vreme mai uscată a început să se dezvolte în Africa centrală acum aproximativ 5.000 de ani. În timpul celei mai intense perioade de secetă, precipitațiile au fost de numai 800 mm pe an, ceea ce a cauzat scăderea pânzei freatice din turbele din Congo. Această scădere a expus straturile mai vechi de turbă la aer, provocând oxidare și eliberând dioxid de carbon. În plus, în această perioadă, noi straturi de turbă fie s-au descompus rapid, fie nu s-au acumulat cu adevărat.

Probele de turbă ne arată că a existat o perioadă de aproximativ 5.000 de ani în care aproape că nu a existat o acumulare de turbă, mai puțin de 0,1 mm pe an. Mostrele dezvăluie, de asemenea, cum erau precipitațiile și vegetația când s-a format turba. Împreună, ele oferă o imagine a unui climat uscat care a devenit progresiv mai uscat până acum aproximativ 2.000 de ani. Această secetă a dus la o pierdere uriașă de turbă, de cel puțin 2 metri. Seceta a transformat turbăria într-o sursă uriașă de carbon pe măsură ce turba s-a descompus.

Pe baza rezultatelor acestei lucrări, echipa avertizează că turbăriile pot fi încă în mare parte intacte în acest moment, dar pot deveni vulnerabile în viitor. Pe lângă riscul de secetă, regiunea este, de asemenea, supusă unor presiuni suplimentare care pot provoca daune acestui ecosistem fragil, inclusiv agricultura intensivă, exploatarea forestieră și explorarea petrolului.

Țările poluante trebuie să-și reducă rapid emisiile de carbon pentru a limita posibilitatea ca secetele să împingă turbăriile peste punctul lor de cotitură. Congo va trebui, de asemenea, să consolideze protecția turbăriilor. În joc este unul dintre cele mai mari ecosisteme sălbatice și bogate în carbon de pe Pământ.