Să avem grijă de satele noastre!

Satele au constituit și încă mai constituie leagănul copilăriei pentru o bună parte din populația României. Fie ne-am născut și am crescut la sate, din părinți țărani, fie am venit ca nepoți la bunicii țărani, toți avem o nostalgie a frumuseții vieții la țară. Trebuie să mai avem în vedere că și în prezent aproape jumătate din populația României trăiește în mediul rural. Cel care notează aceste rânduri s-a născut și a copilărit în satul anilor ’30-’40-’50, a cunoscut ororile celui de-al Doilea Război Mondial și starea de înfometare provocată de cumplita secetă din 1946.

Câteva exemple...

În perioada războiului s-a răspândit tifosul exantematic care a ucis multe vieți, în special copii de la sate. O soră a mamei mele, într-o iarnă, a înmormântat 4 copii.

Pe câmp nu mai era nimic verde decât lucerna care are rădăcina pivotantă și adâncă și de la care se rupeau frunzele și vârfurile din care se făcea ciorbă.

În ciuda acestor condiții, deosebit de grele, țăranii, cu casa plină de copii, s-au descurcat pe baza produselor de pe lotul lor de pământ, cu o văcuță, câteva oi și cu 1-2 porci și au crescut copii sănătoși care, o bună parte, după Reforma învățământului din 1948, când învățământul a devenit gratuit, și-au continuat studiile în licee și facultăți.

Din păcate, statistici recente menționează că în învățământul superior mai sunt doar 3-4% studenți din mediul rural, deși peste 45% din populație trăiește la sate.

Ar trebui avut în vedere că vârfurile oamenilor de știință au origine țărănească deoarece fiii de țărani au fost învățați de mici cu munca și greutățile.

Niciodată nu am întrerupt legătura cu satul natal (comuna Ștefănești – Vâlcea), merg regulat la vechea casă părintească, deși am depășit 85 ani, unde ne strângem toate neamurile, de toate vârstele, de la străbunici la strănepoți, și dorim să respectăm ceea ce scria marele poet basarabean Grigore Vieru: „Casa părintească nu se vinde/ Nu se vinde tot ce este sfânt“. Din păcate, populația satelor este în majoritate vârstnică, iar numărul de copii este tot mai mic.

Familiile de altădată

Făceam niște aprecieri, împreună cu ceilalți consăteni de generație, că atunci când eram noi copii, pe o porțiune de uliță de cca 300 m, la un număr de 12 familii, eram 60 de copii – toate familiile aveau câte 6-8 copii. Acum, pe aceeași porțiune de stradă, dacă mai sunt 5-6 copii. Când plecam la școală se umplea drumul de copii cu traista în spinare. Deși făceam câte 5-6 km până la școală, nu lipsea nimeni, nu cunosc niciun copil analfabet din acea perioadă, nu se mergea cu microbuzul și nu se beneficia de programul „Cornul și laptele“.

De aceea considerăm că este o problemă de ordin național să se acorde mai multă atenție menținerii și revigorării satului românesc.

Marele agronom PS Aurelian, fost ministru al Agriculturii, ministru al Învățământului, președinte al Academiei Române și un statornic iubitor al țăranului român, referindu-se la serviciile statului spunea: „Istoria nu va trece în nemuritoarele sale pagini pe acei urmași care nu sunt în stare să-și îndeplinească sarcinile pentru poporul de la sate.“

Acesta este și îndemnul unor străini care ne vizitează țara și spun: „Păstrați-vă țara așa de rotundă, de simplă și adevărată precum a fost și merită să fie; lăsați satele și cătunele așa cum le-au brodit înaintașii voștri străbuni, nu le smintiți din loc că nu le mai puteți drege, greșeală pe care am făcut-o noi, occidentalii.“

Este absolut necesar să se aibă în vedere că:

– satul nu este implicat în mișcări de stradă, este un tampon pentru pacea socială;

– satul este purtătorul obiceiurilor, datinilor și tradițiilor poporului român;

– satul a fost zona cu cea mai ridicată natalitate;

– țăranii sunt cei mai fideli enoriași ai bisericii naționale;

– în zona rurală se găsește majoritatea fondului funciar;

– țăranii produc alimente sănătoase și mâncăruri gustoase;

– țăranii sunt cei mai preocupați de protejarea mediului înconjurător.

Din aceste motive și încă multe altele trebuie avută cea mai mare preocupare pentru păstrarea satului românesc.

Tudor Arghezi atrăgea atenția: „Să cinstim aceste meleaguri prin muncă, cu dăruire și să nu ne rușinăm niciodată de agricultură sau de pământ, să le considerăm talpa țării, căci însuși numele de țară vine de la țarină și poartă în el existența și trăirea tuturor, de ieri, de azi, de mâine și de poimâine, deci poartă în el VEȘNICIA.“

În acest scop este necesară o ajutorare mai concretă a tinerilor care doresc că se stabilească în sat, o dotare cu mijloace de producție și un sistem de creditare adecvat.

Starea de sănătate a pământului țăranilor, puțin chimizat, îl face apt de a trece cel mai ușor la agricultura ecologică.

Totodată, pe microparcelele țăranilor, asociate pe familii sau pe sate-cătune, se pot cultiva specii de plante diverse, în afara celor cultivate de marile ferme asigurând astfel o biodiversitate a culturilor agricole.

Credem că sunt suficiente motive pentru a avea cea mai mare grijă de satele noastre.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU