Imagini de poveste din Munții Baiului
Uneori, în natură, e bine să taci. Să taci și să privești. Să taci și să admiri. Să taci și să asculți bucuria dinlăuntrul tău. Să taci și să te contopești cu raiul muntelui. Cu raiul românesc. Chiar așa: România are multe colțuri de rai. Totul e să vrei să le... „trăiești“. Să-ți placă să le descoperi și să le ascunzi în inima ta. Un astfel de loc – un ultim loc văzut – l-am găsit (regăsit) în Munții Baiului. Iar șansa uriașă e de a fi prins natura toată ninsă.
Fiindcă, ei da, iarna face din și în munți adevărate capodopere. Pictează peisaje ireale. Condiția este să părăsești confortul. Să nu mai dorești să cobori din mașină, să urci în hotel, apoi în telecabină sau telescaun, pe schiuri, iar în telescaun etc., într-un efort minim, pe drumuri aglomerate și mult bătătorite, ci să te aventurezi pe cărări de munte, la pas. E adevărat, e un efort, după o vârstă nici picioarele nu te mai ascultă, dar cum nu te aleargă nimeni, poți merge încet-încet, prilej în plus pentru a savura frumusețea fiecărui copac, fiecărui vârf de masiv plutind printre nori, fiecărei zăpezi parcă desenată magistral pe crengi de brazi sau pur și simplu moșnegind pădurile.
Traseul cel mai comod este Predeal – Clăbucet Sosire – Clăbucet Plecare (cu telescaunul) – Cabana Gârbova. Traseul cel mai spectaculos este însă cel cu pornire din Azuga – Drumul Tunului (Clăbucetul Taurului) – Cabana Gârbova – Clăbucet Plecare – Clăbucet Sosire – Predeal. Fac o paranteză. Astă-toamnă, în octombrie, Organizația Națională „Cercetașii României“ a marcat traseul tematic „Drumul Tunului“, același pe care, în urmă cu 102 ani, au fost urcate tunurile către ostașii plasați pe Vârful Clăbucetului, pe linia de front din Primul Război Mondial, Predeal – Azuga, acolo unde și astăzi se mai văd urmele tranșeelor săpate de militarii eroi ai neamului.
Revin. Cu o lacrimă pe obraz gândindu-mă că poate am călcat pe vreo picătură de sânge... La Azuga, poteca spre Vârful Clăbucetul Taurului este foarte ușor de găsit. Totul este să plecați din vreme, pentru a străbate cărările pe timp de zi și să urmați marcajele (triunghi albastru). Indicatoarele spun că drumul până la Cabana Gârbova durează 2-2,30 ore. Eu zic 3 ore. Chiar 3 ore și jumătate, poate 4, dacă admirați crestele înzăpezite sau dacă imortalizați imaginile cu camera foto. De fapt, acesta este și farmecul sau scopul călătoriei, să te pierzi în priveliștile oferite de Bucegi, în panoramele fantastice care se deschid când și când, cu păduri troienite sau cărări săpate în zăpezile de altădată (strat consistent), cu aproape tuneluri formate din crengi încărcate generos cu nea și, ei da, cu norii lăptoși plutind printre văi.
Atâta întindere de alb (imaculat) te copleșește pur și simplu! Bașca să te simți deasupra norilor. Măreție, pur și simplu. Nu intru în amănunte legate de descrierea traseului sau despre ce puteți servi într-un scurt popas la Gârbova. Fotografiile alăturate vorbesc mai mult decât un milion de cuvinte. Vă recomand doar să fiți pregătiți pentru un moment de apogeu atunci când ajungeți pe Vârful Clăbucetul Taurului (o abatere de 30 de minute de la traseu, dar face toți banii): vi se deschide un peisaj de poveste oferit ba de Piatra Mare și Postăvaru, ba de Clăbucetul Azuga, Urechea și Cazacu. De la Gârbova, drumul continuă până la pârtia Clăbucet. De acolo (traseu de 1 oră sau 1 oră și jumătate, 2 ore, pentru cine se mișcă mai greu) până la Predeal osteneala poate fi curmată printr-o... adrenalină cu telescaunul. Merită și această senzație tare, pentru cei care nu stau foarte bine cu înălțimile.
Maria BOGDAN
- Articol precedent: Cum să îți protejezi stâna de prădători
- Articolul următor: Ariile naturale protejate, date pe mâna structurilor teritoriale ale ANANP