cemrom iulie 2018
update 12 Nov 2018

Povestiri vânătorești și nu prea despre ursul carpatin

  • Publicat în Mediu

Dialog cu ing. Valeriu BOLGIU, director al AJVPS PRAHOVA, șef al delegației României la Consiliul Internațional de Vânătoare

– Domnule director, mai întâi vorbiți-ne despre Consiliul Internațional de Vânătoare...

– Acest organism de rezonanță mondială, cu sediul la Budapesta, a fost înființat în anul 1930 de către cinci personalități din Europa, printre care și un român. Acesta coordonează problemele protecției faunei de pe cele cinci continente și susține metodologic organizațiile profesionale de profil din țările membre. El are o însemnătate deosebită în domeniu, mai ales prin acțiunile sale în sprijinul vânatului. În ceea ce mă privește, mă simt onorat pentru faptul că reprezint țara noastră, alături de alți colegi din România.

– Să vorbim despre urs și problemele create de acesta în România. În dubla dvs. calitate de șef al asociației județene Prahova și de șef al delegației permanente a țării noastre la acest for mondial, ce ne puteți spune despre situația acestei specii de pe continentul european și din România?

– Potrivit unei statistici de dată recentă, pe continentul european există circa 10.000 exemplare de urs carpatin. Dintre acestea, 7.000 de exemplare există azi în România, diferența fiind în țări precum Ucraina, Slovacia, Croația și în alte țări, printre care și cele din nordul Europei.

– Cine face azi politica ursului la noi în țară?

– Ministerul Mediului, desigur. Însă, din punctul nostru de vedere, nu o face așa cum ar trebui. Și atunci o cam fac câteva organizații nonguvernamentale – non-profit, bine organizate, cu susținere financiară, o parte cu fonduri din surse europene, o parte cu fonduri guvernamentale. Acestea fac tot felul de studii și programe, greu de apreciat de către noi și nu numai. Potrivit unor informații, în ultimii doi ani au fost cheltuite fonduri importante, cca 62 milioane de euro, care ar fi trebuit să se vadă în starea de azi a faunei din țara noastră, mai ales în domeniul animalelor ocrotite de lege, așa cum ar fi și ursul carpatin, lupul și altele.

Am fost recent la o reuniune de gen la Brașov și am aflat de la participanți – primari de comune și orașe din Transilvania – despre prezența în localități a ursului carpatin, despre atacul acestuia asupra oamenilor și gospodăriilor cetățenilor, despre pagube mari, despre neputința și inacțiunea administrațiilor locale. S-a ajuns până acolo ca ursul carpatin să fie surprins, chiar și ziua, în amiaza mare, pe străzile unor sate și orașe, creând probleme oamenilor și îndeosebi copiilor de școală.

– De ce credeți că s-a ajuns aici? Și în Prahova au fost semnalate recent asemenea situații, chiar și de presa locală.

– Pentru că fie nu există interes din partea autorităților, fie a organismelor în domeniu, chestiunea nefiind tratată cu răspunderea necesară. Dacă discutăm despre fauna din Delta Dunării, de exemplu, acolo unde de mai mulți ani a fost interzisă vânătoarea ursului, a porcilor mistreți, a șacalilor și a altor specii vulnerabile, ei bine, această măsură a generat, aici și în zonele adiacente, pesta porcină africană, cu care ne confruntăm și acum în țară. În vreme ce aceste organizații nonguver­namentale amintite au cheltuit mulți bani pentru studii și programe pentru faună, nu vin și pe la noi pentru a participa împreună la evaluarea speciilor, să vadă situația din teren. Aceștia, ca de altfel și factorii în domeniu, nu contribuie la susținerea financiară a acțiunilor noastre și nici nu participă la despăgubirea cetățenilor păgubiți de urs, de lup. Astfel, s-a ajuns la o creștere necontrolată a ursului carpatin, de la 2.500 la peste 5.000, iar acum se înregistrează la peste 7.000 de exemplare. Deci, o creștere excesivă a numărului de exemplare și asta nu este bine. De aici poate și situația actuală. Iată că, dacă până acum câțiva ani o ursoaică avea 1-2 pui, acum are până la 4-5 pui. Mai mult, din lipsa de grijă a administrațiilor locale, ghenele de gunoi nu sunt securizate, chiar dacă în unele țări europene au fost introduse ghene speciale pentru ca ursul să nu aibă acces la acestea ori ghenele să fie „vizitate cu ușurință“ de către urși. În același timp, mai este și o altă problemă și anume prinderea urșilor care atacă repetat oamenii și gospodăriile lor.

– Adică?

– Atunci când ursul atacă, acesta este tranchilizat, prins și dus în altă parte. Se fac astfel cheltuieli mari, însă fără efect. Ursul atacă din nou, iarăși este prins și dus din acel loc. În alte țări europene, ursul care atacă este pur și simplu împușcat și gata. Până recent, operația aceasta o făceam noi, asociațiile de vânătoare, acum o fac unitățile specializate ale jandarmilor…

– Ce se întâmplă cu acele cote de recoltă, acordate altădată de către Ministerul Mediului?

– De doi ani s-a renunțat la această măsură, cotele de recoltă nu se mai acordă, iar efectele acestei măsuri le cunoașteți.

– Atunci, cum se rezolvă problema despăgubirilor provocate de urși?

– Practic vorbind, acestea nu se mai acordă de stat. Dacă omul este atacat de urs sau provoacă pagube în gospodăria sa, acesta nu primește nimic. Însă dacă omul se luptă cu ursul și animalul este răpus, atunci omul poate fi chiar și amendat cu o sumă mare, de peste 40.000 euro! Cam asta este situația. Oare este bine?

Ne-am gândit să cerem și noi, asociațiile de vânătoare, despăgubiri pentru pierderile mari provocate la cerbi și căprioare, să obligăm statul să intervină într-un fel sau altul. Poate vom sesiza situația de la noi, chiar și Consiliul Internațional de vânătoare. Ceva trebuie făcut! Urgent!

Cristea BOCIOACĂ