reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jun 2019

Șacalul auriu, un nou-venit în fauna României

  • Publicat în Mediu

Contrar multor afirmații care se vehiculează în spațiul public în ultima vreme, România este una dintre țările în care mediul este (încă) foarte bine conservat. În sprijinul acestei afirmații vin și fapte de necontestat. Unul dintre acestea este apariția și dezvoltarea rapidă a șacalului auriu în România.

Un prădător eficient și discret

Șacalul auriu este un animal din familia Canidaelor, care mai cuprinde vulpea, lupul și câinele. Este asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta și mai mare decât vulpea. Are botul ascuţit, ca şi urechile, pe care le poartă permanent ridicate în sus. Coada este stufoasă (aproape ca la vulpe), dar mai scurtă şi se termină brusc, de parcă ar fi tăiată.

Adulţii au lungimea corpului de 105-130 cm, din care coada măsoară circa 30 cm. Înălţimea la greabăn este de 50 cm şi greutatea cuprinsă între 10-15 kg. Blana are păr aspru, asemănător lupului, dar de culoare galben-aurie, cu nuanţe roşcate vara sau cenușiu-negricioase iarna. Are dentiţia caracte­ristică întregii familii a Canidaelor, adică 42 de dinți. În libertate trăiește între 12 și 14 ani.

Impresionează prin urletele prelungi, pe multiple tonalități, pe care le schimbă rapid și imprevizibil. Aceste sunete sunt foarte neplăcute, chiar înfricoșătoare pentru locuitorii caselor sau ai fermelor izolate. Rolul lor este de a comunica între membrii haitei, mai ales noaptea, atunci când vânează. Trebuie să precizăm că șacalul este unul dintre cei mai agresivi prădători. Alimentația acestuia este foarte variată și constă din şoareci și alte rozătoare mici, cadavre diverse, iepuri, iezi de căprior, păsări domestice, păsări ce cuibăresc la suprafața solului, insecte, reptile, hoituri și resturi din apropierea așezărilor umane. Este considerat foarte periculos pentru iezii de căprior, viţeii de cerb şi chiar pentru purceii de mistreț.

Se hrăneşte noaptea când de regulă vânează în haite, situație în care atacă cu succes și prăzi mai mari, cum ar fi oi și capre. Când nu are încotro, se hrănește și cu unele fructe, porumb sau alte vegetale.

sacal Daniel Petrescu SACAL Canis aureus pune semnatura pe poza 2

Un vânat greu de prins!

„Este greu de spus când și unde au apărut în România primii șacali. Cert este că în urmă cu aproximativ 35 de ani au început să li se observe urmele în Dobrogea, în Banat, apoi în Oltenia. Putem spune că sunt o specie invazivă, care avansează foarte discret. Ei sunt originari din Orientul Mijlociu, dar acum trăiesc în zona Dunării, pe ambele maluri, pe lângă lacuri și bălți din zonele de câmpie“, ne-a spus dl Petre Gărgărea, șef al Serviciului Cinegetic din cadrul RNP ROMSILVA. „Din multe puncte de vedere este un animal mai orientat, mai inteligent decât vulpea. Profită de existența așezărilor umane și se instalează în preajma lor, atunci când are condiții, pentru că acolo își găsește foarte ușor hrana, prin gropile de gunoi sau pe lângă gospodăriile mărginașe, de unde fură câte o pasăre“, a adăugat domnia sa.

La ora actuală, șacalii au ajuns, pe nebăgate de seamă, în Polonia, Germania, dar și în Țările Baltice precum Lituania, Letonia, Estonia, ca să nu mai vorbim despre Croația, Muntenegru, Serbia, Ungaria și Ucraina.

În România, arealul lor se întinde din Dobrogea, pe ambele maluri ale Dunării, în Câmpia Română, până în zona Dealurilor Subcarpatice, în Oltenia și în Banat. Conform estimărilor, numărul lor a crescut rapid. Dacă în anul 2012 se aprecia că trăiesc puțin sub 5.500 de exemplare, în 2017 populația ajunsese la aproape 11.000. Deși au existat și se mențin în continuare cote de vânătoare destul de însemnate pentru șacalul auriu, acestea nu sunt realizate decât în proporție de aproximativ 60 - 70%.

În tabelul de mai jos prezentăm date reprezen­tative referitoare la acest aspect:

sacal tabel

Tot dl Gărgărea ne-a explicat motivele pentru care vânătoarea de șacali este dificilă: „Când este hăituit, se ascunde și se strecoară și se întâmplă să îți apară exact în față, prin surprindere. Apoi dispare imediat în spatele tău.“

Îngrijorări pentru fermieri

Dincolo de aspectul cinegetic, există și unele îngrijorări legate de proliferarea șacalului auriu. Așa cum deja am spus, este un prădător foarte eficient. Este îndrăzneț, agresiv și trăiește în haite, ceea ce îi sporește eficiența. El se instalează în zonele din câmpie, luând locul vulpilor, pe care le alungă din zona în care se instalează. Atacă păsările domestice, chiar și în curțile de la marginea satelor, dar nu pătrunde în cuibar. În schimb, în haite, atacă inclusiv stânele, după cum arată datele strânse în ultimii ani. De asemenea, în haită atacă și oile și caprele aflate la păscut, dacă nu sunt supravegheate.

În schimb, se tem de lupi și nu îndrăznesc să pătrundă în arealul acestora. De asemenea, nu atacă nici porcii adulți, vitele, caii sau măgarii. Vițeii mici sau mânjii, ca și purceii, dacă nu sunt supravegheați, le pot cădea ușor pradă.

Foarte important de precizat este că nu atacă nici omul!

Sub protecția Directivei „Habitate“

De câțiva ani buni, șacalul auriu a intrat și în atenția Comisiei Europene. Această specie a fost inclusă în anexa V a Directivei „Habitate“. Pe această listă se află speciile de plante și animale care fac obiectul interesului comunitar, dar a căror exploatare poate face obiectul unor reglementări naționale. În consecință, poate fi vânat și chiar constituie un vânat interesant, în condițiile legii privind vânătoarea și fondul cinegetic în România. Pe de altă parte, reprezintă o nouă provocare pentru vânători, dar și un factor de care fermierii care se ocupă de oierit și de creșterea caprelor trebuie să țină cont. Dar, mai presus de toate, o dovadă că România este încă o țară în care natura, viața sălbatică, evoluează. Și nu în rău!

Alexandru GRIGORIEV