„13 aprilie. Și Izvorul Tămăduirii! Hmmm, nu e chiar o zi prea grozavă să fii de serviciu“, gândea probabil dispecerul de la Administrația Bazinală de Apă Mureș. Și poate că și-ar fi continuat mai departe gândul cu planuri pentru week-end dacă la ora 12.40 telefonul nu l-ar fi întrerupt cu zgomotul său strident. Blazat, l-a ridicat cu un gest ușor plictisit, a lehamite. Dar toate acestea s-au risipit pe măsură ce deslușea cuvintele venite de la celălalt capăt al firului. Undeva, la Iernut, o pată de ulei, întinsă cât vedeai cu ochii, cobora în jos, pe Mureș.

Intervenție la început de week-end

Cam așa ar fi putut începe povestirea despre catastrofa ecologică evitată la limită, în Săptămâna Luminată, pe râul Mureș. Circa o tonă de ulei de transformator s-a scurs atunci în râu, de la Termocentrala Iernut. Pata formată avea 70 - 80 de metri lățime și se întindea pe zece kilometri. Un adevărat dezastru. Prima grijă a specialiștilor de la Apele Române a fost să găsească sursa scurgerii și să preleveze probe de ulei. Odată cu primele rezultate s-au mai liniștit puțin. Compușii de pe suprafața Mureșului nu conțineau bi- sau trifenilpoliclorurați, o categorie de substanțe deosebit de toxice. Cu toate acestea, pericolul rămânea. Pelicula de ulei împiedica schimbul de gaze între apă și atmosferă. Depunerile de ulei de pe maluri ar fi distrus vegetația pe zone întregi. Păsările și peștii atinși de pată erau și ei sortiți pieirii, iar pata de ulei cobora, tot mai departe! Protocoalele de intervenție în caz de dezastru au fost puse operativ în practică. Comitetul pentru situații de criză a întocmit urgent un plan de operații. Pe scurt, s-a decis amplasarea unor baraje absorbante pe cursul râului. Operațiune aparent simplă pe hârtie, dar aproape imposibilă în condițiile în care Mureșul umflat transporta 180 mc de apă pe secundă.

Trei rânduri de baraje

S-a cerut ajutor din partea colegilor din Administrațiile Bazinale de Apă vecine, respectiv Olt și Crișuri. În noaptea de 13 spre 14 aprilie, la ora 3,30, a fost finalizată instalarea primului baraj absorbant, la Teiuș. Între timp, la Șibot, mai în aval, echipele de intervenție nu găseau nicio soluție să ancoreze barajul plutitor, lung de 120 de metri. În final, bacul plutitor adus de la Sibiu s-a dovedit a fi rezolvarea problemei. La ora 12,30 era finalizat și acest baraj. Între timp sosiseră și vești noi. Destul de bune. La ora 9,30 unda de poluare trecuse de barajul de la Teiuș. În jur de 24% din cantitatea de ulei rămăsese în materialul absorbant de acolo. În jurul orei 15, unda de poluare, încă periculoasă, a ajuns și la Șibot. Încă 30% din uleiul deversat a fost oprit. Dar mai rămăseseră încă aproape 500 de litri, care coborau, mai departe, pe Mureș. În amonte de captarea pentru lacul Termocentralei de la Mintia, de lângă Deva, se începuse montarea unei salbe de trei baraje. Amplasate în formă de con, aveau lungimile de 80, 100 și 120 de metri. Între ele au fost lăsate spații de liniștire a apei. Prafuri, granule și alte materiale absorbante au fost pregătite pentru captarea petelor de ulei aflate în aceste zone. În dimineața zilei de 15 aprilie, la ora 14, tot dispozitivul era gata. Intervenția a avut loc în cursul nopții. Dar zorii zilei de 16 au adus cu ei un motiv de satisfacție: nici o pată, cât de mică, nu se mai zărea în jos de baraj. Tot agentul poluant fusese captat. Preventiv, la Căpruța, lângă Săvârșin, a mai fost instalat un baraj. Colegii maghiari, care fuseseră alertați încă de la producerea evenimentului, au fost informați că primejdia a trecut.

Dar, ceea ce pentru unii nu reprezintă decât un amănunt, pentru cei de la Apele Române este un cuantificator al rezultatului: nu s-a înregistrat mortalitate piscicolă. Adică ecosistemul nu a fost afectat!

Alexandru GRIGORIEV