Învățăm despre importanța apei încă de când suntem copii. Știm că nu am putea trăi fără ea, că nu are gust, miros, dar nici culoare și cândva se spunea că este o resursă inepuizabilă. Astăzi lucrurile sunt diferite, schimbările climatice ne-au demonstrat că și o fântână ce nu a secat niciodată poate rămâne fără apă. Deci trebuie să fim mai responsabili față de mediul înconjurător, mai conștienți cu ceea ce avem și recunoscători.

Dincolo de informațiile uzuale pe care le știm despre apă, există și numeroase curiozități care nu doar ne vor îmbogăți cultura generală, ci ne vor fi utile și în viața de zi cu zi. De exemplu, știați că:

• În Finlanda se găsește cea mai pură apă din lume?
• Apa caldă îngheață mai repede decât apa rece?
• Atunci când o persoană este însetată, a pierdut mai mult de 1% din volumul apei din organism?
• Apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari afaceri existente în domeniul alimentar?
• Pe parcursul vieții omul consumă cca 35 tone de apă?
• Consumul suficient de apă previne apariția cariilor dentare?
• Apa trebuie consumată la o temperatură de circa 5°C pentru ca organismul să beneficieze de toate calitățile sale?
• Consumul insuficient de apă este principala cauză a oboselii din timpul zilei?
• 80% din creier este apă?
• Cea mai scumpă apă din lume este Aqua di Cristallo „Tributo a Modigliani“ și costă 60.000 dolari? Este vorba despre un amestec de apă de izvor din Franța și Fiji, iar sticla este realizată manual, fiind încrustată în aur de 24 de karate.
• Apa plată expiră din pricina sticlei în care este îmbuteliată, nu a conținutului?
• Peste 780 de milioane de oameni nu au acces la o sursă îmbunătățită de apă?
• Un castravete și o roșie conțin 95% apă? Iar corpul unei meduze 98%?
• Sunetul se propagă mai repede prin apă decât prin aer?
• 65% din sursele de apă dulce sunt utilizate în agricultură?
• Cel mai adânc lac din lume, lacul Baikal, se află în Siberia? Are o adâncime de peste 1.700 m, iar toată apa lui reprezintă 20% din totalul apei potabile de pe glob.
• Există mai multă apă în atmosferă decât în toate râurile la un loc?
• Într-o singură picătură de apă pot trăi multe forme de viață? Mai exact, pot exista milioane de bacterii și viruși. De asemenea, apa mai poate conține ouă de pește, pui de crabi și chiar viermi mici.
• Pentru producerea unui singure felii de pâine se consumă cca 3,8 l de apă? Iar pentru 4 litri de lapte, cca 3.800 litri de apă?
• Apa este responsabilă pentru observarea curcubeului? Acesta apare atunci când razele soarelui se reflectă prin picăturile de apă din atmosferă.
• Un copac oferă aproximativ 265 de litri de apă prin evaporare?
• Pe 22 martie se sărbătorește ziua mondială a apei?

Larissa DINU

Pe 22 martie 2021, ”Ziua Mondială a Apei„ va fi sărbătorită într-un eveniment online. În cadrul acestuia se celebrează apa și se propune creșterea gradului de conștientizare a crizei globale a apei, iar un obiectiv central al evenimentului îl constituie susținerea realizării obiectivului de dezvoltare durabilă, „ Sustainable Development Goal 6„ (ODD): apă și canalizare pentru toți până în 2030.

Tema ”Zilei Mondiale a Apei 2021” este evaluarea corectă a apei. Valoarea apei este cu mult mai mare decât prețul ei - apa are o însemnătate enormă și complexă pentru gospodăriile noastre, hrană, cultură, sănătate, educație, economie și mediu. Dacă trecem cu vederea oricare dintre aceste valori, riscăm să gestionăm greșit această resursă finită, de neînlocuit. Scopul ODD 6 este de a asigura apă pentru toți. Fără o înțelegere globală a adevăratei valori multidimensionale a apei, nu vom putea proteja această resursă neprețuită în beneficiul tuturor. Despre toate acestea ne-a vorbit directorul Departamentului de situații de urgență, domnul Ionel Sorin Rîndaşu-Beuran. Interviul acordat în exclusivitate colegei noastre îl puteți viziona accesând acest link :

Tot astăzi, Raportul Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Apelor Mondiale este, de asemenea, lansat public, concentrându-se pe același subiect ca și campania de prețuire a apei.

Discuțiile din timpul evenimentului vor fi traduse simultan în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă.

Înscrieți-vă la evenimentul Zilei Mondiale a Apei 2021 aici. https://fao.zoom.us/webinar/register

Descărcați invitația https://www.unwater.org/

Anca Lăpușneanu

Calitatea apei a constituit dintotdeauna o preocupare esențială a oamenilor. Încă din cele mai vechi timpuri, atunci când se hotăra amplasarea unei așezări, unul dintre principalele criterii era calitatea apei din zonă. Multe orașe au devenit celebre și prin apa pe care o aveau (vezi cunoscutul refren „Dâmboviță apă dulce/Cin’ te bea nu se mai duce“). Din păcate, nu aceeași grijă s-a manifestat și față de apa folosită în agricultură. Cercetările recente au demonstrat că însușirile apei folosite au o influență mai mare decât s-ar putea crede asupra plantelor.

O apă dură poate inactiva tratamentele

Chiar și astăzi, majoritatea agricultorilor nu își bat capul prea mult cu studiul calităților apei pe care o folosesc în fermele lor. Dacă nu este pentru băut, e suficient să fie dulce. În rest, Dumnezeu cu mila! Poate să fie dură, tulbure sau cu diverse impurități, nu contează dacă are temperatura potrivită!

Mai multe studii recente au demonstrat că lucrurile nu stau așa. Calitatea apei are o influență foarte mare asupra calității producției. În ceea ce privește apa folosită la udat, efectele se văd într-un timp mai lung, căci eventualele „defecte“ ale apei sunt, în mare măsură, atenuate de sol. În schimb, lipsa unei calități corespunzătoare a apei folosită la prepararea soluțiilor pentru tratamentele fitosanitare poate avea efecte dezastruoase. Efectele pot merge până acolo încât să reducă cu până la 90% eficiența tratamentelor! Tradus în bani, asta poate însemna mii de lei aruncați pe fereastră. Sau pe Apa Sâmbetei, dacă preferați...

În general, apele dure, alcaline fac ca majoritatea soluțiilor să rămână stabile doar un timp foarte scurt, adesea mai scurt decât cel scurs între momentul preparării și cel al aplicării.

În tabel sunt prezentate duratele de stabilitate a unor soluții de tratament uzuale, în funcție de aciditatea apei. Interesant de constatat este că soluțiile sulfonilureice au un comportament total diferit față de celelalte categorii de substanțe.

Nu doar aciditatea creează probleme

Dar nu numai pH-ul apei influențează comportamentul soluțiilor fitofarmaceutice. Salinitatea are și ea un rol hotărâtor. Substanța activă poate fi blocată de cationii de calciu, magneziu, sodiu sau fier ori de anionii de sulfat, carbonat sau clor.

De asemenea, în cazul culturilor sensibile poate fi potențat efectul toxic al clorului. Alteori, substanța activă este blocată în combinații greu solubile.

Turbiditatea apei are și ea efecte de multe ori dezastruoase. Dacă înfundarea duzelor dă numeroase bătăi de cap, chiar dacă nu are și alte efecte, împiedicarea translocării substanței active în plantă de către particulele în suspensie echivalează cu zădărnicirea tratamentului.

Desigur că fiecare dintre aspectele enumerate (la fel ca și altele pe care nu le-am mai pomenit) pot fi corectate în general destul de simplu. În funcție de situația concretă, se pot folosi diferiți corectori de aciditate. Turbiditatea se rezolvă prin filtrarea apei prin nisip. În plus, respectarea codurilor de bune practici, care prevăd utilizarea cât mai curând după preparare a soluțiilor de tratare, ajută și ea la remedierea situației. Dar toate aceste lucruri se pot face doar în contextul cunoașterii exacte a problemelor existente.

Analiza apei – diferența între succes și muncă-n zadar

De curând, furnizori de soluții fitosanitare pun la dispoziția fermierilor și servicii de analiză a apei. Laboratoarele nu numai că identifică cu un grad mare de acuratețe problemele existente la fiecare sursă de apă, dar oferă și soluțiile pentru corectare.

În schimbul a aproximativ 150 de lei, se oferă o analiză completă a apei și un set de recomandări. Prin comparație cu prețul unui tratament, suma este mai mult decât convenabilă, cu atât mai mult cu cât analiza nu este, în general, necesară la intervale dese. De multe ori este suficientă doar o analiză la câțiva ani, în cazul surselor de apă subterane, de exemplu.

Alexandru GRIGORIEV

Creșterea și dezvoltarea plantelor presupun existența unor condiții de vegetație corespunzătoare și ne referim la prezența aerului, căldurii, luminii, apei și substanțelor nutritive.

Aceste condiții au fost numite factori de vegetație, având acțiune hotărâtoare asupra nivelului și calității producției agricole.

Când toți acești factori sunt asigurați în optim se realizează maximum de recoltă. Dar acest deziderat este greu realizabil și mereu câte unul dintre factori se găsește în cantitate mai mică, mai ales apa și substanțele nutritive.

Oamenii de știință, studiind amănunțit acțiunea factorilor de vegetație asupra culturilor agricole, au elaborat anumite legități privind comportarea plantelor față de acești factori.

Astfel, „Legea nesubstituirii și egalității factorilor de vegetație“ demonstrează că toți factorii sunt egali în creșterea și dezvoltarea plantelor și nu se poate înlocui unul cu celălalt.

De asemenea, „Legea factorului limitativ al producției sau legea minimului‟ arată că nivelul producției agricole este hotărât de factorul care se găsește în cantitatea cea mai mică.

Se cunoaște că de-a lungul timpului agricultorii se mulțumeau să introducă sămânța în pământ și, fără nicio altă intervenție, dacă ploua, reușeau să culeagă ceva. Fără ploaie însă nu se putea obține nimic. Rezultă că, dintre toți factorii de vegetație, APA este hotărâtoare în realizarea de recolte.

Fac această afirmație pe baza experienței de peste 70 ani de activitate în agri­cultură. Am trăit faimoasa secetă din anul 1946 când lucram la câmp, ca adolescent, alături de părinți și când într-adevăr, din lipsa apei, totul s-a uscat.

Era imediat după război, când țara era într-o sărăcie cumplită. A apărut această secetă, urmată de o epidemie de tifos, care împreună au secerat multe vieți, în special copii.

Dar de ce este APA atât de importantă și hotărâtoare?

● Apa dizolvă substanțele nutritive din sol împreună cu care formează soluția solului care este absorbită de plante și condusă prin toate țesuturile pe care le hrănește.

● Apa menține multe substanțe din sol în stare disociată, sub formă de ioni, folosiți în nutriția plantelor.

● Apa, având polaritate pronunțată (H+ și OH–), participă la fenomenele de hidratare.

● Este un factor de stabilizare a temperaturii corpului plantelor deoarece în procesul de transpirație, pentru transformarea a 1 g de apă în vapori, se consumă 536 de calorii, scăzând temperatura plantelor.

● Componentele apei (O și H) fac parte din materia organică sintetizată de plante (glucide, protide, lipide ș.a.).

● Apa menține celulele în stare de turgescență, realizând echilibrul mecanic al plantelor.

● Apa participă la fenomenele importante din viața plantelor precum hidroliza, oxidări, reduceri, fotosinteză, asimilații și dezasimilații.

● Apa este factorul care contribuie la legătura plantelor cu mediul exterior.

Reflectând asupra contribuției apei la desfășurarea acestor fenomene, ne dăm seama de ce în lipsa apei totul se usucă.

Care sunt posibilitățile de dirijare a regimului de apă în lipsa irigațiilor?

a) Măsura principală luată de agricultori este ca să facă din sol un organism capabil să înmagazineze întreaga cantitate de apă provenită din precipitații. Aceasta se poate obține prin lucrări raționale care asigură o bună afânare a solului, cu creșterea permeabilității și îmbunătățirea porozității. Totodată, să se asigure o bună conservare a apei în sol, barând toate căile de pierdere neproductivă a apei. Pe stratul 0-120 cm s-au înregistrat pierderi de apă de 835 t/ha pe terenul nearat și de 181 t/ha pe terenul arat în vară.

b) Îmbunătățirea structurii solului prin aplicarea de îngrășăminte organice, a resturilor vegetale, precum și prin asolamente cu sole înierbate care participă împreună la formarea humusului ce favorizează structurarea solului. Îngrășămintele organice au capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni seceta.

c) Reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului, asigurând un teren bine nivelat, prin mulcire și evitat lucrările de răscolire a solului.

d) Prin reducerea gradului de îmburuienare, acestea fiind mari consumatoare de apă.

e) Cultivarea speciilor, a soiurilor (hibrizi) mai precoce, cu consum specific mai mic de apă și care valorifică bine puțina apă existentă în sol. Consumul specific la mei este 311, la sorg 322, pe când la lucernă este 831, iar la inul de ulei 905.

f) Efectuarea semănatului în epoca optimă pentru ca plantele să crească și să se dezvolte normal în primele faze, fără stresul hidric care apare mai târziu, când plantele sunt afectate mai puțin.

g) Totodată, densitatea la semănat să fie corelată cu rezerva de apă existentă în sol și când se prognozează seceta să se asigure densități mai reduse.

h) Când pe stratul 0-90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă plantele de pe solul respectiv pot rezista la 1-2 luni de secetă.

Așa se explică de ce, chiar în condiții de secetă, cultivatorii care au știut să acumuleze și să păstreze apa în sol au obținut rezultate mulțumitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 12-14

Judeţ cu o importantă pondere economică şi socială, al treilea pe ţară ca număr de locuitori după Capitală şi judeţul Iaşi, Prahova se află pe primul loc la asigurarea cu apă potabilă a locuitorilor aşezărilor din mediul rural. Aceasta nu numai pentru că dispune de un important potenţial hidrografic şi de două mari acumulări, dar şi de o largă reţea de aducţiune a apei potabile, realizată în ultimii ani cu fonduri proprii şi cu bani europeni.

– Ştim că la preluarea mandatului dvs., în iunie anul trecut, v-aţi exprimat dorinţa ca, în timp scurt, aproape toate localităţile rurale din judeţ să aibă apă potabilă la robinet. Câte localităţi rurale din cele 90 din judeţ au acum apă potabilă, la robinet?

– În acest moment, obiectivul este pe deplin realizabil, fiind în plină desfăşurare. Avem în vedere realizarea prevederilor cuprinse în masterplanul judeţului la acest capitol prin unitatea specializată HidroPrahova, aflată în subordinea directă a Consiliului Judeţean.

– Ce veți face mai exact ca apa potabilă să ajungă la robinet, atât la sătenii din zona de şes, cât şi la cele din zona colinară şi de munte, cu deosebire la cele de pe Valea superioară a Prahovei? În acest sens aveţi în vedere şi proiecte cu fonduri europene sau cu parteneriate locale sau cu parteneriate între primării şi CJ Prahova? Aceasta cu atât mai mult cu cât în judeţ există o serie de alte localităţi, îndeosebi din zona Mizil, precum Gura Vadului şi Baba Ana, unde sătenii sunt nemulţumiţi de faptul că, după serbările de inaugurare a alimentării cu apă potabilă, sistemul de aducţiune, dar şi cel de distribuţie nu mai funcţionează corespunzător, iar oamenii spun că sunt nevoiţi să ia apa din fântâni şi de la cişmelele stradale, că tot acestea ar fi mai sigure. Ce răspuns le puteţi da acum acestora?

– Le spunem clar că nu vor mai avea probleme. Prin parteneriate locale, în aceste localităţi masterplanul amintit prevede extinderea de reţea, prin săparea de noi puţuri, să existe debite corespunzătoare, astfel încât toţi săteni să aibă întregul necesar de apă potabilă la robinet. Astfel, putem spune că, din cele 90 de localităţi rurale din judeţ, în acest moment doar şapte nu dispun de un sistem centralizat, fie din marile acumulări, fie prin sisteme locale. Asta pentru că, prin eforturile CJ Prahova, am reuşit să finalizăm sistemul de alimentare cu apă potabilă la mai multe localităţi din zona de şes, precum Gherghiţa, Balta Doamnei. Acum suntem pe cale să asigurăm apă şi în comuna Rîfov. Pentru anul acesta mai rămâne de rezolvat alimentarea cu apă în alte comune precum Tătaru, Lapoş, Salcia și câteva localităţi din zona colinară. La Salcia, bunăoară, este posibil ca sătenii să poată beneficia de apă de anul acesta, urmând ca din 2018 să dăm drumul la lucrări şi în celelalte localităţi, tot prin sisteme locale şi nu de la cele două mari acumulări de apă de la Paltinu şi Măneciu, aşa cum ne-am dori. Asta din cauza costurilor foarte mari ale conductelor de aducţiune. Ne gândim la puţuri forate şi la captări locale, care şi-au dovedit eficienţa, faţă de magistralele mari. Întâmpinăm probleme chiar de la obţinerea autorizaţiilor de construire, pentru că avem de-a face cu numeroaselor proprietăţi private care nu au încă cadastrul făcut. Or, masterplanul prevede realizarea şi de staţii de tratare şi de evacuare a apelor uzate şi nu realizarea de magistrale mari de apă, singura magistrală prevăzută de acel masterplan fiind cea de la Ploieşti la Mizil, pe o distanţă foarte mare, de peste 30 km.

– Se spune că Prahova are cea mai bună reţea de aducţiune şi de distribuţie a apei potabile la sate. Așa este?

– Da, avem un sistem solid, realizat în timp, împreună cu Apele Române, cu Exploatare Sistem Zonal și cu HidroPrahova, împreună cu autoritățile locale. Să ştiţi că dispunem de un sistem de aducţiune şi de distribuţie destul de bun, astfel că avem şansa să putem asigura în următorii ani apă potabilă în aproape toate satele judeţului.

– Ce faceţi însă pentru realizarea sistemelor de canalizare la sate?

– Potrivit programului judeţean, sperăm ca până în anul 2018 să avem sisteme de canalizare în tot mai multe localităţi rurale din județ. Aici avem termene de realizare până în 2018, destul de greu de atins însă, pe care trebuie să le respectăm. După cum stau acum lucrurile, nu suntem prea optimişti. Asta din cauza fondurilor financiare insuficiente, situaţie care, după câte ştim, se întâmplă şi prin alte județe din ţară. În primul rând, ca să avem un sistem de canalizare corect şi solid, trebuie să avem un sistem de distribuţie a apei foarte bine pus la punct. Iar noi, după cum aţi observat, nu am reuşit nici acum să avem acest lucru fiindcă nu avem finalizat sistemul de distribuţie a apei potabile. Dat fiind că nu avem destui săteni care s-au branşat la acest sistem, și în alte locuri mai sunt probleme. Aici este vorba şi de costurile de întreţinere destul de mari pe care trebuie să le suporte sătenii. Vă pot da un singur exemplu în acest sens. Dacă în acest moment o persoană fizică din zona rurală a Prahovei plăteşte pentru apa potabilă 15 lei/lună, atunci când va beneficia şi de canalizare, suma plătită va putea ajunge chiar la 80 lei/lună sau mai mult. Deci, costul apă - canal va fi destul de mare. Or, la sate avem mulţi pensionari şi alte categorii de persoane care nu pot plăti aceste costuri. O altă problemă ar fi pierderile din sistem, care ajung uneori și la 50% din cauza conductelor foarte vechi. La Câmpina şi la Vălenii de Munte va trebui să reducem pierderile până la 10-15 %, pentru că acestea sunt suportate de către cetăţeni.

– Ce aveți în vedere pentru localităţile de munte cu probleme, cum ar fi Secăria, Talea, Proviţa de Sus şi Proviţa de Jos?

– Acestea fac parte dintre cele 7 localităţi enunţate la începutul dialogului nostru. Noi insistăm acolo unde există o mare aglomerare umană şi nu acolo unde sunt doar 100 de gospodării, pentru că este o situație destul de complexă.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 52-53

Manifestările climatice din ultima perioadă de timp, cu unele faze severe şi în trecut, creează tot mai multe dificultăţi gospodăriilor din mediul rural. Una dintre acestea o reprezintă lipsa apei în sezonul secetos pentru întreţinerea unei grădini de legume sau sere, nelipsită la fiecare casă.

Secarea apei în fântânile care folosesc sursele de apă subterană de mică adâncime este primul impediment care face aproape imposibilă aplicarea unei udări minime la grădinile de legume. Situaţia devine şi mai dificilă când resursele de apă de suprafaţă din zonă nu se află în apropiere sau au debit redus, utilizarea acestora fiind costisitoare sau imposibilă. Atunci singura sursă aflată la dispoziţie şi care poate asigura, într-o măsură satisfăcătoare, cerinţele de udare a plantelor o constituie apele pluviale. Cu aceasta nu spunem o noutate, numai că modul de captare şi stocare corespunzătoare a acestor ape lipseşte aproape cu desăvârşire.

Gospodăriile săteşti nu dispun de capacităţi mai mari de acumulare şi stocare a apelor pluviale şi nici de mici instalaţii de irigare portabile sau fixe.

În străinătate, de exemplu în Australia, în unele localităţi furnizarea apei din reţelele publice este limitată, locuitorii fiind obligaţi ca pentru operaţii de curăţire a incintelor şi întreţinere a spaţiilor verzi să folosească apa pluvială, captată prin instalaţii proprii. Se ştie că procedeul este aplicat, la scară mai mare, şi în alte ţări care se confruntă cu lipsa de precipitaţii în anumite perioade ale anului.

La noi, la nivel de gospodărie sătească, problema nu a fost abordată, firmele care se ocupă de domeniul apelor fiind preocupate mai ales de execuţia unor foraje de diverse adâncimi, de montarea unor bazine de stocare a apelor uzate menajere şi a unor microstaţii de epurare a apelor uzate.

Le sugerăm ideea de a-şi extinde preocupările şi afacerile şi în domeniul captării, stocării şi folosirii apelor pluviale, atât la nivelul de gospodărie individuală, cât şi la nivelul unor firme.

În mare, un microproiect pentru o asemenea lucrare înseamnă captarea apei de pe anumite suprafeţe impermeabile, dirijarea apei, bazine de stocare din material plastic etc. de diverse capacităţi, dispozitive fixe şi mobile de udare. Se înţelege că soluţia se adaptează la situaţia de pe teren şi la disponibilităţile solicitantului.

Avantajele procedeului sunt cunoscute, şi anume preluarea apei fără costuri, apa pluvială are o încărcare scăzută în săruri şi poate fi stocată fără modificări esenţiale ale compoziţiei. Singurul aspect ştiut este reacţia slab acidă a apei, dar care poate fi uşor corectată, aruncând în bazinul de stocare un bulgăre de var. Astfel de instalaţii sunt utile şi pentru firmele care dispun de sere, care se ocupă cu creşterea animalelor, puncte turistice pentru spălarea incin­telor, întreţinerea spaţiilor verzi, spălarea autoturismelor, etc.

Revista poate asigura popularizarea şi publicitatea pentru instalaţiile prevăzute şi altele legate de acestea. În faţa unor vremuri care ne aşteaptă, cu aspect climatic tot mai vitreg, trebuie să ne pregătim din timp, la nivelul resurselor de care dispunem fiecare.

Constantin Gajban

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 43

Clima se schimbă și o resimțim cu toții. Poate exemplu cel mai la îndemână pentru a justifica această concluzie ar putea fi seceta care a pus stăpânire anul acesta pe întreaga țară, iar efectele ei s-au resimțit mai ales la nivelul agriculturii. Înțelegem deci că efectele schimbărilor climatice ne afectează pe moment, iar pe viitor lucrurile pot fi cu mult mai dificile. Pornind de aici, specialiștii din domeniu efectuează studii prin care încercă să atragă atenția asupra modului în care acțiunile omului contribuie la degradarea continuă a casei comune și trag semnale de alarmă mai ales în ceea ce privește resursele de apă.

Resursele de apă reprezintă pentru fiecare societate, indiferent de poziționarea pe Glob, valoare economică directă deoarece sunt utilizate de la obținerea hranei, până la transport și energie. Veți putea spune că apa este o sursă naturală regenerabilă pentru că așa am învățăm încă din școala primară, este adevărat, trebuie să reținem că învățăm că este vulnerabilă și limitată. Mai știm că este un element indispensabil pentru viață, materie primă pentru activitățile de producție, sursă de energie, mijloc de transport, însă conștientizăm oare că este și un factor determinant în menținerea echilibrului ecologic? S-ar părea că da, dar nu acționăm în consecință și nu mă refer aici doar la acțiunile fiecăruia în parte, ci și la acele decizii luate la nivel de stat și al căror impact este cu mult mai decisiv. Apa trebuie văzută nu ca un produs, ci ca un patrimoniu dat de natură care trebuie protejat în permanență pentru că toate planurile ce prevăd dezvoltarea durabilă depind de utilizarea ei, doar nu degeaba se spune că Apa stă la baza vieții.

În condițiile încălzirii globale, gestionarea durabilă a resurselor de apă este imperioasă, iar unul dintre cei mai renumiți cercetători europeni, polonezul Zbigniew W. Kundzewicz, reprezentat al Academiei de Științe din Polonia și al Institutului Potsdam pentru Cercetarea Impactului asupra Mediului din Germania, indică trei probleme majore ale apei: prea puțină, prea multă și prea murdară. Trei aspecte care se resimt în zone diferite de pe Terra și, în cea mai mare parte, sunt cauzate de deciziile oamenilor și asta pentru că fiecare acțiune este conectată alteia. Spre exemplu stilul de viață influențează emisia de gaze din atmosferă și impune o anumită cerere alimentară, de aici se ajunge la utilizarea solului pentru agricultură. Modul în care este lucrat (îngrășămintele utilizate, irigațiile etc.) influențează utilizarea apei care implică schimbarea ciclului hidrologic și modificarea calitativă și cantitativă a resurselor ceea ce determină schimbările climatice. Și chiar dacă poate părea un gând idealist, se impune implementarea unui mana­gement al resurselor, altfel, o dată cu trecerea fiecărui an, tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să trăiască fără apă ori accesul la apă, ar trebui să fie la îndemâna oricui, și poate deveni un drept al omului.

Iată cum își justifică Kundzewicz concluzia: prea puțină apă – în zonele deșertificate și nu este vorba doar despre zonele aride, cu temperaturi ridicate, ci și despre cele în care acțiunile umane au condus la erodarea pânzei freatice. Prea multă – în zonele în care inundațiile, determinate fie de precipitații, fie de topirea zăpezilor, creșterea nivelului fluviilor și a râurilor influențează fertilitatea solului și nivelul de trai. Prea murdară – apa a devenit din ce în ce mai murdară odată cu dezvoltarea industrială, iar canalizările mai multor localități care se revarsă în ape este doar un singur exemplu care ar trebui să ne pună pe gânduri.

Prea multă apă utilizată în diferite scopuri, cum ar fi obținerea fertilizanților și îngrășămintelor când ar putea fi utilizate produse naturale, prea murdară pentru că nu se găsesc soluții de reutilizare.

Acestea ar fi doar câteva dintre concluziile cercetătorului polonez care remarcă și faptul că în producția de alimente se folosește cea mai mare cantitate de apă la nivel global. În acest context, apa pentru irigații însumează aproximativ 70% din retragerea de apă la nivel mondial, iar suprafața irigată a crescut, la nivel global, numai în ultima perioadă, la o rată de aproximativ 2% pe an. E drept că altfel producția vegetală ar fi mai mică în cazul în care nu ar există sistemele de irigare. La nivelul României lipsa lor s-a resimțit din plin în contextul verilor călduroase. În același studiu, Kundzewicz arată faptul că apa este mai mult decât esențială și pentru extracția, exploatarea, prelucrarea, rafinarea și eliminarea reziduurilor de combustibili fosili, precum și pentru generarea de electricitate. În acest context, Uniunea Europeană, prin Directiva privind energia regenerabilă, are ca scop de a obținerea a cel puțin 20% din energia totală din surse regenerabile până în anul 2020. Directiva prevede ca până la aceeași data, 10% din combustibilul pentru transport să vină din surse regenerabile. Nu sunt singurele măsuri care se încearcă a fi rezolvate, menținerea creșterii temperaturii medii reprezentând o altă prioritate pentru întreaga Planetă și asta mai ales în contextul în care se estimează că în anul 2025, miliarde de persoane vor rămâne fără apă, ceea ce ar încălca acel drept al omului invocat la început.

În următorul număr al revistei vom continua analiza schimbărilor climatice pentru a vedea care sunt măsurile care ar putea schimba previziunile sumbre și care au fost deciziile reprezentanților statelor reuniți la Conferința pe probleme de mediu de la Paris, pentru că a ne îngriji de mediul înconjurător casa comună înseamnă a asigura un viitor următoarele generații.

Viitorul Planetei depinde de deciziile luate acum!

Loredana Larissa SOFRON

„Apei i-a fost dată puterea de a deveni seva vieţii pe pământ“, spunea Leonardo da Vinci, iar Louis Pasteur susţinea că 80% din boli sunt cauzate de proasta sa calitate. Cele două teorii nu s-au devalorizat ci, dimpotrivă, par concepute special pentru o societate cu o evoluţie fulminantă, precum cea în care trăim. Vulnerabilă în faţa poluării şi a deteriorării, apa terană şi subterană condiţionează existenţa întregii omeniri, de aceea protejarea ei ar trebui să fie o permanentă preocupare, ne reaminteşte preşedintele Asociaţiei Hidrogeologilor din România, Daniel Scrădeanu.

O resursă regenerabilă, dar care trebuie protejată

Apa, esenţa vieţii, o substanţă misterioasă, extraordinară prin simplitatea şi proprietăţile sale, aşa cum spune preşedintele asociaţiei, este cea mai preţioasă resursă a Terrei. Toate celelalte bogăţii ale pământului – petrolul, gazele naturale – se vor sfârşi, dar resursele de apă sunt regenerabile. Provocarea începe însă cu menţi­nerea unui echilibru între transformările radicale la care este supus mediul înconjurător şi protejarea apei. Depozitele de deşeuri, de gunoaie, substanţele chimice folosite în agricultură, lipsa reţelelor de canalizare în mediul rural sunt un cumul de factori care ridică întrebări serioase privind realizarea acestui deziderat. Apa de suprafaţă este prima afectată de poluarea pe care o producem. Mai puţin vulnerabilă, apa subterană are bariere de protecţie naturală, însă este nevoie ca pe terenurile unde există zone de alimentare ale acviferelor să existe restricţii în ceea ce priveşte utilizarea lor. De aceea investiţiile suplimentare pentru protejarea ei se impun ca o necesitate a cărei eficienţă se va vedea în timp. Câştigurile vor fi mari mai ales pentru sănătatea omenirii.

Utilizarea apei, un domeniu care aduce profit

Ţara noastră a fost binecuvântată cu suficiente resurse de apă care ar trebui să fie protejate de legislaţia naţională şi directivele europene. Teoria este însă contrazisă de practică. România este ţara în care fiecare are dreptul legal la muncă, însă fără să existe un control al calităţii acestei. Această regulă se aplică şi în cazul utilizării apei, un domeniu care aduce profit. Una dintre problemele serioase semnalate de preşedintele Asociaţiei Hidrogeologilor din România este numărul mare al celor care execută forări fără să aibă cunoştinţe de inginerie hidrogeologică. „Sunt o mulţime de firme mici, uneori doar cu trei angajaţi şi cu o instalaţie de forare improvizată care fac puţuri de calitate necorespunzătoare. Pericolul este cu atât mai mare cu cât prin forările făcute de amatori se creează reţele de comunicare între acviferele de sus care pot fi poluate şi acviferele de jos care pot fi astfel contaminate. Astfel de lucrări pot pune în pericol calitatea şi sănătatea resurselor de apă subterană, mai ales în zonele urbane, unde se construieşte masiv şi unde fiecare vrea să aibă un puţ de mică adâncime. Din nefericire, legislaţia nu impune condiţii speciale pentru avizarea puţului respectiv.“

Necesitatea unui nou cadru legislativ

De aproape doi ani Asociaţia Hidrogeologilor încearcă să creeze un cadru legal prin care să restrângă numărul amatorilor care lucrează în domeniul cercetării şi exploatării apelor subterane. Prin implementarea acestuia, Asociaţiei Hidrogeologilor din România îi va reveni rolul de a oferi acreditări şi permise de bună practică celor care vor să activeze în domeniu. Potrivit dlui Scrădeanu, pericolele care pot declanşa accidente ecologice sunt majore, de aceea în domeniul acesta ar trebui să lucreze doar oamenii avizaţi pe criterii foarte clare, care să dovedească că ştiu ce fac şi să fie ulterior controlaţi. Aceasta este în opinia sa o procedură minimă prin care să fie asigurată calitatea lucrările executate şi sănătatea resurselor de apă. În prezent nu există un control strict sau o evidenţă a celor care fac astfel de lucrări, însă cei care execută forări după „ureche“ sunt foarte mulţi şi fac acest lucru doar în baza unui aviz administrativ.

Legi făcute pentru a fi încălcate

„Dacă cineva pune gunoi unde nu trebuie, spune-i acest lucru şi, dacă nu ia măsuri, anunţă Agenţia de Mediu din zonă. Astfel faci un bine întregii comunităţi. Fiecare dintre noi ar putea face ceva pentru a proteja apele subterane“, spune preşedintele Daniel Scrădeanu. Din nefericire, realitatea ne arată că România are încă probleme serioase în a-şi schimba mentalitatea, iar situaţia din mediul rural este una grăitoare în acest sens. Majoritatea satelor româneşti sunt expuse pericolului nitraţilor proveniţi din surse de poluare precum depozitele de gunoi de grajd de lângă fântânile de unde beau apă, spre exemplu. Lipsa investiţiilor pentru realizarea reţelelor de canalizare în mediul rural este de asemenea o cauză a contaminării resurselor de apă. Concluzia? Doar o atitudine generală poate schimba ceva în mersul lucrurilor de acum, iar atunci când simţul civic şi moral nu îşi face datoria ar trebui să intervină legislaţia. Dar, după cum afirmă şi preşedintele Asociaţiei Hidrogeologilor, ţara noastră are sincope şi în ceea ce priveşte aplicarea legilor. Nu sunt puţine exemplele în care legislaţia a fost încălcată, iar sancţiunile asociate faptei nu au fost niciodată aplicate. Aşa cum afirmă şi dl Scrădeanu, „există legi, există sancţiuni, dar aparatul de control este slăbuţ.“

Laura ZMARANDA

Nevoile de alimentaţie a unei populaţii din ce în ce mai numeroase şi schimbările climatice, care agravează perioadele de inundaţii şi secetă, consumă din ce în ce mai mult din resursele de apă potabilă, la nivel global. Tocmai din acest motiv Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) trage un semnal de alarmă şi cere urgent îmbunătăţirea gestionării resurselor de apă. Până nu va fi prea târziu.

Consum nesustenabil

Un studiu al ONU dat publicităţii în luna martie arată că nivelul actual de consum al apei potabile este nesustenabil. Iar, fără o gestionare strictă a acestuia, în curând vom avea o criză a apei, mult mai gravă decât criza petrolului. „La actualul nivel de consum, lumea s-ar putea confrunta cu o scădere de 40% a rezervei de apă potabilă în doar 15 ani“, se arată în raportul „Programul Mondial de Evaluare a Apei“ coordonat de ONU. În acelaşi studiu se afirmă şi că „apa s-ar putea dovedi mai preţioasă decât petrolul în cel mult un deceniu şi jumătate“. Şi asta în condiţiile în care se aşteaptă ca populaţia lumii să ajungă la 9 miliarde de locuitori în 2050, faţă de 7 miliarde cât este în prezent. În plus, dezvoltarea continuă a centrelor urbane adaugă o presiune în plus pe resursele de apă. Astfel, potrivit Naţiunilor Unite, până în 2050, 71% din populaţia globului va locui în oraşe, faţă de 49% câţi locuiesc în prezent. Conform studiului ONU, 50% din zonele locuite de pe glob folosesc strict resursele de suprafaţă pentru acoperirea necesarului zilnic de apă, iar 20% din bazinele acvifere ale lumii sunt deja suprasolicitate. Şi alte rapoarte făcute de diferite ţări arată că peste tot pe glob există suprafeţe imense aflate în criză de apă din cauza secării acviferelor. Peste un miliard de oameni, 1 din 7 oameni de pe planetă, nu au acces la apă potabilă sigură. Jean Chrétien, ex-premier al Canadei şi director în cadrul Inter Action Council, a declarat recent că „viitorul impact politic al crizei apei poate fi devastator. Folosirea apei în modul în care am făcut-o până acum nu poate susţine viitorul umanităţii.“

Câteva exemple...

La sfârşitul lunii februarie, în oraşul brazilian São Paulo (supranumit Oraşul Burniţei), cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, seceta a devenit atât de puternică încât locuitorii au început să foreze prin podele şi în parcări pentru a ajunge la apă. Autorităţile au anunţat că în curând va urma raţionarea aprovizionării cu apă. „Cetăţenii vor avea acces la apă doar două săptămâni pe lună“, au anunţat autorităţile. În statul american California, autorităţile au relevat faptul că statul a intrat în cel de-al patrulea an de secetă, luna ianuarie 2015 fiind cea mai secetoasă de când au început măsurătorile meteorologice. În acelaşi timp, consumul de apă pe cap de locuitor a continuat să crească, iar autorităţile au informat că, începând din acest an, apa va fi raţionalizată în stat. Şi încă ceva... Potrivit ultimelor prospecţii, California ar avea rezerve de apă doar pentru un an... În Orientul Mijlociu, zone rurale întregi s-au transformat în deşert ca urmare a folosirii în exces a apei. Iranul este cel mai puternic afectat. Supraconsumul, alături de precipitaţiile reduse, au făcut ravagii asupra resurselor de apă ale Iranului şi asupra producţiei agricole. În mod similar, Emiratele Arabe Unite investesc în uzine de desalinare a apei şi în facilităţi de tratare a apei ca urmare a lipsei acute de apă cu care se confruntă. Chiar prinţul moştenitor, şeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, a declarat că: „Pentru noi apa a devenit mai importantă decât petrolul.“

Vinovaţii

Totuşi, de ce s-a ajuns în această situaţie?  Explicaţia o găsim tot în raportul ONU. „Creşterea economică şi a standardelor de viaţă în rândul clasei de mijloc a generat un consum ridicat al apei, care se dovedeşte nesustenabil acolo unde resursele sunt limitate sau în zone unde distribuţia, preţul, consumul şi managementul resurselor de apă sunt deficitare.“ Totodată, „factorii care stau în spatele epuizării resurselor de apă se regăsesc în consumul crescut de carne, achiziţionarea unor locuinţe mai spaţioase, existenţa mai multor autovehicule pe şosele şi folosirea aparatelor electrocasnice consumatoare de curent, toate acestea fiind emblemele actualei clase de mijloc“, arată specialiştii ONU în raport. Pe de altă parte, credem noi, actualul sistem economic bazat pe „creştere infinită“, de la an la an, este unul împotriva naturii. Din simplul motiv că nu poţi avea o creştere perpetuă pe o planetă cu resurse limitate. Din ce în ce mai limitate...

Şi, odată cu creşterea cerinţei de apă, aprovizionarea în anumite zone scade tot mai mult din cauza secetei, a gheţarilor care se topesc, a râurilor care şi-au schimbat cursul, avertizează raportul. În plus, canalele de exploatare spre pânzele freatice s-au triplat, cel puţin, în ultimii 50 de ani, iar „indiferent de cât de mari sunt volumele conţinute de aceste rezervoare naturale, întrucât nu este vorba despre resurse regenerabile, riscă să sfârşească prin a fi epuizate dacă nu sunt gestionate în mod corect“, explică raportul. Şi, nu în ultimul rând, potrivit raportului, creşterea cererii alimentare ar urma să se traducă printr-o creştere cu 19% a apei utilizate în sectorul agricol ce reprezintă deja, la momentul actual, 70% din consumul global de apă. Aceste cifre riscă să fie chiar mai ridicate în absenţa unor reforme aprofundate aplicate managementului extragerii şi utilizării apei potabile“, avertizează autorii documentului.

ONU vs NASA

Dacă aveţi senzaţia că raportul ONU este alarmist, nu este deloc aşa. Un studiu comandat de NASA şi efectuat de sociologi şi naturalişti, publicat la sfârşitul anului trecut, este şi mai categoric. Şi anume, studiul susţine că în următoarele decenii vor exista evenimente extreme produse de un cumul de factori precum clima, apa, energia, populaţia. Cercetătorii s-au bazat pe un sistem care intersectează cu mai multe ştiinţe, denumit Handy (Uman şi Natură în Dinamică). Cauzele care vor duce la acest sfârşit sunt, pe de o parte, proasta gestionare a resurselor naturale, pe de altă parte, împărţirea inechitabilă a bogăţiilor în lume. Astfel, în cadrul raportului NASA, cercetătorii afirmă că, „în următorii ani, un val de frig va cuprinde planeta, care va dura 30 de ani. Activitatea soarelui s-a diminuat şi se va diminua accentuat în următoarele decenii. Soarele a avut o activitate diminuată la sfârşitul anului 1700 şi la începutul anului 1800, fenomen denumit solar minimum.(...) Începând cu 2007, procesul de răcire planetară a început“. „Vârful acestei perioade de frig va fi atins între 2020 şi 2030. Cererile de petrol vor creşte, iar agricultura nu va mai fi aşa cum o ştim“, arată climatologul John Casey, unul dintre realizatorii studiului.

Bogdan Panţuru

Este îndeobşte cunoscut rolul definitiv al apei în realizarea recoltelor. Pentru culturile de primăvară criteriul principal în stabilirea tehnologiilor de cultură trebuie să-l reprezinte rezerva de apă din sol în momentul semănatului. Rezerva de apă se depreciază după cantitatea de precipitaţii căzute în această perioadă şi se vor efectua analize de umiditate a solului până la 100-150 cm adâncime.

Se apreciază că pe stratul 0-100 cm capacitatea de apă utilă este: sub 600 m³/ha insuficientă; 600-1.000 m³/ha foarte mică; 1.001-1.400 m³/ha mică; 1.401-1.700 m³/ha mijlocie şi 1.701-2.000 m³/ha mare. Se mai are în vedere că 1 mm apă din rezerva solului echivalează cu 2-3 mm precipitaţii căzute în perioada de vegetaţie.

Necunoscând însă care va fi regimul precipitaţiilor în perioada de vegetaţie şi cunoscând faptul că în ultima perioadă anii secetoşi sunt tot mai frecvenţi, este indicat ca în stabilirea tehnologiilor de cultură să se pornească de la ideea unui regim pluviometric deficitar.

Principalele verigi tehnologice avute în vedere în funcţie de rezerva de apă din sol sunt:

1. Epoca de semănat se stabi­leşte mai devreme în cazul deficitului de umiditate, iar semănatul se execută mai adânc pentru a pune sămânţa în contact cu un strat de sol mai umed.

2. Adâncimea de pregătire a patului germinativ va fi redusă pentru a evita pierderile de apă, iar brăzdarele semănătorii se vor regla să pătrundă puţin mai adânc, într-un strat de sol aşezat, cu posibilităţi de ascensiune capilară a apei.

3. Alegerea speciilor de plante va avea în vedere comportarea acestora în condiţii de stres hidric. Se au în vedere, în cazul deficitului mare de apă, sorgul, meiul, şofrănelul etc. De exemplu: floarea-soarelui realizează 3,4 g substanţă uscată la 1 l apă consumat, iar sorgul realizează 6,6 g. Din rezerva de apă a solului porumbul realizează o producţie de 2-3 kg/mm, iar sorgul şi meiul realizează 8-11 kg/mm.

4. Alegerea soiului sau hibridului se face având în vedere ca acestea să aibă perioada de vegetaţie mai scurtă, sistemul radicular dezvoltat, creşterea mai rapidă, consum specific mai mic, astfel încât cu apa existentă să ajungă la maturitate înainte de apariţia arşiţei şi a secetei puternice.

5. Stabilirea densităţii plantelor este un factor important în valorificarea umidităţii existente. Densitatea stabilită trebuie să asigure un indice optim al suprafeţei foliare care să realizeze o fotosinteză corespunzătoare unei producţii maxime. La porumb, de exemplu, la 30.000 plante/ha se realizează 1,9-2 mp frunze pe 1 mp sol şi poate capta 90% din energia solară. Depăşirea acestei densităţi se face numai atunci când se asigură apă şi hrană corespunzătoare. Creşterea densităţii de la 30.000 la 50.000 plante/ha necesită un consum suplimentar de 200 m³ apă/ha. Altfel creşte sterilitatea ştiuleţilor, care în condiţii de secetă ajunge la 38-44%, faţă de 2-8% în condiţii de irigare.

6. Fertilizarea cu azot se va corela direct cu rezerva de apă din sol. Pentru toate plantele de cultură sunt stabilite dozele optime de azot pentru un anumit nivel de producţie. Aceste doze se vor corecta în fiecare an, în funcţie de rezerva de apă din sol. Pentru fiecare 10 mm de apă acumulată în plus faţă de normalul zonei se vor aplica în plus 3 kg de azot şi se va diminua doza cu 5 kg pentru fiecare 10 mm în minus. Când în cursul perioadei de vegetaţie cad precipitaţii suficiente se vor diminua cantităţi suplimentare de azot.

7. La aplicarea erbicidelor se va avea în vedere că eficacitatea acestora depinde de starea de umiditate a solului. Dacă în momentul semănatului solul are suficientă umiditate, erbicidele nevolatile se pot aplica imediat după semănat, la suprafaţa solului. În situaţia când solul este uscat la suprafaţă, erbicidele respective se vor aplica la pregătirea patului germinativ (ppi) şi se vor încorpora în stratul de sol în care găsesc umiditate.

8. Praşilele pe solurile cu deficit de umiditate se vor efectua cât mai superficial pentru a nu-l răscoli şi a nu provoca pierderea puţinei ape existente. Este de dorit să se efectueze mai multe praşile pentru combaterea buruienilor, pentru astuparea crăpăturilor şi a realiza un strat izolator la suprafaţa solului.

9. Combaterea bolilor şi dăunătorilor urmăreşte menţinerea aparatului foliar intact şi tulpinile fără leziuni. Plantele atacate intră într-un stres general şi prin porţiunile atacate creşte procesul de transpiraţie a plantelor şi deci consumul de apă.

Respectând aceste criterii se pot obţine producţii satisfăcătoare şi când regimul pluviometric este deficitar.

Prof. dr. Vasile POPESCU

Cantitatea de umiditate din solul agricol va fi în limite satisfăcătoare în majoritatea teritoriului agricol pentru cultura grâului de toamnă, se arată în prognoza agro-meteorologică publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/, pe propria pagină de internet.

Astfel, în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate accesibilă plantelor pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării.
Totodată, pe fondul regimului termic din aer mai ridicat decât în mod obişnuit de la începutul intervalului analizat (9-15 martie), la culturile de câmp (orz, grâu de toamnă şi rapiţă) se vor înregistra reluări lente de vegetaţie, pe majoritatea suprafeţelor agricole.

În depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei se va menţine repausul vegetativ, iar uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta bună şi medie în semănăturile efectuate în perioada optimă.
Specialiştii ANM precizează că, în cazul cerealierelor de toamnă (orz şi grâu), înfiinţate în perioada optimă, se vor afla în fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire (25-100%), iar, izolat, în jumătatea de sud a ţării, va fi posibil începutul alungirii tulpinii (10-20%).

Potrivit sursei citate, în majoritatea plantaţiilor, speciile pomi-viticole îşi vor continua starea de repaus biologic. Pe terenurile cu expoziţie sudică, izolat va fi posibilă declanşarea fazei de umflare a mugurilor de rod, îndeosebi la soiurile timpurii de sâmburoase.

Din punct de vedere meteorologic, prognoza arată că vremea deosebit de caldă, dar până pe 15 martie, va intra într-un proces de răcire, aceasta devenind normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a teritoriului agricol.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -1 şi 15 grade Celsius, în prima parte a intervalului, valori mai ridicate cu 1-10 grade Celsius, în raport cu mediile climatologice, şi între -3 şi -7 grade Celsius în ultimele zile, limite apropiate de normalul perioadei.

De asemenea, temperatura maximă a aerului se va încadra între 0 şi 20 grade Celsius, în majoritatea regiunilor, în timp ce pe timpul nopţilor, valorile vor fi cuprinse între -6 şi 10 grade Celsius, la scara întregii ţări.
Sub aspect pluviometric sunt posibile precipitaţii predominant sub formă de ploaie, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite de intensificări ale vântului, în aproape toată ţara. Cantităţile apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol, în special în zonele nordice, vestice şi centrale.

Sursa AGERPRES

Ca urmare a negocierilor dintre preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (L.U.A.I.R.), care este şi prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, dl. Viorel NICA, cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, s-a obţinut reducerea tarifelor de livrare a apei pentru irigaţii faţă de anul 2012.

În acest sens s-a elaborat ordinul nr. 30 din 25.02.2013 pentru modificarea anexei la Ordinul M.A.D.R. nr. 120/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, valabil pentru anul 2013, ce va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

PRO AGRO consideră binevenite aceste reduceri, dar subliniază că, pentru a atinge optimul potenţialului agricol al României, rămân primordiale investiţiile masive înmodernizarea şi retehnologizarea infrastructurii de irigaţii, precum şi în amenajări şi lucrări de îmbunătăţiri funciare.

PRO AGRO recomandă ca retehnologizarea infrastructurii de irigaţii să se reflecte în măsurile finanţate de viitorul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Despre rolul şi importanţa apei pentru agricultură nu cred că trebuie să mai vorbim. Ultimii ani secetoşi ne-au demonstrat cu prisosinţă ce rol joacă apa în realizarea producţiei agricole.

Acest fapt ne îndeamnă să urmărim ca fiecare picătură de apă din precipitaţii să fie acumulată în sol. Sezonul rece este cel mai prielnic acestei acţiuni şi trebuie să luăm toate măsurile care asigură acumularea apei în sol.

În primul rând, să urmărim ca solul să fie în permanenţă afânat, capabil să înmagazineze cantităţi importante, lucru care se realizează prin lucrările corespunzătoare ale solului.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Prof. dr. Vasile POPESCU
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Pe lângă Canalul Siret-Bărăgan, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) are în studiu posibilitatea realizării unor salbe de acumulări de apă pe Siriu, Tisa, Mureş, Olt, Jiu, Ialomiţa, Prahova şi altele, care să asigure apă gravitaţional. Astfel se reduc mult costurile mari de pompare, din Dunăre, pentru că scade consumul de energie electrică. Practic, pe cursurile acestor râuri vor fi create pungi colectoare de apă, care vor prelua debitele excedentare. „Va fi executată o degajare în mal, ca un apendice, prin care surplusul de apă se va scurge şi va fi captat şi depozitat, fiind utilizat în perioadele secetoase“, ne-a informat Daniel Botănoiu, secretar de stat la MADR. Acest concept este nou pentru România, dar a devenit o lucrare uzuală în ţările vestice.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian Dobre
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Rezerva de umiditate din solul agricol va fi în limite satisfăcătoare, în următoarea săptămână, la cultura grâului de toamnă, deficite semnificative semnalându-se, însă, în Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi Dobrogei, vestul, sudul şi estul Munteniei, precum şi local în centrul Banatului, se menţionează în prognoza agrometeorologică întocmită pentru perioada 15-21 noiembrie de către specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit sursei citate, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-20 cm, în cultura grâului de toamnă se va menţine în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării.

În Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi Dobrogei, vestul, sudul şi estul Munteniei, precum şi local în centrul Banatului, se vor semnala deficite de apă în sol, seceta pedologică fiind moderată şi local puternică.

Din punct de vedere agrometeorologic, procesele vegetative ale speciilor de toamnă şi pomi-viticole se vor derula normal în aproape toată ţara şi uşor mai lent în zonele depresionare.
Astfel, culturile de orz, grâu de toamnă şi rapiţă îşi vor continua dezvoltarea, în timp ce la pomii fructiferi şi viţa-de-vie se vor înregistra maturarea lemnului, îngălbenirea şi căderea frunzelor. Totodată, izolat se va putea declanşa faza de repaus vegetativ, în majoritatea plantaţiilor.

În ceea ce priveşte caracteristicile meteorologice, sub aspect termic, în intervalul 15-21 noiembrie, va predomina o vreme uşor mai rece decât în mod normal, în cea mai mare parte a ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -3 şi 10 grade Celsius, mai scăzută cu 1-4 grade în raport cu mediile multianuale, la nivelul întregii ţări. Maximele vor oscila între 4 şi 15 grade Celsius, în toate zonele de cultură, iar minimele între -9 şi 7 grade Celsius. Valorile cele mai scăzute, respectiv între -9 şi -5 grade Celsius, sunt posibile în zonele depresionare, unde se va produce brumă şi îngheţ la suprafaţa solului.

La nivelul solului agricol, temperatura medie diurnă la adâncimea de 10 cm va fi cuprinsă între 4 şi 12 grade Celsius, optimă desfăşurării proceselor vegetative ale speciilor de toamnă din zonele de câmpie.

Specialiştii ANM prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale, nesemnificative din punct de vedere agricol, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului.

Sursa AGERPRES