Roxana Munteanu din Rediu, judeţul Iași, se ocupă cu creşterea albinelor de șase ani. Aceasta spune că pentru ea şi familia ei apicultura este un drog dulce, pe care o practică cu mare drag. Mica ei afacere apicolă a pornit cu 5 familii de albine primite cadou, dar în timp numărul lor a crescut la 80, pe care le îngrijeşte cu mare atenție. În continuare ieşeanca ne va prezenta aspecte legate de recoltarea şi extragerea mierii, plus sfaturi cu privire la intrarea într-un astfel de business.

Tehnologia de recoltare şi extracție a mierii

Prin cules principal se înţelege sursa meliferă de la care albinele strâng cea mai mare cantitate de nectar din tot timpul anului. Culesul principal se clasifică din punctul de vedere al cantităţii de miere realizată în cules de producţie, în care timpul este prielnic, înfloritul nu a fost compromis şi se pot realiza cantităţi însemnate de miere recoltabilă. În afară de culesul de producţie, mai are loc şi culesul de întreţinere, de pe urma căruia se realizează cantităţi ce se consumă pe parcurs în familiile de albine, menţionează apicultoarea ieşeancă. „O etapă importantă a anului apicol o reprezintă momentul încetării fiecărui cules de producţie. Principala lucrare consecutivă a acestui moment este cea de recoltare a mierii marfă. De fapt, acum se observă cu adevărat munca depusă de apicultor de-a lungul întregii perioade premergătoare sezonului activ. Eforturile, priceperea şi perspicacitatea acestuia se vor converti în cantităţi mai mari sau mai mici de miere marfă sau produse apicole, care pot fi exprimate în kilograme echivalent miere“, adaugă Roxana Munteanu.

Tot Roxana este cea care ne mărturiseşte că în stupină se poate aprecia în mod practic încetarea culesului, dacă ţinem cont de următoarele aspecte şi indicatori. „Aici este vorba de intensitatea de zbor a albinelor care scade în mod evident, indicaţiile cântarului de control montat în stupină, care la un stup cu o familie de albine de putere mijlocie ajută apicultorul în determinarea intensităţii culesului, prin diferenţele în greutate înregistrate de cântar/unitatea de timp. De altfel, seara nu se mai simte mirosul caracteristic de miere şi nu se mai aude zumzetul puternic provocat de albine, iar în lipsa culesului albinele se irită uşor şi devin mult mai agresive, atacând persoanele aflate în raza lor de zbor. Astfel, în căutarea hranei albinele dau târcoale în jurul familiilor slabe, fiind predispuse la furtişag.“

În lucrările de recoltare şi extracţie a mierii din faguri, aprecierea momentului încetării culesului are o importanţă deosebită pentru apicultor întrucât extracţia mierii trebuie să fie terminată cu câteva zile înainte de încetarea culesului de producţie, iar extragerea repetată a mierii în timpul culesului principal de lungă durată contribuie la sporirea producţiei cu circa 30%. Practic, declanşarea acţiunii de recoltare a fagurilor cu miere din stup începe atunci când mierea este suficient de maturată, luându-se drept criteriu prezenţa coroanei cu miere căpăcită în treimea controalelor prin sondaj a fagurilor cu miere marfă, la un interval de 2-3 zile, spre sfârşitul culesului principal, ne atenţionează apicultoarea. „Respectând această indicaţie, există siguranţă că prelucrarea enzimatică a mierii a fost terminată, iar conţinutul în apă al mierii a ajuns la maximum de 18-20%. În acest fel se evită extracţia mierii nematurată şi cu un conţinut ridicat în apă de circa 23%, ce nu corespunde calitativ. Atunci când se recoltează în timpul culesurilor, pentru ca albinele să nu fie stingherite în activitatea lor, ramele cu faguri conţinând miere de extras trebuie recoltate de la stupi spre seară, când zborul albinelor a încetat. Însă, în perioadele lipsite de cules, recoltarea fagurilor cu miere se execută dimineaţa. Totodată, pregătirea utila­jelor şi a spaţiului de lucru pentru extracţia şi depozitarea mierii trebuie făcute din timp şi în mod corespunzător. Ţinând cont de toate acestea, apicultorul poate începe lucrarea de recoltare şi extracţie a mierii“, mai specifică Roxana.

Apicultura, o loterie

Luând în calcul întreaga tehnologie de recoltare şi extracție a mierii prezentată anterior, produsele apicole oferite de familia Munteanu doritorilor sunt următoarele: miere de salcâm, tei, polifloră, floarea-soarelui, dar şi polen crud, căpăceală şi tinctură de propolis. „Distribuţia acestora o facem cu mașina personală pe raza orașului Iași. Stabilim puncte de întâlnire cu clienții şi astfel încercăm să ne facem cât mai cunoscuți oferindu-le cărți de vizită oamenilor pe stradă, dar şi postând pe anumite grupuri locale, iar din recomandare în recomandare reușim să ne vindem produsele apicole oferite de albinuțe“, specifică Roxana.

Tot aceasta ne mai spune că pentru începători investiţia într-o afacere cu albine ar fi în valoare de circa 4.000 RON, dar în timp aceasta va mai crește. „Recomandăm celor care vor să se apuce de apicultură să se intereseze, să nu fie alergici la înțepătura de albină, să studieze înainte despre aceste insecte și să le iubească cu pasiune, nu doar pentru bani, deoarece apicultura este o loterie, un an câștigi, altul pierzi, dar cu siguranţă este ca un drog dulce, iar dacă te apuci, greu te mai lași de ea. Și nu credem că am putea să ne mai lăsăm de această frumoasă meserie, facem totul cu foarte mult drag, punem suflet în tot ceea ce facem, de altfel iubim aceste micuțe albinuțe și ne minunăm cu câte bunătăți ne delectează. În viitor am vrea să putem recolta mult mai multe produse apicole, cum ar fi păs­tura, lăptișorul de matcă, apilarnilul, dar mai ales să ne ocupăm până la adânci bătrâneți de această frumoasă meserie și să le oferim clienților noștri produse cât mai naturale“, încheie Roxana Munteanu, apicultoare în judeţul Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Se știe că, în goana după profituri cât mai mari din apicultură, diverși apicultori încearcă să-și înlocuiască rasele locale de albine din stupine cu alte rase și hibrizi interrasiali și, având în vedere specificul schimbării reginelor și modul lor de împerechere, aceste acțiuni duc și la impurificarea rasei locale.

Totodată, pentru o mai bună edificare a cititorilor, trebuie arătat că rasele de albine sunt rase naturale, geografice, adaptate și eficiente în zona în care s-au format. Rinderer, în1986, la pag. 309 afirma:

„Rasele ecogeografice sunt cele mai bune albine pentru ariile ecologice ale unei zone.“

Astfel, rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, climei şi al resurselor florale în care s-au format. Ele nu sunt de regulă unităţi panmictice, ci compuse din populaţii genetice distincte morfoproductiv. Omul nu a putut modifica şi controla decât maximum 10% din condiţiile de viaţă ale coloniilor de albine, spre deosebire de celelalte animale domestice unde se poate controla împerecherea 100%.

De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că fiecare rasă naturală a fost şi este cel mai bine adaptată şi mai productivă în zona ei de formare, în nişa ei ecologică. Transferul unor asemenea rase în alte zone presupune, pentru a le menţine valoarea, transferarea odată cu ele şi a ecosiste­mului lor natural, ceea ce este imposibil, presupunând o anumită depreciere a lor.

Ca exemple a rezultatului negativ al introducerii altor rase și hibrizi interrasiali pe teritoriul unor regiuni este cazul Rusiei și Germaniei, care pe anumite regiuni nu mai dețin rasele autohtone.

Ca soluție a ameliorării tot Rinderer arată că:

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necontrolat.“

Ținând cont de aprecierile de mai sus, în Raportul referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE, dezbătut marți, 23 ianuarie 2018, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, se făcea invitația ca:

„Statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE.“

Trebuie precizat că, actualmente, în Europa sunt recunoscute 15 rase distincte (subspecii) de Apis mellifera (după Ruttner 1988) și aceste populații prezintă adaptabilitate la condițiile locale (hrană, condiții climatice) și caracteristici diferite de comportare și de producție.

Au fost și sunt cazuri când, cu ocazia încercărilor, de cele mai multe ori nereușite, de introducere pe teritoriul altor regiuni a altor rase peste cele autohtone, în speranța obținerii unor producții mai mari de miere, când în anumite regiuni ale unor țări europene (Germania, Anglia, Rusia șamd) rasele autohtone fie au dispărut, fie s-au depreciat.

Acest fenomen apare ca urmare a faptului că acțiunile de mai sus duc la pierderea diversității genetice ce se leagă de pierderea caracteristicilor ce favorizează adaptarea la condițiile locale și, eventual, la pierderea de familii de albine valoroase, în special în ultimul deceniu.

Drept urmare a celor arătate mai sus. majoritatea țărilor europene cu o apicultură dezvoltată au luat măsuri pentru conservarea raselor de albine autohtone și chiar îmbunătățirea calității acestora.

Pentru această conservare pe teritoriul acestor țări s-au constituit regiuni în care se lucrează numai cu rase curate și în care este restricționat importul de alte rase sau metiși interrasiali, lucrându-se în sistem închis (rasă curată).

Ariile de conservare stabilite sunt de obicei protejate prin lege sau alte reglementări legale și mișcarea albinelor spre și din afara ariilor este, în general, restricționată.

Trebuie precizat că între ariile de conservare din diferitele țări europene pot exista diferențe ca: mărimea și structura ariilor de conservare, numărul de familii de albine și apicultori implicați, tipurile de organizare și de conducere a ariilor de conservare, sursele de finanțare, monitorizare și migrație în afara lor a familiilor de albine performante.

Concret, mai jos voi detalia pe fiecare țară europeană în parte cum realizează conservarea raselor sale locale. Astfel:

  • În BELGIA există o arie de conservare pentru albina autohtonă Apis mellifera mellifera.
  • CROAȚIA este în întregime constituită ca arie de conservare pentru Apis mellifera carnica.
  • DANEMARCA are o arie de conservare pentru Apis mellifera melifera și protecția ariei de conservare este asigurată de un ordin al Ministerului Agriculturii și Mediului, albinele fiind proprietate privată, iar terenul având mai mulți proprietari.
  • În ELVEȚIA există 5 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și acestea sunt monitorizate de Biroul Federal de Agricultură și asociațiile de apicultori.
  • FRANȚA are 11 arii de conservare organizate insular pe 3 insule și continental într-o zonă circulară (zonă sanctuar) și o zonă tampon, iar importul de albine în zonele protejate este interzis. Protecția este pentru Apis mellifera mellifera. Monitorizarea se face prin folosirea markerilor moleculari și, dacă se detectează o introgresiune într-o familie de albine, aceasta este înlocuită.
  • În IRLANDA se conservă, Apis mellifera mellifera pe tot teritoriul țării și activitățile de conservare sunt promovate de IRISH Honey Bee Society și Galtee Bee Breeding.
  • ITALIA are 5 arii de conservare pentru Apis mellifera lingustica și o arie de conservare pentru Apis mellifera siciliana. Pentru Apis mellifera lingustica diferite stații de prelucrare gestionează eforturile de conservare în diferite locații și în unele există suport guvernamental.
  • MALTA conservă rasa Apis mellifera rutnerri și activitățile de conservare se desfășoară în cadrul Proiectului de Conservare Rutnerri.
  • În NORVEGIA sunt 2 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și pentru ambele arii albinele sunt proprietate privată și terenurile pot avea mai mulți proprietari. Se acordă suport financiar din partea Ministerului Alimentației și Agriculturii.
  • POLONIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera mellifera și o arie de conservare pentru Apis mellifera carnica și acestea sunt monitorizate de Ministerul Agriculturii.
  • În PORTUGALIA există 2 arii de conservare pentru rasa locală Apis mellifera iberiensis.
  • REGATUL UNIT are pe teritoriul său 3 locații cu activități de conservare pentru Apis mellifera mellifera.
  • În ROMÂNIA – declarativ oficial – întreg teritoriul este o arie de conservare pentru rasa autohtonă Apis mellifera carpatica și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea Apiculturii și Programul Național de Reproducere. Voi reveni cu un articol despre situația din România.
  • SPANIA are 2 arii de conservare pentru Apis mellifera iberiensis.
  • TURCIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera caucasica, 2 arii de conservare pentru Apis mellifera anatolica, două arii sunt administrate de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Zootehniei, iar patru arii de către Ministerul Pădurii și Gestionării Apelor.

Analizând cele de mai sus putem trage concluzia că nu se poate realiza o conservare a rasei autohtone până când în această acțiune nu se vor implica cu răspundere și dăruire toate organele statului din domeniul agriculturii (din care face parte apicultura), federațiile, asociațiile și cooperativele apicole, precum și apicultorii.

De asemenea, organele statului, MADR, ANZ și ANSVSA trebuie să înțeleagă că nu este suficient ca, pentru a realiza o conservare eficientă, să se elaboreze legi și reglementări, ci trebuie ca acestea să se implice și în sprijinirea organizării arilor de conservare, controlul acestora și, de ce nu, în sprijinirea lor financiară. Sprijin de același fel se poate aștepta și de la federațiile, asociațiile și cooperativele apicole și chiar de la apicultorii individuali.

(Articolul de față a fost inspirat din lucrarea științifică „Conservarea raselor locale“, autoare dr. Fani HATJINA, Div. of Apiculture – Greece, susținută la Conferința BeeCome – Blaj 2019)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere, vă prezint pe scurt câteva idei cu justificări pertinente și explicații despre necesitatea păstrării, ameliorării și selecționării rasei autohtone. Doamna dr. ing. Melinda Tofalvi a obținut în anul 2009 doctoratul în apicultură sub conducerea reputatului prof. univ. dr. Liviu Alexandru Mărghitaș și practică apicultura din copilărie.

Se pare, de altfel, că apicultoarea împătimită Melinda Tofalvi are legături strămoșești cu omul de știință prof. univ. dr. Zoltán Pál ÖRÖSY, recunoscut pe plan mondial, cu merite deosebite în domeniul biologiei și mai ales in domeniul apiculturii, cu prepoderență în creșterea reginelor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nu am altă modalitate de a-mi exprima admirația mea decât să mă închin și să admir această ființă minusculă de miligrame, care, plutind sub albastrul cerului, poate să susțină o bază ereditară atât de ciudat concepută. (Limba maghiară definește și acest miracol: albina mamă (matca) este Mamă, chiar dacă este virgină, și Regină. Cuvântul méh (albina) înseamnă și uter – organul genital femel din care se nasc urmași).

Sunt conștientă și știu că, dacă am lansa întrebarea: Oare suntem datori să salvăm o specie de animal indigen? Din start va apărea răspunsul în unison: da, trebuie salvată!

Determinismul genetic al sexelor la albine se realizează la nivelul genelor (nu la nivel cromozomal – Mackensen 1955) și starea de homozigot al genelor răspunzătoare de sex determină sexul masculin, indiferent dacă cromozomii sunt în stare haploidă sau diploidă (Woyke 1962).

Acesta este un factor menit să susțină și să asigure menținerea permanentă a genomului albinei în stare heteroalelă. Vitalitatea ei este ascunsă în această variabilitate genetică. Echilibrul morfofiziologic și vitalitatea unei populații pot fi măsurate prin numărul alelelor sexuale existente în populație. Dacă într-o populație nu sunt cel puțin 9-16 feluri de alele sexuale, această populație va deveni neviabilă (Mackensen, 1955; Ladilaw és Gomes, 1956; Kerr, 1967; Woyke, 1976; Adamus, 1977).

Prin încrucișarea ecotipurilor (raselor), efectele de heterozis se accentuează și mai mult. Dar avem deja destule experiențe, ca să fim prudenți.

Trebuie să observăm că la această specie, care cu mecanisme multiple asigură păstrarea variabilității, se pun totuși bariere pentru intrări de gene de la alte ecotipuri sau rase.

Se știe că pe zonele unde în mod natural se suprapune arealul ecotipurilor, reprezentanții acestora ies la împerechere în alte intervale de timp, evitând astfel încrucișarea. (Gilles Fert)

Ecotipurile formate de natură au structuri genetice „întocmite“, încercate și testate de către și pentru condiții pedoclimatice, floristice date. În condițiile respective, structurile genetice ale unor alte ecotipuri poate n-ar fi avantajoase sau ar reprezenta o povară fără sens pentru ele.

Dacă omul a forțat această hibridare, populații lăsate pe seama legilor proprii sunt capabile și tind să elimine elementele străine (alele fără confirmări că ar fi utile) și tind, sunt capabile să refacă structurile genetice. (Observații proprii).

Albina indigenă, autohtonă... Să se implice omul și în genetica lor? Întrebarea pare depășită. Omul deja a cucerit lumea vie pământească. Pe jumătate inconștient și indirect, dar din ce în ce mai puternic are influență incontestabilă asupra genomurilor oricărei specii care astăzi mai există. Factorul uman a devenit un factor aproape egal cu cel al naturii.

Schimbările mediului determinate de om au caracter brusc, ceea ce presupune o supraîncercare a speciilor, altfel acomodabile la schimbările mult mai lente ale naturii.

În momentul de față, neimplicarea omului în viața oricărei viețuitoare se pare că se traduce prin dispariția sigură a speciei respective. Habitatul actual și de perspectivă este atât de mult determinat de om încât nu va permite supraviețuirea albinei autohtone, oricât de valoroasă și viabilă a fost construită de natură, fără intervenția conștientă a omului, în direcția salvării.

Deci menținerea speciei Apis din ce în ce mai mult se poate asigura numai prin intervenția omului, tocmai în zestrea ei ereditară. Numai conștiința și munca omului pot asigura realizările care vor fi capabile să ocrotească și să găsească în timp util structuri genetice supraviețuitoare. Trebuie să recunoaș­tem că, fără munca conștientă a omului, variabilitatea genetică nu mai poate fi menținută.

Omul are dreptul, este obligat să se implice în ultimele cetăți ale zestrei ereditare a raselor autohtone? Întrebarea și răspunsul nu-i privesc numai pe cei care trăiesc în mijlocul acestora, în jurul cărora mai există din aceste bogății ale variabilății genetice. Sărăcia, modestia economică au contribuit la menținerea bogăției genofondului albinei autohtone.

Dar tocmai pentru oamenii care trăiesc în astfel de condiții este mai important să aibă acces la familii performante productive, cu care poate realiza produse apreciate economic.

Totodată, păstrarea zestrei ereditare, bogată a rasei noastre autohtone tot supraviețuirea omului slujește. Ajungând la intersecție, cine alege exploatarea familiilor performante e bine să meargă pe drumul ales.

Ajutorul acordat apicultorilor pentru păstrarea populațiilor de albine autohtone este interesul tuturor.

Prin însămânțarea artificială cu o spermă mixată de la un număr mare de trântori putem asigura variabilitate și curățenie genetică (Rothenbuhler), lucru pus în pericol în mod natural.

Melinda Tofalvi, apicultor Phd

Mátyás Szász, ecolog, apicultor

Am considerat că este necesar să cerem și părerea domnului Ilie Anghel apicultor teleormănean deținător al unor stupine de producție care însumează peste 400 de familii și care practică stupăritul de producție de 34 de ani.

Valurile apărute pe forumuri apicole și în general în lumea apicolă românească sunt semne că domeniul reprezintă interes. Oamenii își apără afacerile și, odată cu ele, albina, apicultura și toate beneficile ei.

Protecția Apis mellifera carpatica, rasă autohtonă românească, se poate realiza cu ajutorul reglementărilor precise și fără echivoc, cu implicarea organelor responsabile ale statului și apicultorilor.

Principalele măsuri care cred că ar trebui luate sunt:

  • • subvenționarea producției de miere obținute de la albinele din rasa autohtonă;
  • • subvenționarea famililor de albine din rasa autohtonă cumpărate;
  • • subvenționarea reginelor din rasa autohtonă cumpărate.

De asemenea, păstrarea nealterată a fondului genetic autohton trebuie să fie în responsabilitatea autorităților compe­tente: stat, minister, ANZ sau cum se mai numesc acestea.

Ilie Anghel, apicultor

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – ing. Cristina Moraru, absolventă din anul 1984 a Facultății de Agricultură, Secția Generală, care a lucrat din 1987 la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură conducând stupine de producere regine ameliorate și selecționate și în prezent deținătoarea unei stupine autorizate pentru multiplicare regine situată la Horezu județul Vâlcea, face următoarele propuneri privind protecția rasei de albine românești Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Având în vedere pericolul actual crescut de impurificare a rasei locale românești, consider că se impune necesitatea urgentă a unui Program de Conservare a albinei carpatine, pus în practică prin identificarea ei, izolarea reproductivă și conservarea prin realizarea unei bănci de gene. De asemenea, producerea de elite în stupine autorizate, iar în acest scop să se prezinte pedigree și fișe genealogice.

Totodată, este imperios necesar să se facă actualizarea măsurătorilor la exemplarele de albine autohtone considerate în rasă curată, având în vedere că aceste măsurători nu s-au efectuat de mult, clima s-a schimbat, multe oferte melifere au dispărut și este actuală o tendință de globalizare a rasei românești.

Multiplicarea exemplarelor de elită pentru a fi livrate pe teritoriul României se va face numai prin stupinele autorizate pentru multiplicare pentru care se vor lua măsuri reale de izolare reproductivă.

Pentru obținerea unor rezultate pozitive în acțiunile de selecție și ameliorare, producerea de elită și multiplicarea acesteia, crescătorii implicați trebuie să fie calificați pentru aceste acțiuni și, drept urmare, cei în drept trebuie să se preocupe de organizarea unor cursuri de specializare adecvate. Aici trebuie să precizăm că, deși eram în trecut pe primele locuri din Europa privind învățământul apicol având și un liceu axat pe apicultură, actualmente nu mai avem o școală apicolă.

În final, propun ca pentru stupinele autorizate de elită și multiplicare stațiile de împerechere controlată și laboratoarele care vor trebui să facă teste AND pe albine să se asigure un suport financiar, având în vedere că acestea nu sunt în totalitate profitabile.

ing. Cristina MORARU

Administratoare de stupină autorizată pentru multiplicare

Tot în continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – am considerat necesar a cere părerea și a unui comerciant de materiale, scule și utilaje pentru apicultură care să fie în același timp și apicultor. În acest sens l-am abordat pe dl Ionel Drăgan, administrator al SC MentorPlus SRL Timișoara care, în afară de faptul că vinde materiale, scule și utilaje pentru apicultură, administrează și 300 de familii de albine. Dl Ionel Drăgan a avut amabilitatea să-mi comunice punctele sale de vedere privind protecția rasei locale românești și, deși acestea nu converg în totalitate cu ale mele, consider că trebuie publicate așa cum au fost transmise. (prof. univ. dr. ing. Petre Iordache)

Legea apiculturii trebuie să reglementeze problematica raselor de albine din România ținând cont de contextul politic european din care România face parte și de realitatea din teren.

Astfel, în Europa funcționează principiul egalității de șanse, libertății de mișcare și dreptul la proprietate privată, fără îngrădiri în cele 3 direcții.

Pentru mine asta înseamnă că fiecare apicultor trebuie lăsat să practice apicultura fără nicio îngrădire ca și până acum, deci fiecare să aleagă rasa de mătci pe care a testat-o și este foarte mulțumit de ea în funcție de caracteristicile individuale urmărite și aici aș dori să le specific pe cele mai importante... blândețe, instinct scăzut de roire, agresivitate scăzută, rezistență la boli și, nu în ultimul rând, productivitate.

Realitatea de pe piața românească este că nu avem o rasă curată și tot ce există pe piață a fost metisat de cele mai importante rase testate și crescute în România în ultimii 50 de ani, respectiv mătci Carnica, Macedonica, Caucaziana, Lingustica, Buckfast, Carpatina, Sahariana, Anatolica și Albina Neagră.

Problema trebuie tranșată doar la stupinele de elită și de multiplicare, care prin lege trebuie plasate în zone izolate pentru a crea cadrul de împerechere controlată. Multiplicatorii trebuie certificați/calificați/ specializați în genetică și verificați strict pentru a vinde material controlat. În Europa sunt zone protejate pentru anumite rase în care au loc ameliorari și încrucișări și așa cred că trebuie stabilit prin lege și la noi. În jurul unei stupine de elită și/sau multiplicare pe o rază de 25 km nu trebuie să existe albine la crescătorii privați. Stupinele de multiplicare trebuie să dețină obligatoriu laborator de înseminare artificială mătci, un sistem de depozitare material genetic certificat, managementul calității agreat de UE în domeniu și un sistem de marketing controlat de un organism național în privința trasabilității rasei.

În ceea ce privește MONOPOLUL I.C-D.A. și/sau alte institute private... acesta trebuie desființat pentru că sună a concurență neloială.

Apicultor Ionel DRAGĂN

În ședința din 3 aprilie 2019 Guvernul a aprobat modificarea și completarea HG nr. 443/2017 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Având în vedere modificarea cursului de schimb și prevederile Deciziei Comisiei Europene nr.1102/2016, s-a stabilit actualizarea valorii sprijinului financiar la 33.400 mii lei, din care 16.700 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a actului normativ de către factorii implicați, s-au realizat următoarele modificări și completări:

  • în cazul medicamentelor pentru tratarea varoozei și nosemozei, decontarea se va face până la unități întregi în funcție de forma de prezentare, întrucât unele medicamente sunt ambalate în așa fel încât nu pot fi fracționate, deși prospectul prezintă valori fracționate pentru tratament;
  • corelarea normei referitoare la comunicarea pentru deplasarea în pastoral cu modelul acesteia prevăzut în anexă, în sensul că aceasta este avizată de către consiliul local/primărie;
  • se introduce obligația apicultorului de a păstra cutiile ce au fost înlocuite până la efectuarea plății sprijinului financiar, astfel încât să se poată realiza controlul la fața locului;
  • comunicarea pentru deplasarea în pastoral a apicultorului a înlocuit ordinul de deplasare;
  • se reglementează posibilitatea ca familiile de albine achiziționate prin Program să se poată unifica cu familiile de albine deținute de apicultor, doar după efectuarea plății sprijinului financiar;
  • aplicarea unei diminuări cu 20% a valorii sprijinului acordat apicultorilor, în cazul în care aceștia nu anunță orice modificare privind identificarea la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la respectiva modificare.

Puncte de vedere (I)

În data de 4 decembrie 2018, la Parlamentul României, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a luat în discuție conținutul Legii zootehniei privind apicultura și a hotărât, peste părerile reprezentanților MADR, ANZ, ACA și ale unor reprezentanți ai apicultorilor, să scoată albinele din Legea zootehniei.

Se pare că majoritatea deputaților din Comisia pentru agricultură nu au înțeles scopurile acestui demers, implicațiile lăsării albinei românești fără protecție și, după cum au decurs discuțiile, se pare că excluderea albinei din Legea zootehniei era deja hotărâtă înainte de începerea ședinței prin lobby-ul exercitat de autointitulatul Marian Stuparul Oltean asupra unor membri ai comisiei și chiar asupra președintelui comisiei, deputatul Stănescu Alexandru.

Astfel, în prezent singura prevedere în Legea apiculturii privind protecția albinei românești este la art. 4, lit. h) „păstrarea și selecția purității albinei autohtone (Apis mellifera carpatica) și simultan folosind mătci provenind din stupinele de elită și multiplicare“. Analizând cu atenție acest test, se vede că acesta este superfluu pentru protecția rasei românești.

Bănuiesc că s-a vrut un moment de respiro pentru cei care importă, produc și distribuie, unor apicultori români, mătci, roiuri și/sau familii de albine din alte rase sau cu hibrizi fără a putea fi sancționați de organele în drept.

Așa stând situația cu protecția rasei de albine românești, trebuie să considerăm „că am pierdut o bătălie și nu războiul“ și ca atare trebuie să ne mobilizăm noi, apicultorii, organele răspunzătoare în domeniu ale statului, respectiv Ministerul Agriculturii prin ANZ și Institutul Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură astfel încât să se realizeze o nouă lege a apiculturii care să protejeze fără ambiguități puritatea rasei albinei românești.

De altminteri, în sprijinul acestei acțiuni este de precizat că marți, 23 ianuarie 2018, s-a dezbătut în Comisia de agricultură din Parlamentul European un raport referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE în care, printre altele, „invită statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE“.

Aceasta fiind situația, prin noua lege a apiculturii, care este în curs de elaborare, vor trebui să se instituie reglementări ca să se evite impurificarea rasei noastre de albine Apis mellifera carpatica prin existența pe teritoriul României a altor rase sau metiși aduse în speranța obținerii rapide a unor cantități mai mari de miere.

După îndelungi consultări cu diverși specialiști în apicultură, practicieni și teoreticieni, și studierea a ce se face actualmente în țările Europei, în continuare voi încerca să enumăr principalele acțiuni pe care cred că trebuie să se bazeze protecția și asigurarea purității rasei de albine autohtone. Acestea ar fi:

  • minimizarea și chiar interzicerea totală a introducerii pe teritoriul României a unor rase sau hibrizi interrasiali;
  • asigurarea unor zone de protecție în jurul stupinelor autorizate pentru producere de regine de elită și pentru multiplicarea acestora astfel încât să se evite metisarea cu alte rase;
  • identificarea și stabilirea unor locații posibile pentru stații de împerechere controlată în zone montane;
  • înființarea unor noi stupine autorizate pentru elită;
  • înființarea de rezervații naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica în rasă curată;
  • alocarea de fonduri financiare pentru susținerea eforturilor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone;
  • executarea de controale specializate asupra organizării și funcționării tuturor organismelor autorizate pentru activități reproductive și
  • stabilirea contravențiilor și infracțunilor, precum și sancționarea acestora în funcție de gravitatea lor pentru încălcarea reglementărilor privind activitatea de reproducere a albinelor și de protecție a rasei autohtone.
  • Referitor la interzicerea introducerii de alte rase/ ecotipuri/hibrizi interrasiali provenite/proveniți din alte țări, este foarte importantă conștientizarea acestui aspect în rândul apicultorilor și factorilor de decizie în spiritul conceptului de protecție a rasei autohtone românești.

albina romaneasca 3

De altfel, păstrarea genofondului autohton existent (A.m. carpatica) și ameliorarea sa permanentă, în rasă curată, reprezintă obiective de interes națio­nal și conceptul de conservare a albinei locale din România se încadrează în obiectivul european – păstrarea diversității genetice a albinelor din Europa.

Totodată, trebuie să se știe că rezultatul final al utilizării altor rase și hibrizi este o poluare genetică a populației locale în care se vor manifesta genotipuri mai mult sau mai puțin adaptate la condițiile locale (o metisare a populației cu apariția de caractere nedorite) și astfel o dependență a apicultorilor de achiziția hibrizilor.

Comercializarea de hibrizi interrasiali poate conduce în timp relativ scurt la hibridarea în masă a unor populații locale deoarece vânzarea de mătci hibride se poate face de exemplu în toată țara, într-un sezon, fiind posibil să se realizeze mii de mătci. Ca urmare, riscul de hibridare și de înlocuire a unor populații geografice în timp scurt este foarte mare, iar apicultorii vor deveni dependenți de mătcile hibride.

  • Asigurarea unor zone de protecție în jurul stupinelor autorizate pentru reproducție se poate realiza interzicând ca pe o rază de cel puțin 10-15 km să pătrundă în zonele de protecție alte stupine. Stupinele care la data autorizării sunt în zonele de protecție, fiind înregistrate la registrul agricol din zonă, vor fi controlate de comisii constituite în acest scop, pentru a se preveni a avea alte rase decât rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica.
  • Stabilirea unor locații pentru stații de împerechere controlată a reginelor este o necesitate care se impune pentru a avea un control total al împerecherilor și pentru găsirea acestor locații trebuie să se implice organele de stat.

Este evident că rezervațiile naturale montane pot oferi oportunități în acest sens, dar aici trebuie să se realizeze o colaborare între MADR și Romsilva care gestionează aceste rezervații.

Existența unor locații pentru stații de împerechere controlate este imperios necesară, mai ales dacă pe viitor nu se va putea stopa intrarea pe teritoriul țării noastre a altor rase și hibrizi. Categoric în acest caz se va impune ca toate stupinele de reproducție autorizate, de elită sau multiplicare, să facă împerecherile reginelor numai în stații de împerechere controlată sau prin înseminare artificială.

Totodată, în locațiile stațiilor de împerechere controlată identificate se va verifica izolarea acestora și se vor lua măsuri de preîntâmpinare a pătrunderii altor familii de albine în zona lor de acțiune care trebuie considerată a fi de cel puțin 20 km.

  • Înființarea de noi stupine de elită se impune mai ales pentru a se desființa monopolul existent. Astfel, se va realiza o concurență în privința calității elitelor livrate pentru stupinele de multiplicare.

Având în vedere că pe teritoriul României există cinci zone bioapicole, ideal ar fi ca pe teritoriul fiecărei astfel de zone să funcționeze cel puțin o stupină producătoare de elită.

Aceste stupine autorizate a fi producătoare de elită ar trebui să lucreze în sistemul de populație închisă, înțelegând prin aceasta că în aceste stupine nu se va introduce material genetic din afara lor. Aceste populații (50-150 familii de albine) pot fi menținute doar prin izolare geografică completă sau prin însămânțări artificiale, dar nu mai mult de 20 de generații, știut fiind că menținerea îndelungată a unei populații în stare închisă pune în pericol existența acestuia, ca urmare a depresiunii de consangvinizare. Totuși, prin difuzarea într-o anumită zonă a materialului biologic valoros (regine și trântori) din cadrul populației închise, se exercită o anumită presiune de selecție; cu implicații profunde în ameliorarea albinelor din zona de acțiune.

  • În vederea păstrării în rasă curată a celor mai valoroase populații de albine din rasa autohtonă trebuie trecut la înființarea de rezervații naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica, în stare curată. Aceste rezervații se amplasează, la fel ca și stupinele de împerechere controlată, în văile izolate ale munților sau în alte zone în care există numai populații de albine din rasa autohtonă cu însușiri valoroase crescute în rasă pură și în condiții de izolare, climă și cules.

Familiile de albine din aceste rezervații se bonitează, cele necorespunzătoare fiind îndepărtate, iar în locul acestora se introduc familii valoroase din aceeași zonă bioapicolă. În cadrul rezervației se aplică o selecție riguroasă prin crearea de linii și încrucișarea între linii de înaltă productivitate. Totodată, în vederea împerecherilor dirijate ale reginelor se vor efectua împerecheri în stațiile de împerecheri controlate sau prin înseminări artificiale.

  • Alocarea de fonduri financiare pentru susținerea eforturior de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone este imperios necesară. Totodată, având în vedere că selecția la albina meliferă este o activitate importantă, complexă și de lungă durată, pentru a obține rezultate vizibile este absolut necesar un sprijin legislativ și financiar din partea statului.

Aceste fonduri vor trebui alocate pentru susținerea eforturlor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone, stupinelor de elită și multiplicare, stațiilor de împerechere controlată, rezervațiilor naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă în rasă curată și Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură.

Fondurile financiare pot proveni de la Statul Român și/sau din fondurile alocate de UE pentru programele naționale apicole. Referitor la legalitatea reținerii acestor fonduri vreau să aduc aminte organelor de stat că în două cazuri din anii anteriori s-a încercat să se facă finanțări pentru informatizarea identificării familiilor de albine, pentru ANZ și înfințarea de laboratoare, pentru ANSVSA, cele două instituții fiind organisme ale MADR, dar nu s-a aprobat. În cazul de față se vor finanța proprietăți ale apicultorilor, deci nu se pune problema de deturnare de fonduri destinate apicultorilor.

Tot aici s-ar putea încadra finanțarea parțială a organizării unor cursuri de calificare profesională în domeniul activităților de reproducție a albinelor organizate prin grija ANZ, I.C-D.A. și a unor forme asociative apicole.

  • Executarea de controale specializate se va realiza prin înființarea unor comisii formate din reprezentanți din partea ANZ (OJZurilor), ANSVSA (DSVSA-urilor) și ai formelor asociative apicole care să controleze izolarea reproductivă a stupinelor de elită, de multiplicare, stațiilor de împerechere controlată și rezervațiilor naturale pentru protecția albinelor din rasa curată autohtonă.

De asemenea, aceste comisii vor controla permanent acuratețea realizării lucrărilor de selecție, ameliorare și de conservare a rasei curate autohtone – Apis mellifera carpatica.

Aici trebuie să arăt în final că membrii acestor comisii trebuie să fie în cunoștință de cauză profesional, să cunoască cu acuratețe reglementările legislative în domeniu și să se ferească să aducă completări mai mult sau mai puțin originale acestor reglementări.

  • Stabilirea contravențiilor și infracțiunilor, precum și sancționarea acestora în funcție de gravitatea lor pentru încălcările reglementărilor privind activitatea de reproducerea a albinelor și de protecție a rasei autohtone se vor face astfel încât să descurajeze tendințele de încălcare a acestora.

Acesta este punctul meu de vedere referitor la dezideratele ce ar trebui să stea la baza reglementărilor din noua Lege a apiculturii pentru a realiza protecția rasei albinei noastre autohtone și a se reuși susținerea eforturilor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone în cele mai bune condiții.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În ultima vreme știința se încăpățânează să demonstreze că omul nu este singura ființă capabilă de emoții și sentimente sau care își folosește raționamentul pentru a înțelege evenimente și a lua decizii. În lumea științifică există dezbateri și întrebări legate de capacitatea animalelor de a învăța numere complexe, iar experimentele au demonstrat că anumite primate, păsări și chiar păienjeni au capacitatea de a face scăderi și adunări. Un studiu recent, realizat în urma eforturilor comune ale unor cercetători din Franța și Australia, arată că și albinele pot rezolva probleme matematice.

Această descoperire, potrivit căreia și creierul mic al albinelor are capacitatea de a face calcule de bază, are implicații importante în segmentul dezvoltării inteligenței artificiale. Experimentele efectuate au arătat că albinele pot fi învățate să recunoască culori și ulterior să asocieze culorile cu operații matematice, respectiv scăderea și adunarea. Potrivit profesorului Adrian Dyer de la Universitatea Melbourne din Australia, adunările și scăderile implică două nivele de procesare. Primul presupune reținerea în memoria pe termen lung a regulilor privind scăderea și adunarea, iar procesarea unui set de numere implică memoria pe termen scurt. Albinele din cadrul experimentelor și-au folosit memoria pe termen scurt pentru a rezolva problemele matematice și au învățat să recunoască semnele de scădere și adunare ca pe un concept abstract, mai degrabă decât să li se dea indicii vizuale, iar rezultatele obținute sugerează că cogniția numerică avansată este dezvoltată mult mai des în natură, în rândul animalelor.

Experimentul condus de cercetătorul Scarlett Howard  a presupus un antrenament individual al albinelor prin care acestea au fost învățate să recunoască, într-o mulțime de boabe de porumb, litera Y. Atunci când albinele făceau alegerea corectă și se apropiau de litera Y (care era făcută tot din boabe de porumb) erau recompensate cu apă și zahăr. Dacă greșeau și se îndreptau în altă direcție primeau un amestec de apă cu chinină cu gust amar. Cercetătorii spun că albinele se întorc de obicei în locurile în care găsesc mâncare bună, așa că și albinele din experiment s-au întors la apa cu zahăr și au continuat astfel să învețe. Când acestea se apropiau de litera Y vedeau un set de cifre între 1 și 5. Pentru a le învăța să facă diferența între scădere și adunare cercetătorii au folosit culori diferite. Astfel, culoarea albastră a fost folosită pentru adunare, iar culoarea galbenă pentru scădere. După ce vedeau cifrele, albinele zburau într-o gaură numită în cadrul experimentului cameră de decizie. Acolo albinele hotărau dacă vor merge către partea stângă sau dreaptă a literei Y.

Una dintre părțile literei Y avea o soluție greșită la problema aritmetică, iar în cealaltă parte era rezolvată corect. Răspunsul corect a fost schimbat de-a lungul experimentului pentru a evita astfel ca albinele să învețe să aleagă doar o singură parte. La început albinele alegeau la întâmplare, dar după 100 de repetiții, care au durat între 4 și 7 ore, albinele au învățat că albastru înseamnă adunare, iar galben scădere. Ulterior, după aceste reguli, albinele au reușit să identifice și alte cifre.

Laura ZMARANDA

În luna decembrie 2018, la Parlamentul României, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a luat în discuție conținutul Legii zootehniei privind apicultura.

În proiectul de lege amintit singurele referiri exprese la apicultură erau la art. 41 lit. r care prevedea ca reprezentând contravenție: „introducerea pe teritoriul României de material biologic apicol fără autorizație conform legislației în vigoare“ și la alin. 2 sancțiunea prevăzută la contravenția arătată mai sus: „d) cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei, faptele prevăzute la lit. r) ...“

Discuția a avut loc în prezența reprezentanților Ministerului Agriculturii, Agenției Naționale pentru Zootehnie, Asociației Crescătorilor de Albine din România, Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură și reprezentanți declarați ai unor forme asociative apicole.

La început, președintele comisiei a arătat că, având în vedere că există o lege a apiculturii în vigoare, se va stabili dacă este sau nu oportun ca Legea zootehniei să mai facă referire la probleme apicole sau acestea trebuie excluse din lege.

Fiind prezent la această întâlnire, am precizat că marți, 23 ianuarie 2018, s-a dezbătut în Comisia de agricultură din Parlamentul European un raport referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE în care, printre altele, „invită statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE“.

De asemenea, am adus argumente pentru necesitatea protejării rasei de albine românești Apis mellifera carpatica, menționând că actualmente apicultura românească se confruntă cu o adevărată emulație a unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze și cu alte rase de albine. Speranța lor este, în primul rând, să obțină recolte de produse apicole mai mari.

Trăgând o concluzie a celor arătate mai sus și datorită faptului că prevederile Legii apicul­turii nu sunt prea adecvate și suficiente pentru protecția rasei de albine românești, am cerut să fie excluse prevederile din Legea zootehniei privind apicultura.

În continuare a luat cuvântul Irinei Ioan Marin, consilier județean în județul Dolj din partea PNL, ca împuternicit al grupului Jurnalul apicultorului, care a susținut că reprezintă interesele a peste 25.000 de apicultori și ale Federației Apicole ROMAPIS. Acesta a susținut exclu­derea albinei din Legea zootehniei, având în vedere că există și Legea apiculturii. Demersul acestuia a fost susținut de 5-6 deputați (dintre care unul de la UMDR).

Pe final au luat cuvântul directorul general al ANZ Lelior IACOB, directorul științific al I.C.D-A. Adrian Siceanu, vicepreședintele ACA Răzvan Coman, directoarea ANZ Maria Gherghiță și ministrul secretar de stat Sorin Roșu Mareș, care în corpore au susținut rămânerea în conținutul Legii zootehniei a referirilor la apicultură.

La sfârșit, după mai puțin de o oră, problema s-a supus la vot și cu o majoritate, cu un vot împotrivă și două abțineri, s-a votat pentru excluderea albinei din Legea zootehniei.

Se pare că majoritatea deputaților din Comisia pentru agricultură nu au înțeles scopurile acestui demers și implicațiile lăsării albinei românești fără protecție. După cum au decurs discuțiile, se pare că excluderea albinei din Legea zootehniei era deja hotărâtă înainte de începerea ședinței prin lobby-ul exercitat de Irinei Ioan Marin asupra unor membri ai comisiei și chiar asupra președintelui acesteia, deputatul Stănescu Alexandru.

Poate ar fi trebuit ca unii apicultori să se ferească să întineze albina aducând-o în politică, acțiune care este detestabilă.

Se vrea un moment de respiro pentru cei care importă, produc și distribuie unor apicultori români, mătci, roiuri și/sau familii de albine din alte rase sau cu hibrizi fără a putea fi sancționați de organele în drept.

Singura prevedere în Legea apiculturii privind protecția albinei românești este la art. 4, lit. h) „păstrarea și selecția purității albinei autohtone (Apis mellifera carpatica) și simultan folosind mătci provenind din stupinele de elită și multiplicare“. Textul este superflu pentru protecția rasei românești.

Totodată, în sprijinul afirmației că excluderea albinei din Legea zootehniei era prestabilită, vine și faptul că, deși în afară de părerile pentru excludere ale tuturor deputaților membri ai comisiei care au luat cuvântul și a dlui Irinei Ioan Marin, toți ceilalți vorbitori: reprezentanții Ministerului Agriculturii, Agenției Naționale pentru Zootehnie, Asociației Crescătorilor de Albine din România și Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, au susținut argumentat rămânerea albinei și în Legea zootehniei, totuși a fost scoasă din această lege.

Afirmația președintelui al comisiei „că protecția rasei de albine românești se va face prin Legea apiculturii“ nu este viabilă deoarece, conform afirmațiilor dnei director al Direcției Patrimoniu Genetic ANZ Maria Gheorghiță, până la modificarea în acest sens a Legii apiculturii, datorită continuării introducerii și producerii de noi rase și metiși pe teritoriul României, rasa noastră autohtonă va fi impurificată ireversibil.

Este știut că actualmente, venind în întâmpinarea dorințelor unor apicultori de a obține recolte de miere rapide, o serie de comercianți de regine, autorizați sau nu, fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine și hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast și rasele carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica.

Din păcate, rasele străine în condițiile țării noastre nu pot depăși din punctul de vedere al calităților rasa românească Apis mellifera carpatica. Aceasta, trăind din generație în generație, de mii de ani, în condițiile de climă și floră caracteristice țării noastre, ca rezultat al selecției naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiții, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creșterea, înmulțirea și îmbunătățirea albinei noastre locale, Apis mellifera carpatica.

Așa stând situația cu protecția rasei de albine românești, trebuie să considerăm „că am pierdut o bătălie și nu războiul“ și ca atare să ne mobilizăm noi, apicultorii, organele răspunzătoare în domeniu ale statului, respectiv Ministerul Agriculturii prin ANZ și Institutul Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, astfel încât să se realizeze o lege a apiculturii care să protejeze fără ambiguități puritatea rasei albinei românești.

Acum, după dispariția referirilor la apicultură din Legea zootehniei, trebuie să recunoaștem că legislația românească este printre cele mai permisive din Uniunea Europeană, în contextul în care nu se face o verificare riguroasă a importurilor de albine atât timp cât ele respectă legislația comunitară.

Aici trebuie arătat că alte state – Franța, Italia, Germania și altele din zona iberică, care au avut și ele libertate – s-au trezit la realitate când au rămas fără rasa autohtonă națională.

Astfel, albinele melifere din zona iberică, deși natural adaptate și rezistente la mediul în care s-au format, au fost tot timpul recunoscute ca foarte dificil de administrat din cauza agresivității și, pentru a diminua acest caracter nedorit, în zonă au fost sistematic importate diferite rase de albine. Dar se știe că, prin împerecheri libere, caracterele bune se pierd și sunt înlocuite de fondul genetic ancestral al zonei, care este metisat și nu este înlocuit decât parțial de gene de import.

De asemenea, se semnalează că, în ultimii ani, în sudul Germaniei, hibridul Buckfast a atins 30-50% din efectivul de familii de albine și hibridarea practicată s-a dovedit o parazitare a rasei locale deoarece s-a remarcat că, prin utilizarea diferențelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

O acțiune benefică, în scopul protejării rasei autohtone, a luat Slovenia care a interzis complet rasele și hibrizii străini, iar CE nu a avut nimic de obiectat cu privire la această decizie.

În final, trebuie spus că organele statului român, prin Ministerul Agriculturii și implicit prin Agenția Națională pentru Zootehnie, în acțiunea de asigurare și păstrarea a purității rasei albinei românești, în afară de reglementări – pe hârtie, ar trebui să se implice material, subvenționând integral anumite analize și tratamente specifice, determinări ADN. Tot în acest scop ar trebui să sprijine asociațiile apicole care organizează stații izolate de împerechere a reginelor și care au stații de testare și selectare pentru reginele din rasa românească.

Ar fi bine ca specialiștii, care trebuie să recunoaștem sunt buni, talentați și motivați de pasiune, în loc să cocheteze cu studierea mijloacelor și tertipurilor utilizării altor rase pe teritoriul României, să militeze pentru ameliorarea și revigorarea rasei românești Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Importanța economică a albinelor este determinată de producția de miere și subproduse ale stupului (polen, ceară, propolis etc.), dar și de rolul lor în polenizarea culturilor agricole (rapiță, floarea-soarelui etc.) și a livezilor de pomi fructiferi. Creșterea numărului de stupi, cu familii de albine mari și puternice, contribuie la obținerea de cantități crescute de produse ale stupului, dar și de legume, fructe, plante tehnice etc.. Aceasta se poate realiza numai prin menținerea unei stări de sănătate optime a familiilor de albine.

Obținerea de familii puternice și sănătoase în perioada de toamnă (după încheierea culesului) se realizează prin respectarea lucrărilor tehnologice din această perioadă, prin hrăniri suplimentare (energetice, proteice etc.) și aplicarea de tratamente care să reducă numărul de microorganisme potențial patogene (paraziți, bacterii, virusuri, fungi). Albinele trebuie să aibă o vitalitate crescută care să le permită trecerea peste sezonul rece și obținerea în primavară, a unei noi generații de albine.

Susținerea mecanismelor naturale de apărare a albinelor împotriva factorilor de stres (paraziți, virusuri, miceți, bacterii) reprezintă o metodă eficientă de menținere a populațiilor de albine. Se reduc, astfel, și cheltuelile cu tratamentele (antiparazitare, antifungice, antibacteriene), urmate de creșterea veniturilor din apicultură.

În acest scop, Compania Romvac a realizat produsul Apivirol Forte.

Aprivrol forte Romvac

În stupinele în care se efectuează sistematic tratamentul biostimulator cu Apivirol Forte, chiar și în anii cu condiții mai puțin prielnice pentru apicultură, se obțin producții de miere mai mari cu circa 35-40%, față de stupinele netratate.

Administrarea produsului se face la toate familiile de albine din stupină, inclusiv la cele aparent sănătoase.

La familiile la care s-a făcut tratamentul biostimulator de toamnă (august, septembrie), se constată o mortalitate redusă în perioada de iernat și stimularea ouatului timpuriu, la mătci. La controlul stupinei după primul zbor de curățire, se găsesc în medie 3-4 rame cu puiet compact pe toată suprafața ramelor.

După încheierea sezonului de cules, în vederea pregătirii familiilor pentru iernat, se efectuează tratamentul biostimulator de toamnă administrând în zilele călduroase, 150-250 ml de Apivirol Forte, prin aspersare pe corpul albinelor și al puietului.

Apivirol Forte se administrează prin aspersare (pulverizare) pe suprafața ramelor cu albine și puiet cu ajutorul unor pompe manuale. Aspersarea este cea mai sigură și eficientă modalitate de administrare a acestui biostimulator, întrucât produsul este consumat imediat de albine la care declanșează puternic reflexul de autocurățire.

Pentru perioada de iernat, siropul, turtele de zahăr sau șerbet, se prepară cu un adaos de circa 150-250 ml Apivirol Forte pentru o familie de albine.

Administrarea de Apivirol Forte ca biostimulator se aplică imediat în stupinele în care se observă un declin al stării generale a familiilor de albine sau când se suspectează anumite semne de boală apărute în sezonul de cules activ sau în perioadele în care culesul este slab.

Apivirol Forte trebuie administrat fără întârziere, ori de câte ori starea generală de sănătate a stupinei nu este cea mai bună, când se constată apariția de malformații ale aripilor la albinele tinere, când apar semne nervoase la albinele culegătoare, paralizia aripilor și instalarea fenomenului de depopulare a familiilor de albine, fără prezența vizibilă a simptomelor specifice vreunei boli, dar și ori de câte ori sursele de hrană sunt reduse.

Apivirol Forte nu are nici un fel de contraindicații sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor și puietului și nu produce reziduuri în miere, polen, păstură și propolis, permițând obținerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Organizat pe platforma Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, Târgul Mierii a adus și la ediția de toamnă noutăți, inovații, mulți vizitatori și expozanți din toată țara. De data aceasta, ca o concluzie, pot spune cu certitudine că tehnologia IT a ajuns și în domeniul apicol. Oricât de iscusiți ar fi apicultorii, soft-urile inteligenței artificiale ne vor spune de acum totul despre activitatea din stup. La polul opus, pentru implicarea fizică în munca stupăritului a apărut o unealtă mai eficientă pentru descăpăcitul ramelor. Iată doar câteva idei care ar putea să vă ușureze munca, dragi apicultori. În rest, am găsit stupari mai mult sau mai puțin mulțumiți de recolta anului 2018.

Îmi place ca de fiecare dată când intru într-un târg mai întâi să merg pe la toate standurile, să admir, să ascult păreri, impresii, pentru ca în final să cer lămuriri și eventual să testez lucruri noi. Așa am făcut și de data aceasta, numai că fiecare oprire pe la standurile apicultorilor s-a lăsat obligatoriu cu degustarea a cel puțin unui sortiment de miere sau polen. Iar la o linguriță de miere musai merge și o conversație legată de cum a fost anul apicol. Și trebuie să vă spun că răspunsurile nu au fost una­nime, ci, bag de seamă, au variat în funcție de zona în care s-au făcut culesurile și norocul fiecăruia.

Pentru că evenimentul a devenit o tradiție, la fiecare ediție îmi face o maximă plăcere să mă revăd cu apicultorii statornici, care nu lipsesc niciodată de la această manifestare. Prima oprire am făcut-o la standul familiei Meseșan specializată în creșterea mătcilor, pentru că îmi sunt tare dragi. De fiecare dată vin cu fetița lor, pesemne au grijă să insufle dragostea și responsabilitatea albinăritului și tinerei generații și mereu își surprind clientela de la București cu sortimente noi de polen. La standul lor am văzut oameni cumpărând polen cu kilogramul, ca să nu mai spun că mierea de munte s-a vândut în prima zi. Da, pentru că oamenii au înțeles că mierea obținută din plante aflate departe de sursele de poluare oferă garanția unui produs curat, nealterat de eventuale reziduuri chimice. „Am adus un sortiment nou de polen, de la o plantă din Munții Apuseni, numită Caluna Vulgaris sau iarba neagră, un polen de păducel, de păpădie și altele“, m-a întâmpinat Cosmin Meseșan. De la el am aflat că polenul obținut de la iarba neagră din Munții Apuseni ajută la combaterea prostatei, iar cel de păpădie ajută ficatul. Clienții lui știu deja că în fiecare an el pleacă în pastoral la munte, pentru că de ani buni evită culturile agricole stropite cu pesticide. Dintre cele două culesuri la care a fost – salcâm și plante de munte – primul a mers binișor, adică a strâns cam 15 kg miere/familie, însă la plante de munte a fost dezastruos (6-7 kg de miere/familie) pentru că a fost frig și a plouat mai tot timpul. Ploile din acest an le-a dat de furcă și cu creșterea mătcilor. Dacă într-un an bun pune la vânzare și 1.000 de mătci, anul acesta multe dintre ele s-au pierdut la zborul de împerechere din cauza vremii. Concluzia: „2018 nu a fost un an apicol bun.“ Ce am remarcat și mi-a mers la suflet a fost tricolorul pus pe toate cutiile, borcanele și sticluțele puse la vânzare, semnul apicultorului patriot.

Cu Adrian Ivașcu din județul Argeș am făcut cunoștință prima oară la această ediție și trebuie să spun că m-a uimit cu numărul mare de sortimente de miere, 7 la număr. Ceea ce mi-a părut interesant a fost mierea de primăvară, adică o miere obținută din florile pomilor fructiferi (măr, păr, prun, cireș, cais) în combinație cu păducel și păpădie, un amestec care pare dedicat organelor interne și cu precădere rinichilor. Alte sortimente interesante sunt mierea de tei din Dobrogea, unde culesul a adus producții bune, și mierea de coriandru. Strategia tânărului apicultor este să-și împartă cele 300 de familii în două stupine și să plece în pastoral atât la câmpie, cât și la munte. În felul acesta poate avea mai multe culesuri și implicit mai multe sortimente. Comparativ cu anii trecuți, pentru Adrian Ivașcu anul acesta „a fost unul relativ bun. Avem miere de primăvară, de salcâm, tei și mană. La salcâm am obținut 30 kg de miere/familie, dar nu a fost bine pentru toată lumea, pentru că în unele zone a plouat mult“. Pe lângă sortimentele de miere, am văzut multe produse terapeutice – imunoenergizant (o combinație de miere, polet, tinctură de propolis, cătină și lăptișor de matcă), ideal pentru persoanele aflate în convalescență, elevi, studenți, produse pentru somn liniștit sau afecțiuni respiratorii. Toate realizate după rețete moștenite din tată în fiu, după cum spune Adrian Ivașcu.

O nouă furculiță pentru descăpăcit rame

Cu siguranță cunoașteți mișcările care se fac la bărbierit. Exact aceleași mișcări se aplică și la descăpăcirea ramelor cu ajutorul noii furculițe produse la Timișoara după un model sârbesc. „Aceasta este cea mai grea muncă pentru apicultor – descăpăcitul, operațiunea care se face înainte de introducerea ramelor în centrifugă. Furculița aceasta se produce în Timișoara la Apicultura. Pro, o companie care a făcut de-a lungul timpului o serie de inovații și chiar invenții dedicate sectorului apicol. De data aceasta, furculița pentru descăpăcit este o copie fidelă a unui produs realizat în Serbia. Unealta produsă de noi păstrează întocmai cotele, este realizată din inox alimentar și are un mâner din lemn“, îmi spunea producătorul acestei unelte. Pentru 70 de lei noua furculiță v-ar putea ușura munca.

Aplicația care decodifică sunetele produse de albine în stup

Tot reprezentanții companiei Apicultura. Pro au venit la această ediție cu o aplicație software care decodifică sunetele emise de albine în funcție de activitatea din stup, avertizând totodată dacă există pericolul roirii sau alte necazuri apărute în stup. „Albinele emit niște semnale acustice. Sunt două forme de comunicare la albine, prin atingere și prin vibrație – din aripi sau piciorușe, în funcție de lucrarea executată în stup. Ce face acest soft? Caută acele vibrații și printr-un algoritm le interpretează și ne poate spune câte albine doici avem, câte culegătoare sunt în stup. Când albinele vin încărcate cu miere se emit alte vibrații decât atunci când vin fără miere. Practic, acest soft ne spune fără să deschidem stupul dacă avem sau nu cules, dacă avem puiet căpăcit, matcă. Este nevoie doar de un microfon extern atașat la telefonul mobil. Acesta se introduce pe urdiniș, timp în care apicultorul poate sta în spatele stupului și așteaptă câteva secunde până când softul emite un mesaj cu datele analizate și interpretate. Odată descărcată aplicația, pe ecranul telefonului apar câteva butoane care furnizează anumite informații despre activitatea din stup. Spre exemplu, o informație extrem de prețioasă este cea care anunță, cu două săptămâni înainte, dacă albinele se pregătesc de roire, dacă există producție de miere sau dacă este cazul să schimbăm matca“, îmi explica Csosz Francisc, reprezentant Apicultura.Pro.

Patricia Alexandra Pop

În România erau certificați ecologic sau în stare de conversie, 371 de apicultori la 1 ianuarie 2017, care dețineau 58.912 colonii de albine, conform unui studiu realizat de federația ROMAPIS pe baza datelor publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a consultării tuturor organismelor de certificare și inspecție acreditate în România despre situația sectorului apicol. La sfârșitul anului 2016, sub 1% din totalul apicultorilor din România, reprezentând 3,64% din stupi, produceau miere în regim bio. Comparând aceste date cu cele furnizate de Asociația Crescătorilor de Albine din România în 2010, se poate observa o scădere semnificativă a numărului producătorilor ecologici  în ultimii 7 ani, cu 21 de procente. Dacă în 2011 erau 912 apicultori înregistrați ecologic, cu un număr de 97.997 familii de albine, în prezent numărul acesta a scăzut la aproximativ o treime din cel inițial. În 2010, 15% din totalul producției de miere pe țară, adică 3.650 de tone era certificată ecologic.

Anul 2016 a fost considerat cel mai dificil de majoritatea apicultorilor români. Acesta s-a caracterizat printr-o producție foarte mică de miere, concomitent cu scăderea prețului mierii convenționale. În aceste condiții, mierea certificată bio s-a achiziționat engros la un preț cu aproximativ 40% mai mare decât cel de la convențional.

Constantin Dobrescu, vicepreședintele Federației Asociațiilor Apicole din România, ROMAPIS spune că în prezent apicultorii români sunt din ce în ce mai interesați de certificarea bio. ”Pe fondul scăderii prețului mierii, aproape dramatică pentru apicultorii nu numai din România, ecartul dintre prețul mierii ecologice și al celei convenționale a crescut. Din acest motiv se înregistrează și în România o resuscitare a interesului pentru obținerea certificării bio, după o perioadă de câțiva ani de câțiva ani de declin”.

Conform reglementărilor existente în prezent în Europa, mierea provenită din apicultura ecologică  are avantajul major al unei garanții a calității certificate. Dacă piața de miere produsă convențional este zdruncinată de scandaluri privind falsitatea acesteia, cea bio beneficiază de o trasabilitate mai bună, fiind atent urmărită pentru a înlătura orice suspiciuni sau nereguli. În 2010, 80% din mierea produsă ecologic la noi în țară era exportată către țări din Uniunea Europeană precum Germania, Austria, Suedia și alte țări nordice.

Calitatea remarcabilă a produselor apicole românești este recunoscută internațional. Vicepreședintele ROMAPIS evidențiază potențialul natural foarte mare al multor zone de cules din România care oferă condițiile necesare apiculturii ecologice și surse de nectar valoroase, ceea ce recomandă mierea românească drept una de calitate. ”Colonia de albine este un sistem aflat într-o foarte fină interdependență cu mediul în care cele mai mărunte modificări pot duce la ruperea unui echilibru de o mare complexitate cu consecințe pentru fiecare dintre acestea”.

Conversia către ecologic le oferă apicultorilor posibilitatea de a obține venituri mai mari: ”Există apicultori care practică cinstit, fără compromisuri,  apicultura ecologică și au succes cu produsele stupinelor lor, ceea ce ar putea fi un exemplu și un îndemn pentru mulți alții”, spune Constantin Dobrescu.

Pentru a sprijini acest sector, Federația ROMAPIS organizează în parteneriat cu agenția de training Cursuri Creative, singurul curs de apicultură ecologică disponibil în România. Cursul se adresează apicultorilor care doresc să-și certifice ecologic stupina, cu atât mai mult cu cât procedura de certificare necesită obligativitatea de a cunoaște reglementările naționale și europene care stau la baza obținerii și menținerii standardului ecologic European.

Apicultura în România este o afacere cât se poate de viabilă, fiind favorizată de o climă blândă şi de o natură darnică, cu plante melifere variate, cu păduri întinse de tei şi salcâmi, cu suprafeţe mari cultivate cu pomi fructiferi şi floarea-soarelui, ce dăinuie anual din martie până în octombrie.

Produsele de bază obţinute de la albine – miere, ceară, lăptişor de matcă, polen, venin de albine, apilarnil, propolis sau păstură combinate şi prezentate sub ori formă de loţiuni sau creme sunt din ce în ce mai mult solicitate pe piaţa naţională sau la export, România reprezentând în acest domeniu cca 2% din totalul mondial şi cca 9-10% din producţia Europei, conform unor date statistice publicate.

Efectele terapeutice şi energovitalizante ale produselor apicole, având în vedere că 1 kg de miere este echivalentul a 3 l de lapte, 50 de ouă, 12 kg de carne sau 30 de banane, justifică orientarea tot mai puternică a cumpă­rătorilor, indiferent de vârstă, spre astfel de produse.

Din aceste motive, precum și prin faptul că apicultura poate asigura o îndeletnicire permanentă sau ca o a doua ocupaţie, asigurând venituri băneşti consistente, creşterea albinelor s-a dezvoltat simţitor atât prin creş­terea numerică a famililor de albine, dar și prin organizarea persoanelor care practică această activitate, ca persoane fizice sau juridice, deținătoare de stupine sau de exploataţii apicole cu activitate complexă înregistrate / autorizate la DSVSA Județeană.

Calitatea mierii şi a produselor apicole este monitorizată permanent prin examene efectuate la laboratoarele acreditate pentru verificarea parametrilor cu referire la umiditate, aciditate, zaharoză, zahăr invertit, glucoză, lactoză, substanţe insolubile, analize prin care se pot identifica şi eventualele falsificări ale mierii,

Activitatea cu albinele presupune respectarea unor reguli tehnologice sau de protecție sanitară foarte stricte, pentru a se evita anumite accidente sau modificări în starea de sănătate a albinelor, implicit a stupinei.

Albinele, ca şi alte organisme vii, se pot îmbolnăvi de diferite boli care, prin mortalitea pe care o produc, reduc numărul albinelor şi prin aceasta familiile de albine se depopulează, devenind neproductive, pagubele materiale şi financiare fiind însemnate atât pentru apicultori cât şi pentru economia naţională (dat fiind rolul major pe care îl au albinele în polenizarea culturilor entomofile).

Bolile albinelor se împart în boli contagioase, necontagioase şi intoxicaţii.

Bolile contagioase se grupează în:

  • virotice (puietul în sac, boala neagră);
  • bacteriene (loca americană, europeană, septicemia, paratifoza);
  • micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);
  • parazitare (nosemoza, varooza, amibioza, acarioza, brauloza, senotainioza, triunghiulinoza).

Bolile necontagioase ale albinelor sunt repre­zentate prin:

  • puietul răcit;
  • boala de mai;
  • diareea albinelor;
  • anomaliile mătcilor.
  • Intoxicațiile albinelor se pot produce cu: polen, nectar, miere de mană, medicamente, pesticide folosite pentru combaterea dăunătorilor.
  • Dăunătorii albinelor sunt: găselniţa, fluturele „Cap de mort“, viespile, lupul albinelor, furnicile, prigoriile, ciocănitorile, șoarecii.

În cadrul măsurilor de prevenire a bolilor la albine, pe lângă acţiuniile specifice pentru fiecare boală specifică, un rol important îl reprezintă aplicarea măsurile de profilaxie generală, dintre care pentru perioada de iernat se recomandă următoarele:

Alegerea vetrei de iernare astfel încât:

  • să poată fi protejată de vânturile reci;
  • să asigure liniştea necesară albinelor;
  • să poată fi curăţată uşor de zăpadă, iar apa după dezgheţ să se scurgă uşor (să nu băltească);
  • protejarea de şoareci să se facă prin instalarea de grătare la urdiniş.

Supravegherea modului de iernare şi starea familiilor de albine prin controale auditive (ascultare) fără a se recurge la deschiderea stupului:

  • zumzetul moderat şi uniform arată că familia de albine este în stare bună şi că iernarea decurge normal;
  • bâzâitul puternic arată că familia este în suferinţă;
  • zumzetul slab, însoţit de zgomotul asemănător foşnetului frunzelor, înseamnă că familia este înfometată;
  • când zumzetul este foarte slab sau nu se percepe aproape deloc se va interveni, fără abuz însă, prin lovirea cu mâna a peretelui din faţă al stupului, iar dacă albinele răspund printr-un zumzet puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune.

Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii neafânate şi a gheţii de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi desfundarea urdinişurilor blocate de albinele moarte.

Asigurarea şi supravegherea zborurilor de curăţire ale albinelor, având în vedere că în sezonul nefavorabil albinele au capacitatea de a acumula în intestinul gros o cantitate importantă de excremente, care pot duce la declanşarea diareii pe al cărei fond se pot instala boli grave, în special nosemoza, excremente care se vor elimina prin zboruri de curăţire în zilele cu temperaturi de +12°C.

Aprecierea modului de iernare a albinelor se face după aspectul diferitelor resturi scoase de pe fundul stupului, după cantitatea de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului, respectiv:

  • mortalitatea crescută a albinelor atenţionează asupra faptului că familia a iernat cu prea multe albine vârstnice;
  • uzura organismului lor din cauza unor boli;
  • prezenţa albinelor umede, mucegăite arată că în stup este prea multă umiditate.
  • Prezenţa obligatorie a apicultorului în stupină pentru a urmări modul de desfăşurare a zborului, identificarea familiilor ce prezintă stări anormale şi soluţionarea altor situaţii constatate.
  • Colaborarea permanentă cu serviciile sanitare veterinare şi cu Asociaţia Crescătorilor de Albine din zonă.

Apicultura este sprijinită financiar de Guvernul Român, conform Programului Naţional Apicol, prin alocarea unor sume substanţiale din fonduri europene şi din bugetul naţional, destinate pentru sprijinirea activităţilor de profilaxie şi combatere a varoozei, a analizelor fizico-chimice ale mierii, achiziţionarea materialului biologic pentru refacerea efectivului apicol, precum şi pentru achiziţionarea stupilor şi inventarierea tuturor masivelor melifere de pe teritoriul României, analiza aspectelor geografice judeţene şi de infrastructură rutieră, sprijin care favorizează obţinerea în stupine de produse apicole importante cantitativ și la parametri calitativi superiori.

Dr. Ioan PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În luna ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un Raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Printre altele, se arată ce ar trebui să reprezinte sprijinul Uniunii Europene pentru apicultură; astfel raportul:

„– propune o creștere cu 47,8% a bugetului UE pentru programele apicole naționale – în conformitate cu creșterea efectivă a populației de albine – comparativ cu nivelul din 2004, ceea ce înseamnă 47 de milioane de euro pe an;

– solicită Comisiei să includă un nou sistem de sprijin direct pentru apicultori, pe baza numărului de colonii, în propunerile sale pentru Politica Agricolă Comună pentru perioada de după 2020;

– consideră că ar fi oportun să se împărtășească temele de cercetare din domeniul apiculturii și concluziile cercetărilor, în special atunci când acestea sunt finanțate de UE, între statele membre, pentru a evita suprapunerile;

– invită Comisia să adopte recomandări în vederea introducerii în UE a unui program de educație uniform și de înaltă calitate, la nivelul de bază și profesional, în domeniul apiculturii;

– consideră că trebuie să se acorde apicultorilor scutiri fiscale în fiecare stat membru, având în vedere importanța activității lor pentru agricultură și mediu și

– invită statele membre să flexibilizeze normele stricte privind transportul rutier aplicabile în cazul apicultorilor, în special pentru exceptarea acestora de la utilizarea tahografului pe distanțe mai mari de 100 km, pentru a promova migrația roiurilor de albine.“

Majorarea bugetului alocat apiculturii cu 47,8% este justificată, având în vedere faptul că între 2004 și 2016 bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut  numai cu 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, deși numărul familiilor de albine a crescut în această perioadă cu 47,8%. Deci din 2020 bugetul pentru sectorul apicol va trebui să fie de cel puțin 47 de milioane euro pe an.

Evident această creștere nu ar trebui decât să bucure apicultorii europeni și să îi stimuleze să-și mărească numărul de familii de albine. Și aceasta mai ales că raportul recomandă ca, din 2020, sprijinul direct pentru apicultori să se facă pe baza numărului de familii de albine deținute.

Referitor la acest număr al familiilor de albine din stupinele deținute de apicultorii români, Ordinul nr. 251 din 2017 al MADR a reușit să simplifice modalitățile de identificare a stupinelor și familiilor de albine și cred că, făcând o anumită corectură, simplificarea va fi și mai bună. Stabilirea numărului de familii de albine trebuie să o facă numai primăriile deținătoare ale registrelor agricole unde stuparii sunt obligați să le declare. 

O altă temă luată în discuție de raport este cercetarea științifică și perfecționarea unui pro­gram de educație uniform și profesional de bază în domeniul apiculturii.

În multe țări ale Uniunii Europene există institute de cercetare în domeniul apiculturii care au în lucru multe teme de mare importanță pentru apicultură. Problema este ca să se știe de aceste teme la nivel european astfel încât ele să nu se suprapună și, chiar dacă se suprapun, să existe o colaborare și comunicare a rezultatelor, ceea ce ar fi benefic în dez­voltarea și susținerea apiculturii statelor europene. 

Ultima temă luată în discuție în acest material o reprezintă înlesnirile financiare pentru apicultorii din statele membre ale UE. 

Aceste înlesniri se vor putea concretiza prin desființarea impozitelor în cazul activităților apicole și scutirea de taxe în cazul transporturilor în interes apicol.

Actualmente, în România apicultorii sunt impozitați pe bază de normă de venit pentru familiile de albine care depășesc numărul de 75. Această prevedere legislativă aduce inconvenientul că unii apicultori tind să nu depășească numărul de 75 de familii de albine, ceea ce atrage după sine micșorarea numărului de familii la nivelul țării noastre.

Totodată, există tendința de a se evita declararea numărului de stupi ca urmare a suspiciunii că, chiar dacă acest număr este sub 75, s-ar putea întâmpla ca o schimbare nouă a legislației fiscale să determine impozitarea.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cât de periculoase sunt efectele pesticidelor asupra familiilor de albine? Președintele Sindicatului Apicultorilor din România (SAR) din județul Iași își expune părerea cu privire la acest aspect.

De profesie inginer horticultor, profesor de științe agricole și președinte al Asociației Apicole „ApisMold2005“, Petru Budeanu, apicultor cu 50 de stupine în satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, susține că în ultimul an s-a înregistrat cea mai mare mortalitate din toate timpurile a familiilor de albine. Principala cauză a mortalității deosebit de ridicate a albinelor o reprezintă tratarea semințelor și a culturilor agricole cu pesticide din grupele cele mai toxice, respectiv din grupele I și II toxicitate. Aceste pesticide nu doar că au otrăvit și distrus familiile de albine, dar au distrus și capacitatea reproductivă a peste 50% dintre familiile de albine, care și-au pierdut fertilitatea în urma intrării în contact cu produsele toxice date pe culturi.

Depopularea albinelor din cauze necunoscute

Neonicotinoidele sunt o clasă de pesticide care provoacă scăderea populațiilor de albine. În anul 2006, apicultorii comerciali au început să raporteze ceea ce este cunoscut acum sub numele de tulburare de colaps de colonii, unde colonii întregi de albine mor fără nicio cauză evidentă.

În legătură cu acest aspect, Petru Budeanu, apicultor în județul Iași, ne spune următoarele: „Dacă apicultorii, cu eforturi uriașe, nu ar reface familiile de albine condamnate la moarte în fiecare an, la o rată a mortalității anuală de 20%, în țările Uniunii Europene, în aproximativ 5 ani, toate familiile de albine ar dispărea din Europa și nimeni și nimic nu le va putea înlocui niciodată.

Totodată, câștigurile pe care le aduc anual în lume familiile de albine cultivatorilor agricoli, prin polenizarea plantelor cu polenizare entomofilă pe care aceștia le înființează, se cifrează la profituri de peste 236 miliarde dolari, iar câștigurile pe care le aduc prin polenizarea florei spontane nici măcar nu pot fi calculate. Așadar, cultivatorii agricoli obțin subvenții și profituri consistente, iar apicultorii români nu obțin nici subvenții, nici profituri, ci numai pierderi.“

Depopularea stupilor

„Este adevărat că bugetul unei singure societăți mari producătoare de pesticide poate să fie mai mare decât bugetul cumulat a două sau chiar trei state și poate influența administrațiile de stat, însă nu banii trebuie să fie pe primul loc, ci menținerea unui echilibru în mediul înconjurător. De altfel, pierderea unui număr de familii de albine de circa 700.000 în ultimul an în România, jumătate din numărul total de familii de albine existente în țara noastră, este deosebit de îngrijorătoare.

Cauzele cele mai grave care au dus la mortalitatea cea mai ridicată din toate timpurile în rândul familiilor de albine din România sunt reprezentate de pesticidele toxice, utilizate în culturile agricole, neonicotinoidele și infestarea cu parazitul Varroa, ca urmare a perioadelor cu zile reci și a faptului că 2017 a fost cel mai rău an apicol din toate timpurile, în care apicultorii nu au avut resurse financiare ca să-și trateze așa cum trebuie familiile de albine care au intrat în iarnă depopulate și bătrâne, dar și cu rezerve insuficiente de hrană.“

Salvarea culturilor agricole în defavoarea populațiilor de albine

În urma petițiilor trimise de apicultorul Petru Budeanu reprezentanților Autorității Naționale Fitosanitară, aceștia din urmă au răspuns solicitării cu privire la problema sesizată: „Referitor la utilizarea produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide, o problemă majoră cu care se confruntă agricultura României o constituie existența dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp., Diabrotica virgifera virgifera, Athalia rosae L., Phyllotreta spp. și Phylloides spp. care infestează suprafețe mari de teren arabil și care, prin atacul lor în principal la culturile de porumb, floarea-soarelui și rapiță, pot provoca pierderi importante de producție și economice pentru fermierul român și implicit pentru bugetul național dacă nu se aplică măsuri specifice de combatere chimică.

albine Beatrice b

Tratarea semințelor cu produse de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide s-a dovedit în timp că este sigură pentru albine întrucât tehnologia de combatere a dăunătorilor de sol se folosește în România din anul 2007 pe milioane de hectare, fără să fi existat incidente privind mortalitatea familiilor de albine cauzate de tratamentul chimic al semințelor cu acest tip de produse.

Produse de protecție a plantelor care au în compoziție substanța activă tiametoxam au fost omologate și utilizate în România încă din anul 2000, fără a se constata în decursul anilor că această substanță activă reprezintă o amenințare pentru albine și polenizatorii sălbatici.

În luna februarie 2016 a avut loc sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești» (ASAS) reunirea grupului de lucru «NEONICOTINOIDE» la care au participat reprezentanți ai ASAS, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ai asociațiilor de producători agricoli, producătorilor de semințe, industriei de pesticide și ai institutelor de cercetare. Concluziile acestei întâlniri au fost:

– În România nu există niciun produs de protecție a plantelor cu eficacitate similară neonicotinoidelor în combaterea dăunătorului de sol Tanymecus dilaticollis.

– Studiile efectuate în România au demonstrat că tratarea semințelor cu produse de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide nu afectează populațiile de polenizatori.

– Rezultatele cercetărilor de care dispunem în momentul de față (pe plan intern și internațional) nu sunt edificatoare și suficiente pentru a susține renunțarea la utilizarea insecticidelor neonicotinoidice în tratarea semințelor pentru culturile de toamnă și de primăvară, motiv pentru care se impune solicitarea derogării de utilizare a lor în tratarea semințelor.

Având în vedere cele menționate anterior, până la găsirea unei alternative viabile la nivelul UE privind tratamentul semințelor destinate înființării culturilor de porumb, floarea-soarelui și rapiță, România are nevoie de o perioadă de grație pentru salvarea acestor culturi, altfel riscăm să devenim, din producători de porumb, floarea-soarelui și rapiță, importatori“, a încheiat Doina Băiculescu, Autoritatea Națională Fitosanitară.

Beatrice Alexandra MODIGA

Faptul că suntem prinși în febra incertitudinilor din cauza tărăgănelilor punerii în funcțiune a Programului Național Apicol 2017-2019 a făcut ca problema adoptării unui nou sistem viabil și eficient de identificare a stupinelor și stupilor să treacă oarecum în plan secundar.

După multe discuții care au avut loc la începutul anului 2017, uneori chiar furtunoase, între reprezentanții formelor asociative apicole românești, conducerile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ (ANZ), cei din urmă, respectiv conducerea ANZ, au propus un proiect de sistem simplu și eficient, neîncărcat cu birocrație, asemănător cu cel întâlnit de mine în Germania și Elveția.

Astfel, deși cam târziu, în data de 24 iulie 2017 ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Petre Daea a semnat Ordinul MADR 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor cu intrare în vigoare din 27 iulie 2017, dată a publicării în Monitorul Oficial al României.

Aplicarea acestui ordin are termen de grație 6 luni, până la acest termen funcționând în paralel și sistemul vechi – în conformitate cu Ord.119/2011 și sistemul nou – în conformitate cu Ord. MADR 251/2017. Respectiv, stupii la controale se vor iden­tifica cu numerele primite până în data de 27 iulie a.c. pe vechiul sistem sau cu codurile de stupină, primite după 27 iulie a.c., și cu numerotarea proprie a fiecărui stupar.

Evident, bine era dacă Ordinul MADR 251/2017 ar fi putut fi scos și pus în aplicare înaintea începerii derulării Programului Național Apicol 2017, astfel că s-ar fi evitat, în cazul producerii și comercializării familiilor de albine, o serie de cereri de numere, de anulări la vânzare și de noi cereri la cumpărare în cadrul programului.

În conformitate cu noul ordin, prima etapă a operațiunii de identificare se concretizează prin depunerea la oficiul județean de zootehnie al ANZ din județul unde se află vatra permanentă a stupinei a unei cereri de acordare a unui cod de identificare stupină însoțită de copie după BI/CI, în cazul apicultorilor persoane fizice sau copie după CUI, în cazul apicultorilor persoane fizice autorizate și copie după adeverința care atestă proprietatea și numărul de familii de albine înscrise în registrul agricol, eliberată de consiliul local unde se află adresa vetrei permanente a stupinei deținute.

Aici fac precizarea că, în cazul în care un apicultor deține stupine ale căror vetre permanente se află în mai multe județe, apicultorul va depune cereri însoțite de documentele mai sus amintite și va solicita coduri de identificare de la toate aceste județe.

Pentru creșterea operativității, cererea mai sus amintită însoțită de documentația cerută poate fi depusă direct la sediul OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

A doua etapă a identificării o reprezintă alocarea de către OJZ-ul corespunzător, după verificarea cererilor și a documentelor însoțitoare, a codului de identificare a stupinei. Alocarea codului se face în maximum 10 zile lucrătoare de la înregistrare prin eliberarea unei adeverițe care conține codul.

Codul de identificare a stupinei este alcătuit din două litere care reprezintă codul județului unde este vatra permanentă a stupinei, urmat din patru cifre, de la 0001 la 9999, eliberat de ANZ, prin oficiile județene de zootehnie.

Punerea în aplicare a identificării constituie a treia etapă a identificări și aceasta trebuie pusă în practică în maximum 30 de zile de la primirea codului de identificare, și anume se efectuează elementele care prezintă identificarea stupinelor și a stupilor, respectiv panoul de identificare a stupinelor și inscripționarea codului stupinei însoțit de un număr de ordine pe fiecare stup pentru identificarea familiilor de albine (stupilor).

Panoul de identificare a stupinelor trebuie să fie confecționat din material rezistent de culoare deschisă, trebuie să însoțească stupina acolo unde se află pe vatra permanentă sau vatra provizorie de stupărit pastoral, să fie amplasat întrun loc în care este ușor vizibil de la distanță, orientat spre calea de acces exterioară a stupinei, respectiv către drumul de acces, și să aibă dimensiunile de minimum 100 cm lungime / 50 cm lățime.

Datele care se înscriu pe panoul de identificare sunt: în partea superioară numele și prenumele apicultorului, adresa vetrei permanente, în centru codul de identificare a stupinei și, după caz, în partea inferioară tipul stupinei – elită, multiplicare sau producție.

Totodată, pe panoul de identificare se mai pot adăuga (opțional) sigla sau însemnele caracteristice formei de organizare din care face parte apicultorul sau sigla / însemnele caracteristice ale apicultorului.

Elementele pentru identificarea stupilor sunt reprezentate de literele și cifrele codului de identificare primit pentru stupină inscripționat prin pirogravare sau prin vopsire cu vopsea rezistentă la umiditate și temperaturi extreme ale mediului ambiant, însoțit de un număr de ordine al stupului.

Caracterele codului de identificare a stupinei se inscripționează pe un rând pe o parte ușor vizibilă a cutiei fiecărui stup din stupină, având înălțimea de 3 cm și lățimea de 1 cm și, în plus, se afișează și numă­rul de ordine a stupului care poate avea dimensiuni mai mari.

O altă latură pe care o reglementează Ordinul MADR 251/2017 este posibilitatea de a stabili fără dubiu numărul de stupi la nivel național la sfârșit de an calendaristic prin faptul că ordinul impune condiția ca apicultorii să comunice anual, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, la ANZ, prin OJZ, o declarație pe propria răspundere cu numărul de stupi identificați pregătiți pentru iernare. Această declarație poate fi depusă direct la sediile OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Închei prezentul material cu speranța că aplicarea practică a noului sistem de identificare a stu­pinelor și stupilor își va demonstra simplitatea și viabilitatea, scutind apicultorii și organele în drept de munci birocratice stufoase și inutile.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

De la început țin să precizez că prognozarea culesurilor melifere în apicultură este o problemă foarte complexă a cărei rezolvare necesită cercetări laborioase și multilaterale cu privire la biologia și ecologia înfloririi la principalele specii nectarifere, precum și de fiziologia secreției nectarului corelată cu evoluția factorilor meteorologici pe durată mai lungă.

Totodată, prognozarea culesurilor melifere prezintă o importanță deosebită pentru întreținerea și dezvoltarea familiilor de albine și pentru obținerea unor cantități apreciabile de produse apicole în scopul valorificării lor care, de altfel, este și scopul principal al apiculturii.

Este evident că stabilirea anticipată a perioadelor de înflorire la principalele specii de plante melifere face posibilă aplicarea măsurilor de stimulare a dezvoltării familiilor de albine astfel încât acestea să fie în stare ca, la declanșarea secrețiilor optime de nectar, să le valorifice la maximum. De asemenea, prognoza bogăției florale, a duratei și gradului de secreție a nectarului permite alegerea optimă și efi­cientă a masivelor melifere și organizarea cât mai rațională a stupăritului pastoral.

Prognozarea culesurilor melifere este o problemă care ar trebui să intereseze la cel mai înalt nivel pe cei care practică apicultura și pe cei care au ca preocupare cercetări în acest domeniu. Dar până în prezent sunt de părere că s-au realizat numai rezultate disparate astfel că stabilirea legității evoluției culesurilor melifere în perspectivă este un deziderat ce este realizabil numai pe baza unor cunoștințe moderne bioclimatice.

culesuri melifere 2

În ultimii ani a luat o mare dezvoltare ecologia agricolă, studiile fenologice și cele referitoare la corelația între dezvoltarea ontogenetică a organismelor și factorii externi și astfel aceste studii fac posibilă cunoașterea legității evoluției corelative a florei melifere și a familiilor de albine și, de asemenea, studiile staționare permit să se tragă concluzii importante pentru programarea culesurilor melifere.

Totodată, trebuie să recunoaștem că, până în prezent, deși au existat preocupări privind evidența evoluției vremii și a culesurilor melifere nu au fost elaborate încă metode complexe de prognozare a culesurilor melifere în cursul sezoanelor apicole active.

În speranța trezirii interesului celor cu preocupări în acest domeniu, voi încerca în continuare să descriu o parte din cercetările întreprinse în secolul trecut de către înaintașii noștri I. Cârnu, A. Tomescu, E. Sănduleac și alți specialiști recunoscuți în studiul plantelor melifere.

Astfel, prognozarea culesurilor melifere s-a făcut folosind metode ca: prelucrarea statistică a datelor fenologice și a datelor cântarelor de control din stupinele folosite în cercetare; analiza chimică a substanțelor care condiționează formarea elementelor florale și nectarogeneza; corelarea factorilor cosmici cu secreția de nectar (descărcări electrice și radiații cosmice); coordonarea prognozelor sinoptice meteorologice cu evoluția culesurilor și controlul biologic al organogenezei plantelor melifere pentru prognozarea evoluției lor ontogenetice.

Având în vedere că în principal culesurile apicole sunt condiționate de factorii pedoclimatici și biologici foarte variați, cercetătorii mai sus amintiți și-au propus să elaboreze o metodă complexă pentru prognozarea acestora. Pentru elaborarea unei metode de prognozare a culesurilor melifere de lungă durată trebuie să se țină cont de o serie de elemente, cum ar fi organogeneza, fenologia, abundența florală, ecologia, meteorologia și sinoptica.

Totodată, trebuie avute în vedere și elementele care permit prognoza secreției de nectar pe perioadă apropiată ca avertizare la declanșarea culesurilor și evoluția stupinelor care participă la cercetare.

Metodologia de lucru în cazul prognozelor de lungă durată are la bază elemente din domeniul biologiei și ecologiei plantelor și orgogeneza se stabilește prin analize de muguri și permite, pe de o parte, stabilirea datei de apariție a primordiilor, iar pe de altă parte, cunoașterea influenței climei asupra evoluției organelor care determină secreția de nectar.

Metodele curente meteorologice și climatice sunt folosite pentru cercetarea mediului astfel că se înregistrează fenofazele, evoluția temperaturii, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului, insolația ș.a.m.d.

În cazul iernilor grele, la începutul lunii martie, se va face determinarea gradului de vătămare a mugurilor florali pe ramuri puse la forțat la temperaturi de 20 la 24°.

Densitatea florală se determină prin metoda ramurilor de probă, în momentul când inflorescențele apar vizibile pe lujeri. Astfel că se numără inflorescențele pe ramuri, stabilindu-se numărul acestora pe metrul de ramură, numărul mediu de flori pe inflorescență și proporția lujerilor fertili.

Prognoza de lungă durată a nectarogenezei se stabilește pe baza corelației pozitive care există între elementele organogenezei, factorii ereditari, pedoclimatici și fitosanitari.

De asemenea, prognoza pe perioadă apropiată se stabilește pe baza metodologiei curente de avertizare, adică pe baza prognozei meteorologice de scurtă durată, a elementelor biologice și chiar a caracteristicilor culesului.

Totodată, la speciile melifere cu înflorire de durată mai lungă, un aport însemnat ar putea aduce folosirea unor stupi de control sondă situați în punctele pentru urmărirea culesului, numite și puncte fenologice.

Și, în fine, în întocmirea prognozelor melifere rezultatele obținute prin metodele amintite mai sus se completează prin datele statistice pe mai mulți ani, acestea referindu-se la determinările anuale ale secrețiilor de nectar (cantitate, densitate, compoziție etc.) la principalele plante melifere, prin metoda capiloarelor, a analizelor chimice și a evoluției greutății stupilor de control.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 28-29

Acum câțiva ani încercam să sensibilizez autoritățile și pe cei care se consideră mari specialiști în apicultura românească să cerceteze fenomenul, să-i explice cauzele și, de ce nu, să dea soluții de remediere a acestuia.

Chiar dacă și alți autori români au abordat subiectul, cei amintiți mai sus ne-au tratat pe noi, apicultorii, cu o liniște totală, fără să ia în seamă semnalările noastre. Totuși fenomenul, actualmente cu ocazia intrării și ieșirii din iarnă, se manifestă astfel că atât lumea mondială a apiculturii, cât și cea românească a început să fie zguduită din ce în ce mai tare de fenomenul denumit în limba engleză Colony Collapse Disorder (CCD) şi în româneşte Sindromul Depopulării (Dispariţiei) Coloniilor de Albine (SDC).

Acest sindrom reprezintă o agresiune brutală asupra familiilor de albine, aparent fără o explicaţie logică şi precisă, care în final se concretizează printr-o involuţie rapidă, de la familii puternice la familii puternic depopulate sau total dispărute; în acest caz, ramele cu puiet căpăcit şi rezervele de hrană, miere şi păstură sunt găsite, de regulă, intacte în stupi.

Bineînțeles că de la primul semnal serios de alarmă, care a fost tras în Statele Unite ale Americii în martie 2007 de către prof. Diana Cox-Foster, din cadrul Departamentului de Entomolo­gie al Universităţii de Stat din Pennsylvania, invitată să depună mărturie în faţa Subcomisiei pentru Horticultură şi Agricultură a Camerei Reprezentanţilor pe tema SDC, o serie de institute de cercetări, facultăți de specialitate, comisii și colective special constituite din țările cu pretenții că dețin o apicultură dezvoltată au purces la studierea teoretică și practică a fenomenului.

disparitia albinelor 1

Aici trebuie precizat că, deși în România există un institut specializat în domeniul apiculturii, nu s-a mișcat aproape nimic în sensul cercetării și încercării explicării fenomenului.

Pentru cei care până acum nu s-au interesat de cunoașterea acestui fenomen o să încerc succint să definesc ce este SDC numit în engleză CCD.

Acest sindrom este o boală considerată misterioasă apărută sau mai bine zis identificată de câțiva ani în familiile de albine. Din cauza lui albinele, cu excepția reginei, larvelor și a câtorva albine doici, pur și simplu părăsesc stupul și nu se mai întorc, ceea ce duce la moartea familiei. Totodată, sindromul depopulării familiilor de albine este descris ca o agresiune brutală, cu efect de domino în lanț asupra populației adulte din familiile de albine. Depopularea se produce prin roire sau prin părăsirea solitară a stupului de către culegătoare. Nici roiul (de regulă în extrasezon), nici albinele solitare nu au șanse de supraviețuire în afara stupului, iar pierderile pot ajunge la peste 90%. Involuția rapidă, de la o familie de albine puternic populată la o familie cu foarte puține albine sau fără albine, se produce în condițiile în care ramele cu puiet căpăcit și rezervele de hrană (miere, păstură) sunt găsite de regulă intacte și după un timp întâlnim în stup găselniță sau chiar șoareci.

De asemenea, au fost semnalări de la unii apicultori că aceste dispariții au loc aproximativ după o săptămână după ce albinele prezintă semne vizibile de comportament bizar și dezorientat.

De la semnalarea existenței sindromului, acesta a fost subiectul a numeroase cercetări pentru a determina care sunt cauzele sau cauza, dacă este una singură, acestei maladii.

disparitia albinelor 4

Astfel, în prezent oamenii de știință consideră că principalele cauze care au dus la această situație pot fi: pesticidele (neonicotinoidele), infestările cu varrooa, diverși paraziți, cauze genetice, deficiențe ale sistemului imunitar, pierderile habitatelor naturale, modificarea unor practici în apicultură și o combinație de diverși alți factori, ca de exemplu: radiațiile electromagnetice sau nucleare și efectele încălzirii globale.

Este evident că, dacă se identifică cu siguranță cauza sau cauzele, atunci trebuie elaborate metode adecvate pentru a ține sub control acest fenomen care, prin faptul că și-a mărit amploarea, ar putea avea consecințe grave la nivel global.

Având în vedere că în țara noastră, la această ieșire din iarnă, aflăm cu durere că sunt pierderi masive și depopulări ale familiilor de albine din cauze aparent neexplicabile, această situație ne duce cu gândul și la posibila manifestare a sindromului dispariției familiilor de albine.

Consider că autorităţi şi organisme de genul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi, nu în ultimul rând, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, proprietate a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, ar trebui să se autosesizeze de im­portanţa fenomenului Sindromului Depopulării (Dispariţiei) Coloniilor de albine şi să creeze grupuri sau comisii de cercetare şi/sau lucru în acest domeniu ca astfel să protejeze şi să contribuie la păstrarea sănătăţii familiilor de albine existente în ţara noastră şi nu numai. De asemenea, în cazul întreprinderii unor astfel de acţiuni de cercetare şi studiu este necesară o descriere a lor în mass-media pentru ca astfel apicultorii să le sprijine cu informaţii din stupinele lor care s-ar putea să fie de un real folos pentru elucidarea formelor şi cauzelor fenomenului.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 30-31

TÂRGUL NAȚIONAL AL MIERII - EDIŢIA DE PRIMĂVARĂ,  organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, se deschide vineri, 31 martie 2017, ora 10.00, pe platforma apicolă din Băneasa, Bucureşti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1. 

CEA DE-A 16-A EDIŢIE a Târgului Naţional al Mierii, organizată în perioada 31 MARTIE -2 APRILIE, reprezintă deja un eveniment cunoscut şi aşteptat la nivelul Capitalei, fiind dedicat în principal consumatorilor de produse apicole.

Cei aproximativ 100 de expozanţi prezenţi - apicultori şi firme specializate, îşi vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată: de la produse apicole obţinute direct din stupină până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole -  suplimente nutritive, cosmetice etc.

De asemenea, de acest târg vor putea beneficia şi apicultorii deoarece vor fi prezente şi produsele dedicate acestora - stupi şi componente, utilaje şi alte echipamente apicole, produse pentru sănătatea albinelor, produse pentru nutriţie, cărţi de specialitate etc.

Bucureştenii şi nu numai sunt aşteptați la Târgul Național al Mierii, locul perfect pentru a se îndulci cu minunatele produse ale stupului, miere, polen, propolis, lăptişor de matcă, suplimente nutritive şi cocktail-uri, produse complet naturale ce vin din bogăţia naturii, dar şi din hărnicia albinelor şi apicultorilor.

Revizia de fond se poate efectua în zile însorite, fără vânturi puternice şi cu temperaturi de peste +14°C, notând în fişele familiilor de albine şi în carnetul de stupină constatările legate de: puterea familiei – exprimată în număr de intervale bine ocupate cu albine, cantitatea de hrană în kg miere şi/sau păstură, numărul de rame parţial ocupate cu puiet de diferite vârste, prezenţa reginei şi starea de sănătate a familiei.

Referitor la aprecierea puterii familiei de albine, aceasta poate fi aproximată, considerând că primăvara devreme, la începutul sezonului activ, un interval conţine 0,25 kg albină astfel că, spre exemplu, în cazul când familia s-a dezvoltat pe 10 rame, deci pe 9 intervale, aceasta are o cantitate de albină de aproximativ 2,25 kg.

De asemenea, cantitatea de miere din rame se poate evalua, considerând că 6 dm2 de fagure cu miere căpăcit conţine 1 kg de miere, iar o ramă mare de stup vertical, 1/1 (cu înălţime de 30 cm) plină cu miere, are 3,5-4 kg de miere şi cea de stup multietajat, 2/3 (cu înălţimea de 23 cm) plină cu miere are 2,5-3 kg de miere.

În funcţie de constatările ocazionate de revizia de fond, de la care nu trebuie să scape nicio familie, se vor stabili diferenţiat, pentru fiecare familie de albine, lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată.

Fig1 Evaluarea cantitatilor de hrana albinelor si puietului 2

Astfel, familiile orfane vor primi o regină de la rezervă, dacă există, sau se vor unifica cu alte familii slabe dar cu regină, familiile excesiv de slăbite vor fi unificate, cele lipsite de hrană sau cu hrană insuficientă ori de calitate necorespunzătoare vor fi ajutate de urgenţă, procedând la aşa-numitele hrăniri de necesitate.

Unificarea familiilor de albine se face prin simpla transvazare a cuibului familiei orfane lângă cuibul familiei cu regină sau deasupra acesteia și izolarea reginei nu este obligatorie deoarece în această perioadă reginele sunt acceptate uşor de albinele străine – pericolul apare doar în cazul în care în familia orfană au apărut albine ouătoare, situaţie care se recunoaşte prin prezenţa de puiet bombat – de trântor – sau de ouă depuse neregulat pe pereţii celulelor sau mai multe ouă într-o celulă, în asemenea cazuri izolarea reginei fiind obligatorie.

Ce administrăm familiilor de albine înfometate sau în pericol de înfometare? Simplu: faguri cu miere descăpăcită sau sirop de zahăr 1:1, rame cu păstură sau chiar turte din miere, zahăr şi polen. În cuib se lasă doar fagurii cu hrană şi puiet bine acoperiţi de albine, astfel încât acesta să fie cât mai bine strâmtorat cu putinţă. Trebuie avut în vedere că în această perioadă, deşi a început apariţia albinelor tinere, schimbul de generaţii se face încă destul de încet, mortalitatea albinelor de iarnă prevalând apariţiei albinelor tinere, iar puterea familiei este încă în descreştere.

Nu e rău ca tot acum să se refacă şi să se cureţe aşa-numita „oglindă a stupului“ situată în faţa acestuia (fig. 2), în acest mod putându-se urmări mai uşor gunoaiele (resturile) aruncate afară de albine, trăgând concluzii şi dându-se, în acelaşi timp, un aspect mai curat şi plăcut stupinei.

Fig2 Curatarea intervalelor dintre stupi si oglinzilor

Fagurii puternic murdăriţi de pete de diaree se îndepărtează din cuiburi, chiar dacă sunt ocupaţi cu cantităţi mici de puiet, iar în cazul în care pe asemenea faguri sunt cantităţi mai mari de puiet se curăţă petele de diaree prin răzuire urmând ca, mai târziu, după ieşirea puietului, fagurii respectivi să fie scoşi şi topiţi.

În funcţie de evoluţia vremii e de preferat să se menţină gratiile împotriva şoarecilor la urdinişuri, tocmai pentru că în această perioadă şoarecii devin mai activi, îşi caută locuri izolate şi călduroase pentru a-şi face cuiburile în care să nască puii și, cu toate că albinele nu mai au ghemurile atât de compacte ca în timpul iernii, şoarecii circulă nestingheriţi prin părţile laterale ale cuibului şi mai ales în spaţiul din spatele diafragmei şi deasupra podişorului, unde-şi fac de regulă cuiburile, deranjând albinele prin foiala lor şi mai ales prin mirosul pe care-l degajă ei şi excrementele lor.

O altă acțiune care trebuie realizată cu ocazia acestei revizii este recoltarea de probe de albine şi de faguri pentru efectuarea de analize pentru stabilirea precisă a stării de sănătate a familiilor de albine.

Se înţelege că la ieşirea din iarnă toţi apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ și să fructifice cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Fig3 Albine cu acarieni Varroa destructor

O familie bolnavă (fig. 3 și 4) la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu succes activităţile enunţate, astfel că de multe ori familiile cu handicap sunt compromise, mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale.

Oricum, familiile slabe sau slăbite nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie (salcâm, răpiță ş.a.) cu familiile sănătoase şi puternice.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, uneori este imperios necesar să se trimită probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină (DSVSA-urile județene, IC-DA și IDSA) unde, analizând probele trimise, pot fi decelate cu prioritate varoza, nosemoza şi puietul văros.

Fig4 Fagure de la familie besmetica

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a NORMEI SANITAR VETERINARE din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează prelevarea și trimiterea probelor pentru albine.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 34-35

Martie, numit şi Mărţişor, este considerată luna începutului primăverii, a echinocţiului de primăvară – 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor care vestesc sosirea primăverii. Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirmă atributul lunii echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, Acum trebuie efectuată neapărat o revizie, fie chiar una sumară.

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică la peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial, constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă, cu această ocazie, se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule, nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar şi a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta reginelor şi sporeşte gradul de uzură a albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemosemozei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Totodată, trebuie ţinut seama că eliminarea umidităţii se face printr-o bună ventilaţie şi cu ocazia împachetării suplimentare ar fi de dorit să se asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-8°, caz în care are loc o mai bună aerare (ventilaţie) a cuibului şi totodată albinele îndepărtează mai uşor cadavrele albinelor moarte şi alte gunoaie care apar în această perioadă pe fundul stupilor. De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Posibilele variaţii mari de temperatură de la zi la noapte din luna martie şi existenţa unui număr încă mic de albine pentru acoperirea puietului, care este din ce în ce mai mult, impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de aproximativ 34 la 35°C şi pentru aceasta, acolo unde este cazul, trebuie suplimentate materialele termoizolatoare şi, dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor izolatoare) sunt umede, acestea se usucă la soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.

Dacă la revizia sumară se constată absenţa sau insuficienţa hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2 şi se pot administra şi turte din miere şi polen, dar numai în cazul în care albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.

revizia primavara albine 3

În lipsa zborurilor, dacă nu mai există faguri cu miere căpăcită la rezerva stupinei, hrănirile de completare şi de stimulare trebuie efectuate cu şerbet cu zahăr, şerbet cu zahăr şi miere, zahăr candi sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (zahăr 80% şi miere 20%) , toate fără adaos de hrană proteică.

După efectuarea de zboruri de curățire și când prognozele meteorologice ne dau certitudinea că vremea se stabilizează, încălzindu-se și favorizând viitoare zboruri de curățire, se poate trece la hrăniri cu turte proteice, respectiv realizate cu miere și polen.

Totodată, mărirea pontei reginelor şi stimularea creşterii puietului se pot face imediat ce timpul se încălzeşte şi prin hrăniri de stimulare cu miere sau cu sirop de zahăr, în proporţie de 1/1, administrat călduţ în porţii mici, la început de 150-250 ml, şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor de albine, în porţii nu mai mari de 300-500 ml periodic la 1 sau 2 zile, în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi hrănitorul se goleşte.

revizia primavara albine 4

Se va evita introducerea în stupi, în scopul asigurării rezervelor de hrană, a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă. Aceasta pentru că în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând, de regulă, cristalele de miere pe fundul stupului; în plus, consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă, descăpăcindu-se câte o porţiune redusă şi fiind udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de cules din primăvară sau din toamnă.

Dacă nu a fost instalat adăpătorul cu apă acesta va fi instalat de urgenţă deoarece, odată cu apariţia puietului, când temperatura în cuib trece de 32oC, albinele vor duce lipsă de apă deoarece aerul cald are o capacitate de absorbţie a vaporilor mai mare decât cea a mierii descăpăcite (sub 50%).

În general, adăpătoare sunt compuse dintr-un rezervor de apă cu robinet în partea de jos şi capac sus. Apa din rezervor pică pe o scândură lată de 20 la 25 cm şi groasă de 5 cm, înclinată convenabil, pe suprafaţa căreia este săpat un şanţ în zig-zag de 1,5-2 cm adâncime şi 2 cm lăţime.

revizia primavara albine 5

O altă variantă de adăpător este cel comus dintr-o tavă din material plastic în care se plasează un grătar realizat din leţuri de lemn.

Adăpătoarele se instalează în zilele călduţe, alimentându-se cu apă călduţă în care se dizolvă un adaos de 5 g/sare la litrul de apă.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 32-33

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti