Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

Sănătate și purificare cu ajutorul uleiurilor esențiale

Deși pare un clișeu, nu este! Te poți trata și ameliora o mulțime de afecțiuni cu ajutorul uleiurilor esențiale. Potrivit unor studii bine puse la punct, lichidul magic obținut din plante are efecte benefice și uimitoare pentru întregul organism. În funcție de stările și trăirile pe care le avem, există o paletă variată de arome care să ne stimuleze. Iar pentru că Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar aroma plăcută a citricelor ne învăluie din plin în toată aceasta perioadă, ne-am gândit să vorbim despre rolul uleiurilor obținute din portocale, grapfruit și lămâi. În rândurile de mai jos, Mirela Verdeață, specialist în aromaterapie, ne va dezvălui câteva recomandări practice.

Portocala, optimism și compasiune

Uleiul de portocale este revigorant și aduce bucurie, dar în același timp oferă energia relaxării și calmului. Ameliorează stările de nervozitate și menține concentrarea asupra bucuriei și încrederii. De asemenea, uleiul de portocală este recomandat în mod special copiilor. Ajută la eliberarea temerii și grijii dinainte de culcare. Așadar, adăugați câteva uleiuri de portocală în difuzor, în fiecare noapte, pentru un somn mai liniștit și o stare de confort.

Grapfruitul ține teama la distanță

Uleiul esențial din grapfruit, în special din varietatea roz, ajută inima să primească binecuvântări, bucurie și fericire. Utilizați acest ulei pentru a putea să dobândiți o mai bună conștientizare a sinelui și să eliminați îndoiala din corpul emoțional. Aveți încredere că puteți dezvolta relații pline de iubire cu cei din jur.

Lămâia protejează de energiile negative

Uleiul de lămâie, curăță memoria celulară în plan energetic, ajută la eliberarea de depedențe fizice și de legături emoționale distructive. Totodată, uleiul reprezintă și un bun scut împotriva energiilor negative.


„Nu există un ACOLO mai bun decât AICI, chiar dacă așa pare. Asta dacă vrei să fii fericit ACUM. Ca să fii fericit în acest moment trebuie să te bucuri de ceea ce ai. Să fii mulțumit de tine, de punctul în care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai făcut fără condiționări. CEEA CE ESTE aduce rapid fericirea spre deosebire de ceea ce ar putea să fie, ceea ce a fost într-un alt timp. Trecut sau viitor, ratăm frumusețea momentului PREZENT, spune Mirela Verdeață, specialist în aromaterapie.

Ruxandra HĂBEANU

  • Publicat în Magazin

Cele mai frecvente afecţiuni ale păsărilor din timpul verii

De cele mai multe ori, la începutul verii ne confruntăm cu factori meteorologici de intensitate mare, cum sunt precipitaţiile abundente, acestea generând îmbolnăvirea păsărilor și, automat, scăderi ale producţiilor zootehnice.

Prin urmare, umiditatea excesivă afectează sănătatea animalelor (mamifere și păsări), ca și consumul furajelor verzi umede, ambele putând provoca diferite tulburări digestive, cu toate consecinţele care decurg de aici.

În al doilea rând, umiditatea ridicată în mediul extern, asociată cu vânt sau cu alte fenomene meteorologice, asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea unor microorganisme, a unor paraziți sau a gazdelor intermediare pentru unii dintre aceștia (melci, râme, coleoptere etc.). Bolile care apar la păsări (găini, curci, bibilici, prepelițe, palmipede, porumbei) mai frecvent în această perioadă sunt bolile parazitare, determinate de paraziți interni: coccidiozele – produse de paraziți aparte care nu se văd cu ochiul liber și se dezvoltă intracelular în epiteliile aparatului digestiv, în ficat sau rinichi. Boala evoluează frecvent la puii cu vârste cuprinse între 14-90 de zile și se manifestă prin abatere, lipsa poftei de mâncare. Puii beau multă apă şi prezintă diaree alb-văroasă și sangvinolentă. Mortalitatea poate fi până la 100% din efectiv.

Prevenția și tratamentul coccidiozelor se face cu SULFACOCCIROM în asociație cu Vitamina K3.

Singamoza (viermele roșu al gâtului) este o parazitoză care afectează galinaceele, provocată de un vierme care se localizează în trahee și se manifestă prin respirație zgomotoasă, cu gâtul întins, ciocul întredeschis, plin cu mucus, înghițiri repetate, accese de sufocare, inapetență și mortalitate ridicată.

Ascaridiozele sunt boli parazitare determinate de helminți care se localizează în aparatul digestiv. Această parazitoză produce îmbolnăviri la tineret, caracterizate prin apetit capricios, abatere, diaree, parezia aripilor uneori cu mortalități. La puicuțe și la găinile adulte se întâlnește diminuarea producției de ouă.

Cestodozele sunt boli parazitare determinate de viermi lați (tenii).

Pericolul reprezentat de paraziții externi

Căpușele se hrănesc cu sânge și, odată cu înțepătura, le pot transmite păsărilor boli de natură bacteriană sau virală, dar, în același timp, le provoacă anemie sau chiar toxicoză.

Păduchii malofagi sunt paraziți care neliniștesc păsările. Acestea ajung să se ciugulească în permanență, provocându-și răni. Astfel apare picajul (ciugulirea penelor, ingerarea ouălor) și canibalismul (ciugulirea pielii, în special la nivelul cloacei).

Prevenirea afecțiunilor

Pentru prevenirea acestor afecțiuni recomandăm o deparazitare suplimentară a păsărilor în această perioadă cu ROMBENDAZOL F, pentru deparazitarea internă; cu ROMPARATOX (pulbere) pentru deparazitarea externă. Pentru porumbei se va folosi ENDECTOCID, un produs special formulat atât pentru combaterea paraziților externi (căpușe, păduchi), cât și a unor paraziți interni.

Menținerea igienei în adăposturi este necesară și se realizează cu DECONTAMINOL pentru distrugerea microbilor și cu ROMPARASECT 5%, pentru distrugerea paraziților.

Rația de hrană se va suplimenta cu vitamine sau premixuri proteino-vitamino-minerale: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, ROMSTARTER 9 + 1 A, OVOPLUS, CAVITROM, ROMZEOFORT etc.

Prin urmare, este necesar să se folosească padocuri sau tabere de vară fără umiditate, iar găinile adulte trebuie să fie separate de pui și tineret. De asemenea, găinile nu trebuie cazate cu curcile din cauza posibilității transmiterii unor agenți patogeni între aceste specii.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Afecţiunile urechilor la câine şi pisică

Există numeroase cauze care duc la afecţiuni ale urechilor la câini şi pisici şi care ţin atât de anatomia acestor organe (adânci, întunecoase şi greu aerisite), cât şi de factori externi.

Deși urechile la câine și pisică sunt protejate cu o cantitate mică de cerumen, există numeroase cauze care pot duce la iritarea, inflamarea sau infectarea lor. Atunci când aceste afecțiuni nu sunt tratate la timp, apar complicații la nivelul urechii interne, ajungându-se până la pierderea auzului și chiar afectarea creierului. Cea mai frecventă afecțiune întâlnită este otita externă, adică inflamația conductului auditiv extern care poate fi acută sau cronică, unilaterală sau bilaterală.

Cum apar aceste afecţiuni!?

Dintre cauzele care duc la aceste afecțiuni amintim: paraziții externi (râia urechii, căpușele) care irită urechea animalului, producând o secreție maroniu-închis şi cauzând o mâncărime intensă. De asemenea, amintim reacțiile alergice provocate de diferiți alergeni ca praful, polenul, detergenții, miceții, dar şi puricii care secretă o substanță alergenică, răspunzătoare de aceste reacții. Mai mult, bacteriile (stafilococi, streptococci, Pseudomonas aeruginosa) și virusurile (boala Carre) duc la infecțiile urechii, provocând durere, însoțită de o scurgere purulentă, urât mirositoare. Curenţii de aer cauzează, de asemenea, inflamația urechilor.

Scuturarea excesivă din cap sau scărpinatul, manifestări întâlnite în otite, duc la apariția hematoamelor (othematom) lobului urechii, prin perforarea vaselor sanguine la acest nivel.

Trebuie să amintim că de cele mai multe ori rănirea și inflamația urechii este cauzată chiar de către stăpânul animalului, printr-o curățare excesivă, agresivă sau făcută prea în profunzimea conductului auditiv extern.

Indiferent de cauze, semnele pe care le exprimă animalul sunt, în general, disconfortul exprimat prin scărpinat, scuturarea și înclinarea capului de partea urechii afectate și durere la atingerea acesteia. Prezența în canalul auditiv extern a unui exudat închis la culoare, urât mirositor, poate fi cauzat de existenta unui parazit (Otodectes cynotis, Demodex etc.), a unei drojdii (Malassezia spp.), a unei infecții bacteriene sau de o infecție mixtă.

Diagnostic şi tratament

De aceea, pentru a diagnostica cauza bolii, medicul veterinar va examina urechea animalului şi va pune în evidență prezența unor eventuale iritații, leziuni, cruste, inflamații, a anumitor formațiuni, fire de păr, dar și exudatul urechii, pentru a putea recomanda medicația cea mai potrivită.

În schema de tratament trebuie folosite medicamente cu spectru larg, care să înlăture pruritul, durerea și inflamația. În funcție de diagnostic, tratamentul poate fi local sau general. Local, recomandăm următoarele produse: Otosan, soluție otică pentru igiena urechii sau adjuvant în tratamentul diferitelor afecțiuni ale urechii (otite, eczeme) și Otoguard, unguent cu spectru antibacterian și antiparazitar larg, prin acțiunea asociată a neomicinei, cypermetrinei și permethrinei. Anestezina din compoziție reduce senzația de durere.

Tratamentul se face prin introducerea unguentului în canalul auditiv extern, de 3 ori pe zi, timp de 4-5 zile, după toaletarea locală cu Otosan.

Pe cale generală, în funcție de afecțiune, se folosesc antibiotice, conform antibiogramei: Amoxylrom, Oxitetraciclină 10%, Enrofloxarom; antiinflamatoare: Dexametazonă; desensibilizante: Alergotrat, Eczemtrat; antiparazitare: Parakill, Rombendazol super sau antifungice: Unguent antimicotic.

Prevenţia

Ca măsură de prevenție recomandăm deparazitarea internă și externă periodică a animalului, menținerea igienei urechii prin curățarea acesteia o dată pe săptămână, cu soluții de Otosan, în special după baie sau înot.

Dr. Viorica CHIURCIU,

medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale

SC Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS