Lumea Satului

Lumea Satului

Rezerva de umiditate din solul agricol va fi în limite satisfăcătoare, în următoarea săptămână, la cultura grâului de toamnă, deficite semnificative semnalându-se, însă, în Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi Dobrogei, vestul, sudul şi estul Munteniei, precum şi local în centrul Banatului, se menţionează în prognoza agrometeorologică întocmită pentru perioada 15-21 noiembrie de către specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit sursei citate, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-20 cm, în cultura grâului de toamnă se va menţine în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării.

În Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi Dobrogei, vestul, sudul şi estul Munteniei, precum şi local în centrul Banatului, se vor semnala deficite de apă în sol, seceta pedologică fiind moderată şi local puternică.

Din punct de vedere agrometeorologic, procesele vegetative ale speciilor de toamnă şi pomi-viticole se vor derula normal în aproape toată ţara şi uşor mai lent în zonele depresionare.
Astfel, culturile de orz, grâu de toamnă şi rapiţă îşi vor continua dezvoltarea, în timp ce la pomii fructiferi şi viţa-de-vie se vor înregistra maturarea lemnului, îngălbenirea şi căderea frunzelor. Totodată, izolat se va putea declanşa faza de repaus vegetativ, în majoritatea plantaţiilor.

În ceea ce priveşte caracteristicile meteorologice, sub aspect termic, în intervalul 15-21 noiembrie, va predomina o vreme uşor mai rece decât în mod normal, în cea mai mare parte a ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -3 şi 10 grade Celsius, mai scăzută cu 1-4 grade în raport cu mediile multianuale, la nivelul întregii ţări. Maximele vor oscila între 4 şi 15 grade Celsius, în toate zonele de cultură, iar minimele între -9 şi 7 grade Celsius. Valorile cele mai scăzute, respectiv între -9 şi -5 grade Celsius, sunt posibile în zonele depresionare, unde se va produce brumă şi îngheţ la suprafaţa solului.

La nivelul solului agricol, temperatura medie diurnă la adâncimea de 10 cm va fi cuprinsă între 4 şi 12 grade Celsius, optimă desfăşurării proceselor vegetative ale speciilor de toamnă din zonele de câmpie.

Specialiştii ANM prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale, nesemnificative din punct de vedere agricol, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului.

Sursa AGERPRES

Peste 9.000 de tineri, dintre care aproape 4.000 de femei, au început afaceri cu ferme la ţară în ultimii patru ani, pentru care au primit fonduri nerambursabile de peste 200 de milioane de euro, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Prima sesiune de cereri de proiecte aferentă măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" a fost deschisă în decembrie 2008. Până la jumătatea lunii octombrie, APDRP a încheiat contracte pentru instalarea în mediul rural a 9.197 de fermieri cu vârsta sub 40 de ani. Dintre contractele de finanţare încheiate, 5.351 de proiecte, cu finanţare de la UE de 114,79 milioane de euro, sunt derulate de barbaţi, iar 3.846 de investiţii, finanţate cu 85,59 milioane de euro, sunt implementate de femei.

Valoarea totală nerambursabilă acordată pentru instalarea tinerilor fermieri, până la jumătatea lunii octombrie, este de 200 de milioane de euro. Reprezentanţii APDRP spun că în sud-vest-ul ţării au fost făcute cele mai multe investiţii, cu 1.987 de proiecte contractate, urmat de sud-est, cu 1.522 de proiecte contractate şi de vest, cu 1.263 de proiecte contractate.

La nivel general, cele mai multe proiecte contractate prevăd investiţii mixte (culturi vegetale şi creşterea animalelor), fiind urmate de cele care vizează investiţii în culturi de câmp. De asemenea, tinerii fermieri au făcut şi investiţii în horticultura, sectorul vitivinicol, culturi permanente (plantaţii pomicole, arbuşti fructiferi, pepiniere, viţă-de-vie, livezi etc.), lapte şi produse lactate, precum şi creşterea porcilor.

Sursa: Ziarul de Iasi

"S-a reuşit, totuşi, semănarea a 10.850 ha, ceea ce este destul de bine în condiţiile acestui an", declară Vasile Schipor, şeful DADR.

În judeţul Suceava, arăturile pentru însămânţările de toamnă au fost efectuate pe 86% din cele 21.750 de hectare propuse, în timp ce terenurile care vor fi semănate în primăvară au fost arate pe 26% din totalul de 97.975 ha.

Directorul executiv al DADR, Vasile Schipor, declară că epoca optimă a fost depăşită, iar până acum în judeţ au fost însămânţate 15.650 ha din 21.570 ha estimate, înfiinţarea noilor culturi făcânduse în proporţie de 73%. Campania este declarată încheiată şi cu realizări de 100% la orzoaica de toamnă, orz, plante de nutreţ, legume, rapiţă şi loturile semincere.

"În contextul secetei grave cu care ne-am confruntat, culturile de toamnă au răsărit şi arată destul de bine. Este vorba, în principal, despre rapiţa şi grâul cultivate până pe 15 octombrie, dar şi despre cele însămânţate mai târziu", subliniază şeful DADR.

"Rămâneri în urmă se înregistrează la grâu, secară şi triticale, la care semănatul este făcut pe 65% din ceea ce s-a prins în plan, adică pe 10.850 ha din 16.750 ha. Schipor este de părere că, date fiind circumstanţele vitrege din 2012, se poate aprecia că procentajul este bun, mai ales că se contează pe o creştere cu peste 5% faţă de anul agricol încheiat.

"La grâu, secară şi triticale stăm un pic mai prost din cauza secetei. S-a reuşit, totuşi, semănarea a 10.850 ha, ceea ce este destul de bine în condiţiile acestui an, deoarece, comparativ cu suprafeţele de anul trecut, venim cu o creştere de 5-10%. Dacă vom mai beneficia de ploaie şi de condiţiile actuale de temperatură, se mai pot face însămânţări de toamnă. La fel, dacă ne ajută Dumnezeu şi cu un pic de zăpadă, care este anunţată pentru sfârşitul lunii, atunci vom avea pornire bună pentru viitoarea recoltă", explică oficialul DADR.

Vasile Schipor apreciază că, în această toamnă, programul de însămânţări la grâu, secară şi triticale va fi realizat în proporţie de doar 70%, însă suprafaţa va creşte după anotimpul rece, când la cereale se pot face şi însămânţările de primăvară. 

Sursa: Crai Nou

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a avut marţi o convorbire telefonică cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, în cadrul căreia au fost discutate probleme legate de cooperarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării regionale.

Potrivit unui comunicat al guvernului de la Chişinău, cele două oficialităţi s-au referit în timpul discuţiei lor la importanţa dezvoltării durabile în sectorul rural, ca o componentă de bază a economiei naţionale.

Vlad Filat a subliniat importanţa expertizei UE în procesul de apropiere de standardele europene, în contextul negocierilor purtate de Republica Moldova privind crearea Zonei de Comerţ Liber cu UE. Totodată, premierul Filat a dat asigurări că asistenţa oferită Republicii Moldova va fi valorificată în mod eficient şi în condiţii de maximă transparenţă.

UE va susţine şi în continuare Republica Moldova pe calea dezvoltării, a declarat Dacian Cioloş, apreciind succesele Chişinăului în realizarea angajamentelor asumate privind implementarea agendei europene.

Premierul Filat a reiterat angajamentul guvernului de la Chişinău de a avansa consecvent în dialogul cu UE în vederea realizării obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Sursa AGERPRES

O echipă de cercetători din Constanţa a brevetat un compozit din deşeuri sută la sută ecologic.

Sunt coşmarul turiştilor vara şi al constănţenilor tot timpul anului. Le spunem generic deşeuri, dar ele ar putea fi adevărate comori pentru pământul dobrogean. Este vorba despre alge şi despre nămolul de la staţiile de epurare a apei. Cu ajutorul unei instalaţii nu foarte costisitoare şi cu sprijinul mai multor cercetători din Constanţa, ele ar putea fi transformate în fertilizator pentru agricultură, dar şi pentru grădinile şi parcurile din oraş ori plantele de apartament.

Ideea valorizării acestor deşeuri aparţine Asociaţiei pentru protejarea Omului şi mediului înconjurător pentru o dezvoltare durabilă în lume, pe scurt, ECOM. Această organizaţie a reuşit chiar să breveteze sistemul, care deocamdată nu a fost recunoscut decât de norvegieni. Statul român îl ignoră, chiar a spus că nu îl interesează aşa ceva, astfel încât singura şansă ca să poată fi pus în aplicare este tot o finanţare externă.
De altfel, echipa de cercetători constănţeni a fost deja recompensată cu două medalii la începutul lunii noiembrie, la Salonul Internaţional Idei, Invenţii Noi Produse - IENA de la Nurenberg, Germania.

"Am pornit de la ideea să rezolvăm o problemă a comunităţii, care poluează, atât prin prezenţă, cât şi prin miros. Şi am zis să le transformăm în fertilizator. Cercetarea a fost finanţată de fonduri de la Norway Grand, am văzut că este bun, l-am brevetat. Urma faza pilot, ce să facem, bani nu mai erau, vroiam să ducem totul până la capăt, pentru ca să nu rămână cercetarea pe nişte hârtii şi în câteva ghivece. Aşa am găsit un fermier din Agigea care ne-a pus la dispoziţie terenul pe care am experimentat fertilizatorul brevetat de noi", ne-a povestit Maria Năstac, preşedintele ECOM.

30 la sută în plus, la hectar

Aşa se face că, folosind nămolul adus de RAJA şi algele adunate de pe plaje de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a fost produs fertilizator pentru 80 de hectare pe care a fost însămânţat grâu.

"Rezultatele au fost mult peste aşteptări. Pe terenul fertilizat de noi s-au recoltat 3.600 de kg de grâu la hectar, în condiţii de secetă, cum a fost vara aceasta, iar pe celelalte hectare ale fermierului, unde au fost folosiţi fertilizatori chimici, au strâns doar 2.500 de kg la hectar. Astfel, s-a produs o însănătoşire a pământului, o recoltă sporită, iar grâul a fost mult mai viguros", ne-a mai spus Maria Năstac.

De unde bani?

Aşadar biocompozitul brevetat de echipa constănţeană funcţionează şi ar putea fi folosit la scară largă, atâta vreme cât materia primă, adică deşeurile de alge şi nămol există din belşug, la malul mării.

Anual se strâng cel puţin 30.000 de tone de alge, iar nămolul este produs din abundenţă de staţiile de epurare din judeţ. Mai mult decât atât, prin contracte cu ECOM, RAJA şi ABADL sunt de acord să le transporte, gratuit, la locul de prelucrare. Mai rămâne de rezolvat doar problema construirii sistemului în sine, a unei fabrici care să-l producă. 'Deocamdată nu avem finanţare pentru aşa ceva. După ce au auzit despre fertilizatorul nostru, cei de la Ambasada Finlandei ne-au sunat şi ne-au spus că vor să ne cumpere toată producţia. La fel şi cei din Norvegia. Dar care producţie? Ne-am adresat Ministerului Agriculturii din România pentru a-i informa asupra brevetului nostru, dar ni s-a spus că nu-i interesează.

Aşa că singura şansă este tot finanţarea externă. Vom aplica pentru un proiect tot în Norvegia. Ei ne oferă bani nerambursabili, pe concurs de proiecte. Poate avem şansa şi câştigăm. Dacă finanţarea va fi mai mare, vom face o fabrică mai mare, dacă va fi mai mică, va fi doar o făbricuţă. Noi nu vindem drepturile de autor, nu vrem să ne îmbogăţim pe noi şi pe nimeni, vrem doar să aplicăm principiile noastre şi să însănătoşim pământul din Dobrogea", a mai explicat preşedintele ECOM.

Sursa: Cuget Liber

România îşi menţine poziţia de a beneficia de fonduri suplimentare pentru Politica Agricolă Comună şi de o alocare superioară vizând fondurile de coeziune şi structurale, a declarat marţi premierul Victor Ponta, după întâlnirea Grupului "Prietenii coeziunii", care a avut loc la Bruxelles, subliniind, totodată, necesitatea, ca ţara noastră să administreze mai bine banii primiţi.

"România îşi păstrează poziţia de a beneficia în următorul exerciţiu financiar multianual de fonduri suplimentare pentru Politica Agricolă Comună. Asta înseamnă că acel obiectiv de convergenţă - să avem plăţi directe şi subvenţii la media europeană - să fie realizat în cadrul exerciţiului financiar următor, dar, în acelaşi timp, România îşi doreşte o alocare superioară în ceea ce priveşte fondurile de coeziune şi structurale, o alocare superioară, care să vină în paralel cu o capacitate administrativă superioară", a afirmat Victor Ponta.

El a precizat că discuţiile vizând următorul cadrul financiar multianual tind să se finalizeze, fiind necesar ca "Prietenii coeziunii" şi susţinătorii unor cheltuieli reduse să ajungă la un acord.
"În cadrul Consiliului European, sub coordonarea preşedintelui van Rompuy, trebuie armonizate poziţii diferite, aparţinând membrilor Coeziunii - cei care beneficiază de fonduri mai mari decât propria contribuţie - şi celălalt grup, al statelor net contributoare, care solicită o reducere a bugetului alocat pentru 2014-2020", a spus Ponta.

El a afirmat că este important ca România să obţină o alocare superioară în 2014-2020, aspect care depinde de rezultatul negocierilor vizând bugetul şi de modul în care ţara noastră reuşeşte să-şi crească gradul de absorbţie.

"Am salutat ralierea Parlamentului European, reprezentat de Martin Schulz, care a afirmat că PE sprijinul de vedere al ţărilor noastre, privind necesitatea alocării unor fonduri suficiente pentru dezvoltarea convergentă a statelor din UE. Adică pentru ţări cum este România aflate în urmă în ceea ce priveşte infrastructura, dezvoltarea agriculturii", a spus Victor Ponta.

Sursa AGERPRES

Câteva sute de agricultori francezi au manifestat, marţi, la volanul tractoarelor, pe străzile din Strasbourg (est), pentru a-i cere guvernului să micşoreze 'constrângerile administrative' şi 'costul mâinii de lucru' în profesia lor, transmite AFP.

'Mizam pe 500 de tractoare, însă suntem între 800 şi 1.000, aceasta arată cât de mobilizaţi suntem', a declarat preşedintele Tinerilor Agricultori din departamentul Bas-Rhin (est), Didier Braun, coorganizator al manifestaţiei împreună cu Federaţia departamentală a sindicatelor exploatatorilor agricoli (FDSEA).

Prefectura a contabilizat circa 800 de tractoare.

Manifestanţii au pus pneuri, fân şi au deversat îngrăşământ natural în faţa unei clădiri administrative din Strasbourg, unde se află Direcţia regională pentru alimentaţie, agricultură şi păduri (DRAAF) şi Direcţia departamentală pentru teritorii (DDT).

Numeroase banderole agăţate de tractoare erau adresate guvernului şi Uniunii Europene: 'Hollande, nu mai avem nici o para chioară', 'Europa, nu uita cine îţi hrăneşte copiii'.

Agricultorii cer guvernului să nu înăsprească reglementarea în vigoare pentru a lupta împotriva poluării apelor cu nitraţi. 'Facem eforturi, însă fiecare nouă directivă ne costă bani', a spus un agricultor, René Stumpf.

'În Franţa sunt multe norme administrative, mai ales în materie de mediu, care merg dincolo de ceea ce fac celelalte ţări europene şi care ne pun în dificultate faţă de concurenţii noştri', a estimat Didier Braun.

Potrivit Tinerilor Agricultori şi FDSEA din departamentul Bas-Rhin, agricultorii alsacieni au de suportat, de asemenea, o mână de lucru cu un cost prea ridicat în raport cu vecinii germani, care îi afectează mai ales în materie de fructe şi legume.

Sursa AGERPRES

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară a amendat cu 14.400 de lei 13 societăţi din industria agroalimentară, în urma unor controale efectuate în perioada 2 noiembrie - 8 noiembrie, în Bucureşti şi în ţară, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai ANSVSA.

Au fost controlate unităţi de morărit, de producere a pâinii şi a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, a altor produse alimentare precum şi unităţi de depozitare pentru produse alimentare, seminţe, legume şi fructe.

Sursa AGERPRES

Întreruperea de plăţi pe Programul Operaţional Pescuit va fi ridicată în luna decembrie, cel târziu ianuarie - februarie 2013, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

'Plăţile au fost întrerupe la data de 13 ianuarie până pe data de 13 iulie a acestui an. Întreruperea plăţilor înseamnă că România poate să plătească de la bugetul de stat către beneficiari acele sume însă CE nu rambursează aceste sume până când nu vor fi reparate deficienţele constatate', a spus Constantin.
Potrivit acestuia, România a plătit, în acest an, nu mai puţin de 58 milioane de euro către beneficiari.

'Deci lucrurile au mers înainte pe acestă zonă de cheltuire a banilor, a celor 230 milioane de euro bani europeni din programul regional operaţional, dar nu am reuşit să recuperăm aceşti bani de la Comisia Europeană pentru că au fost plăţile întrerupe. Pe data de 13 iulie nu s-a trecut în etapa următoare de suspendate a plăţilor, ci s-a prelungit întreruperea acestora până în luna decembrie sau ianuarie a anului viitor. Discuţia de acum a fost o urmare a misiunii de audit care a fost săptămâna trecută în România, între 22 şi 26 octombrie, misiune de audit care, în concluzii, a punctat faptul că au fost remediate mare parte din deficienţele constatate, faptul că am identificat acei beneficiari care au primit în mod necuvenit sume care se ridică la 4,5 milioane euro, urmând în perioada următoare să întreprindem acţiunile pentru recuperarea acestor sume', a spus ministrul Agriculturii.

Ministrul a precizat că dacă raportul, aşa cum va fi scris va fi pozitiv, şi dacă autoritatea de audit din România va confirma existenţa acestor paşi importanţi care s-au făcut în luna decembrie, cel târziu în ianuarie - februarie 2013 întreruperea de plăţi va fi ridicată.

Sursa AGERPRES

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a încheiat un parteneriat cu Banca Mondială pentru patru proiecte, în valoare de 17,842 milioane lei.

'Întâlnirea de astăzi (luni n.r) a însemnat demararea a patru proiecte importante pentru România. Aceste proiecte sunt susţinute tehnic de către Banca Mondială şi finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Unul dintre proiecte vizează strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României, cu o finanţare de peste cinci milioane lei. Cel de-al doilea, 'Planificare strategică pentru administraţia agricolă', are o valoare de peste 4,8 milioane lei, al treilea - 'Implementarea sistemului managerial intern la nivelul Ministerulu Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al structurilor subordonate' o valoare de peste 3,7 milioane lei, iar cel de-al patrulea proiect este 'Crearea şi implementarea unui sistem informatic de Management Financiar Integrat (SIMFI) la nivelul MADR', cu o valoare de peste 4,1 milioane lei', a declarat ministrul de resort, Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, proiectele nu reprezintă un nou împrumut de la Banca Mondială.

'Banca Mondială reprezintă partenerul care susţine din punct de vedere tehnic aceste proiecte. Durata de implementare a proiectelor este de 24 de luni, începând din acest moment', a mai spus Constantin.

Sursa AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti