Lumea Satului

Lumea Satului

Indiferent de condiţiile în care se desfăşoară un an agricol, fermierii ştiu că verigile tehnologice, începând cu pregătirea solului, trebuie respectate întocmai, pentru a crea premisele unei producţii bune. Din categoria lucrărilor cu impact maxim asupra recoltei face parte şi administrarea îngrăşămintelor chimice de bază. În această toamnă, poate mai mult decât în alţi ani, ştiinţa fermierului de a interveni la momentul potrivit cu cantitatea corectă de îngrăşăminte este decisivă pentru o producţie viitoare profitabilă. La fel de importantă se va dovedi şi cartarea agrochimică, acolo unde ea a fost executată, care arată nevoile exacte ale solului în NPK şi alte macro sau microelemente.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria BOGDAN
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Seceta din acest an a provocat pagube însemnate în livezile din judeţul Bistriţa-Năsăud, pomicultorii susţinând că nu au mai avut parte de o recoltă atât de mică, de mai bine de 35 de ani. Cu toţii au simţit din plin lipsa ploilor, cu atât mai mult cu cât sistemele de irigaţii lipsesc cu desăvârşire din livezile de pe Dealurile Bistriţei.

Dacă până la sfârşitul lunii mai toate semnele duceau înspre un an bun în livezi – ploile căzute în primăvară au fost suficiente, lucrările specifice au fost executate la timp şi în bune condiţii climatice – odată cu debutul verii îngrijorarea pomicultorilor s-a accentuat de la săptămână la alta. Cantitatea de precipitaţii care s-a înregistrat în Bistriţa-Năsăud s-a situat cu mult sub media multianuală, spre sfârşitul verii existând un deficit de apă în sol de aproape 150 de litri pe metrul pătrat.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Viorel GROSU
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Anul acesta producţia de palincă din ţara noastră va fi sub 500.000 de litri, cu 30% mai mică decât în anii precedenţi

Prima cauză este dată de lipsa precipitaţiilor din acest an. Absența ploilor a afectat de două ori fermierii care produc palincă. În primul rând fructele au fost mici în dimensiune. Apoi, producătorii de palincă se plâng că nu pot porni cazanele, pentru că nu au apă să le răcească. Nivelul râurilor este scăzut, iar în pânza freatică nu este destulă apă ca să permită acest proces.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Marian PĂVĂLAŞC
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură (ICDLF) a aniversat recent, la sediul său din Vidra, judeţul Ilfov, 45 de ani de activitate neîntreruptă. A fost un bun prilej pentru a scoate în evidenţă realizările de excepţie obţinute de-a lungul timpului.

„Misiunea institutului constă și astăzi în crearea de soiuri și hibrizi de legume și flori, competitive din punctul de vedere al eficienței economice și calității, adaptate la condițiile pedoclimatice din România, cu rezistență, toleranță la principalii agenți patogeni cu importanță economică.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii .... 

Traian DOBRE
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Abia modificat, respectivul act normativ îi nemulţumeşte în continuare pe unii preşedinţi ai asociaţiilor profesionale din domeniu, care consideră că acesta îi avantajează pe „băieţii deştepţi“ din agricultură. Din spusele lui Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, solicitări de modificare au venit şi din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Ministerului Justiţiei (MJ) şi Ministerului Afacerilor Europene.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian DOBRE
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Crescătorii de animale au în această perioadă o grijă în plus pe lângă insuficienţa furajelor cauzată de vara foarte secetoasă. Temperaturile scăzute din timpul iernii pot avea efecte negative atât asupra producţiei, cât şi a sănătăţii animalelor. Scăderea temperaturii din adăposturi, asociată cu o umiditate crescută sau curenţii de aer reci, duce, pe lângă creşterea consumului de furaje, la apariţia bolilor afrigore: răceli, degerături, ajungându-se până la hipotermie, caracterizată prin scăderea temperaturii organismului sub limita normală, animalul nemaifiind capabil să-şi menţină temperatura prin termoreglare.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Viorica CHIURCIU, Medic veterinar, Doctor în ştiinţe medicale
SC ROMVAC COMPANY SA
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Mircea Ciurea, fostul preşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), a înfiinţat de curând o nouă organizaţie a crescătorilor de vaci - Asociaţia Crescătorilor de Bălţată Românească de tip Fleckvieh. Scopul acesteia vizează, în primul rând, îmbunătăţirea calităţii performanţelor la animale în urma colaborării cu germanii de la BVN.

Colaborare cu nemţii

Membrii fondatori sunt Asociaţia Crescătorilor de Bălţată Românească din judeţul Alba, Cooperativa Agricolă Someş-Arieş (al cărei proprietar e Ciurea), alături de câţiva fermieri din Satu Mare şi Mureş. „Mai sunt şi alţi fermieri din Bihor care vor să vină“, spune Ciurea. În total, membrii asociaţiei dispun de circa 7.000 de animale.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Ioana GUŢE
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

De 4 ani, cele 25 de capre franţuzeşti ale domnului Marian Cârnu din localitatea Năvodari, judeţul Constanţa, satisfac gusturile alese ale turiştilor şi clienţilor aflaţi în staţiunile de pe malul mării.

Dilema crescătorului: mult şi prost sau puţin şi bun?

După ce a crescut timp de 7 ani capre româneşti din rasa Carpatină Românească, Marian Cârnu a trecut la creşterea caprelor franţuzeşti, din rasa Alpină Franceză, iar acum, după 4 ani, se declară mulţumit de producţiile înregistrate, mai ales că are unde să valorifice atât laptele cât şi brânza. Un motiv în plus pentru care crescătorul şi-a adus în fermă capre franţuzeşti este şi costul destul de mic pe care îl are cu furajele.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei judeţene a crescătorilor montani de ovine „Dealul Negru“ din Bistriţa-Năsăud, lucrează din anul 1984 la ameliorarea unei subvarietăţi a rasei de oi Ţurcană, cunoscută sub numele de Băla de Bistriţa. N-a făcut acest lucru de unul singur, ci alături de alţi crescători de animale şi specialişti în domeniu. Unii au abandonat  proiec­tul, alţii i-au rămas fideli chiar şi astăzi, în ultima categorie înscriindu-se şi fermierul Turculeţ.

Ca o curiozitate, acesta nu este zootehnist, având o cu totul altă profesie de bază, în domeniul construcţiei de drumuri, şi nici nu creşte un efectiv numeros, ci doar 60-70 de capete, folosite mai ales în scop ameliorativ.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria Bogdan
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

„Creşterea şi sănătatea vacilor de lapte“ a fost tema Consfătuirii naţionale desfășurate timp de două zile la Brașov. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari (AGMV) în colaborare cu Colegiul Medicilor Veterinari (CMV), facultățile de medicină veterinară, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dar şi cu asociații și organizații profesionale din domeniul creşterii vacilor pentru lapte. Împreună, au încercat să găsească soluții de eficientizare a creșterii acestei specii.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian Dobre
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti