Lumea Satului

Lumea Satului

Asociația Montană Carpați, cu sprijinul Salvamont România, înființează primul centru din România dedicat educației montane și de mediu, deschis pe tot parcursul anului și către toate categoriile de public pentru a asigura, la nivel național, creșterea nivelului de conștientizare și responsabilitate a populației cu privire la natură, biodiversitate, siguranță și turism montan responsabil. Centrul, aflat in inima munților, pe platoul Padina din masivul Bucegi, va deveni un loc dedicat oricui dorește să învețe despre natură și biodiversitatea montană, beneficiile timpului petrecut în natură, sustenabilitatea și necesitatea practicării unui tip de turism montan responsabil.

România are cea mai puternică biodiversitate din Europa

În contextul actual și complicat al planetei, în care schimbările climatice se simt din ce în ce mai mult, credem cu tărie că pedala educației de mediu trebuie apăsată mai repede ca oricând, în special în România, unde avem cea mai puternică biodiversitate din Europa. Un centru de educație montană devine astfel necesar pentru a crește nivelul de conștientizare și responsabilitate față de mediu. Un hub național în care se vor intersecta copii, tineri, adulți, învățători și experți din toate domeniile protecției naturii are mari șanse să pună fundația unui nou val de străjeri ai acesteia și să deschidă poarta către noi feluri de protejare, la care astăzi poate că nu ne gândim încă.

Începând cu 1 octombrie 2023, Asociația Montană Carpați va prelua în administrare Centrul Național de Pregătire Salvamont Padina, clădire care aparține Salvamont România și funcționează de foarte mulți ani deja ca o „tabără de bază“ pentru antrenamentele anuale ale salvatorilor montani. Până la finele anului 2023, vom evalua și interveni asupra clădirii pentru a o adapta conceptului de centru de educație, astfel încât să fie potrivită desfășurării de activități cu toate categoriile de public. În același timp, alături de parteneri, vom dezvolta și definitiva tipurile de activități și programele de educație, vom schița calendarul și o parte din grupurile de beneficiari.

Începând cu 8 ianuarie, centrul va primi primii beneficiari

De asemenea, în această perioadă vom căuta să asigurăm fondurile necesare pentru desfășurarea programelor și activităților care vor avea loc pe parcursul anului 2024, astfel încât, începând cu 8 ianuarie 2024, centrul să fie pregătit să primească primii beneficiari.

În măsura în care proiectul va avea susținere financiară din partea societății civile și interes pentru activitățile și programele desfășurate din partea publicului, acesta poate continua pe termen nedefinit, având posibilitatea de a se adapta nivelului de educație și responsabilitate al societății în fiecare an sau odată cu fiecare generație.

De asemenea, în acest proiect, echipa va locui permanent în centru pentru a asigura un nivel crescut de calitate al activităților, precum și continuitatea acestora indiferent de sezon.

Înființată în 2008 de către un grup de iubitori de drumeții montane, Asociația Montană Carpați este o organizație neguvernamentală care promovează și activează pentru un turism montan responsabil și în siguranță. Pe cât de necesară și benefică este apropierea noastră de natură, pe atât de importante sunt siguranța drumeților în munți și, în același timp, protejarea naturii. Cu cât mai mulți turiști ajung în zone sălbatice și greu accesibile, cu atât mai mare este riscul de accidentări, evenimente neplăcute și de distrugere sau deteriorare a habitatelor naturale.


Asociația Montană Carpați caută un partener strategic care să împărtășească viziunea asupra unui viitor sustenabil și unor generații de oameni responsabili față de mediu. Nevoia actuală este să aibă sprijinul financiar pentru primul an de funcționare, astfel încât să poată pune în mișcare toate activitățile pe care le are în planuri și să se concentreze pe dezvoltarea unor programe coerente pe termen lung și cu impactul dorit.


Laura ZMARANDA

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi a lansat proiectul „Construire infrastructură pentru învățământ dual – AGRITECH“, în cadrul unei conferințe organizate joi, 23 noiembrie 2023, la sediul USV Iași, în prezența reprezentanților partenerilor.

Valoarea proiectului este cea mai mare din istoria instituției ieșene, 25 de milioane de euro. Finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15 – Educație, proiectul va permite USV Iași și partenerului său principal, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ din Iaşi (UTI), să construiască un întreg complex la Ezăreni, în comuna Miroslava, destinat învățământului dual.

„Lansăm astăzi proiectul pentru învățământul dual, în care partenerii principali sunt TUIASI și USV Iași. Este un cadru în care toți aceștia își vor uni forțele. Valoarea proiectului este mare, 25 milioane euro, va fi un nou campus, o construcție frumoasă care, sperăm noi, va atrage cât mai mulți elevi. Deocamdată nu au fost elaborate planurile de încadrat pentru nivelul de licenţă. Deja suntem în faza în care lansăm proiectul de sarcini pentru studiul de fezabilitate. Termenul limită este anul 2026. Scopul este acela de a pregătit elevi, studenți, cadre didactice pentru a lucra în cadrul învățământului dual. Acesta presupune o colaborare foarte strânsă între mediul academic și cel economic“, a transmis prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, Rectorul USV Iași.

Proiectul este o reconfirmare a parteneriatului solid dintre cele două universități.

„Acest proiect le conferă elevilor de liceu motivările să aleagă o universitate. Sper ca finanțările să vină în ritmul programat și poate în anul 2026 să ne apropiem de final“, a menționat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Campusul va cuprinde un cămin studențesc cu o capacitate de aproximativ 140 locuri, distribuite în 70 camere, o clădire multifuncțională, care include cantină pentru aproximativ 200 de persoane, săli de curs, cabinet medical, birouri pentru personal, o sală de sport de dimensiune medie, cu o capacitate în tribună de 100 locuri, o clădire pentru recepția produselor, care va include şi un laborator de analiză a produselor.

Într-o altă clădire, vor fi amenajate cinci ateliere de practică dedicate specializărilor agricole, incluzând simularea proceselor din ferme, medicină veterinară, două pentru digital farming în sectorul vegetal și zootehnic, precum și unul pentru practică în industria alimentară.

De asemenea, o altă clădire va fi dedicată elevilor care urmează specializările sisteme industriale avansate, mecanică smart, inginerie chimică și design industrial, precum și inginerie civilă, arhitectură și prospecțiuni terestre.

„Sunt 100 de hectare, tot ce înseamnă curți construcții, hale şi microproducţie şi 107 hectare teren agricol pentru practică, experimente în câmp, pe suprafața fermei. Acolo va fi construit acest campus. În țară se vor dezvolta zece proiecte pentru învățământul dual, dar acesta este singurul din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est“, a mai precizat rectorul Gerard Jităreanu.

Capacitatea acestui program este de 200 de elevi anual, împărțiți în funcție de specializările solicitate de operatorii economici. Învățământul dual presupune o colaborare strânsă între universități, colegii și firmele care solicită absolvenți în anumite domenii.

Operatorii economici propun specializările dorite, iar instituțiile de învățământ asigură atât pregătirea teoretică, cât și cea practică în cadrul campusului și al firmelor partenere. Activitatea se va desfășura cam cu 50% teorie, 50% practică şi în al doilea an se poate ajunge la 55-60% practică şi diferența pregătire teoretică.

Pe parcursul programului de învățământ dual, elevii primesc o diplomă echivalentă cu cea obținută în învățământul post-liceal. De asemenea, ei au opțiunea de a continua studiile la nivel universitar, la nivel de licență.

Pentru acest tip de învățământ la nivel de licență, normele și strategiile încă nu au fost elaborate, dar instituțiile de învățământ se pregătesc pentru implementare, asigurând resurse precum campusuri și locuri de practică, în așteptarea elaborării planurilor de învățământ și strategiilor la nivelul ARACIS, urmate de stabilirea modalităților de finanțare și a tipurilor de diplome acordate.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cu aproape 315.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, anul acesta a fost unul în care companiile au continuat să își extindă echipele, însă ritmul majorărilor salariale de anul trecut nu a mai fost replicat.

Asta după ce, în 2022, au fost înregistrate creșteri salariale de 10%-15% în aproape toate domeniile de activitate. „Peste 300.000 de joburi noi, postate într-un an care nu a fost tocmai cel mai liniștit din punct de vedere economic, nu înseamnă puțin, chiar dacă, în comparație cu anul trecut, se observă o ușoară scădere. Numărul de aplicări, în schimb, a crescut cu 10%, ajungând până la aproape 9 milioane din ianuarie și până acum. Pe un fond atât de dinamic, angajatorii nu s-au mai văzut nevoiți să crească salariile la nivel general“, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, județele cu cele mai mari salarii anul acesta au fost București,

cu o medie salarială netă de 5.000 de lei; Timiș, cu 4.700 de lei; Cluj, cu 4.500 de lei; Ilfov, Iași, Brașov și Sibiu cu 4.000 de lei. Alte județe în care salariul mediu net depășește pragul de 3.500 de lei net sunt Bihor (3.950 de lei), Prahova (3.800 de lei), Argeș (3.800 de lei) ori Alba (3.800 de lei).

De cealaltă parte a clasamentului se află județe precum Vâlcea, Ialomița și Gorj, unde media salarială netă este de 3.200 de lei pe lună sau Caraș-Severin și Vaslui (3.100 de lei). „Spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu mai vedem niciun județ cu o medie salarială mai mică de 3.000 de lei pe lună, chiar dacă sunt și zone în care majoritatea candidaților se califică pentru joburi entry level, care au, implicit, și salarii mai mici”, explică Roxana Drăghici. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise în aceste județe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.

IT-ul, pe primul loc

Dincolo de distribuția salarială pe județe, când vine vorba despre domeniile care oferă cele mai mari salarii, pe primul loc continuă să se afle IT-ul, cu o medie salarială netă de 6.500 de lei pe lună. Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 6.000 de lei, după cum arată datele Salario. Angajații din construcții și instalații câștigă, în medie, 5.000 de lei pe lună. Tot aceeași este media și pentru cei din audit/consultanță și petrol/gaze. În inginerie media este 4.800 de lei, net, în telecom 4.400, iar în banking 4.000 de lei. „În toate domeniile de activitate așteptările salariale ale angajaților depășesc salariile încasate în realitate cu aproximativ 25%–30%. Cea mai mare discrepanță însă o vedem în industria naval/aeronautică – 4.500 de lei, media reală vs.6.500 de lei, așteptările candidaților, respectiv o diferență de 44%; agricultură (43%), unde salariul mediu net este de 4.200 de lei, dar așteptările candidaților urcă la 6.000 și pentru funcțiile publice (43%): 4.200 de lei vs. 6.000“, exemplifică Roxana Drăghici.

Cele mai mici diferențe apar, în schimb, în sectoare precum audit/consultanță, unde candidații au așteptări cu 20% mai mari decât ce oferă angajatorii (5.000 de lei vs. 6.000 de lei); medicină veterinară (22%, de la 3.700 la 4.500 de lei); financiar/contabilitate și producție, ambele cu aceiași indicatori pe cifre (25% – respectiv 4.000 de lei vs. 5.000 de lei) și alimentație/HoReCa (29% – respectiv 3.500 de lei vs 4.500 de lei).

În ceea ce privește domeniile care scot, anual, cel mai mare număr de joburi în piață și care recrutează masiv în aproape toate județele țării, salariile arată astfel: pentru retail, media salarială netă este de 3.600 de lei, pentru industria alimentară 3.500 de lei, pentru industria de servicii de call center/BPO 3.500 de lei, iar pentru transport/distribuție 4.000 de lei.

(I.B.)

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va lansa sesiunea de depunere a  proiectelor pentru DR-15 - Investiții în exploatații pomicole, o intervenție esențială din Planul Strategic PAC 2023 – 2027. Această inițiativă contribuie la realizarea obiectivelor specifice PAC, respectiv la creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole.

Sesiunea se va desfășura în intervalul: 08 ianuarie 2024, ora 9.00 – 30 aprilie 2024, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte este de 151.383.527 Euro din care:

  • Componenta înființare și modernizare exploatații pomicole - 142.383.527 Euro
  • Componenta înființare și modernizare pepiniere pomicole – 9.000.000 Euro

Beneficiarii acestei sesiuni sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice), cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor, grupurile și organizațiile de producători recunoscute de MADR, constituite în baza legislației naționale în vigoare și care deservesc interesele acestora.

Sprijinul nerambursabil acordat prin intervenția DR-15 este de maximum 65% din costurile eligibile, fără a depăși suma de 1.500.000 euro/proiect, cu excepția proiectelor care implică achiziția de utilaje și echipamente agricole, al căror cost nu poate depăși 300.000 euro.

MADR încurajează participarea activă a beneficiarilor și așteaptă proiecte inovatoare care să contribuie la dezvoltarea durabilă a sectorului pomicol în România.

Pentru informații suplimentare, ghidul solicitantului și formularele necesare pot fi consultate pe site-urile www.madr.ro și www.afir.ro.

De aproape 100 de ani, brandul Pioneer® a demonstrat întregii lumi potențialul genetic ridicat al hibrizilor și tot de atâta timp, dominăm topurile productivității cu hibrizii de porumb comercializați. Porumbul marca Pioneer® este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele fermierilor din România, iar peste 38% din fermieri aleg “Certitudinea succesului “, cultivând hibrizii noștri.

Faptul că în România avem o echipă dedicată de cercetare, la Afumați, demonstrează atenția cu care compania tratează fermierii și dorința de a aduce în piață produse adaptate condițiilor locale, care vor valorifica la maximum investițiile și încrederea acordată.

Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2023 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România.  

P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care va fi cultivat. Este un produs ce reușește să valorifice la maxim fiecare picătură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum® AQUAmax®, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.

Grupa Optimum® AQUAmax® reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții, pentru a produce maximum posibil.

Productivitatea acestui hibrid este de neegalat! Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300 - 400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte. Anul 2023 a fost un an dificil la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile și locul acestuia, obținute în 3 locații:

  • Daneș – județul Mureș – 165 kg/ha, U - 15,5%
  • Dorohoi - județul Botoșani – 753 kg/ha, U - 15.2%
  • Varnița – Republica Moldova – 116 kg/ha, U – 8%

Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă, obținută în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare, până la fertilizare.

Echipa de Agronomy de la Afumați, P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scăzută (70 kg/ha N s.a.), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha în rotație cu cereale păioase pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de peste 250 l/mp, de la semănat la recoltat. Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare al azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță activă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul 1.

Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit.

Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.

Andrei Ciocoiu - Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience RO & MD

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine (AJCOC) „Miorița Moldavis“ Bacău a organizat la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău o expoziție de ovine și caprine, cu degustare de produse tradiționale, licitații și vânzări de animale.

Ovine din rasele Rovasi, Țurcană și Țigaie Ruginie au fost prezente la Expoziția de ovine și caprine, ediția a II-a. Weekendul din perioada 14-15 octombrie a.c. a fost în totalitate dedicat fermierilor, două zile unde producătorii locali i-au încântat pe cei prezenți cu specialitățile lor tradiționale. Totodată, au fost două zile unde și-au dat întâlnire generațiile de ieri și de azi, unde muzica și voia bună s-au îmbinat cu tradiționalul.

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine Miorița Moldavis Bacău, în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni, a organizat expoziția de ovine și caprine, ediția a doua. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău și au fost prezenți zeci de crescători din Bacău, cu exemplare valoroase.

„Astăzi, ne aflăm la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, la cea de-a doua expoziție a ovinelor și caprinelor. Aici sunt prezenți fermieri din cadrul asociației noastre, dar și din județul Bacău, producători de brânzeturi și produse tradiționale. Am realizat un astfel de eveniment pentru a populariza meseria fermierilor noștri, pentru că ușor-ușor se pierde această tradiție din cauza forței de muncă și a noilor tendințe. Expoziția de ovine și caprine organizată de AJCOC «Miorița Moldavis» nu se oprește aici. Ne-am propus ca de la un an la altul sa fim mai buni, să vă facem cunoștință cu crescătorii de animale din județul Bacău și să degustați cele mai bune preparate tradiționale“, a precizat în deschiderea expoziției Ionuț Ailenei, președintele Asociației „Miorița – Moldavis“ Bacău.

Vocea crescătorilor

Expoziția a fost și un prilej pentru ca fermierii să se poată întâlni să afle despre diferitele legi din agricultură sau despre problemele pe care le întâmpină crescătorii.

„Ne întâlnim cu colegii de breaslă, ne sfătuim, mai învățăm unii de la alții, fiind un bun prilej de socializare. Cele mai importante probleme din acest domeniu sunt lâna, subvențiile la timp, ANT-ul care vrea să nu-l taie, acestea ar fi cele mai importante și de actualitate. În schimb, vocea noastră de astăzi sper să ajungă la cei care ne conduc“, a adăugat Daniel Aichimoaiei, crescător de ovine din județul Bacău.

Simion Chelaru este un alt crescător de oi din județul Bacău, care a venit pentru socializare și pentru a schimba păreri cu alți crescători ai județului.

„Dețin un efectiv de 500 de oi, rasa Țurcană, varietatea Bălă; le am cu certificat de origine. Am venit la această expoziție să ne facem cunoscuți. Această meserie este una foarte grea, din ce în ce mai mult pe cale de dispariție, din ce în ce e tot mai grea, iar lipsa forței de muncă o problemă majoră în acest sector. Statul, din păcate, ne ajută, dar nu ne prea ajută, nu ai unde să vinzi la un preț care să îți acopere munca și cheltuielile“, declară acesta.

La eveniment toți cei prezenți s-au putut delecta cu muzică, voie bună și preparate delicioase.

Despre Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „Miorița Moldavis“

Înființată din necesitatea reprezentării crescătorilor de ovine atât la nivel teritorial cât și pe plan național, asociația are ca scop ameliorarea genetică, managementul și promovarea efectivelor cu potențial genetic ridicat pentru producția de lapte a ovinelor din rasa Awassi, precum și orientarea crescătorilor pentru exploatarea ovinelor și caprinelor în funcție de cerințele pieței.

Ovinele din rasa Awassi

Faima și importanța de care se bucură în prezent această rasă se datorează, în primul rând, particularităților productive superioare pentru producția de lapte. În arealul de formare, în multe publicații de specialitate, se precizează faptul că în turme se regăsesc foarte multe femele care furnizează producții mai mari de 400 l lapte pe durata unei lactații normale de 210.

Fiind o rasă ce provine din zone cu temperaturi mai ridicate, Awassi valorifica foarte bine și pășunile mai uscate. Totodată, prezintă un grad ridicat al rezistenței organismului și adaptarea la condiții semiaride, la zone cu temperaturi ridicate și cu umiditate scăzută.

Beatrice Alexandra MODIGA

Compania Corteva Agriscience este recunoscută ca fiind o entitate ce investește masiv în cercetarea agricolă, iar rezultatele nu întârzie să apară. Prin rezultate se traduce performanța fermierilor care aleg produsele companiei, fie că este vorba despre hibrizi și soiuri, fie că este vorba despre produse de protecția plantelor. În ceea ce privește rapița, în România compania lansează constant hibrizi noi, unici și cu potențial de producție uriaș. Este și cazul hibridului PT303 Sclerotinia Protector, un hibrid rezultat în urma a 10 ani de cercetare, care a uimit încă din faza de testare prin tot ceea ce înseamnă dezvoltarea plantei și toleranța la Sclerotinia, dar mai ales prin productivitatea ridicată.

„Anul acesta, PT303 Sclerotinia Protector a fost vedetă în lanurile de rapiță din întreaga țară, iar fermierii care l-au ales au avut rezultate neașteptate la proba cântarului. De aici au rezultat o multitudine de fermieri campioni, pe unii dintre ei i-am prezentat în cadrul comunicatelor transmise, pe alții vă invităm să-i cunoașteți pentru că și-au împărtășit experiența în rândurile de mai jos. Ar merita cu toții să fie prezentați, însă acest lucru este imposibil. Ce este de menționat, și cred că este foarte important, este faptul că PT303 a oferit titulatura de fermier campioni unei serii importante de agricultori, pentru că da, din Bihor la Călărași, din Iași în Teleorman, din Timiș la Galați nu a existat zonă în care acest hibrid să nu ofere producții uimitoare chiar și în condiții grele de cultură. De aceea suntem mândri și vrem să îi asigurăm pe toți colaboratorii Corteva că mereu le vom pune la dispoziție cele mai bune soluții pentru a le face afacerea profitabilă“, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager România, Republica Moldova și Ungaria.

Domnul Roland Heilman din localitatea Tărian, județul Bihor, a avut campania trecută 100 ha cu rapiță, din totalul de 600 ha pe care le lucrează în cadrul fermei Mady Speed Int SRL, iar hibridul PT303 Sclerotinia Protector a fost semănat după cultura de grâu și a oferit o producție de 5.840 kg/ha. „Pe o suprafață de 12 ha am încercat o altfel de tehnologie, să vedem ce rezultate obținem. Astfel, terenul a fost dezmiriștit, am efectuat o lucrare cu tigerul la 25-30 cm, apoi am discuit și am semănat după 25 august, atunci am și fertilizat cu îngrășământ 8.15.15 cu 13% sulf – 250 kg/ha. În toamnă cultura a primit inițial un insecticid și a doua intervenție a constant într-un tratament cu fungicid, biostimulator și din nou un insecticid. Am fertilizat apoi la final de februarie cu azot și sulf – 250 kg/ha, la o lună de zile am mai aplicat 100 kg/ha de nitrocalcar și încă 100 kg/ha la înflorit. În primăvară prima intervenție a fost cu un insecticid, apoi am aplicat un erbicid, un biostimulator și un îngrășământ foliar cu bor, prefer să fac treceri separate pentru fiecare. Am mai administrat un tratament la înflorit și am aplicat fungicid, un insecticid și îngrășământ foliar, aceasta a fost ultima intervenție în cultură. Am început recoltatul la finalul lunii iunie și pot spune că am avut o producție foarte bună, PT303 este un hibrid foarte bun. Anul acesta am avut noroc că a plouat, am semănat 100 ha de rapiță, toată suprafața cu hibrizii Pioneer PT303 și PT313“, a declarat fermierul campion.

heilman roland

Producții foarte bune a oferit acest hibrid și în sudul țării. De exemplu, în județul Teleorman, ferma Esperandza Com Impex SRL, domnul ing. Daniel Sin a obținut o producție de 4.709 kg/ha.

sin daniel

Și în județul Argeș s-au înregistrat rezultate foarte bune, iar un exemplu este domnul Cristian Anghel, care a obținut o producție de 4.560 kg/ha. „Am avut 150 ha cu rapiță semănată după grâu, astfel că terenul a fost dezmiriștit, am adoptat sistemul de lucrări minime, astfel că am semănat cu o semănătoare minimum-till, am fertilizat localizat, nu fertilizăm prin împrăștiere, deci am administrat 350 kg/ha de îngrășământ 20.20.0, în data de

10 septembrie. În toamnă am administrat mai întâi un graminicid și apoi am erbicidat cu Galera Super, dar și un fungicid. La desprimăvărare am fertilizat cu 200 kg/ha de uree, iar ca fertilizare am mai aplicat 200 kg/ha de îngrășământ complex. Am mai administrat două fungicide, inclusiv Capartis, două insecticide, iar în total au fost 4 treceri în cultură. Recol­tatul a avut loc după data de 15 iulie. Rezultatele au fost foarte bune și pot spune că acest hibrid s-a comportat foarte bine în condiții nu tocmai optime.  Anul acesta am semănat rapița în jur de 150 ha și am ales PT303 și PT314“, a punctat domnul Anghel.

anghel cristian

În județul Teleorman, ferma Agrinatura, domnul ing. Răzvan Luțu a obținut o producție de 4.490 kg/ha, pe o suprafață de 45 ha. „Lucrăm 10.000 ha, dintre care campania trecută au fost semănate 1.850 ha cu rapiță, după grâu. Imediat după recoltatul grâului am intervenit cu un tiger, apoi cu un disc special am pregătit terenul corespunzător și în data de 4 septembrie am semănat, atunci am administrat îngrășăminte DAP 18.46.0 – 150 kg/ha. În toamnă am aplicat culturii tebuconazol, în două treceri, și insecticid în 3 treceri. În primăvară am aplicat primul tratament format din tebuconazol, insecticid și îngrășământ foliar cu sulf, după care la înflorit am administrat fungicid, insecticid și îngrășământ pe bază de aminoacizi. În ceea privește fertilizarea am mai administrat sulfat de amoniu – 200 kg/ha și 300 kg/ha de nitrocalcar. Aceasta a fost tehnologia aplicată, după care am început recoltatul pe data de 29 iunie. Ce pot să spun despre acest hibrid este faptul că a avut o răsărire bună, a pornit foarte bine în vegetație, chiar și ramificarea a fost foarte bună, s-a văzut din timpul anului că vom avea o producție mare“, a afirmat domnul ing. Luțu. Mai mult, fermierul campion a precizat că în această toamnă a semănat hibrizi Pioneer pe 500 ha și a ales hibrizii PT303 și PT314.

lutu razvan

Rezultate foarte bune a oferit hibridul PT303 Sclerotinia Protector și în județul Călărași. De exemplu, în ferma Prosem Com, domnul Cătălin Jitianu lucrează 460 ha de teren și a obținut producție de 4.310 kg/ha, pe o suprafață de 50 ha. „Campania trecută am avut 116 ha cu rapiță și am semănat după grâu. Terenul a fost arat, apoi am intervenit cu discul, am efectuat o lucrare cu freza, am tăvălugit, iar semănatul a avut loc după 1 septembrie, atunci când am administrat și îngrășăminte complexe 15.40.0 cu 5% sulf. În toamnă au fost cel puțin două treceri cu insecticid și una cu fungicid. În primăvară am administrat trei insecticide, un fungicid și îngrășământ foliar pe bază de bor. Am mai fertilizat cu 150 kg/ha de azot și cam atât. Am recoltat în perioada 6-12 iulie și am fost mulțumit de rezultat, de aceea anul acesta am semănat 100 ha de rapiță cu hibrizi Pionner“, a precizat fermierul campion.

catalin jitianu

În județul Iași, fermier campion cu hibridul PT303 Sclerotinia Protector a devenit domnul Dragoș Țibucanu, din cadrul societății Forting Agro Company, care a obținut o producție de 4.260 kg/ha.

tibucanu dragos

În județul Vaslui, fermier campion la rapiță cu hibridul PT303 Sclerotinia Protector a devenit domnul Nelu Gramaticu, care a obținut o producție de 3.820 kg/ha. „Lucrez 230 ha, rapiță am avut pe 33 ha și am semănat după grâu. Optăm în fermă pentru arat deoarece nu ne creează probleme în ceea ce privește buruienile, apoi am pregătit terenul cu discul sau combinatorul greu, depinde de situație, apoi a urmat fertilizarea de bază cu îngrășământ triplu 15-250 kg/ha și am semănat în jurul datei de 18 august. În toamnă am administrat un insecticid și un fungicid, după care la început de martie am fertilizat cu 180 kg/ha uree substanță brută. Am aplicat și două tratamente, primul cu fungicid, insecticid și îngrășământ foliar, iar înainte de îmbobocit am administrat 150 kg/ha de nitrocalcar. Al doilea tratament a fost la început de înflorit și a fost format din insecticid și îngrășământ foliar pe bază de azot. Am recoltat în perioada 1-23 iulie și pot spune că am fost foarte mulțumit de producția obținută în condițiile de secetă pe care le-am avut. Am fost tentat să întorc cultura, însă în primăvară plantele au recuperat destul de bine și am obținut o producție bună în final. Toamna aceasta am semănat 38 ha cu același hibrid și plantele arată destul de bine în acest moment“, a declarat domnul Gramaticu.

gramaticu nelu

Experiențe de lungă durată și observațiile practice au dus la concluzia că, prin lucrările solului, chiar dacă sunt de bună calitate, se provoacă degradarea însușirilor ce caracterizează fertilitatea acestuia. De aceea se recurge la agricultura conservativă, cu lucrări minime sau cu semănatul direct în teren nelucrat.

Caracteristicile solului din țara noastră, cu conținut mai ridicat de argilă, care favorizează fenomenul de tasare-compactare și care necesită periodic lucrări de afânare și, mai ales, gradul foarte ridicat de îmburuienare fac ca agricultura conservativă să pătrundă mai greu în România.

Așa se explică faptul că, dacă parcurgem țara în lung și în lat în pragul iernii, constatăm că marea majoritate a suprafețelor agricole sunt arate. Dar procesul de degradare a solului se accentuează când se practică lucrări de calitate necorespunzătoare, când se fac greșeli în acest domeniu, și anume:

→ Se lucrează la umiditatea necorespunzătoare. Când solul este uscat se rup bolovani, iar când este umed se taie felii (curele), care prin uscare se întăresc beton. În ambele cazuri se aplică lucrări repetate de mărunțire care prăfuiesc solul, praful astupă porii solului și îngreunează procesul aerohidric, se formează crustă, se distruge structura solului. Are loc și o tasare a solului, mașinile se uzează, cu consum exagerat de combustibil, cu influențe negative asupra mediului.

→ Se lucrează la adâncimi necorespunzătoare. În general, se știe că pentru cerealele păioase este suficientă lucrarea la 18-20 cm, pentru porumb și floarea-soarelui la 20-25 cm, pentru sfecla de zahăr la 28-30 cm. Uneori se lucrează nejustificat numai la adâncimi mari, cu degradarea însușirilor solului, cu uzura mașinilor și cu consum mare de combustibil.

→ Se folosesc utilaje neadecvate. De exemplu, în toamnele secetoase, la pregătirea terenului pentru însămânțarea culturilor de toamnă, este indicat să se folosească grapa cu discuri și nu aratura care scoate bolovani și necesită lucrări repetate de mărunțire cu distrugerea structurii solului.

→ Nu se grăpează concomitent cu arătura sau cel târziu a doua zi, când solul este încă reavăn și se mărunțește ușor. Se întârzie lucrarea, solul se usucă, bolovanii se întăresc și consecințele sunt cunoscute.

→ Pentru încorporarea resturilor vegetale se folosesc pluguri cu antetrupiță care introduc materia organică la fundul brazdei, unde are loc o descompunere anaerobică, cu degajarea de substanțe toxice pentru sămânță. Materia organică trebuie încorporată în stratul până la 12-15 cm, unde are loc descompunerea aerobă, cu formarea de humus și substanțe nutritive pentru plante.

→ În primăvară sunt necesare lucrări cât mai puține sau deloc. Uneori se efectuează lucrări energice cu grapa cu discuri care răscolesc solul cu mari pierderi de apă și fără a putea pregăti un pat germinativ corespunzător.

→ Se aplică lucrări cu sapa rotativă pe teren uscat sau umed, cu buruieni bine înrădăcinate și buruieni perene, când plantele de cultură sunt turgescente și se rup ușor.

→ Se folosesc utilaje care nu sunt corect reglate și nu au organele active ascuțite.

→ Se practică sistemul de treceri repetate, cu distrugerea structurii solului, cu tasarea-compactarea solului și consum exagerat de combustibil.

→ Pe teren în pantă se lucrează din deal în vale și nu paralel cu curbele de nivel.

→ Se folosesc utilaje de tipul grapei rotative care macină solul și tăvălugi Güttler care pisează solul, îl prăfuiesc, cu consecințele cunoscute.

Asemenea greșeli trebuie evitate pentru a avea un sol sănătos, cu fertilitate ridicată, cu lucrări cât mai puține efectuate numai în epoca optimă, cu consum redus de muncă și combustibil, cu protecția mediului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În această seară de marți s-a întâmplat cu adevărat un lucru măreț... E un lucru de mult așteptat... Pentru unii chiar este ceva unic în viață, și anume... Bineînțeles că este vorba de calificarea naționalei de fotbal a României la Campionatul European din vara anului 2024.

Pentru unii, ceva normal, pentru mine, o adevărată bucurie venită din dragoste și patriotism pentru nația noastră. Este pentru prima dată în viața mea când prind o calificare mai serioasă a României, care unește din nou oamenii sub același tricolor și le oferă, într-un final, același ideal.

Timpul trece și cred că majoritatea ne-am dat seama de lipsa unui scop și a unei linii bine definite în privința viitorului țării, care se reflectă câteodată și în viața de zi cu zi a fiecăruia, prin solitaritate, aroganță și egoism.

Eu astăzi am simțit opusul... Am simțit cum toată lumea pleda pentru același scop și că dorința fiecăruia este una singură, aceea de a fi bucuroși și de a deveni din nou cunoscuți în rândul lumii. Iată că într-o minunată seară, cum-necum, fotbaliștii au reușit să-și atingă propriile obiective, dar mai mult de atât, au atins sufletele oamenilor.

Știu că s-a scris și o să se scrie mult pe acest subiect, iar el la un moment dat va părăsi scena principală, însă cum să nu-ți dai cu părerea despre așa ceva...

Mie unul mi se pare incredibil cum un sport poate crea atâtea emoții și să readucă în inimile noastre, ale românilor, mândria națională.

Uiți parcă de toate problemele zilnice și devii euforic și plin de viață, parcă tu ai fi acolo pe teren.

Copil fiind, cred că tot ceea ce am simțit în acele momente nu poate fi descris detaliat în cuvinte, dar totuși cei care au trăit acest moment și poate cele anterioare, ale „GENERAȚIEI DE AUR“, au din nou speranță că lucrurile vor lua o alură din ce în ce mai bună în viitor, cu multă muncă și perseverență.

Emoția calificării absolute, pe primul loc în grupă, i-a făcut pe români să aibă curaj să-și asume lucrurile care îi fac cu adevărat mândri și să-și dea seama că fiecare dintre noi avem ceva special, ceva ce alții nu au și că valoarea este dată de noi, oamenii, iar mai apoi de resurse ajutătoare precum banii.

Mai mereu am spus despre vestici că sunt mai buni, că au ceva în plus, că sunt mai speciali, însă nu este așa, cel puțin într-o anumită măsură, fiindcă noi aici pe acest pământ avem de toate, munte, mare, deltă, Dunăre, câmpie, dealuri, dar cel mai mult avem resursa umană. Este adevărat că ușor-ușor suntem din ce în ce mai puțini, dar aceștia care suntem aici trebuie să ne legăm tot timpul de pârghii cum e cea a naționalei, care să ne dea încredere in forțele proprii.

Eu am speranță deplină în ceea mă privește dar și în români pentru că suntem niște oameni speciali, cu un mare potențial și cu o șansă la un viitor mai bun...

Alexandru OPREA-BANU

Porumbul este foarte important în asigurarea nutreţului însilozat, având un potenţial de producţie ridicat, se cultivă cu rezultate bune în diferite condiţii de sol și climă şi se însilozează uşor, având un conţinut ridicat de glucide solubile.

Agricultorii îl recoltează pentru însilozare atunci când porumbul este în faza de lapte-ceară la porumbul neirigat şi în faza de ceară la cel irigat.

La porumbul siloz din cultură succesivă, faza optimă de recoltare este perioada 10-25 octombrie, în funcţie de zona şi evoluţia vremii.

Recoltarea se va face cu combine specifice, plantele se mărunţesc prin tocare la dimensiuni de 2-3 cm, iar tasarea şi acoperirea se fac în mod obişnuit. Având un conținut ridicat în glucide solubile, porumbul se însilozează singur sau în amestec cu plante greu însilozabile, pentru a le asigura minimul de glucide necesar unei bune însilozări. La o însilozare corectă nutreţul poate fi dat în consum după 3-4 săptămâni. Valoarea nutritivă este de 0,21-0,24 U.N. la 1 kg siloz.

Tipuri de silozuri

Pentru însilozarea nutreţurilor se vor face spaţii special construite sau amenajate, numite silozuri. Pierderile de substanţe nutritive la însilozare şi calitatea nutreţului sunt generate şi de tipurile de siloz utilizate. Acestea au fost grupate în trei categorii: silozuri de suprafaţă, silozuri semiîngropate şi silozuri îngropate, fiecare cu mai multe variante.

Silozuri de suprafaţă

Acestea pot fi orizontale şi verticale:

  • Silozurile orizontale sunt cele mai răspândite, fiind practice şi economice şi pot avea caracter permanent sau temporar, în funcţie de construcţie. Capacitatea lor este variabilă, cuprinsă între 500-1500 tone.
  • Silozurile verticale (turn) au formă cilindrică, înălţimi de 8-20 m şi sunt construite din beton, cărămidă, piatră, tablă etc..

Acestea au o capacitate de 100-500 tone, fiiind prevăzute în pereţi cu canale verticale, iar la bază cu guri şi bazine de colectare pentru evacuarea excesului de umiditate. Încărcarea şi descărcarea nutreţului se face automat, iar tasarea se realizează prin propria greutate.

Silozuri semiîngropate

Acest timp de silozuri se fac pe terenurile cu apa freatică şi au formă de tranşee sau de celule. Pereţii se constuiesc din panori de lemn, plăci prefabricate, baloturi de paie etc., iar pereţii subsolului din pământ bătătorit.

La silozurile căptuşite în sol cu piatră, cărămidă sau beton şi partea de la suprafaţă se face din acelaşi material, în special la cele sub formă de celule. Dimensiunile silozurilor tranşee sunt de 20-30 m lungime, 5 m lăţime la bază, respectiv 6 (6,5) m la suprafaţă şi de 2-2,5 m înălţime, din care 1-1,5 m în interiorul tranşeei, iar capacitatea este de 200-700 t. Silozurile sub formă de celule sunt de dimensiuni mult mai mici, cu o capacitate de 30-50 tone, se construiesc numai sub acoperişuri, cu 2/3 din înălţime în sol şi 1/3 la suprafaţă şi se utilizează pentru însilozarea nutreţurilor valoroase destinate în special porcinelor. Aceste silozuri se amplasează în apropierea adăposturilor şi sunt prevăzute cu sisteme mecanizate pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare, descărcare şi distribuire a furajului însilozat.

Silozuri îngropate

Se pot construi numai pe terenurile cu apă freatică la o adâncime mai mare de 3-4 m şi au formă de tranşee sau gropi, cu pereţii verticali sau oblici.

Au o capacitate de 50-500 t şi următoarele domensiuni: lungimea 10-40 m, lăţimea la bază 4-5 m, la suprafaţă 5-6 m, iar înălţimea de 2,5-3 m. Pereţii laterali şi baza 104 acestor silozuri se căptuşesc cu piatră, cărămidă sau alte materiale, pentru reducerea pierderilor, iar pentru evacuarea excesului de apă se prevăd guri de colectare. Pentru uşurarea accesului vehiculelor, capetele silozului se fac în pantă de 450.

Indiferent de tipul de siloz, respectarea condiţiilor de însilozare asigură o fermentaţie corespunzătoare şi reducerea pierderilor.

Silozuri în pungi sau saci de plastic individuali

Și în acest caz, nutreţul de însilozat se introduce din maşina de adunat, tocat şi presat direct în punga (sacul) de material plastic, care după umplere este închisă ermetic. Anaerobioza este asigurată de bioxidul de carbon rezultat din procesele de fermentaţie sau prin procedeul vidării. Rezultă un furaj de foarte bună calitate, pierderile sunt foarte mici, însă costurile sunt mari ca urmare a plasticului utilizat.

Anca LĂPUȘNEANU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti