Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 9 Dec 2021

Aroma cafelei domnești din Târgoviște

O galbenă gutuie, cu puf maroniu, privește în zare; e anotimpul ei preferat, acest minunat octombrie, cu miros de frunze plecate la pământul pe care calc acum, din distinsa Curte Domnească a fostei capitale a Țării Românești dintre secolele al XV-lea și al XVI-lea, Târgoviște.

Și încep să mă apropii cu sufletul de ce urmează să văd aici, în fosta casă a multor domnitori cu iubire de țară. Mă gândesc acum, când am ajuns în gară, cum ar fi să savurez o cafea cu aromă domnească, la micul dejun. Merg pe Bulevardul Castanilor, puțină lume în jur, simt că mă întorc în timp, așa am o senzație într-o clipă cu farmec fortificat de tot ce zăresc împrejur.

La un restaurant din Centrul Vechi întreb chelnerul dacă prepară licoarea dimineții așa cum mă gândesc eu, iar el, zâmbind, îmi răspunde că sigur parfumul din Marea Curte e răspândit prin toate colțurile, prin băuturile și mâncarea din vechea piață, așa cum se traduce din limba bulgară denumirea orașului. Stau în tihnă, cu ochii către Biserica Târgului, ctitorită de logofătul Udriște Năsturel, cărturar umanist al secolului al XVII-lea, așezământ ce a aparținut demult negustorilor din Târgoviște.

Intru pe poarta de lemn, în grădină domnitorii Vasile Lupu și Matei Basarab stau solemn înfofoliți într-o mantie de piatră, alături de  trandafirii roșii cu un parfum îmbietor de rugă și, puțin mai în față, trec pragul acestei biserici ridicate de spătarul Stelea, Mănăstirea Stelea. Este diferită în interior față de alte biserici ortodoxe, imediat am senzația că sunt într-una dintre moscheile turcești, picturile de pe pereți cu iz oriental, toate decorurile și motivele mă transpun în tradiția musulmană. Croșetate ca pe-o etamină, arcadele sunt coronițe pentru cei care trec pe sub ele, dar mai ales pentru cei care îngenunchează lângă căldura lumânărilor aprinse.

Găsesc Curtea Domnească acoperită de nori albi precum penajul lebedelor; sensibili, încearcă să se împrăștie, lăsând loc timidului cu raze, pentru a lumina fortificațiile dimprejur, Turnul Chindia, Casa Doamnei Bălașa, acest culcuș construit de soția domnitorului Țării Românești și al Moldovei, Constantin Șerban, Casa Domnească, micul palat al cancelariilor domnești din secolul al XVI-lea și Biserica Domnească ctitorită după modelul bisericilor de tip cruce greacă, ambele din urmă construite de domnitorul Petre Cercel, dar și minunatele grădini.

Pietre mai mici și mai mari, cărămizi lipite între ele de-a lungul vremii cu multă trudă și dorință; mă așez jos, pe un petic de soare, cu privirea în sus, pentru că vreau să cuprind, în câteva clipe, culoarea în care s-a adăpostit istoria din timpul domniei lui Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul, prin anii 1400, unul dintre cei mai importanți voievozi pe care i-a avut Țara Românească, vestit pentru tortura sadică cu care îi trăgea în țeapă pe inamici, iar apoi îi expunea pe zidurile cetăților, dând astfel o imagine neagră și dură tuturor celor care treceau prin acele locuri.

Călători prin această zare albastră, la Curtea Domnească, au fost personalități precum Prințul Gheorghe Bibescu, scriitorul Alexandru Vlahuță, Paul de Alep, care au rămas impresionați de măreția turnului și a tuturor comorilor de aici.

În Turnul Chindiei se află o expoziție amplă de documente și hărți de prin anii 1400, din timpul domniei lui Vlad Țepeș. Am găsit aici expuse niște planșe alb-negru de la începuturile construcțiilor, oameni ce săpau la pivnițe, dar și o scenă surprinsă din vizita președintelui Franței, Charles de Gaulle, la Curtea Domnească, în anul 1968.

Picioarele-mi fug la vale, din capătul Parcului Chindiei, ajung în dreptul lui Vlad Țepeș, el, acest erou al neamului românesc, ce domnește și azi, îmbrăcat impunător în negru, stând neclintit pe un postament, cu sabia triumfătoare în mâini și ochii către trecători. De o parte și de cealaltă a aleilor, în statuete gri memorabile, sunt prezenți și ceilalți domnitori ce au condus oștile aici, în Târgoviște. După ploaia de dimineață, norii s-au împrăștiat. Mai dau jos de pe mine o hăinuță și mă odihnesc pe o bancă, admirând o morișcă cum e ghidată de vânt în sensul acelor de ceasornic și iarba proaspăt mirositoare...

Nu am vrut să-mi iau rămas bun de la orașul domnesc până când nu am trecut și pe la frumosul lăcaș întemeiat de Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Dealu, fiind foarte aproape de Târgoviște. În interiorul mănăstirii am regăsit sarcofagul cu capul lui Mihai Viteazul și cel al lui Radu cel Mare, ctitorul acestui loc, după reconstruirea ce a avut loc între anii 1499-1501.

Mușcate catifelate roșii se leagănă în voia vântului pe clădirea unde măicuțele stau zi de zi, îngrijindu-se de toate cele de trebuință, ca lucrurile aici să fie într-o perfecțiune duhovnicească, crizantemele galbene te cheamă să le miroși bolta bogată.

Stau sub arcadele mănăstirii, citesc printre versurile brazilor verzi fragmente despre invaziile lui Baiazid, despre tezaurul celor 6.284 de monede de argint găsite în partea saxonă a orașului, ador cu privirea încă o dată, de aici de sus, acest oraș cu aromă domnească, ce șade pe malul drept al Ialomiței, Târgoviște.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO