reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2019

Pregătește-ți grădina de toamnă

  • Publicat în Magazin

Pentru a te bucura pe toata durata toamnei de o grădină frumoasă, aceasta trebuie amenajată cu grijă încă de la începutul sezonului. Acum este momentul optim pentru a face îmbunătățiri importante în acest loc atât de îndrăgit.

Fie că vorbim de grădina cu flori, de legume sau de livadă, în perioada septembrie-octombrie se recomandă igienizarea grădinii, însămânțarea și aplicarea de îngrășăminte. De asemenea, nu trebuie neglijată nici irigarea. Deși plantele își opresc vegetația, ele încă au nevoie de umiditate.

Pomii fructiferi nu trebuie neglijați nici ei. Este momentul ideal pentru sădirea lor. Motivele sunt multi­ple. Spre exemplu, creșterile lăstarilor la pomii plantați toamna vor fi mai mari decât în cazul celor sădiți primăvara. De asemenea, lemnul tânăr va avea timp să se maturizeze și nu va fi expus gerului. Totodată, ploile de sezon vor asigura umiditatea necesară și oferă un contact bun al rădăcinilor cu solul.

Bolile și dăunătorii pot fi distruși și fără utilizarea unor substanțe nocive, atât pentru sol, cât și pentru oameni. Puteți proteja pomii fructiferi folosind metode ecologice care pot fi preparate chiar în propria gospodărie. De exemplu, mirosul puternic de usturoi, tutun, rubarbar și alte plante este respingător pentru unele insecte. Ardeii iuți, alcoolul, sarea și alte substanțe pot arde sau distruge dăunătorii.

Ce te faci cu mulțimea de frunze uscate? Specialiștii ne sfătuiesc să păstrăm această materie. Și asta pentru că în scurt timp se va transforma în îngrășământ. De asemenea, nu trebuie pierdută ocazia plantării și a câtorva flori de care vă puteți bucura în lunile de primăvară. Panseluțele, micșunelele, muscarii și lalelele sunt doar câteva dintre florile care pot fi semănate acum în grădină. Toamna nu înseamnă sfârșitul vegetației. Acest anotimp reprezintă startul pregătirilor pentru primăvara anului viitor.

Ruxandra HĂBEANU