reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2019

Teorii din fizica cuantică: cum te poate vindeca descântecul

  • Publicat în Magazin

În centrul tuturor religiilor și credințelor lumii există o forță creatoare, o sursă de energie la care te poți conecta oricând atâta vreme cât admiți existența ei. Teoria aceasta a fost trecută și prin filtrul științei care, într-un final, a trebuit să admită că, într-adevăr, există o forță vitală. Și că, indiferent de numele pe care vrem să i-l atribuim, conștiință colectivă, Sfântul Duh, Energia Câmpului Zero, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi. Ca să te vindeci este suficient să te conectezi la ea. Fizica clasică susține că elementele lumii sunt izolate, că între ele există un spațiu gol numit vid cosmic, iar universul, din care omul este exclus, este ca o mașină. Când fizica cuantică a început studiul particulelor subatomice teoria aceasta a fost contestată. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că materia nu poate fi divizată în unități independente și că acel spațiu vid determină de fapt curgerea nesfârșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice. Astfel se creează un ocean de energie numit Câmpul Punctului Zero. Potrivit științei, toate procesele au la bază un schimb de informații realizat la nivel cuantic, iar gândirea și sentimentele oamenilor sunt, de asemenea, un rezultat al interacțiunii particulelor subatomice din creierele noastre și acel ocean uriaș de energie cuantică.

Teoria merge mai departe și susține că „o entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță. Practic, în clipa în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare îl ajutăm să își determine starea finală. Așadar, conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului. Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică.“ Astfel se justifică și multe dintre întâmplările suprarealiste petrecute mai ales în sfera superstițiilor. Până la momentul în care medicina avea să fie acreditată ca fiind știința unică și absolută care poate vindeca trupul, bolnavii căutau alinarea și vindecarea la oamenii despre care credeau că au puteri supranaturale.

Mulți dintre ei mergeau la descântători. Și descântecul funcționa uneori. Cum este posibil? Are legătură cu puterile lor supranaturale sau cu acel ocean uriaș de energie numit Câmpul Punctului Zero?  Studiile fizicii cuantice au arătat că intenția, închipuită sub forma unor cuvinte care cer vindecare, este practic o entitate care nu ține cont de absolut niciuna dintre granițele fizice.

Cuvintele, indiferent de înfățișarea grafică sau sonoră, provin din vibrațiile universului, iar cel care descântă ne conectează practic la forța vitală a câmpului cuantic. „Descântătoarea de la țară, deși nu are idee de „câmp de energie“, „vibrație“ și „interconectare cuantică“, acționează din vremuri imemorabile în spiritul acestora. Ea ține ulcica în mână și descântă apa. În acel moment comunică apei, cu ajutorul cuvintelor, adică al vibrațiilor, un mesaj pozitiv de însănătoșire. După care i se dă bolnavului să bea din ea ori este stropit. Când nu este folosită apa, se folosește intenția sau gândul direcționat. Descântătoarea recită o formulă magică moștenită de la strămoașa sa din neolitic. Restul este fizică cuantică.“

Articolul de față a avut ca sursă de informare cartea  „Credințe magice geto-dacice“, al cărei autor este Iulia Brânză Mihăileanu.

Laura Zmaranda