reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

Soluții naturale pentru curățenie. Uleiuri esențiale... parfum natural

  • Publicat în Magazin

Din nefericire, poluarea tot mai accentuată a mediului se simte în primul rând în aerul pe care îl respirăm. Așa că de multe ori doar deschiderea largă a ferestrelor (care este absolut necesară) nu aduce în casa noastră parfumul cald al naturii de care ne bucurăm în vacanțele petrecute în mediul rural. Putem totuși să ne împrospătăm casele cu ajutorul uleiurilor esențiale folosite, în special, în aromaterapie. Dacă nu agreați această alternativă, puteți amesteca câteva picături de ulei esențial cu apă. Pulverizați apoi prin cameră. Astfel parfumul acestuia va induce o stare de relaxare, calm și are în plus și proprietăți antifungice și antibacteriene. Chiar dacă parfumul nu se va păstra foarte mult timp, reprezintă o alternativă sănă­toasă la odorizantele de cameră pline de chimicale.

Geamuri curate fără chimicale

Piața abundă când vine vorba despre produse pe bază de chimicale pentru întreținerea casei. Soluțiile de geamuri, spre exemplu, au în compoziția lor tot felul de parfumuri îmbietoare și... otrăvitoare pentru plămâni.

Există însă și alternative sănătoase. Prima dintre ele presupune amestecul unui pahar de apă cu unul de vodcă (cea mai ieftină de pe piață). Pentru a schimba mirosul de vodcă puteți adăuga în acest amestec câteva picături de ulei esențial.

O altă alternativă presupune combinația unei căni de apă cu o cană de oțet și zeamă de lămâie.

Puneți soluția rezul­tată într-o sticlă cu sprayer și gata, ați înlocuit chimicalele promovate pentru spălarea geamurilor.

Bicarbonat de sodiu pentru un alb impecabil

Soluțiile de curățat au ingrediente din ce în ce mai agresive cu mediul, iar efectele, chiar dacă nu sunt imediate, se resimt și în organismul nostru. Avem însă la îndemână o alternativă sănătoasă. Bicarbonatul de sodiu, care poate avea multiple întrebuințări în casă. Poate fi folosit, spre exemplu, pentru curățarea obiectelor sanitare, mai ales că acesta este recunoscut pentru efectul de albire pe care îl are. Este suficient să faceți o pastă din bicarbonat amestecat cu apă și sare fină (pentru a nu zgâria suprafețele). Bicarbonatul de sodiu poate fi amestecat și cu zeamă de lămâie. Amestecul rezultat poate fi folosit apoi pentru curățarea obiectelor sanitare

Laura ZMARANDA

Mai multe din această categorie: « Alternative sănătoase Spectacolul gheții »