abonament lumea satului

update 16 Dec 2017

Îngerul pădurilor tropicale din Venezuela

  • Publicat în Magazin

O cădere imensă de apă pornită dintre crestele de rocă din regiunea Gran Sabana la o înălţime de 979 de metri se pulverizează în gol. Este cea mai înaltă cascadă din lume (mai înaltă decât Niagara, dar mai puţin cunoscută) şi a cărei cădere de apă este neîntreruptă. Datorită frumuseţii sale spectaculoase, cascada Angel, din Parcul Naţional Canaima, este supranumită Îngerul Venezuelei. Înconjurată de peisajele splendide ale junglei tropicale, cascada Angel se desprinde din vârful unui perete de rocă aproape perpendicular cu solul pentru a forma jos la baza muntelui un râu torenţial.

Deşertul Lut, cuptorul cel mai fierbinte al lumii

Până nu demult, se credea că cel mai fierbinte loc de pe pământ este în Libia, în oraşul El Azizia, acolo unde temperaturile se apropie de 57 de grade. Însă, potrivit celor mai recente informaţii oferite de către sateliţii NASA, de fapt deşertul Lut din estul Iranului, întins pe o suprafaţă de 51.800 km² ( este pe poziţia 25 în topul celor mai mari deşerturi din lume), ar fi cel mai fierbinte cuptor al Terrei. Vreme de cinci ani consecutivi, datele au arătat că în deşertul Lut vara temperaturile ajung până la 70,7 de grade Celsius. Viaţa şi-a făcut însă loc şi aici, în cel mai fierbinte loc al Plantei Albastre, pentru că animalele şi vegetaţia specifice deşertului au găsit tehnici de supravieţuire în acest loc neospitalier.

Salar de Uyuni, oglinda uriaşă a pământului

Vă spune ceva acest nume? Este cel mai mare deşert de sare din lume şi o oglindă imensă în care cerul se reflectă perfect atunci când apa acoperă crusta de sare. Salar de Uyuni se află lângă creasta Anzilor, în sud-vestul Boliviei, iar geologii spun că acest deşert s-a format în urma transformărilor unor lacuri preistorice. Astăzi, aceste transformări iau chipul unui strat de câţiva metri de sare care acoperă un bazin cu apă sărată în care se află aproximativ 70% din rezervele de litiu ale lumii. Salar de Uyuni este cel mai plat loc de pe Pământ cu o distanţă de aprox. 10.600 km², motiv pentru care aici sunt calibrate altimetrele sateliţilor de observare a pământului.

Mai multe din această categorie: « Mesajele ascunse din apă