reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Sep 2019

De vorbă cu omul care s-a născut mai înainte de Marea Unire

  • Publicat în Interviu

Constantin Aurelian are 100 de ani și 8 luni. E chiar mai în vârstă decât Marea Unire. S-a născut la Târlești, comuna Posești, Prahova, la 27 ianuarie 1918, într-o familie de oameni muncitori și oarecum înstăriți, când omenirea încă trăia prima conflagrație mondială. Cum o fi oare să traversezi un veac de viață, să fii martor al istoriei moderne și al cuceririlor științifice, să vii în lume la opaiț și să butonezi azi la celular? Cum o fi apoi să experimentezi capitalismul, războiul, comunismul și felul acesta de democrație din zilele noastre, care nu seamănă parcă a nimic? Cât de înțelept poate fi un om la 100 de ani?

– Domnule Constantin Aurelian, ați trăit în perioada interbelică, ați experimentat comunismul, de 29 de ani sunteți într-un alt soi de capitalism, deci ați văzut multe la viața dvs. Din punctul dvs. de vedere, care a fost cea mai bună perioadă pentru România?

– 1936 până în 1944. Poate chiar 1947.

– De ce o considerați cea mai bună?

– Pentru că fiecare om avea de toate. Nimeni nu ținea cont de cât și ce mănânci. România conta pe plan european, avea guverne și oameni credibili, respectați. Lumea muncea mult, oamenii erau harnici. De pildă, dvs. sădeați un pom, eu plantam doi, să nu fiu mai prejos. Era o competiție în bine. Familia noastră muncea 20 ha, din care vreo 16 ha de pădure, tata era un om care acționa, se străduia să facă ceea ce este bine pentru noi.

– Ați urmat școala aici, la Târlești?

– Da, pe vremea aceea satul acesta era comună separată, avea o populație cel puțin dublă față de acum, noi eram 24 de copii în clasa I, comparativ cu 2-3, în ziua de azi. Avea un primar, un gardist (n.n. – vătășel de primărie), un secretar și șeful de post. Aceștia patru, ajutați de învățător și de preot, conduceau toată comuna. Acum, hăt, sunt 16-20 de salariați și tot se plâng că-s puțini. Eu am fost dat la școală de la șase ani, fiindcă o sâcâiam pe mama să-mi facă și mie o traistă așa cum aveau frații mei mai mari. Ca să scape de mine, mi-a dat traistă, tăbliță, condei și m-a trimis la școală aici, la Târlești. Am învățat patru clase primare, dar pentru că nu mă descurcam bine la limba română, tata m-a trimis la Ploiești, unde am făcut două clase comerciale la Școala „I. L. Caragiale“ (n.n. – în prezent, unul dintre cele patru colegii de elită din municipiu). Pe urmă m-am dus, cum se zicea atunci, băiat de prăvălie la București. Lucram de fapt pe post de casier, țineam evidența încasărilor de la 10 mese, treceam sumele prin casa de marcat, altfel nu se putea.

Constantin Aurelian centenar c

– Și cât ați lucrat acolo?

– Patru ani. M-am îmbolnăvit, aveam ceva la stomac, așa că am venit acasă, am lucrat cu ai mei în agricultură, apoi m-au luat la premilitară, iar pe 15 noiembrie 1939 am fost încorporat în Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul“...

– Și apoi ați plecat la război...

– Da, ne-au trimis pe frontul de est, pentru eliberarea Moldovei, pentru că o ocupaseră bolșevicii. Am dus multe bătălii cu regimentul meu, am fost rănit pe dealul Cania, pe 8 iulie 1941, m-au trimis la un spital din Buzău, amenajat într-o școală de fete, unde am fost primit cu o felie de pâine, o cană cu ceai și o carte poștală, să le scriu alor mei. De acolo m-au internat la Brașov, pentru alte îngrijiri, după care am plecat iar pe front, la Tiraspol. În fine, n-o mai lungesc, regimentul meu s-a retras în garnizoană, iar pe 8 noiembrie 1941 am defilat în fața Regelui Mihai. Până la sfârșitul războiului am rămas instructor la București, la cinci contingente.

– Cum a fost la colectivizare?

– Cum să fie, ne-au bătut comuniștii să dăm pământurile. De supărare, țin minte că eu și soția mea am mâncat o săptămână întreagă numai pâine cu miere. Pe data de 2 februarie 1962 a luat ființă colectivul. Cu bătaie multă, n-am mai avut încotro, am cedat averea. Din 1958 și până în ’62 am dat cotă de carne, lapte și cereale. După 1962 a început greul pentru că a dispărut țăranul român, cel pe care-l știam eu.

– Și acum v-ați luat pădurile înapoi?

– Nu.

– De ce?

– Așa or fi vrut unii, nu știu.

– Cum adică vi le-au luat într-o săptămână și acum nu le-ați redobândit nici în 20-25 de ani?

– Iac-așa!

– Când au început să se strice lucrurile în România?

– Imediat ce a plecat regele, în 1947. Vedeți dvs., regele desemna un premier și spunea așa: „Fă-mi guvernul!“. Iar acela făcea guvernul din oameni de vază. De vază și peste hotare, nu numai la noi. Acum, ce să zic, se promite că o să curgă lapte și miere, iar cei selectați nu-s cunoscuți nici la ei în oraș, darămite în Europa!

– Și cum v-ați descurcat în comunism?

– Am lucrat cu lopata, la Brazi, pe șantier, apoi am trecut la Autobaza 6 Călători Ploiești, unde eram gestionar cu carburanții, mă ocupam de 400 de autobuze. Am ținut să fac totul bine, să-mi cresc și să-mi educ copiii (cinci, din care mai sunt în viață trei) așa cum am fost educat și eu de părinți, în respect pentru muncă.

– Aș vrea să revenim la perioada aceea despre care dvs. spuneați că a fost fastă pentru România. De ce a fost mai bună comparativ cu comunismul sau cu ce avem noi acum? Ce s-a întâmplat cu omul?

– Românul era crescut în cult pentru muncă. Și avea și drag de glie, de țară. Apoi, statul a greșit deoarece a început să ofere ajutoare sociale, în loc să le dea oamenilor de lucru. I-a învățat pe unii să fie leneși. De ce credeți că a plecat atâta tineret din țară? Să se ducă după o bucată de pâine mai bună, chiar dacă muncesc vai de capul lor, numai ei știu cât de greu. Apoi vin acasă să-și facă o casă frumoasă, să-și îngrijească pruncii, să le ofere un viitor bun. Ei, dacă ar fi găsit condiții acasă, s-ar mai fi chinuit printre străini?

– Cum se vede viața de la 100 de ani?

– Pe a mea n-o mai văd, dar peste tot sunt mulți oameni leneși, vor numai bani, dar să nu muncească!

– Vă întreb direct: erau și în alte perioade atât de mulți înalți funcționari cu dosare penale ca astăzi? Se fura și atunci ca acum?

– Erau, dar foarte puțini. Eu cunosc numai cazul lui I. Gh. Duca, cel împușcat la Sinaia; el a fost implicat în afacerea Skoda. De furat, poate se fura mai cu perdea, mai cu jenă, dar sub nicio formă ca acum.

– Cum vi s-a părut clasa politică în acești ultimi 29 de ani?

– Ei, ei... Am eu o vorbă: după ’47 a început să se dărâme coteața și dărâmată a rămas și astăzi. Eu nu văd pe cineva care să ridice clasa politică. Parcă toți încearcă s-o submineze. Noi nu avem un partid mai bun ca altul, toți sunt botezați în aceeași apă. În afară de Quintus, n-am niciun politician să mi-l laud.

– Dacă ați avea putere să schimbați ceva în România, ce-ați face?

– Aș lua-o de la zero cu totul.

– Monarhie sau republică?

– Monarhie! A fost cea mai bună perioadă a României.

– Care a fost filosofia dvs. de viață?

– Munca!

Maria BOGDAN