ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
Lumea Satului

Lumea Satului

Cât costă unii dintre cei mai scumpi tauri ai lumii

În fermele de top genetica este cea care scrie rețeta succesului, de aceea comunitatea științifică și-a orientat preocupările pentru crearea unor rase performante, pure, care să asigure eficiența și productivitatea unei ferme. Evident că prețul plătit pentru un animal în rasă pură, cu caracteristici genetice excelente, este uneori foarte costisitor. În rândurile următoare sunt menționați unii dintre cei mai scumpi tauri din lume, în ordine descrescătoare.

Bonsmara, Charolais și Droughtmaster

FOTO 1 Bonsmara

Unul dintre cele mai scumpe exemplare din lume este taurul numit LAR 14 173 (foto 1), în vârstă de trei ani și zece luni. Acesta a fost vândut cu 134.000 de dolari la o licitație organizată în iulie 2018  în Africa de Sud. Bonsmara este cea mai puternică rasă de vaci din Africa de Sud și a fost obținută ca urmare a împerecherii între rasa locală Afrikaner și taurii europeni din rasele Shorthorn și Hereford. Culoarea rasei Bonsmara este roșu și maro și, deși sunt vite cu coarne, asociația crescătorilor cere ca acestea să fie decornorate. Este o rasă care s-a adaptat bine în climatul african, are un temperament calm, maturitate timpurie, iar carnea sa este de calitate.

foto 2 Taurul Vexour Garth

Rasa Charolais are, de asemenea, un descendent care se numără printre cei mai scumpi tauri din lume. Este vorba despre un exemplar prezentat la o expoziție de profil din Regatul Unit al Marii Britanii, în anul 2012. Taurul Vexour Garth (foto 2), cu vârsta de un an și 9 luni la acel moment, a stabilit un nou record mondial pentru rasa Charolais. El deține titlul de cel mai scump taur Charolais de pe planetă. O firmă americană privată a plătit 168.000 de dolari pentru taurul de o tonă. Juriul l-a descris ca fiind un exemplar foarte tradițional, bine echilibrat, cu un potențial mare de la o vârstă mică.

foto 3 Taurul Glenlands Prince

Taurul Glenlands Prince (foto 3), din rasa Droughtmaster, în vârstă de doi ani și 8 luni, cu o greutate de 1.112 kg, a fost desemnat marele câștigător în cadrul Campionatului Landmark Stud Cattle din Australia în 2012 și a fost licitat la prețul de 180.000 de dolari. Taurul a fost selectat dintr-un număr impresionant de exemplare prezentate, din care în final au rămas doar zece pe ultima sută de metri.

Ankole, Limousin, Simmental

foto 4 rasa Ankole

„Sebastiaan“ (A12 36) este un taur din rasa Ankole (foto 4), în vârstă de opt ani. Acesta a fost prezentat la o expoziție cu licitație în Africa de Sud în 2021 și a fost cotat la o valoare de 212.000 de dolari. Taurul a fost comercializat împreună cu 1.000 de doze de material seminal. Rasa Ankole, importată din Uganda, este definită ca fiind o rasă dinamică, bine adaptată la cele mai aspre condiții. Estimările actuale au indicat faptul că rasa ar putea dispărea în următorii 20 de ani dacă crescătorii nu vor depune un efort comun pentru a crește numărul efectivelor.

foto 5 taurul Trueman Jagger

În 2015, în Regatul Unit al Marii Britanii, taurul Trueman Jagger (foto 5) din rasa Limousin, cu vârsta de un și șase luni, a fost achiziționat cu prețul de 227.000 de dolari.

foto 6 BLL Kalibre 762E

Simmental este una dintre rasele apreciate și prezente în expozițiile de profil. Taurii din această rasă sunt, de asemenea, printre cei mai scumpi din lume. Acest lucru a fost confirmat în cazul unei licitații organizate în Canada în anul 2019, acolo unde un astfel de exemplar a fost cumpărat cu suma de 275.000 de dolari. BLL Kalibre 762E (foto 6) este primul taur din rasa Simmental pentru care s-a plătit un preț atât de mare după anul 1985.

foto 7 NCC Justified

NCC Justified (foto7) este un taur din rasa Brahman. Acesta a fost prezentat în cadrul unei expoziții organizate în anul 2017 în Australia. La momentul licitației acesta avea doi ani și o greutate de cca 1.772 kg. Licitația s-a încheiat cu prețul de 325.000 de dolari.

foto 8 rasa Wagyu Matsusaka

În 2002, în cadrul unei expoziții din Japonia s-a vândut al treilea cel mai scump taur din lume (foto 8). Este vorba despre un exemplar din rasa Wagyu (Matsusaka) a cărui valoare a fost estimată la 400.000 de dolari.


foto 9 Taurul C MILES MCKEE 2103

Un alt exemplar de lux este din rasa Hereford. Taurul C MILES MCKEE 2103 (foto 9) a fost licitat cu prețul de 600.000 de dolari în cadrul unei expoziții din Statele Unite ale Americii în anul 2013. La un an și o lună, cât avea în momentul licitației, taurul cântărea deja 1.410 kg.


foto 10 Taurul SAV AMERICA 8018

Marele campion al topului celor mai scumpi tauri din lume este un exemplar din rasa Angus al companiei Schaff Angus Valley. Prețul de licitație s-a încheiat la 1.510.000 dolari. Expoziția în cadrul căreia a fost prezentat a fost organizată în Statele Unite ale Americii în anul 2019. Taurul SAV AMERICA 8018 (foto 10) avea la momentul licitației un an și a fost ultimul vițel al unui alt exemplar faimos, vaca SAV MADAME PRIDE 0075.


(D.Z.)

Ferma de capre Saanen a familiei Popa, investiție de 100.000 euro

Ferma de capre de lapte din rasa Saanen este una dintre ideile de afaceri care merită să fie luate în seamă de cei care se gândesc fie să își extindă business-ul agricol, fie să își facă intrarea în agricultură. Printre cei care au investit în caprele din rasa Saanen și au reușit să construiască de la zero o fermă este și Ionuț Popa care are un efectiv de 140 de capre adulte Saanen și lucrează în jur de 80 ha. Ferma este situată în comuna Bălțați, județul Iași, la numai 40 km de Iași; întreaga investiție în adăposturi, animale de rasă, centru de procesare a laptelui și echipamente a „înghițit“ până acum nici mai mult nici mai puțin de 100.000 euro. Investiția se va amortiza în timp, în maximum 10 ani.

De la Bălțată românească la Saanen

Vă prezentăm în continuare o familie cu o fermă de capre albe, trei angajați de mare încredere și un cățel năstrușnic, din comuna Bălțați, județul Iași. „Aventura noastră a început în 2012, când am plecat să muncim, ca mulți alți români, în Italia. Speram la o viață mai bună. Acolo am văzut pentru prima dată familii care moșteneau de generații câte o fermă de animale. Înțelegând ce tradiție au și cum reușeau ei să facă agricultură, deși solul de acolo nu era atât de fertil precum al nostru, ne-am întrebat: «De ce noi nu putem face la fel?» Un an mai târziu am decis să ne întoarcem acasă și să ne apucăm de agricultură. Am început cu câteva hectare de teren și un tractor. La început, parcă nimeni nu ne dădea nicio șansă. Și nu ne-a fost ușor. Până la urmă am reușit să arendăm teren, să ne cumpărăm utilaje și, pentru scurt timp, am încercat să avem și câteva văcuțe. Cred că este absolut necesar să îți produci singur furajele, de aceea am început cu terenul și în timp am extins suprafața ca să putem avea cerealele și plantele de nutreț necesare animalelor. Cum spuneam la început, am încercat și cu vaci de lapte, rasa Bălțată românească, dar din cauza dificultăților de comercializare (prețul era foarte scăzut, am prins și un an în care a fost secetă), era dificil să le întreținem și am fost nevoiți să renunțăm. Când au apărut copilașii, dorințele și prioritățile noastre s-au schimbat. Negăsind ușor prin împrejurimi nici lapte, nici brânză făcute în condițiile pe care ni le-am fi dorit, am decis să cumpărăm noi niște căprițe. După foarte multă documentare, am cumpărat de la un crescător în vârstă care le scria poezii patru exemplare din rasa Saanen. Așa am descoperit cu adevărat gustul laptelui și al brânzei de capră“, își începe povestioara fermierul ieșean.

„În prezent ne ocupăm cu creșterea caprinelor de lapte, lucrăm și o suprafață de teren de 80 ha, mai avem și un mic centru de prelucrare în care realizăm produse obținute din lapte din ferma noastră. Am realizat că trebuie să cumpărăm mai multe exemplare pentru că vrem să producem brânză și alte delicii sănătoase din lapte de capră“, ne spune tânărul ieșean Ionuț Popa.

Zilnic se procesează în jur de 270 litri de lapte

Crescătorul ieșean a ales rasa Saanen deoarece spune că este printre cele mai productive și nu este foarte pretențioasă. Efectivul este majoritar tineret, de aceea media este de 2 litri/cap animal/zi. Ca urmare, se procesează în jur de 270 litri de lapte/zi. „Am încercat cu un efectiv mai mic și am văzut că se aclimatizează și se acomodează la sistemul de nostru de furajare și de stabulație. Caprele nu sunt chiar atât de pretențioase, de aceea ne-am extins. În prezent avem 140 de capre, mai avem de anul acesta 20 de ieduțe, tineret, din care 35 sunt cu lapte. Ele au un potențial de până la 6 litri/zi; la noi în fermă în momentul de față avem mult tineret, media este undeva la 2 litri, dar contează foarte mult și furajarea. În această perioadă le dăm la discreție fân de lucernă, dar nu avem o rație foarte bogată pentru a obține o producție foarte ridicată. Din cauza secetei de anul trecut am avut dificultăți cu culturile de cereale și atunci am cam epuizat stocurile.“

crescatori de capre Saanen

100.000 de euro, doar partea de zootehnie și producție de lactate

Prima dată au început să vândă rudelor, amicilor, apoi alți doritori au început să apară. Încurajați de faptul că produsele lor aveau succes, au investit și mai mult. Familia Popa face mai multe tipuri de iaurt, brânzeturi și le comercializează pe Internet, unde clienții le lasă comandă, iar ei livrează de trei ori pe săptămână în Iași. „Am reușit să ne autorizăm pentru a aduce produsele noastre și în magazine, mai exact vrem să ducem produsele noastre la magazine de tip băcănii, cu produse naturale. Laptele este cel mai căutat pentru diversele beneficii, plus telemea, cașcaval, caș; avem și brânză cu mirodenii, cremă de brânză cu verdeață sau cu dulceață de afine. De asemenea, deținem un mic centru de procesare în care am investit și pentru care am cumpărat utilaje ce ne ajută să obținem produse de calitate. Până în prezent am investit în jur de 100.000 de euro doar pe partea de zootehnie și producție de lactate. Noi nu gândim pe termen scurt, de aceea am început cu puțin, am văzut că ne place; investiția nu se amortizează foarte repede, este de durată, e nevoie de cca 10 ani.“

Pe viitor: un adăpost modern cu o sală de muls

Pe viitor, familia Popa visează să își extindă ferma și să livreze o gamă cât mai variată de produse proaspete și sănătoase. „Ca tânăr la început de drum ai o incertitudine foarte mare, nu știi încotro să o apuci, dar am căutat și am descoperit ce îmi place să fac, cred că acest lucru este foarte important pentru a avea succes. Sunt foarte multe provocări de-a lungul drumului, iar, dacă îți lipsește motivația, satisfacția pentru ceea ce faci, nu poți să mergi mai departe când ajungi în momente dificile. Momentan nu facem brânzeturi maturate, am considerat că e necesar să prindem experiență, să avem o afacere care funcționează și de care suntem siguri că peste 5 ani va crește. De aceea nici nu am riscat să accesăm fonduri europene. Noi obișnuim să ne punem obiective mărețe, ne dorim să ne extindem, să construim un adăpost modern cu o sală de muls“, a încheiat Ionuț Popa, crescător de capre Saanen din Bălțați, județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

În ferma unui botoșănean din Lișna - zootehnia nu poate exista fără sectorul vegetal

Sectorul zootehnic nu poate exista fără sectorul vegetal! Acest lucru ni-l confirmă fermierul Ionel Tataru din localitatea Lișna, comuna Suharău, județul Botoșani. Acesta are o fermă de bovine Holstein, mai exact un efectiv de peste 100 capete și cca 360 ha de culturi vegetale.

Contract cu o fabrică de procesare a laptelui din Dorohoi

Societatea familiei Tataru a fost înființată în anul 2008, dar aceasta face agricultură din 2003. Inițial afacerea a funcționat pe bază de PFA, apoi a fost înființată societatea și familia a luat teren în arendă. Deși de meserie Ionel Tataru nu este fermier, ci lăcătuș mecanic, acesta spune: „Ne-am adaptat, am studiat, am mai și greșit. Avem o fermă vegetală de 360 ha, sectorul vegetal fiind combinat cu cel zootehnie. Avem 55 de vaci de lapte, iar restul, până la 110, sunt exemplare din categoria tineret, viței sugari. Suntem axați pe rasa de lapte Holstein, dar avem câteva exemplare de Bălțată românească. Am ales Holstein pentru că este o rasă de lapte și așa avem un flux de bani lunar. În fiecare lună predăm laptele către o fabrică de procesare din Dorohoi care colectează laptele la două zile, în jur de 1.300-1.400 litri. Prețul este de 1,55 lei/litru, cumva suntem remunerați binișor“, adaugă fermierul botoșănean.

Lisna Botosani

Crescătorul de animale este descurajat

„Producem singuri furajele (fân, lucernă, siloz de porumb, orz), în afară de premixuri pe care le cumpărăm de la diferite firme, și asta este legătura dintre vegetal și zootehnic. Pajiștile comunale nu le folosim, nu avem așa ceva în exploatația fermei. O fermă de bovine, cu 40-50 de capete sau mai mult, bine administrată și manageriată poate fi rentabilă. Viitorul crescătorilor de animale din România este imprevizibil pentru că mulți încep să le vândă și pentru că nu este încurajat crescătorul de animale“, mai specifică Ionel Tataru.

2021, un an productiv pentru cultura mare

Anul acesta la ferma din Lișna s-a tras linie. „La cerealele păioase am avut rezultate foarte bune, la rapiță am obținut 4 tone/ha, iar la grâu și la orz, peste 6 tone/ha. 2021 a fost un an foarte bun, cine nu recunoaște acest lucru înseamnă că nu e fermier. În fermele mixte, vegetale-zootehnice, în anii în care producția vegetală nu este mulțumitoare rezultatele din sectorul zootehnic compensează acest lucru și invers. Personal, cu laptele obținut și cu ce am produs în sectorul vegetal ne-am putut achiziționa inputurile, leasingul, am achitat bugetul de stat și ne-am plătit cei cinci salariați. Despre utilajele pe care le avem în dotare pot spune că sunt suficiente pentru a lucra cele 500-600 de hectare.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Un obicei pe cale de dispariție. La Sărmaș, Harghita, a fost reconstituită claca de cosit

Țăranul de la munte a fost întotdeauna robul vremii. Calendarul muncilor sale era dictat de neastâmpărul cerului. Din iulie până în septembrie îndeletnicirile cele mai importante ale gospodarilor erau cositul şi adunatul fânului pentru animale. Munca la câmp începea în zori și se sfârșea pe înnoptat. Ca să-și adune mai repede nutrețul se făceau clăci de cosit. În satele de pe Valea Mureșului obiceiul s-a practicat până în urmă cu câțiva ani, dar motocoasele și celelalte utilaje de cosit performante au dus la dispariția acestei forme de întrajutorare rurală. La Sărmaș, Harghita, obiceiul a fost reconstituit, așa cum se practica pe vremuri, de Asociația Mureșul Superior din Târgu-Mureș. „Ideea noastră a fost să readucem satul de altădată în actualitate și, mai ales, să le arătăm celor foarte tineri cum se muncea la câmp și cu câtă sudoare se aduna fânul pentru vite, aici la munte“, ne spune Ioan Cristian Tăran, inițiatorul proiectului.

claca cosit 2

Dumitru Ciobotă, unul dintre clăcași, își aduce aminte că flăcăii nu lipseau de la clăcile din sat, dar nici de la joc. „Claca era un fel de ajutor pentru a aduna mai repede fânul pentru animale. Bărbații veneau la coasă, femeile la adunat. Toți erau răsplătiți cu mâncare și băutură, iar gazdele făceau apoi și joc la șură, unde venea aproape tot satul.“ Etnograful Maria Borzan spune că în gospodăria tradițională șura era, de multe ori, mai mare decât casa. „Aici era sălașul animalelor, aici se desfășurau evenimente din viața oamenilor. Puteau să lucreze acolo, se adăposteau la umbră sau, în cursul anului, dacă șura era mai mare, se desfășurau și jocurile la șură. Jocul la șură avea şi rolul de apropiere, de cunoaștere, de schimb de povești între tineri. Este momentul în care vorbeau fetele cu feciorii, fetele încercau să-şi arate frumusețea, prin îmbrăcăminte, prin vorbe… sau prin mișcarea din timpul jocului. La joc şi la clacă mergea toată lumea, era şi un mijloc de a educa membrii comunității în spiritul într-ajutorării.“

Munca la coasă începe de cum mijesc zorii și se ridică negurile dinspre Călimani. Clăcașii ajung la câmp cu opincile scăldate de rouă. Cositul avea ritualurile sale. În satele de la poalele Călimanilor se spunea că tinerii sunt cu adevărat bărbați atunci când știu să mânuiască coasa. Bătutul şi ascuțitul coasei cer o îndemânare deosebită care nu este la îndemâna neștiutorilor.

claca cosit 3

Cositul cere forță, iar o zi de coasă te sleiește de puteri. Fetele sau nevestele le aduceau cosașilor mâncarea și apa de mare trebuință după munca istovitoare începută în zorii zilei. Din traista cu merinde nu lipseau pita făcută în cuptorul din ogradă, slănina afumată cu lemn de fag, brânza de putină, ceapa roșie și sticla de rachiu cu chimen, jinarsul de secărea, cum este numit aici.

După odihna de prânz cosașii spintecă din nou iarba, bărbătește, toți în același ritm, ca-ntr-un joc în care se aude doar sfârâitul brazdei ce cade, supusă, la pământ. Și tot așa, până pe înserat.

claca cosit 4

La sfârșit de săptămână toți clăcașii erau poftiți la joc, la șură, eveniment așteptat cu nerăbdare de băieții și fetele din sat. „Făcea lumea clacă, cine avea de secerat ori de cosit“, își amintește Aurelia Bot, o mare iubitoare a tradițiilor locului care, la peste 80 de ani, ar mai merge la câte o clacă dacă s-ar mai face prin sat. „Gazda le spunea oamenilor «Haideţi la clacă şi apoi, sâmbătă o să facem și joc la şură.» Toată lumea venea la joc, toţi jucau. Cei mai bătrâni le făceau şi copiilor o roată ca să nu-i încurce pe ceilalţi. Ceteraşii le cântau şi lor. Atunci nu erau atâtea orchestre şi instrumente, erau cetera şi doba, dar cum s-a jucat atunci după ceteră şi după dobă nu se mai joacă amu. Erau şi  fete mai ruşinoase ori care nu ştiau să joace bine... aşa cum îi şi știuletele de la păpuşoi, nu toţi îs la fel, mari şi frumoşi, sunt şi de ăia mai amărâţi şi mai mici... Atunci fetele lucrau ca să poată merge la joc. Amu îi aşa cum îi... Zicem că-i mai frumos aşa cum îi amu, îi frumos, nu zic, dar aşa cum am crescut noi era mai frumos!“

claca cosit 5

Ritmul ștraierului, cu doba și cetera sa, jocul ritmat pe care îl găsim doar aici, la poalele Călimanilor, se pierde încet prin văile adânci, săpate de pâraie.

Mâine bărbații vor fi din nou deasupra, pe deal, la coasă…

Vasile BRAIC

Turist pe cel mai mare stadion din Europa, Camp Nou

Dacă în copilărie mi-ar fi spus cineva că poți fi turist pe stadion aș fi spus că este o glumă. Însă ceea ce de multe ori pare imposibil poate deveni realitate atunci când te aștepți mai puțin. Vizitând Barcelona, mi-am dorit enorm să merg în tribune pentru a vedea un meci al celei mai titrate echipe din lume, FC Barcelona, însă nu am avut acest noroc, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu vizitarea stadionului. Dar nu-mi pare rău pentru că nu doar am avut privilegiul de a vizita inclusiv unul dintre vestiare, ci am aflat și multe noutăți din istoria fotbalului.

Camp Nou are o capacitate de peste 99.000 locuri, deși în decursul vremii a depășit și 120.000, și este stadionul cel mai mare din Europa, iar în lume se află pe locul 13.  Încă din anul 1957, aici se desfășoară meciurile echipei catalane atunci când este gazdă, iar de-a lungul timpului s-au desfășurat aici numeroase evenimente sportive precum Jocurile Olimpice, finale de Champions League ori meciuri din cadrul Campionatului de fotbal european sau mondial sau concerte a numeroase nume importante din industria muzicală. Și dacă nu știați, inclusiv stadioanele pot fi cotate cu stele, asemenea hotelurilor, iar Camp Nou este de 5 stele datorită serviciilor și facilităților pe care le oferă. Pe lângă terenul principal de fotbal, aici găsim alte miniterenuri, terase, o capelă, magazin de suveniruri și Muzeul FC Barcelona, care are peste 1,2 milioane de vizitatori pe an.

Cu mult înainte de a ajunge în fața stadionului, atmosfera era asemănătoare cu cea de dinaintea unui mare meci, însă era vorba doar despre entuziasmul microbiștilor care se îndreptau spre arenă. Trebuie să menționez că toate acestea se întâmplau cu doar două săptămâni înainte de plecarea lui Messi, deci în acele momente totul gravita în jurul superstarului: de la tricourile pe care le purtau suporterii, la majoritatea afișelor publicitare și obiectelor promoționale comercializate.

M-a impresionat partea muzeului unde erau expuse primele mingi de fotbal, ghetele de fotbal în care cu greu mi-i pot imagina pe jucători alergând, mănușile portarilor, apărătorile, practic echipamentele echipei din diverse perioade. Am observat și primele fanioane, precum și modul în care s-a schimbat de-a lungul vremii emblema echipei. Erau expuse și tricouri ale jucătorilor emblematici precum Stoichkov, dar și banderole de căpitan. Practic, era surprinsă evoluția fotbalului pentru că, îndrăznesc să spun, nu am putea vorbi despre fotbal european fără Barcelona.

La fel de impresionantă, dar cu siguranță mult mai apreciată, este camera trofeelor. Aici sunt expuse cupele câștigate de echipă, pe pereți rulează faze istorice din timpul meciurilor. Recunosc, m-am uitat destul de mult să-l zăresc și pe Gică Popescu într-un clip sau poză, pentru că da, este o mândrie că a jucat pe Camp Nou, că a fost căpitanul echipei înaintea multor altor jucători de renume și că a câștigat trofee importante. Nu lipsesc din această zonă documente importante, extrase din presă și… curiozitatea turiștilor, pentru că se înainta destul de greu spre fiecare vitrină. Însă poate punctul culminant se atingea atunci când ajungeai în zona dedicată exclusiv lui Messi, acolo unde erau expuse „Baloanele de Aur“ și „Ghetele de Aur“.

Mes que un club – mai mult decât un club

Vizita continuă spre vestiare și sala de conferințe de presă. Da, am închis ochii pe furiș și mi-am imaginat preț de câteva secunde că sunt reporter, tocmai s-a încheiat un meci și urmează să adresez întrebări jucătorilor. Mă așteptam să fiu mai impresionată de vestiare, dar tind să cred că le-am vizitat pe cele ale oaspeților, ceea ce în mintea mea se traduce prin ideea că sigur ale gazdelor erau mult mai frumoase.

Mergem mai departe și… surpriză, intrăm pe stadion asemenea jucătorilor, adică prin acel tunel special unde-i vedem pe fotbaliști așteptând să intre pe gazon. Momentul a fost de intensitate maximă. Bineînțeles că nu ne-am putut așeza pe banca de rezerve ori să mergem pe gazon, dar era acea emoție de la fierul ierbii pe care cred că o poate simți doar un microbist adevărat. Și dacă pe gazon nu puteai intra pentru a atinge iarba, găseai în imediata apropiere o tarabă cu tot felul de obiecte în interiorul cărora era iarbă de pe teren. Da, au ajuns să vândă și așa ceva și nu la orice preț, să ne înțelegem. Erau doritori, printre care și eu, care nu puteau pleca acasă fără un magnet cu iarba campionilor, dar trebuie să menționez că era cel mai ieftin și mai mic obiect, dar puteai pleca de acolo cu fel de fel de trofee cu iarba campionilor.

Poze de pus în ramă

Am văzut terenul de la fierul ierbii, dar și din tribune și pot spune doar atât: impresionant. Din zona superioară, acolo unde se află și cabinele dedicate comentatorilor și jurnaliștilor, priveliștea este impresionantă. Și dacă și cu stadionul gol este așa, îmi pot imagina că la un meci această senzație este cu mult mai specială. Am zăbovit aici minute-n șir, adevărul este că, deși se spune că turul durează 3 ore, nu te zorește nimeni să pleci mai repede. Coborând din tribune, mă așteptam cumva ca aceasta să fie toată experiența, însă nu. A mai urmat un tunel cu multe ecrane pe care apăreau show-uri audiovizuale și chiar imagini de pe cele mai vechi televizoare.

Este clar că o astfel de vizită se lasă și cu multe fotografii, printre care cele pe care ți le pot face ei, cum ar fi cea cu vedere panoramică a stadionului, cea cu una dintre cupe și… cea mai importantă: cu jucătorul preferat de la Barça. O poză ce pare atât de reală, încât te poți minți chiar și pe tine că ai stat lângă Gerard Piqué, cum a fost cazul meu. Am primit un album cu fotografiile, dar mi-a fost expediat și electronic, nici acesta n-a fost ieftin, dar parcă nu ar fi fost reală vizita fără a-l avea.

Și pentru că totul este gândit comercial, ca să pleci de pe stadion trebuie să treci pe la magazinul lor. Vă propun aici un exercițiu de imaginație: gândiți-vă la o femeie care intră într-un magazin de bijuterii și are posibilitatea să-și cumpere tot ce-și dorește, fără limite, ori la un copil în cel mai mare magazin de jucării. Nu-i așa că vi-i imaginați extrem de fericiți? Ei, cam așa eram eu, numai că nu mă puteam decide ce să aleg, aș fi plecat cu tot magazinul. M-am rezumat prin a-mi cumpăra un tricou, însă nu cel oficial de joc, și un hanorac, o șapcă tatălui meu, iar fratelui… ei bine, el a avut parte de cel mai important proces: i-am ales actualul tricou de joc al fotbaliștilor, pe care l-am personalizat cu numele lui și numărul favorit. Ce pot să spun este că și în acest punct catalanii excelau în a te face să te simți special: cumpărai tricoul, scriai numele și apoi așteptai să-l primești personalizat, însă nu oricum. Pe o tabelă vedeai scrisă comanda și stadiul în care se afla. Era un fel de tabelă de marcaj, și da, te uitai cu mândrie că știai că poate-i unicul moment când numele tău avea să apară pe Camp Nou.

Am plecat de acolo mai fericită ca un copil în seara de Crăciun! Și mi-am promis că-n viața asta voi ajunge și în tribune, ca spectator. Deși atunci când eram mică mă visam reporter pe stadion, rămân în zona agricolă, pentru că, deși se spune că la fotbal și agricultură ne pricepem cu toții, cred cu tărie că este nevoie de multe cunoștințe până a ne declara specialiști.

Larissa DINU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism
  • 0

Cele trei Guyane – colțul magic al Americii de Sud (V)

Guyana Britanică – experienţe de neuitat

Intrarea pe apă, cu ferryboat-ul, din Surinam pe teritoriul Guyanei Britanice a fost cel mai original mod în care am trecut graniţa vreodată în călătoriile mele. Cu bagajele şi documentele în mână ne-am aşezat la o coadă de câteva zeci de metri, după care a trebuit să suportăm toate formalităţile vamale greoaie şi birocratice, cu funcţionari scorţoşi şi tipicari, dar având în vedere scopul inedit al călătoriei eram dispuşi să trecem peste orice obstacol.


Primii europeni ajunşi pe aceste teritorii au fost olandezii, la începutul secolului al XVII-lea, apoi Guyana a trecut pe rând și prin mâinile francezilor şi englezilor. Teritoriul a fost declarat colonie a britanicilor, un statut pe care l-a păstrat până în 1966, când şi-a dobândit independenţa. Englezii au părăsit teritoriul  fără nicio concesie pentru cei rămaşi acolo. Nu au existat acorduri de susţinere sau sprijin pentru băştinaşi să poată lucra în Marea Britanie, nici investiţii în educaţie, economie, pur şi simplu i-au abandonat.

Doar faptul că se vorbeşte un fel de engleză mai aminteşte de britanici, în rest populaţia e formată din urmaşii sclavilor negri folosiţi pe plantaţiile de trestie de zahăr, amerindienii băştinaşi şi, mai nou, din urmaşi ai indienilor şi indonezienilor ce i-au înlocuit pe africani după abolirea sclaviei.


Guyana este un cuvânt de origine amerindiană care înseamnă „ţinutul apelor“, iar cele trei mari râuri Demerara, Berbice şi Essequibo, cu afluenţii lor, străbat jungla tropicală şi podişul Guyanei până la Oceanul Atlantic, traiul locuitorilor fiind indispensabil legat de aceste cursuri de apă.

Teritoriul Guyanei se numără printre ținuturile planetei în care natura domină și impresionează prin peisaje și locuri inedite, fiind o destinație căutată de cei pasionați de ecoturism.

Cascada Kaieteur, în topul celor mai frumoase din lume

Situată pe râul Potaro, cascada Kaieteur, din parcul cu același nume, rivalizează cu altele faimoase în lume, având cea mai mare cădere de apă dintr-o singură treaptă, cu o înălțime de 226 metri. Cascada a fost descoperită pentru prima oară în aprilie 1870, de către Charles Barrington Brown, iar numele de Kaieteur vine de la șeful unui trib amazonian pe nume Kai care și-a salvat poporul sau, într-o altă versiune, de la numele unui bătrân neagreat de rudele sale care a fost pus într-o barcă și împins să cadă în apele cascadei.

Până acolo am zburat deasupra junglei cu un avion de 12 locuri, după ce în prealabil am fost cântăriți la aeroport. A fost o experiență de neuitat să vedem cascada din avion și o ocazie pentru a face câteva fotografii, astfel că o consider în topul meu de locuri frumoase și unice pe care le-am văzut.

Aterizarea a avut loc în mijlocul junglei pe o pistă scurtă, betonată, unde ne aștepta un ghid care ne-a condus în mai multe puncte de observare, de unde am admirat cascada în toată splendoarea sa. Pe traseu am văzut o vegetație impresionantă, specifică junglei, plante deosebite, chiar și una carnivoră care se ,,hrănea“ cu țânțari și alte insecte, bromelii uriașe și multe alte curiozități.

Întreaga regiune, la fel ca o mare parte din Guyana, a făcut obiectul unui interes considerabil din partea companiilor miniere străine de-a lungul anilor datorită bogăției sale în resurse naturale. Cu toate acestea, guvernul britanic a recunoscut valoarea ecologică remarcabilă și a transformat zona într-un parc național în anul 1929. Parcul Național Kaieteur acoperă aproape 63.000 ha și este protejat pentru a-l menține cât mai neatins. De exemplu, doar un număr limitat de turiști au voie să viziteze parcul și cascada în fiecare an, astfel că mă consider norocoasă că am ajuns acolo. În plus, se depun eforturi ca parcul și cascada să fie declarate Patrimoniu Mondial UNESCO.

Povestea mea despre Guyana nu s-a terminat. Așadar, călătoria continuă cu un alt episod.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism
  • 0

Călător prin Israel: Haifa (IV)

În numerele anterioare ale revistei scriam că primii pași prin Israel au început din Eilath, orașul port situat pe malul Mării Roșii, perfect pentru cei care caută stațiuni balneoclimaterice pentru tratamente de refacere fizică bazate pe hidroterapie și fizioterapie. Voi continua cu impresii despre al doilea oraș vizitat în Israel, Haifa, un loc minunat unde arabii și evreii trăiesc în armonie.

La tot pasul prin Haifa ni se reamintește că orașul a cunoscut o dezvoltare în secolul al XIX-lea, când a devenit mai important datorită comunității luterane a Cavalerilor Templieri germani. Astfel că există zone care amintesc de templierii germani. De pildă, Casele Coloniei germane de la poalele Muntelui Carmel, restaurate, sunt obiective turistice. Putem vedea indicatoare care ne arată drumul spre Colonia Germană, în Haifa indicatoarele fiind scrise în limbile ebraică, arabă și engleză. Sunt și orașe, cum este Ashdod, de pildă, unde găsim indicatoare și în limba rusă, iar prin cafenele, dacă vrem să fim înțeleși când comandăm o cafea sau cerem vreo informație, este bine să știm ebraică sau rusă. Dar în Ashdod nu prea e mare lucru de văzut dacă nu ești pasionat de mall-uri și plajă.

„Interzis“ celor care sunt la dietă

Raiul gurmanzilor, Haifa ar trebui evitat de cei care sunt nevoiți să urmeze un regim alimentar strict. Cu restaurante și cafenele la tot pasul, Haifa mi-a amintit cumva de vizitele prin Monaco, Saint Tropez, Nisa, Villefranche-sur-Mer și altele în genul acestora, doar că mâncarea este ceva mai multă și nu reziști fără să guști din fiecare preparat. Porții generoase și îmbietoare sunt cumva și ocazia de a împărți mâncarea cu ceilalți camarazi de la masă. Unul dintre localurile în care am mâncat m-a surprins nu doar cu preparatele gustoase, ci și prin desenele și textele ciudate de pe mese. Să fie o „găselniță“ a celor care conduc restaurantul și care ocupă astfel timpul celor care așteaptă să vină mâncarea sau o strategie de marketing? Dacă e a doua variantă, cu siguranță este marketing de gherilă.

Colonia Germană, la „picioarele“ Templului Baha’i

Poate că nu întâmplător Colonia Germană este chiar la „picioarele“ Grădinilor Baha’i și a Templului Baha’i.... Cei care apreciază exotismul, culoarea, eleganța, curățenia desăvârșită, ordinea, disciplina, modelele de urmat vor iubi aceste locuri și își vor dori să revină. Eu, deși am văzut toată lumea în lung și în lat, îmi doresc să revăd aceste grădini superbe. Poate că nu este vorba despre simple grădini, ci de o energie pozitivă dată de această credință interesantă nouă pe care o îndrăgea și Regina Maria. De altfel, Regina Maria a fost primul cap încoronat care a studiat și susținut credința Bahai.


„A fi bahá’í înseamnă, pur și simplu, să iubești întreaga lume; să iubești omenirea și să încerci să o slujești; să trudești pentru pace și fraternitate universală.“ (ABDU’L-BAHÁ)


Regina Maria a făcut cadou o broșă misionarei Martha Root, cea care a inițiat-o în această credință, pentru ca aceasta să fie vândută, iar banii obținuți să contribuie la construirea templului Baha’i of Worship in Wilmette, Illinois. Se spune că broșa prețioasă din aur și argint ar fi fost primită de Regină din partea familiei Țarului. Ulterior, aceasta a fost cumpărată de un adept Baha’i din Los Angeles care a luat-o în 1931 în Haifa-Palestina și i-a înmânat-o lui Shoghi Effendi, ca un dar pentru Arhivele Internaționale Baha’i de pe muntele Carmel. Așadar, o parte din istoria noastră, a românilor, este și aici prin această bijuterie compusă din două aripi mici decorate cu diamante și o perlă mare. Se mai spune că Regina a fost impresionată de această credință pentru promovarea păcii mondiale și a toleranței. Rețin că unul dintre ghizi mi-a explicat că adepții acestei credințe consideră că întregul pământ este o singură țară, iar noi toți suntem cetățeni ai acestei țări. Cu ochii minții, am văzut atunci o lume fără granițe... Firește, pe atunci nu știam încă ce ne va „aduce“ o pandemie cu nume ciudat...

Ce reguli trebuie respectate la intrarea în Grădinile Baha’i

Cunoscute drept cele mai frumoase grădini din lume datorită arhitecturii diverse, a unicității și a simetriei perfecte, grădinile spectaculoase par să păzească și să protejeze Templu Baha’i. Grădinile sunt împărțite în secțiuni astfel: partea inferioară cu deschiderea spre Colonia germană, cea mijlocie cu grădinile din jurul Sanctuarului lui Bab, unde sunt rămășițele profetului, și partea de sus, lângă Promenada Louis și poarta principală (de unde intră și vizitatorii). Este foarte important de știut că intrarea în aceste grădini este condiționată de câteva reguli de bun-simț, reguli pe care mi le-aș dori și la noi PESTE TOT. De menționat faptul că nu pot fi încălcate aceste reguli. Se controlează tot și tocmai de aceea este atât de curat și de frumos. Poate că doar Insulele Virgine Britanice și alte locuri în care există reguli și oameni care au grijă ca acestea să fie respectate să mai fie atât de curate.


Formalitățile de intrare și de ieșire în Israel sunt destul de complicate, mai ales pentru cei care nu au experiența călătoriilor. De pildă, soldații pot solicita să verifice tot ce li se pare suspect. De asemenea, agenții de securitate pot adresa întrebări ce par cel puțin ciudate, întrebări pe care le pot chiar repeta, iar cotrobăitul în lucrurile personale nu trebuie să ne sperie. Este o practică la ordinea zilei în Israel și nu, nu sunt absolut de înduplecat dacă ne opunem controalelor. Cel mai bine este să reacționăm cu mult umor, să-i privim în ochi și să nu ne fie frică. Până la urmă, dacă mergem cu gânduri pașnice, mai ales dacă vrem să punem piciorul pe Pământul Sfânt, soldații și agenții de securitate nu ar trebui să ne sperie câtuși de puțin. Până la urmă, trebuie să conștientizăm că israelienii se tem de incidente mai mult sau mai puțin grave și toate aceste proceduri stricte de securitate au rostul lor. Paza bună trece primejdia rea... Și încă ceva: dacă alegeți să călătoriți cu avionul în Israel, evitați să vă ridicați în picioare în spațiul aerian israelian.


Dar mai multe despre ce se poate vizita în Israel, în numărul viitor al revistei Lumea Satului.

Simona-Nicole DAVID

  • Publicat în Turism
  • 0

“Ziua florii însorite”, un eveniment de top marca Agrisol & „Grânarii – Dă-te pe brazdă” la Podu Iloaiei

La început de toamnă, atât firme producătoare de utilaje agricole, parteneri din sistemul bancar, producători de substanțe pentru protecția plantelor, autorități din domeniu agricol și un număr semnificativ de fermieri au participat la evenimentul din Podu Iloaiei, județul Iași, „Sărbătoarea Florii Însorite”, cu scopul de a discuta rezultate, așteptări, dar și soluții pentru problemele actuale din cadrul legislativ.

Peste 400 de fermieri au participat la „Sfatul Grânarilor – Sărbătoarea Florii Însorite”, prima ediție a celui mai mare eveniment agricol din Regiunea Moldovei, care a avut loc pe 14 septembrie 2021, la Podu Iloaiei, județul Iași, pe o platformă agricolă pusă la dispoziție de Grupul de firme Panifcom. Evenimentul, o adevărată expoziție în aer liber dedicată florii-soarelui, a fost organizat de Agrisol România în parteneriat cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași.

Platforma Panifcom de la Podu Iloaiei- o fostă stațiune de cercetare

„Grânarii – Dă-te pe brazdă” este un îndemn pe care l-am adresat atât fermierilor, într-un fel sau altul sau celor care au atribuții pentru munca din agricultură, agricultura fiind unul dintre sectoarele productive, care încă își duce răsuflarea, și atunci cei care au obligații, respectiv politicieni și oamenii de stat care trăiesc din munca noastră, pentru a ne sprijini munca noastră trebuie să înțeleagă că și ei trebuie să se dea pe brazdă. Faptul că organizăm acest eveniment se datorează unei necesități obiective, și anume aceea de a ști cum lucrăm mai eficient, cum să ne adaptăm unor cerințe de mediu care sunt din ce în ce mai restrictive, iar pe de altă parte cum să eficientizăm activitatea fermei. Ne aflăm în ferma Panifcom, iar terenul pe care este organizată platforma este un teren care ține de o stațiune de cercetare, ce cândva a avut un nume important în cercetarea românească. Șansa noastră este aceea că pe o suprafață generoasă de teren, putem să organizăm toate cele trei culturi pe care deocamdată le avem în portofoliu, respectiv grâu, porumb și floarea soarelui. Eu cred că este un experiment care ne aduce tuturor beneficii care ulterior se vor regăsi în anii viitori, pentru că noi în cadrul asociației ne ajutăm reciproc, atât în ceea ce privește partea aceasta de învățare, de dezvoltare profesională, cât și de eficientizarea activității în fermă, organizând licitații prin care să obținem prețuri mai bune, organizând activități care să ne unească“, a precizat Emil Bălteanu, președintele Asociația Grânarii- Dă-te pe brazdă.

11 producători și aproximativ 50 de hibrizi

Locul și rolul florii soarelui este unul foarte important în agricultură, aproximativ 20% din suprafața agricolă a României este cultivată cu floarea soarelui, mai adaugă Emil Bălteanu. „Obiectivele pe care noi le avem pentru acest eveniment sunt cele referitoare la a cunoaște care sunt calitățile florii soarelui, hibrizilor de floarea soarelui, care pot fi exploatate în condiții ideale în zona noastră. Avem un număr de 11 producători și un număr de aproximativ 50 de hibrizi, care sper să fie edificatori pentru toți cei care vin să vadă rezultatul muncii noastre“, a mai specificat Emil Bălteanu, președintele Asociația Grânarii- Dă-te pe brazdă.

Agrisol România este divizia de agricultură a Romchim Protect, spun reprezentanții companiei.

„Lucrul pentru care noi am avut susținere din partea Asociației Grânarii, este faptul că ne dorim ca fermierii din România și nu numai să reușească să înțeleagă că tot ceea ce noi încercăm să facem, în primul rând, este pus în slujba dumnealor. Ceea ce noi promovăm și vindem în momentul de față, cu siguranță a ajuns să fie un produs final pe care fermierul român și-l dorește, încercând să răspundem într-adevăr nevoilor acestora. Prin astfel de evenimente ne dorim ca fermierul să afle cine este Agrisol și ce poate să facă Agrisol pentru el. Fabrica care practic produce este Romchim Protect Bacău, iar Agrisol este brandul sub care aceste îngrășăminte intră în piață. Discutăm atât despre acea agricultură convențională, cât și agricultură ecologică, și ceea ce ne face pe noi să mergem mai departe este faptul că ne dorim calitatea pe care căutăm în primul rând să o oferim. Fermierii anul acesta sunt un pic mai liniștiți față de anul trecut, producțiile anul acesta sunt mult mai bune, cu toate că prețurile în momentul de față, poate nu sunt acolo unde ne dorim noi“, a specificat Laura Dănăilă, reprezentant Agrisol.

Produse Agrisol- Cereal Max și Azosulf

Agrisol este brandul de îngrășăminte al Romchim Protect Bacău, companie românească 100%. Divizia Agrisol, susțin reprezentanții Romchim Protect, s-a dezvoltat în ultimii doi ani prin crearea de produse adaptate nevoilor și posibilităților financiare ale fermierilor.

„Agrisol România a recomandat la înființarea platformei de floarea soarelui de la Podu Iloaiei aplicarea a două produse, respectiv Cereal Max și Azosulf, rezultatele pe care le-au obținut companiile producătoare. Fermierul care are acest teren în exploatare l-a preluat acum un an, cu un agrofond redus. Din păcate, tehnica nu a permis ca semănatul să se facă în perioada tocmai optimă. Când s-a făcut recoltarea, pe 11 septembrie a.c., anticipam un rezultat câștigător de 2,7 – 2,8 tone/ha. Aici avem o tehnologie cu 150 kg de Cereal Max la hectar și 100 de kg de Azosulf plus două tratamente foliare, astfel încât cultura să ajungă la o producție peste așteptări“, a adăugat Marius Gârbea, consultantul de business Agrisol România.

Producții bune, dar creștere a importurilor

Sărbătoarea Florii Însorite este primul mare eveniment din Regiunea de Nord-Est a României, unde companiile și organizațiile revin cu noutăți despre produse, servicii și evenimente dedicate agriculturii și industriilor conexe în general. Într-o zi frumoasă de toamnă, agricultorii care au ajuns la „Sărbătoarea Florii Însorite” s-au bucurat de revederea în câmp. Dornici de discuții, de schimb de experiență, aceștia au avut posibilitatea să se informeze, să afle noutăți, să interacționeze cu furnizorii de input-uri prezenți cu standuri. Unul dintre fermierii prezenți a fost și Cristian Stoica. „Putem spune că anul agricol 2021 este un an agricol bun, avem parte de producții bune și prețuri echilibrate pentru producția agricolă. Din păcate ne confruntăm cu o creștere a importurilor, în principal a îngrășămintelor, cu o creștere de 100%. Și chiar daca veniturile pe hectar vor fi mai mari, vom avea parte și de cheltuieli mai mari. Cât privește zona Moldovei și județul Iași, putem spune ca producția la floarea soarelui este o producție bună. Avem în acest moment combinele pe câmp, recoltăm.“

Totodată, un plus al evenimentului l-au constituit demonstrațiile practice cu utilaje agricole. La final a avut loc o dezbatere în cadrul căreia s-au abordat teme actuale, de interes, cum ar fi Green Deal și Farm to Fork.

Beatrice Alexandra MODIGA

Profilaxia şi combaterea rozătoarelor ca vectori de răspândire a unor boli transmisibile la oameni şi animale

Transmiterea şi răspândirea unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, rickettsii, paraziţi) şi implicit a unor boli la animale, la oameni şi de la animale la om sau dintr-un loc în altul sunt cauzate de contactul cu vectori contaminaţi, reprezentaţi de artropode (ţânţari, muşte, gândaci, căpuşe) dar şi de animale, în special de rozătoare (şobolani, şoareci sau alte rozătoare din mediul silvatic).

Rozătoarele fac parte din clasa mamifere şi reprezintă, din punctul de vedere al răspândirii, circa o treime din fauna globului pământesc.

În ţara noastră, conform unor date statistice, se pot întâlni multe rozătoare, grupate în şase familii, cu peste 35 de specii şi subspecii, caracterizate prin însuşiri de viaţă specifice. Acestea sunt dăunătoare sub aspect economic şi al menţinerii şi răspândirii unor boli deosebit de grave.

În afara pagubelor economice, pentru că rozătoarele vin în contact permanent cu animalele domestice din exploataţii sau cu animalele sălbatice, pot fi considerate ca purtători de germeni şi vectorii principali în transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase şi parazitare deosebit de grave. Unele sunt transmisibile și la oameni, dintre care amintim: leptospiroza, antraxul, turbarea, rujetul, bruceloza, tularemia, trichineloza, teniazele, ricketsiozele, toxiinfecţiile alimentare etc.

Înmulţirea şi răspândirea rozătoarelor sunt strâns legate de particularităţile lor de hrană (au un regim variat de hrană, atât de origine vegetală cât şi de origine animală) și de viaţă. Acestea sunt influenţate și de condiţiile geoclimatice şi sociale, respectiv existenţa de locuinţe şi adăposturi insalubre, lipsa apei potabile şi a canalizării, schimbările de mediu, comerţul internaţional, practicile agricole noi etc.

Cele mai frecvente rozătoare întâlnite în ţara noastră sunt:

Şobolanul cenuşiu de casă care preferă cu predilecţie locurile cele mai umede ale locuinţelor sau alte spaţii cu umiditate, subsoluri, canale, pivniţe, magazii, grajduri etc.). Este un animal omnivor (consumă orice aliment) care distruge cerealele, legumele din magazii, risipeşte ce nu consumă şi murdăreşte alimentele cu urină şi fecale făcându-le improprii consumului pentru alte specii. Întrucât incisivii le cresc toată viaţa, ei rod permanent, distrugând mobile, textile, conducte şi alte obiecte. Sunt lacomi şi își fac provizii de hrană. Se înmulţesc foarte activ, au o longevitate de 3-5 ani, cu 6-7 gestaţii pe an (în medie 30 de zile fiecare gestaţie) cu 7-8 pui la naștere. Prezenţa lor poate fi identificată prin urmele lucioase lăsate de către labele lor prin circulaţie, prin excrementele proaspete de culoare brun-negru şi prin stricăciunile şi pagubele pe care le produc.

Şoarecele de casă este foarte răspândit; trăieşte în locurile mai uscate ale locuinţelor precum: poduri, magazii, bucătării, cămări sau alte spaţii unde găsește hrană. Preferă hrana vegetală (cereale sau legume şi fructe de orice fel), dar consumă, când găsește, şi produse de origine animală. Înmulţirea acestei specii se produce pe tot parcursul anului, femela născând de 5-7 ori pe an, câte 4-8 pui. Prezenţa lor se identifică prin mirosul specific al urinei, „miros de şoarece“. Este un mare dăunător care produce mari pagube materiale prin distrugerea diferitelor obiecte şi prin deprecierea produselor alimentare.

Alte tipuri de rozătoare care vieţuiesc în ţara noastră sunt şoarecele de câmp, şoarecele de pădure, şobolanul de câmp şi şobolanul de apă.

Toate speciile de rozătoare au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor prin pagubele materiale, prin disconfortul cauzat de prezenţa şi mirosul lor, dar, în mod special, prin transmiterea unor boli infectocontagioase şi parazitare.

Din aceste motive, profilaxia şi combaterea rozătoarelor constituie o ţintă cu importanţă majoră pentru toţi factorii din zona administrativă şi de specialitate implicaţi, stabilindu-se în acest scop programe cu acţiuni specifice care să genereze reducerea numerică prin limitarea înmulţirii și a răspândirii acestora.

Acţiunea de prevenire şi combatere a rozătoarelor cuprinde o serie de etape condiţionate de particularităţile bioecologice şi alţi factori importanţi, respectiv:

  • cunoaşterea amănunţită a modului lor de viaţă şi de hrană;
  • pregătirea profesională, instruirea şi atestarea specialiştilor deratizatori;
  • delimitarea suprafeţei infestate;
  • selectarea metodei de combatere;
  • stabilirea spaţiilor de distribuire a momelilor;
  • aplicarea metodelor de deratizare;
  • inspectarea rezultatelor obţinute şi distrugerea cadavrelor rezultate;
  • continuarea măsurilor de combatere performante şi preventive.

Măsuri profilactice generale de combatere

  • salubrizarea permanentă a colectivităţilor urbane şi rurale;
  • limitarea posibilităţilor de hrănire prin blocarea accesului acestora la alimente, cereale, deşeuri alimentare, gunoaie etc.;
  • depozitarea alimentelor pe rafturi în recipiente etanşate pe care nu le pot roade (sticlă, metal emailat etc.);
  • împiedicarea pătrunderii rozătoarelor în clădiri, imobile prin: fundaţii şi pavimente impermeabile, prin aplicarea de sifoane la pardoseală şi la canalizări etc.);
  • deratizarea şi igienizarea vecinătăţilor pentru distrugerea focarelor instalate deja;
  • îndepărtarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrană şi ambalaje din subsoluri, podurile locuinţelor, din depozitele de lemne, de alimente sau de furaje.

Măsuri de combatere mecanică

Prin utilizarea de curse şi capcane din lemn sau metalice, tubulatură sau spaţii închise prevăzute cu orificii în care se pot aplica momeli rodenticide sub formă de pastă sau pulberi.

Măsuri de combatere biologică

Prin prezenţa duşmanilor naturali ai rozătoarelor, respectiv animalele carnivore (câine, pisică, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevăstuică), alături de păsările răpitoare (uliu, bufniţa, cucuvea, coţofana, stârc, barza), asigurându-se un mediu propice pentru înmulțirea prădătorilor naturali, măsură care trebuie evaluată ca atare în ansamblul metodelor de luptă împotriva acestor specii de rozătoare.

Măsuri de combatere chimică

Prin utilizarea unor substanţe chimice, cu acţiune de intoxicare rapidă sau lentă care trebuie să întrunească anumite calităţi și eficacitate, respectiv:

  • să fie toxice numai pentru rozătoare, fără a afecta alte specii de animale şi păsări sau oameni;
  • să fie în termene de garanţie şi valabilitate, să prezinte date despre denumirea comercială, substanţa activă, formularul de avizare, firma producătoare, grupa de toxicitate, numărul avizului şi data eliberării;
  • să fie absorbite repede şi în totalitate în organismul rozătoarelor şi să se elimine cât mai greu, pentru ca moartea lor să se producă lent după câteva zile, pentru a nu crea panică sau să îi alarmeze pe ceilalţi şobolani sau şoareci care, astfel sesizaţi, nu mai consumă substanţele toxice sau părăsesc spaţiul supus deratizării;
  • să fie uşor de preparat şi aplicat ca pulbere pentru prăfuirea galeriilor sau ca momeli alimentare;
  • momelile se aplică pe suport alimentar: carne, salamuri, grăunţe etc. Acestea pot fi aplicate pe căile de acces al rozătoarelor, puse în serie, la distanţe unele de altele.

Acţiunile de deratizare trebuie executate de operatori economici şi persoane instruite, testate şi autorizate, iar persoanele de execuţie să fie dotate cu echipament de protecţie adecvat şi să facă dovada examenelor medicale periodice.

Ţinând cont de modul de trai, hrană şi înmulţire a rozătoarelor, precum şi de nivelul posibilităţilor actuale economice, sociale şi de combatere, trebuie reţinut faptul că aceste specii nu pot fi distruse total, iar prin metodele uzuale se pot reduce doar proliferarea şi răspândirea lor în teritoriu. Implicit este limitată și posibilitatea de răspândire a bolilor transmisibile.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

A XVI-a ediție a Simpozionului Internațional de Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești

În 30 septembrie – 1 octombrie 2021 va avea loc ediția a XVI-a a Simpozionului Internațional de Biologie și Nutriție Animală, organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (IBNA Balotești).

Și în acest an sunt așteptați peste 100 de participanți, din țară și străinătate, care vor avea posibilitatea să urmărească cinci sesiuni de prezentări, dintre care o sesiune dedicată tinerilor cercetători și o sesiune în care vor fi diseminate rezultatele obținute în proiectele ADER derulate de institut.

La această ediție s-au înscris peste 40 de cercetători din România, SUA, Franța, UK, Grecia, Bulgaria etc. cu subiecte specifice domeniului biologiei și nutriției animale. Prezentările conțin atât rezultate ale unor cercetări avansate (metabolomică, stres oxidativ, biomarkeri ai unor procese fiziologice etc.), precum și rezultate cu grad ridicat de aplicabilitate în practică.

Printre acestea se enumeră surse alternative de proteină pentru furajarea animalelor, valorificarea subproduselor/reziduurilor de la industriile alimentare/nonalimentare care folosesc plantele ca materii prime, valorificarea ca aditivi furajeri a substanțelor active din plante aromatice, tehnologii de obținere a alimentelor funcționale, soluții de reducere a efectelor contaminării cu micotoxine, soluții de reducere a impactului creșterii animalelor asupra mediului (inclusiv a emisiilor de gaze cu efect de seră), soluții operative de estimare a potențialului genetic al animalelor de fermă etc.

Prin aceste subiecte, simpozionul răspunde atât necesităților mediului privat, de eficientizare a activității, de creștere a gardului de reziliență în fața schimbărilor specifice secolului XXI (modificarea climei, concurența economiilor emergente, limitarea resurselor, volatilitatea prețurilor materiilor prime), precum și ale societății în general: alimente de calitate, favorabile sănătății consumatorului, protejarea mediului, securitatea alimentară într-o lume cu resurse din ce în ce mai limitate etc.

În acest an, având în vedere evoluția pandemiei, simpozionul va fi organizat on-line. Cei care doresc să participe sunt invitați să se înscrie prin completarea formularului de pe pagina web a simpozionului (https://www.ibna.ro/en/registration) sau prin trimiterea unui e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Participanții înregistrați vor primi un link de conectare valabil pentru ambele zile de desfășurare a simpozionului.

Abonează-te la acest feed RSS