Munții noștri aur poartă…
Este zicerea la unison a unor bătrâni supărați poate pe… cine știe cine pentru viața lor din munte. Am luat-o ca atare încercând să le aflu durerea.
Nu o dată am bătut cărările munților noștri minunați și bogați, satele, din păcate cu oameni tot mai puțini, dar cu totul altfel, gata să-ți ofere nu doar binețe și un zâmbet, ci și masa, casa cât le treci pragul pentru a te simți… ca acasă.
Am stat adesea la povești cu tineri, câți mai sunt, dar și cu bătrânii satelor care nu tăgăduiesc în a povesti despre viața lor și a comunității din care fac parte, despre… viața la munte și oferta lui bogată, muncă și petreceri, biserică și școală, povești de taină de care nu te saturi niciodată.
După astfel de întâlniri pleci mai bogat spiritual și cultural decât poate după multe cursuri de specialitate. Viață trăită alături de cea a munților în liniște și pace. Viață trăită din ce a dat pământul, după cum spunea odată o bătrână trecută bine de centenar. Ce poate fi mai îmbietor și sănătos?!
„Românii stau pe un munte de aur pe care nu-l prețuiesc“ – îmi spuneau bătrânii cu pricina. Și au continuat: „Munții, pădurile, pajiștile, solurile cu tot ce se ascunde aici și, nu în ultimul rând oamenii, oamenii munților care știu a aprecia și exploata ce este mai bun în jurul lor, toate astea înseamă aur de care cei cu… pâinea și cuțitul nu au habar, nu știu a face ca bogăția asta aflată în cele 30% din suprafața țării reprezentată de munți să intre în buzunarele noastre, ale românilor.“
Nu poți să nu fii de acord cu spusele lor. Doar dacă te gândești la câte pot oferi pădurile, flora și fauna existentă aici, imensele suprafețe de pajiști – resurse regenerabile – pe care pot crește multe sute de mii de animale, să nu mai vorbim despre resursele minerale subterane, realizezi câtă bogăție există, care trebuie doar pusă în valoare, sigur, rațional, după reguli stricte.
Am zăbovit ceva vreme printre acești oameni minunați, cu simț critic, dar și cu umor, apoi mi-am văzut de ale mele.
Pașii m-au purtat pe alte și alte cărări de munte. Alți oameni, alte povești purtând farmecul zonei, dialectului, expresiilor specifice locului. Călcând munții pe toate cărările lor ți se dezvăluie adevărata față a vieții celor care încă mai stăruie să rămână frați codrului ori să-și ducă viața mai departe în locul în care le este obârșia. Sunt oameni cu rosturi bine închegate, dar și dintre cei cărora anii, puterea fizică și psihică nu le mai pot permite să ducă o viață normală.
Am întâlnit bătrâni cu nevoile specifice vârstei, dar și tineri dornici să inițieze mici afaceri în zonă.
Apoi, o fabrică de procesat lemn și o alta pentru lapte, o cooperativă a crescătorilor de vaci, printre principalele îndeletniciri ale muntenilor, magazine, școli, grădinițe, dispensare, cămine culturale. Semne că viața satului de munte are… viață cel puțin atât cât să se poată bucura de… aurul munților noștri.
Ion BANU
