Scriitorul Constantin Grigore (Dinu) Săraru, care împlinise 92 de ani în ianuarie, a murit pe 2 martie 2024, la Spitalul Municipal din București... Născut în comuna Slătioara, județul Vâlcea, pe 30 ianuarie 1932, a debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română, conducând, în lunga sa carieră, numeroase ziare și reviste.

Despre „ultimul poet al țăranului român“ se pot spune multe. A debutat editorial în 1974 cu romanul „Niște țărani“, inaugurând „Trilogia țărănească“ compusă din cărțile „Niște țărani“, „Iarba vântului“, „Crimă pentru pământ“. A fost distins cu numeroase premii literare și artistice și cu premiul Academiei Române. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1961 și al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Despre Dinu Săraru, academicianul Ilie Bădescu spune, printre altele: „Opera maestrului Dinu Săraru are înțeles inițiatic și calitate de învățătură tainică pentru o lume cu cele trei cruguri răscolite de golul provocat prin dispariția țărănimii. Și ce fel de recompensă, ce fel de mulțumire i s-au adus marelui creator, celui ce-a putut spune Prezent în dreptul neamului românesc la chemarea lui Dumnezeu cea din veac? Contra lui Dinu Săraru s-a dezlănțuit urgia unui război barbar după 1989. Nu-l voi evoca aici ca să nu maculez frumusețea de cristal a clipei.“

Referindu-se la romanul „Niște țărani“, basarabeanul Ion Ungureanu mărturisește: „Scris parcă dintr-o respirare, «Niște țărani» pur și simplu te zguduie. O asemenea carte despre Țărani face cinste Țării. Poate că sunt subiectiv, fiind și eu dintre țărani, dar nu dau subiectivitatea mea pe tot aurul lumii. Câtă înțelegere, câtă durere, câtă demnitate! (...) Năiță Lucean și scutierul său Pătru cel Scurt intră pe drept în marea literatură. Numai că la Cervantes moare Don Quijote, aici se stinge din viață scutierul – mi-a sângerat inima și am plâns la moartea lui... Mi-a sângerat inima și am plâns.“

„Țăranii, cărora li se spunea și «talpa țării», a țării pe care o și apăraseră până de curând, cu viața lor, în războiul abia încheiat, trei ani ne despărțeau de el, și în care muriseră, ca și tatăl meu, și așa am avut pentru prima dată sentimentul identității lor și a mea, firește, sentiment pe care îl am și acum: o lume, stimat auditoriu, care azi, însă, nu mai există, din nefericire, pentru că țăranii pe care i-am iubit eu și pe care aveam să îi descriu eu, cu gândul necontenit la ei din clipa aceea, nu mai există!“, a spus Dinu Săraru, acum câțiva ani, într-un discurs susținut în Aula Academiei Române.

Așadar, ultimul Cronicar al Țăranului Român s-a dus. Dar nu trebuie să ne facem probleme... Acolo unde a plecat el, cu toții ne vom duce într-o zi. Și în acea zi, de trecere, vom vedea că nu are de ce să ne fie frică... Dimpotrivă...

Ion BOGDAN