Aud comentarii, citesc jurnale, urmăresc ştiri şi nu-mi vine să cred că toleranţa, îngăduinţa, aş zice şi indiferenţa celor mai mulţi, chiar au putut fi exploatate cu atâta neruşinare de către inşi puşi pe căpătuială cu orice preţ pentru a acumula atât cât să se afle astăzi printre miliardarii ţării. Nu-mi imaginam cu ceva ani în urmă că în România ar putea să apară indivizi atât de avari încât nu mai văd şi nu-i mai interesează nimic din ceea ce se petrece în jurul lor, cu semenii lor.

Mediatizarea exceselor unora, etalarea „succeselor“ altora mai degrabă sfidează buna credinţă şi demnitatea românului decât stimulează iniţiative.

Surprinzător este că majoritatea alor noştri, lipsiţi de suficiente informaţii ori cu o indiferenţă de condamnat, susţin astfel de manifestări, acordându-le respectivilor girul pentru a ocupa fotolii în spatele cărora își pot permite lucruri nu întotdeauna în spiritul legilor.

Iată de ce, spun românii prin glasul reprezentanţilor lor neancoraţi politic, ţara face un pas înainte şi doi înapoi. Oricât m-aş strădui, nu găsesc argumente prin care să le pot contrazice opiniile. Inşii despre care vorbeam au dat tot, iar ţara lor, a noastră, de care nu le mai pasă, a primit câte puţin, cu ţârâita, cât să supravieţuiască.

Mă gândesc adesea la câte oportunităţi, potenţe economice, financiare şi mai ales umane există în România şi câte se puteau realiza în cei peste 32 de ani. Numărăm, fir-ar să fie, anii în care s-ar fi putut face mult, cu care ne-am fi putut mândri. Din păcate…

Pe deasupra, tot ei – de, le dă mâna – se aventurează în opinii şi declaraţii, nu întotdeauna în spiritul interesului real al ţării, doar ca să fie pe placul mai-marilor lumii occidentale. Se manifestă precum căţelul lătrând din spatele gardului cât îl ţin rărunchii, iar de cade uluca, fuge cât îl ţin picioarele ori îşi bagă coada între picioare, lăsându-se pradă dulăilor. Ascult de luni întregi glasul celor din cel mai sensibil sector economic ce garantează securitatea alimentară. Agricultorii și procesatorii din domeniu și nu doar ei se află

în criză economică și socială, pe deasupra în pericol de a nu-și putea pune noua recoltă la adăpost. Să nu mai vorbim de costuri și vehiculatele prețuri de valorificare a producției anului în curs care vor pune în și mai mare dificultate fermierii români. O situație fără precedent generată cu precădere de comercianții ucraineni de cereale intrați în țară cu larga bunăvoință a celor care ar fi trebuit să-și apere cu prioritate propriile interese. În plus, cei care „au gustat“ din marfa lor spun că e de proastă calitate, neverificată de autorități. Dar cui îi pasă?!

Evenimentele curg, se schimbă ordinea firească a lucrurilor. Cad firme, economii, bănci, situație pe care o anumită categorie de conaționali o speculează în interes personal sau de grup.

Așa că miliardarii rămân miliardari, poate chiar mai mult de-atât, iar ţara tot la mâna diriguitorilor lumii. Oare ne consolăm cu o aşa stare?

Ion BANU