reclama youtube lumeasatuluitv

Dorul de baștină

Trăim, iată, un NOU început, un alt an luat de la capăt pe care ni-l dorim, ca de obicei, mai bun decât precedenții, urându-ne de bine, sănătate întru MULȚI ANI.

Suntem și-acum cu gândul la voi, cititorii noștri fideli, care de mulți, de foarte mulți ani, ne sunteți aproape, sprijinindu-ne în truda noastră de a culege și oferi cele mai noi, pertinente și asumate informații pe care să le... savurați la o cafea ori în momentele de răgaz, citindu-le pe hârtia revistei Lumea Satului.

Sunt momente, multe asemenea de altfel, în care ne amintim, oriunde ne-am afla, de vatra satului din care ne tragem, de locurile în care am tras pentru prima dată aer în piept, de anii copilăriei, acolo unde am făcut primii pași și am scrijelit primul semn al inteligenței noastre umane.

Zilele trecute, ce-au marcat trecerea peste an, mi-au oferit încă un prilej de a revedea oameni dragi acolo, la mine acasă, în satul în care am respirat pentru prima dată: la Sângeru, o localitate prahoveană situată în cel mai minunat loc din lume. Unde poate fi mai frumos ca acasă?!

L-am reîntâlnit acolo pe Costel, un consătean, absolvent al unei facultăți tehnice, revenit dintr-o comunitate românească din diaspora pentru câteva zile. Familia i s-a mutat demult din sat, dar, se vede treaba, n-a uitat de unde a plecat. Ne-am îmbrățișat și salutat printr-un semn pandemic, după care a început povestea despre… pribegia lui (zic eu) prin Europa pentru un loc de muncă bine plătit. Mi-a mărturisit că nu-i prea place să vorbească despre existența lui pe-acolo pentru că sunt și bune, și rele. Era vădit mișcat de revederea noastră și a locurilor natale. „Seara vorbesc uneori cu ai mei – îmi spunea – și după aia stau până adorm cu ochii în tavan și-mi vin mereu în minte locurile unde-am crescut, în fine, toată viața mea și mă prinde uneori un dor de-mi vine s-o iau pe jos spre casă. Nu vreau să încercați acest sentiment…“

Și am tot discutat vreme de mai bine de o oră, timp în care am aflat, chiar din zgârcenia lui de cuvinte, cam cum stau lucrurile pe-acolo pe unde-și duce veacul. N-au fost multe lucruri care să mă surprindă. Știam deja că multe țări europene au simțul conservării și respectului pentru ceea ce dețin, că investesc mult creând locuri de muncă, surse importante de venituri la bugetele naționale, că susțin substanțial investițiile în alte țări, birocrația a fost redusă aproape la zero, iar raportul angajat-angajator-stat oferă siguranță și stabilitate.

Iată doar câteva dintre aspectele asupra cărora cârmuitorii români ar fi trebuit să se aplece demult, înainte ca economia țării să se prăbușească. Poate că se vor trezi măcar în al cincisprezecelea ceas.

Sunt speranțe pentru NOUL AN și următorii. Românii nu cer mai mult decât este normal și decent pentru vremurile pe care le trăim. Vor atât cât să se poată bucura de baștina de care, de sunt duși de-acasă, le este dor.

Ion Banu