DUDUIE ECONOMIA...

Nu-ți vine să crezi ce se poate scurge prin mințile unora. Mai că-ți vine s-o iei la fugă cu mâinile pe cap când auzi atâția gugumani vorbind despre ceea ce, de fapt, nu există. Sorb dintr-un pocal cu apă rece și te-aștepți să-i auzi rostind vorbe înțelepte, ancorate în realitatea vremurilor pe care le trăim. Surprinzător însă, par mai degrabă cu mintea betejiă ca după nopți cu licoarea lui Bachus sub nas. Ştiţi zicala „te îmbeţi cu apă rece!“, nu?

Lipsiți adesea de realism, respectivii „din capul trebii“ par mai degrabă dispuși să-și aroge virtuți de care habar n-au că le lipsesc cu desăvârșire. Încearcă un oratorism desuet, sperând să convingă că duduie economia, că se „trăiește bine“, deși pâinea și sarea se găsesc tot mai greu cu bani puțini.

Mă întreb adesea pe unde se ascund somitățile neamului de nu se află acolo de unde s-ar putea croi drumul drept al unei economii solide, garanția securității neamului sub toate aspectele sale – economice, alimentare, culturale...? Mi-aș dori să-i văd punându-și capacitățile intelectuale – pe care le afișează de multe ori, „garnisite“ şi cu un patriotism demn de invidiat – în slujba acestui popor lăsat parcă pradă unor interese individuale și de grup ce n-au nimic încomun cu cele ale neamului din care fac parte.

Perioada pe care o traversăm, iminența crizei energetice și, inevitabil economice, grijile pentru ziua de mâine, pentru viitorul generațiilor ce ne vor urma, fac din neamul urmaș al dacilor puternici și viteji, un popor trist, lipsit de speranță, preocupat doar de bruma lucrurilor ce-i aparțin la un moment dat. Cunoscându-i istoria, mă întreb uneori cât va mai suporta talpa care-l împiedică să ajungă acolo unde-și dorește, în locul care-l merită, la viața care i se cuvine? Nu i-ar trebui pentru asta mai mult decât resursele cu care l-a hărăzit Bunul Dumnezeu dăruite din minunata Lui grădină? Pentru că n-a râvnit niciodată la ceea ce n-a fost al lui.

Cuvintele așternute pe această bucată de hârtie aș vrea mai degrabă să îndemne la rațiune, realism și dorința de a face măcar atât cât să ne simțim în siguranță acasă, pe stradă, la locul de muncă, așezați pe făgașul pe care-l merităm și nicidecum să semene scepticism, teamă pentru ce va fi să fie. Iar pentru asta este suficient doar să fim uniți „în cuget și simțiri“. Atât.

Ne apropiem de momentul în care se trage linie după încă un an de trudă. N-o să fie un bilanț care să ne ofere satisfacții. Avem însă speranța, care moare întotdeauna ultima, că vom începe un NOU AN măcar cu gândul spre un viitor mai bun, bine așezat pe cărarea care va duce spre prosperitate, siguranță, sănătate și pace. Doar după aceea am putea spune, în fine, că… duduie economia. Asta doresc românilor mei dragi, împreună cu tradiționala urare de LA MULŢI ANI! Nu-i destul?

Ion Banu