Asistăm de mai mulți ani la dezbateri interminabile cu referire la organizarea, reorganizarea agriculturii și agricultorilor sub motivația, de altfel pertinentă, a eficientizării activităților agricole. Bag seama însă că se vrea să nu se facă ordine în... dezordine de vreme ce nu se pot pune lucrurile cap la cap.
Din fericire, mulți iubitori ai pământului au reușit să-și croiască drum prin hățișurile legislative, astfel că încă de la momentul trecerii în noua epocă a libertăților democratice și-au constituit exploatații agricole, multe demne și astăzi de apreciat, chiar dacă unele se află pe mâna unora care nu prea flutură deasupra capului steagul românesc. Dar asta înseamnă puțin peste 40% din suprafața agricolă a țării, diferența aflându-se încă în exploatarea unor proprietari ce nu-și găsesc drumul spre rosturi bine așezate, în ciuda inițiativelor unora, poate bine intenționați, de a structura forme asociative menite a le veni și acestora în ajutor.
Deși au fost multe inițiative legislative, unele astfel construite încât să nu poată ajunge la capătul drumului, nimic parcă nu s-a legat. Conservatorismul, individualismul, teama de a nu se piardă iarăși dreptul real asupra proprietății îi fac pe mulți reticenți la tot ce înseamnă tovărășie în rezolvarea adevăratelor provocări ale modernismului în domeniu. Îndemnurile, sloganurile de genul „doar uniți învingem“ și multe altele asemenea sunt doar de natură a retrezi teama reconstituirii acelor forme de asociere de dinainte de ’89.
Cu toate acestea, au fost constituite diverse forme asociative ai căror membri, mai mult sau mai puțin numeroși, au consimțit să-și unească forțele întru rezolvarea, măcar în parte, a celor mai acute probleme. Așadar, interesele primează, iar când acestea vor fi de natură a stimula inițiative, cu siguranță lucrurile vor căpăta alte valențe. Dar mai este ceva până acolo.
Sunt voci cu referire la numeroasele forme asociative care nu-și justifică existența, spun inși cu brațele pline de bețe gata de pus în roți – asociații, federații, ligi, patronate etc. Pe de altă parte, sunt și nostalgici ai vremurilor trecute care fac referire, ori de câte ori au prilejul, la buna organizare a economiei și mai ales a agriculturii în vremurile socialist-comuniste. Cert este că din tot trebuia aleasă doar neghina, restul să fi rămas măcar la dospit, nu aruncat odată cu aceasta. Dar nu e prea târziu pentru a reveni la moduri de lucru și organizare care să ne facă activitatea eficientă, iar pentru asta nici nu este nevoie de atâta... stufăriș legislativ pentru a pune la punct lucrurile. Este însă nevoie de inițiativă, voință și înțelegere a fenomenelor prezente, de perspectivă cu ancorare în experiențe demne de urmat. De aici și de pretutindeni. Să nu uităm de puterea exemplului, care poate face mai mult decât orice slogan, discurs, ori inițiativă legislativă. Cooperativele agricole pot fi soluția pentru deschiderea unui nou drum spre performanță, chiar dacă sună a nostalgie față de vremurilor deja apuse. Sigur, cu condiția ca ele să rămână în posesia și la dispoziția irevocabilă a membrilor săi.
Ion Banu
