România rustică?

Țin minte că, în urmă cu 10-20 de ani, tot vedeam cu diferite ocazii fie în presă, fie pe viu, străini care se minunau de România... „Ce frumoasă este țara dumneavoastră, ce rustică este, o minunăție!“, exclamau străinii din acele vremuri, aproape gâtuiți de emoție. Și, sincer, nu prea înțelegeam de ce... Apoi, au fost cazuri și mai ciudate, din punctul meu de vedere. Este vorba de străinii veniți de aiurea, în special din Europa, care vindeau tot ce aveau la ei acasă și se mutau, cu cățel, cu purcel în România... Și nu oriunde, ci în cotloane de țară uitate de lume. Nu găsisem încă o explicație... Sigur, am fost turist în multe țări din lume, inclusiv în Europa, dar, ca orice turist, vizitam și eu zonele de importanță turistică. Apoi, în urmă cu câțiva ani, am fost de vreo două ori în zona rurală a Germaniei. Și am observat câteva lucruri. Chiar dacă erau în zona rurală, nu am văzut niciun „sat“, niciun țăran, nicio vacă pe „ulițe“.

În schimb, am văzut gazon tuns până în buza pădurii și culturi de cereale perfecte, în sensul că diferența de înălțime între plante era de vreun centimetru, doi. „Mda, precizie tipic nemțească“, mi-am zis și am uitat... Apoi am vizitat Slovacia, pe care am bătut-o în lung și-n lat. La fel... Gazon în curte, oratănii ioc, iar „țăranii“ erau prezenți doar în cărți și revistele vechi. Apoi am vizitat o zonă rustică din Franța... La fel... De fapt, în toată Europa e așa. Poate cu foarte, foarte mici excepții. Și am înțeles de ce se îndrăgosteau străinii de plaiurile mioritice. Pentru că își păstraseră puritatea. Pentru că mai simțeai natura așa cum era ea, fără sistematizări, fără îmbunătățiri, fără așa-zisa civilizație. Și mi-am adus aminte de ce spunea cândva un filozof: „Niciodată cultura n-a distrus civilizaţia, dar civilizaţia poate fi moartea culturii şi, de obicei, cultura moare din cauza civilizaţiei.“ Nu știu dacă este sau nu așa, dar cert este că ceva se întâmplă. Se întâmplă ca atunci când te îngrijești de coroana copacului și uiți de rădăcini. Sau ca atunci când, din cauza exagerării formei, moare conținutul.

Dar cel mai trist lucru care a confirmat cumva că România e pe cale să prindă „civilizația“ din urmă l-am trăit în urmă cu mai multe săptămâni. Eram undeva la țară, iar stăpâna casei în care mă aflam mi-a spus că este foarte supărată fiindcă anul acesta, pentru prima dată, nu mai are cine să-i cosească iarba. Din simplul motiv că oamenii au renunțat să mai crească vaci în gospodărie... Animale în general... Pentru că e mai rentabil să cumperi de la magazin... Bineînțeles că am rămas fără cuvinte, iar singurul lucru care mi-a venit în minte a fost că ceea ce nu au reușit comuniștii – să distrugă vatra strămoșească – se întâmplă acum... Și totul în numele „civilizației“... Și poate, peste ani, celebra Miorița va începe ceva de genu’: „Pe-un tronson de plai/ Pe-un program de rai“... nu de alta, da’ să fie în concordanță cu directivele europene...

Ion Bogdan