Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

Drama unui nou început

Tare îmi e că în perioada ce urmează vor fi niște schimbări de proporții epice la nivel planetar. Par vorbe mari, dar nu sunt... De fapt, sunt lucruri care se observă cu ochiul liber. Dar, ca de obicei, vedem doar efectele. Cauza producerii evenimentelor ne cam scapă...  Așadar, la nivel planetar avem trei evenimente în desfășurare: pandemia, schimbările climatice, transformările sociale. Iar în centrul acestor evenimente se află omul, cu tot ceea ce reprezintă el. În privința pandemiei nu sunt multe lucruri de spus. Peste 500.000 de decese la 7 miliarde de locuitori. Despre schimbările climatice s-a tot vorbit în ultimii 30 de ani. Sunt evidente și nu prea avem ce face... Ce putem, facem... Aplicăm politici de mediu, eliminăm cât se poate emisiile de dioxid de carbon și cam atât. Cu toate acestea, sunt dovezi științifice potrivit cărora ecosistemul terestru a mai trecut prin astfel de crize. Acum 300.000 de ani, de exemplu, când, din cauza erupțiilor vulcanice, emisiile de gaze nocive în atmosferă erau atât de puternice încât și clima, dar și natura au suferit mutații dramatice. Dacă acum 50 de ani nu puteam vorbi de schimbări climatice evidente, de 20 de ani încoace și în special în ultimul deceniu „drama“ climatică se desfășoară aproape zilnic sub ochii noștri. Mai urmează ca după o zi de vară autentică să vină una de iarnă, că-n rest le avem pe toate: secetă, inundații, furtuni, viituri, tornade ș.a.m.d.

În plan social, ultimele evenimente la nivel mondial, indiferent de mesaj, spun unul și același lucru: așa nu se mai poate. Vechiul model economic, social, politic nu prea mai funcționează. Economic – cei 99% dintre locuitorii planetei muncesc pentru procentul de super-bogați care acumulează averi de basm. Social – inegalitățile de tot felul fac ca jumătate dintre oamenii planetei să supraviețuiască de la o zi sau de la o oră la alta. Politic – vechiul model bazat pe minciună, ipocrizie, demagogie nu prea mai ține și oamenii simt și știu asta. Iar ca un corolar... Da, să admitem că au murit răpuși de Covid-19 jumătate de milion de oameni pe tot globul. Dar ce ați spune dacă ați afla că zilnic mor răpuși de foame aproximativ 30.000 de oameni? Probabil că această cifră definește precis actuala civilizație cu relele și cu bunele ei... Știu, sună dur mai ales că civilizația a făcut atâtea lucruri minunate cu ajutorul tehnologiei, nu-i așa?

Tocmai gândirea științifică e cea care ne-a întunecat mințile... Ce nu se înțelege este că prin așa-zisele științe exacte oamenii își definesc precis tocmai propria limitare.

Ce, iarăși, nu prea se înțelege este că natura se echilibrează singură. Iar ce nu este „natural“ este ejectat, mai devreme sau mai târziu, din sistem. Sigur, oamenii pot face tot ce vor, să fie cât de „obraznici“ vor, în cele din urmă natura este cea care are ultimul cuvânt. Că vrem noi sau nu...

Cert este un lucru: nimic nu va mai fi cum a fost. Schimbările au început demult. Acum doar le vedem efectele...

Ion Bogdan

Mai multe din această categorie: « Satul la răspântii Ani de cumpănă »