Iată, au trecut și alegerile... Până la urmă avem ce merităm, cu bune și cu rele în plan personal, social sau economic. Iar în societatea contemporană cele trei se împletesc. La o primă vedere economicul influențează socialul și politicul. La o privire mult mai profundă starea interioară a fiecărui individ se adună într-o sumă din care rezultă bunăstarea materială și spirituală a societății. După această logică starea în care se află societatea românească depinde de fiecare dintre noi. Numai că asta e mai greu de judecat, deci de analizat. Și totuși, cum am ajuns aici? La această întrebare putem răspunde momentan doar prin prisma unei judecăți sociale și economice. Iar cum economicul primează... Puțini știu că în prima parte a acestui an a murit economistul Constantin Cojocaru.
Trebuie spus că profesorul Cojocaru a fost, alături de prof. Anghel Rugină, unul dintre primii economiști reveniți în România după 1990, adevărați profesioniști care au încercat să ofere soluții pentru o trecere inteligentă la capitalism. Din păcate, nici unul, nici celălalt nu au fost ascultați. În anii ’90 a fost una dintre vocile lucide și a atras atenția că România va avea mari probleme dacă nu devine mai „responsabilă“... Se referea la oamenii politici „flămânzi“ de atunci. În mai multe luări de poziție Cojocaru a precizat că privatizarea a făcut distrugeri în România mult mai mari decât cele două războaie mondiale în ceea ce înseamnă pierderile de capital şi consecinţele sociale. „Noi trebuie să le spunem oamenilor că singura cale de a ajunge la bunăstare e munca proprie, producţia, economisirea unei părţi din ce produci pentru a investi şi a crea capitalul nostru propriu. (...) „În Elveția, stat de la care România ar trebui să ia exemplu, capitalul nu este concentrat, nu este oligarhizat, dar este distribuit către o masă mare de oameni.
Este o economie puternic tehnologizată. Important este că elveţienii au acumulat capital dar au reuşit să şi-l şi păstreze. Acest capital, odată acumulat, rămâne şi tot creşte. Şi nu există altă soluţie pe lume să creşti bunăstarea decât crescând valoarea capitalului utilizat în economie. El în mod natural creşte de la un an la altul dacă nu intervin factori destructivi, cum ar fi un război sau cum ar fi ceva mai rău decât războiul – privatizările din fostele ţări comuniste. Privatizarea a făcut distrugeri mult mai mari decât cele două războaie mondiale; mă refer la pierderile de avuţie, de capital. Asta este explicaţia. Nu are nicio legătură cu faptul că în Elveţia băncile sunt foarte solide şi din cauza asta foarte mulţi deţinători de lichidităţi îşi depun banii acolo.
Asta se datorează stabilităţii economice a Elveţiei care provine din caracterul democratic al capitalului“, explica cu ani în urmă într-un interviu Constantin Cojocaru. Concluzia? „În România, cel puțin, marea majoritate a avuției care se acumulase până în 1989 a trecut în proprietatea străinilor, dar s-au ales și cozile de topor din interior. Avem și noi miliardari, mai mult sau mai puțin de carton, dar există o pătură de 5-6% dintre români care s-au îmbogățit cât alții în 2-300 de ani. Acesta este prețul trădării, al vânzării, simplu, românește“, mai spunea economistul. Pare o viziune extremistă? Sau naivă... Se poate, dar realitatea îl contrazice... Realitate care ne spune că Elveția este o țară de primă mână... Iar orice comparație e inutilă...
Ion Bogdan
