reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jun 2019

Încă una caldă

  • Publicat în Editorial

Curg pe bandă rulantă legile şi trec prin Parlament ca fulgerul atunci când nu există un interes major pentru subiect.

Nu mă îndoiesc că iniţiatorii – unii dintre ei – nu au bune intenţii, mai cu seamă când aceştia chiar îşi respectă menirea pe care o au la un moment dat.

Excesul de zel ar putea arunca însă în derizoriu dorinţele celor care-şi propun reguli după propriile idei ce se dovedesc a fi neancorate în realitate.

Mă gândesc la atâtea acte normative din domeniul învăţământului, sănătăţii, administraţiei publice, de ce nu şi din agricultură, care nu întot­deauna s-au dovedit a reflecta realităţile din societate şi domeniile la care se referă. Dovada? Numeroase altele menite a corecta pe primele: lege pentru modificarea legii… etc., mai multe asemenea pentru corectarea unui singur astfel de act normativ.

Iată acum încă una, caldă: Legea laptelui. Probabil va mai veni una a fumăritului, gunoiului, apei din bucătărie şi câte altele, dar care nu vor avea nicicum menirea de a rezolva numeroasele probleme reale cu care se confruntă societatea. Probabil va trece uşor prin Parlament – cu siguranţă mult mai repede decât mult dezbătutele legi ale justiţiei, de pildă, doar sunt acte normative importante pentru „membrii“ societăţii – pentru că interes pentru aceasta nu au parlamentarii, ci doar iniţiatorii aflaţi în slujba… lăptarilor.

Dar cine sunt aceştia şi cine i-a întrebat dacă au nevoie de reglementări în domeniu?!

Cui se adresează această lege?

Poate că mai degrabă era nevoie de o legislaţie prin care să se impună reguli stricte privind calitatea produselor agroalimentare pentru importatori, comercianţi şi nu dintre cele care favorizează furtul puţinilor bani din buzunarul românilor.

Câteva încercări în acest sens ale ministerului de resort au rămas fără finalitate pentru că nu există o corelaţie de idei şi interese între toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu.

Aşadar, aşteptăm încă o lege, pusă la „fiert“ câteva săptămâni într-un ceaun în care ar fi trebuit să amestece în primul rând cei cărora li se adresează. Numai că, se vede treaba, cei care agită amestecul sunt tot iniţiatorii, lăptarii încercând încă să-i înţeleagă sensul.

Ne-am obişnuit să spunem adesea că speranţa moare ultima. Să sperăm totuşi că emanaţiile legislative vor fi de bun augur pentru societate în ansamblul său şi nu doar pentru anumite grupuri de interese, ori pentru a-şi afirma unii puterea politică sau a funcţiei.

Ion Banu

Mai multe din această categorie: « Punct şi de la capăt Hop şi noi… »