cemrom doloflor
update 19 Apr 2018

ROMÂNIE, ÎNCOTRO

  • Publicat în Editorial

Bântuie în mai toată ţara gripa, indolenţa, indiferenţa şi prostia. Pe deasupra, natura parcă intră-n ton cu toate astea creând o atmosferă de-a dreptul deprimantă. Mor oameni, mai grav, copii, tinerii se întrec în a pleca oriunde-şi pot găsi linişte sufletească şi, mai cu seamă, financiară, bătrânii îşi numără mărunţeii pe care trebuie să-i împartă între pâine şi medicamente, alte zeci, poate sute de mii îşi duc zilele pe străzi şi prin canale.

Cei rămaşi fără griji pe tărâmurile natale sunt, mulţi dintre ei, cei care au jefuit ţara sau au contribuit la asta, lăfăindu-se acum în palate şi maşini de lux, majoritatea continuându-şi şi acum opera sub masca apartenenţelor politice ori a funcţiilor înalte de unde învaţă arta manipulării şi minciunii.

Alţii, mult prea mulţi din păcate, s-au împăcat cu gândul unui trai modest, sărmani prin satele izolate ori prin blocurile oraşelor de un gri deprimant.

Puţini dintre „cerşetorii“ de voturi simt pulsul ţării, nevoile oamenilor. Le simt însă şi le trăiesc cu adevărat pe-ale lor.

Pe cine interesează că satele dispar odată cu oamenii? Că aproape nimic din ce aveam, nu mai avem? Că suntem încă la coada Europei în ceea ce priveşte infrastructura, nivelul de trai, puterea de cumpărare, presiunea fiscală şi, mai nou cuantificat, gradul de fericire?

Cui îi pasă că pământurile fug la vale sub presiunea puhoaielor nestăvilite de lucrări hidroameliorative, că mănoasele câmpii suferă de lipsa apei sau de excesul ei în lipsa sistemelor de irigaţii şi a celor de desecare? Că sunt încă imense suprafeţe necultivate sau nevalorificate la adevăratul lor potenţial din lipsa resurselor financiare şi tehnice ale deţinătorilor lor?

„Se întrevăd vremuri şi mai grele!“ – îmi spunea un agricultor într-una din zilele trecute. Se referea la climă şi efectele ei, dar şi la ce va fi poate, după 2020. „Nimeni nu se gândeşte – a continuat interlocutorul meu – cum se va putea face agricultură fără subvenţii sau cu ele mult diminuate, ori şi mai grav, dacă relaţiile comerciale specifice uniunii ţărilor noastre se alterează. Acum depindem de input-urile asigurate de multinaţionale, de tehnică străină, fiindcă nimic nu se mai fabrică în România. Aici este vorba şi de siguranţa naţională despre care se vorbeşte doar în CSAT unde, din păcate, nu sunt abordate şi subiecte privind siguranţa alimentară şi nu numai. Prioritare sunt subiectele privind apărarea, deşi nu ştiu de cine trebuie să ne apărăm, pentru care se avansează cheltuieli de miliarde, dar despre obiective care să conducă la dezvoltarea infrastructurii şi economiei, valorificarea potenţialului turistic, susţinerea sănătăţii, învăţământului, cercetării, creşterea producţiei şi diminuarea importurilor se vorbeşte tot mai puţin.“

Cam aceasta este opinia multor români despre… starea naţiunii române şi perspectivele ei. Mă întreb dacă vor exista cumva, cândva, urechi care să le audă şi minte care să le ducă pe un făgaş normal. Pentru că până acum…

Ion BANU