abonament lumea satului

update 21 Aug 2017

Propaganda, rădăcina minciunii

  • Publicat în Editorial

Îmi amintesc de cuponiadele de după anii '90, promisiunile… hrană pentru „înţelepţii“ vremii care-şi vedeau visurile împlinite, „pomenile“ electorale, programele altora croite pentru români, apoi subvenţii şi programe europene, toate menite a renunţa la un mod de viaţă specific românesc şi a adopta un altul pe placul europenilor. De fapt, pe placul celor care ne-au vrut doar consumatori, fără o industrie şi agricultură proprie, până şi fără politicieni şi guvernanţi ancoraţi în realităţile neamului din care fac parte.

Mă gândesc că n-am scăpat de această maladie a propagandei socotită rădăcină a minciunii. Televiziuni, posturi de radio, în general o presă apărută ca „ciupercile după ploaie“ în perioada postdecembristă, slujesc cu devotament interesele celor care ne vor aşa cum am ajuns: un popor cu rădăcini uscate, mai gata şi fără istorie şi cultură.

Euroscepticii momentului, cei care de fapt mi-au reamintit momentele din perioada la care am făcut referire, compară comunitatea statelor europene, de fapt „nucleul tare“ al acesteia, cu un mamut care a înghiţit şi ingerat tot, „ajungând ca un obez, maladie greu de ţinut sub control“. Sugerează, de fapt, o Europă bolnavă politic şi economic. O Europă scăpată de sub control. Cu siguranţă atitudinea este alimentată şi de părăsirea Uniunii de către britanici, poate chiar şi de vocile din alte câteva ţări care vehiculează cam aceleaşi opţiuni.

Toate acestea pun pe gânduri românii care încă trăiesc cu trup şi suflet pe pământ românesc. Acei români care au trăit momentele decapitalizării ţării prin aşa-zisele privatizări „pe doi lei“ şi alte inițiative care mai de care mai păguboase. Se întreabă acum: ce se va întâmpla cu România dacă nu va mai fi Uniunea? De unde vor reîncepe şi la ce alte Înalte Porţi vor mai bate? Întrebare generată de starea economică în care ne aflăm după douăzeci şi şapte de ani de democraţie şi nouă ani de ţară cu paşaport de Europa în care ni s-a dat cu o mână şi ni s-a luat cu vreo… zece. Adică mai tot ce și-au clădit românii în țara asta decenii la rând în speranța că le va rămâne lor și urmașilor lor. Interesant parcurs dictat de interese străine care au făcut întotdeauna abstracţie de cele ale românilor adevăraţi.

Dar, cum speranţa moare ultima, încercăm să credem încă într-o Europă capabilă să reintre pe un făgaş normal, aceasta însemnând şi respectarea opţiunilor fiecărui stat, a culturii, tradiţiilor, istoriei şi limbii acestora, a condiţiilor specifice, toate acestea bine cunoscute doar de cei din neam care ştiu ce le trebuie şi ce nu. Dacă sunt români.

Cât despre propagandă, aceasta n-ar trebui să mai semene diversiune, ci să susţină inițiative şi interesele ţării, cu ancoraj în realitate şi vrerea neamului în care se desfăşoară. Altfel – se spune adesea – istoria se va răzbuna. N-ar trebui să uităm capetele peste care a năvălit istoria. Unele acum ceva mai bine de două decenii şi jumătate! Să avem grijă. Nu de alta, dar n-am mai vrea şi altele. Suntem totuși creştini.

Ion BANU

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 5