Cui îi pasă de ţara mea?!
În aceste clipe când mai toţi ne gândim la cele câteva zile pe care ni le dorim a le petrece în linişte, „rupţi“ de cotidian, încercăm să ne imaginăm un ţinut, o zonă, un colţ de rai în care să fim doar noi şi „mama natură“ de care ne-am desprins parcă prea brutal. Privim imagini, urmărim reclame, citim oferte, dar parcă nimic nu ne satisface pe deplin. Preţurile serviciilor rar „bat“ cu ce ţi se oferă, sau dacă locurile visate ne sunt la îndemână, greu e să ajungi pentru a te bucura de ele.
Cam asta ar fi să fie imaginea turistică a României zilelor noastre. Să ne mai întrebăm de ce românii îşi caută liniştea, chiar şi doar pentru câteva zile, pe alte meleaguri?
Mi-a fost dat să „bat“ ţara asta în lung şi-n lat. Am întâlnit oameni minunaţi, iubitori ai obârşiei lor, dar şi dintre cei cărora parcă nici nu le pasă pe ce pământ calcă. Printre ei, inşi pe care-i simţi că le este ruşine că trăiesc la ei acasă. Să-i judeci? Să le ţii partea? E greu să te decizi după ce vezi atâtea locuri minunate, zeci de oportunităţi de a le pune în valoare, dar puţini preocupaţi de a face asta.
Mă întreb de multe ori de unde ar trebui să se înceapă pentru a face să ne simţim întotdeauna bine la noi acasă? Oare cine ar trebui să dea tonul? Guvernanţii, autorităţile locale, sau poate trebuie să fim consiliaţi de alţii, veniţi de pe aiurea?!
O mare parte din ceea ce ar trebui să fie atracţii deosebite ale României, pe care nu le găsim niciunde altundeva, nu sunt amenajate corespunzător, restaurate şi pregătite pentru a intra în circuitul turistic românesc şi, de ce nu, european şi internaţional.
Despre infrastructură, numai de „bine“. Trebuie timp, răbdare, pingele groase, ori maşini 4x4 ca să-ţi poţi satisface plăcerea de a vedea ceea pentru mulţi este aproape imposibil. Şi dacă până la urmă reuşeşti să-ţi îndeplineşti visul de a vedea „ce n-ai văzut“, e greu să te simţi relaxat şi să te odihneşti când în jurul tău observi mormane de gunoaie, case neîngrijite, uliţe pline de praf sau noroi. Este, din păcate, imaginea pe care o întâlneşti în multe sate româneşti prin care ţi-e dat să treci. Iată ce determină să te întrebi, „cui îi pasă de ţara mea?“.
Este o întrebare la care mulţi dintre cei cu „pâinea şi cuţitul“, cum îmi place să spun, ar putea încerca să reacţioneze mai ales în preajma şi în timpul campaniilor electorale. Replica celor care încă mai reuşesc să se rupă din rândurile celor uşor manipulaţi n-ar întârzia să apară. Cu siguranţă s-ar referi la zecile, sutele de miliarde de euro împrumutate de la diverse instituţii financiare internaţionale care nu se regăsesc decât prin vile, case de vacanţă şi puţinele drumuri asfaltate. Şi asta în vreme ce economia în general şi agricultura în special, singura care încă mai „respiră“, „gâfâie“ sub povara atâtor nevoi. Şi oamenii, cei mai mulţi, la fel.
Ion BANU
