Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

Tărâm fără căpătâi

Într-o ţară prăduită bucată cu bucată sub oblăduirea guvernelor postdecembriste, cu instituţii străine interesate doar de acumulare nu şi de realizarea unui echilibru economico-social în ţara în care operează, cu încă mult aur cenuşiu nevalorificat, subjugat de interese oculte ori folosit de cei care ştiu cât valorează este greu să crezi că vei putea găsi culoarul unor afaceri profitabile la nivel naţional.     

Multă lume speră, ba chiar crede că agricultura va salva România. Mă îndoiesc că va fi aşa câtă vreme fermierii se confruntă cu o decapitalizare fără precedent, generată de dezechilibrele financiare existente în piaţă.

Bancherii, mai toţi străini, vând banii tot mai scump, cu o obrăznicie pe care nu şi-o permit în ţările de origine.

Înalta Poartă de la Bruxelles practică politici dezavantajoase pentru România, poate şi din cauza incapacităţii celor ce ne-au reprezentat acolo pentru a negocia măsuri care să conducă la  creştere economică aici, acasă.

Investiţiile în agricultură sunt tot mai scumpe ca urmare a costurilor acestora generate de setea nebună a firmelor de oriunde de a acumula cât mai mult de pe o piaţă pe care o simt dezorganizată, aflată într-o ţară aproape neguvernată. Or se ştie că cine nu investeşte nu are viitor.

Vidul legislativ în domeniu face tot mai vulnerabil patrimoniul, în mod deosebit cel mai de preţ mijloc de producţie al unui stat: pământul. Pe deasupra, alterează încrederea în diversele forme asociative.

Băncile, inclusiv cea care se vrea a fi considerată românească, deşi afişează pachete şi servicii specifice dintre cele mai avantajoase, în fapt sunt tot mai reticente faţă de activităţile curente şi investiţiile în agricultură, motivând „gradul mare de risc“.

Tare aş vrea să văd reacţia bancherilor după o săptămână fără hrană, condiţionaţi de fermieri pentru o bucată de pâine de preţul banilor şi garanţiile oferite pentru a o putea căpăta. M-ar bucura un astfel de experiment la care sigur ar asista cu plăcere şi BNR-istul numărul unu al României, care a avut „plăcerea“ – până şi el - de a i se refuza de către o bancă luarea în calcul ca garanţie a pământului şi producţiei obţinute de pe acesta pentru angajarea unui credit.

La acestea se adaugă practicile economice aflate în „zona gri“, din ce în ce mai greu de gestionat din cauza unor interese generale şi de grup.

Ei bine, toate acestea, alături de multe altele, ne fac tot mai dependenţi de instituţiile financiare internaţionale, perspectiva unui trai decent şi civilizat în România, un tărâm socotit fără căpătâi, fiind tot mai îndepărtată.

Cu siguranţă, banii sunt o marfă – poate nu întâmplător s-a născut zicala „banii n-aduc fericirea“ – care va înceta a se vinde înaintea hranei. Aceasta va rămâne o monedă de schimb câtă vreme va exista viaţă pe pământ. Tare mă tem că va fi prea târziu când se va înţelege că înain­tea dorinţei acute de îmbogăţire pe seama semenilor ar trebui să se afle nevoia acută de hrană. Marea criză a omenirii încă n-a sosit.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013

Mai multe din această categorie: « Strategie... pe hârtie Poveste de vacanţă »