reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Mar 2019

Grădina rustică, relaxare pe stil „vechi“

Dacă locuiți într-o zonă departe de agitația cotidiană și doriți să aveți o grădină veselă, plină de culoare, cochetă și care să nu necesite prea mulți bani și implicare, atunci grădina rustică este alegerea ideală. Potrivit specialiștilor, o asemenea oază de relaxare este cel mai ușor de realizat. Însă înainte de a porni la lucru trebuie să evaluați cu atenție terenul.

„Nu putem oriunde să organizăm o grădină rustică deoarece acest spațiu trebuie legat de caracterul locului. Compoziția grădinii trebuie să îmbrace două aspecte: funcționalitatea și organizarea. Ce înseamnă asta? Aleile pe care ne plimbăm vor avea obiecte de ședere sau alte obiecte de mobilier pe care stăm să ne odihnim. Acestea pot fi bănci, chioșcuri, balansoare, pergole sau umbrare. Revenind la aspectul organizării, în funcție de cât de generos este spațiul, putem avea o zonă a grătarului, a grădinii cu legume, dar și o zonă mai administrativ gospodărească. Această organizare a spațiului este obligatorie în primele noastre creionări ale compoziției unei grădini“, explică arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Anca Stanescu

Piatra naturală, cel mai frumos accesoriu

Aleile au și ele un rol important în cadrul unui asemenea decor pitoresc. Din punctul de vedere al stilului aleilor rustice trebuie să evitaţi liniile drepte. Pentru realizarea acestora se pot folosi materiale naturale precum lemnul, nisipul cu granulaţie mare şi piatra. De asemenea, pentru alei se mai poate folosi şi scoarţa de copac, foarte naturală şi atractivă, numai că în timp ea se va tasa. „Spațiul unei asemenea grădini va avea în principal vegetația ca îmbrăcăminte deoarece aceasta este ofertantă atât prin specii, cât și prin combinațiile de culori. Totodată, pot exista și elemente decorative precum grupările cu piatră. Piatra naturală este foarte pitorească și căutată. În mod cert, piatra în sine poate deveni un element decorativ, căpătând valențe filozofice. De asemenea, vasele din ceramică sau obiectele de iluminat sunt elemente care pot accesoriza grădina într-un mod armonios“, spune arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Plantele decorului pitoresc

Bulboasele de primăvară, bujorii, margaretele, trandafirii și crizantemele sunt cel mai des întâlnite flori în decorul rustic. Pe lângă spectacolul vizual oferit, florile menționate sunt cele mai potrivite peisajului pitoresc. „Grădina rustică este foarte direct legată de tot ce înseamnă flora spontană. În general, oamenii din zona rurală s-au bazat pe flora specifică țării noastre. Spre exemplu, arbuștii floriferi dau savoare spațiului și nu trebuie să lipsească din asemenea grădini. Aici putem aminti minunata forsithya, spiraea, liliacul sau iasomia. Vegetația arbustivă trebuie să completeze vegetația arboricolă care, la rândul ei, este și ea aleasă ca sortiment în funcție de spațiul pe care îl avem. Alegerea vegetației va răspunde unor cerințe importante. Spre exemplu, este obligatoriu ca vegetația foioasă să ocupe o pondere de 60% din spațiu, iar restul de rășinoase. Această regulă se aplică pentru zona de sud a țării, pentru zonele montane vegetația rășinoasă fiind în proporție mai mare“, conchide arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Ruxandra Hăbeanu

GALERIE FOTO

Cum să cultivi citrice în casă și grădină

Fără îndoială, un lămâi sau un portocal în casa, balconul sau grădina ta schimbă total aspectul spațiului și oferă un aer exotic care te duce cu gândul la vacanțe… exotice. Însă, pentru a cultiva cu succes aceste specii ornamentale în condițiile din România trebuie să știți și să respectați câteva reguli pentru a le face să se simtă ca acasă.

Mai întâi de toate luați în calcul că majoritatea citricelor au cam aceleași cerințe de întreținere. Deși aceste plante au nevoie de multă căldură și atenție, există câteva trucuri cu ajutorul cărora poți crește cu ușurință portocali, lămâi și, de ce nu, chiar pomelo. Marin Constantin – ing. horticultor și producător de arbori și arbuști – vine în sprijinul nostru cu câteva sfaturi și sugestii utile.

Crescute cu grijă…

„Citricele sunt dispuse la o serie de boli și dăunători. Una dintre cele mai des întâlnite probleme este legată de apariția musculiței miniera, o insectă care își depune ponta sub epiderma frunzelor, larvele sale dezvoltându-se în interiorul acestora și făcând niște caneluri. În prima fază canelurile apar pe dosul frunzelor și de foarte multe ori sunt observate când planta este afectată sever. În acest caz recomand eliminarea frunzelor și arderea lor. Rețineți că o musculiță poate să depună până la 600 ouă pe zi, de aceea este indicat să examinăm cât mai des plantele. După ce am eliminat frunzele se revine cu un insecticid combinat cu un îngrășământ foliar, tratament ce trebuie repetat de cel puțin 3 ori la un interval de 5-7 zile. De asemenea, citricele mai sunt atacate și de păduchii lânoși și țestoși. Acești dăunători se așază pe frunze și tulpină și se hrănesc cu seva plantei. Partea bună este că sunt vizibili pe plantă și pot fi eliminați prin îmbăiere. Prin acest mod curățăm planta de substanța lipicioasă care este lăsată de cei doi paraziți. Imediat ce planta se uscă de apă putem efectua 3-5 tratamente consecutive cu insecticide. Tot la citrice se poate întâlni o boală care se manifestă prin pătarea frunzelor și a fructelor – Colletotrichum gloeosporioides – aceasta fiind o afecțiune fungică și poate fi tratată cu fungicide. Pentru a evita o parte din aceste probleme ar fi ideal să tratăm plantele preventiv la un interval de 15 zile prin stropiri cu insecticide și fungicide combinate cu îngrășăminte foliare. Indicat este să utilizăm pe cât posibil substanțe NATURALE“, spune Marin Constantin.

Lumină și temperatură medie

Deoarece sunt niște plante heliofile, citricele se dezvoltă frumos sub razele generoase ale soarelui. Atunci când plantezi arborii trebuie să ai în vedere acest aspect. De asemenea, mai țineți cont că plantele exotice sunt sensibile la vânt și temperaturi scăzute, motiv pentru care în sezonul rece este indicat ca ghivecele de pe terase și balcoane să fie amplasate în spații protejate.

„Citricele se țin pe timpul iernii în casă într-un loc mai răcoros, pe hol, balcon sau magazine. Temperatura nu trebuie să depășească 13-15 grade deoarece în acest fel evităm șocul termic din primăvară, când va veni momentul să scoatem plantele afară. În schimb, citricele care sunt ținute tot timpul anului în casă au nevoie de un loc cu acces la lumină cel puțin 4 ore pe zi, iar în perioada de iarnă să nu stea prea aproape de o sursă de căldură“, explică Marin Constantin.

Cum se îngrijește corect lămâiul la ghiveci?

Lămâiul este o plantă subtropicală, asta înseamnă ca la noi în țară iarna trebuie protejat de îngheț și mutat într-un loc unde temperatura nu scade sub 5 grade. Pentru o bună creștere, lămâiul are nevoie de micro și macroelemente pe care le putem administra atât prin udare cât și prin stropiri foliare. De regulă, în primăvară se intervine cu tăieri de formare a coroanei și se transplantează planta într-un vas mai mare cu 3-4 cm în diametru. De asemenea, pe timpul verii substratul lămâiului trebuie menținut umed. Pentru a evita riscul apariției șocului termic în momentul udării, acțiune care duce la pierderea florilor sau fructelor nou formate, folosiți doar apă la temperatura camerei. „O altă problemă o reprezintă apa de la robinet tratată cu clor. Puneți apa într-un vas cu gura largă și lăsați-o cel puțin 24 de ore. În perioada de iarnă, dacă lămâiul este ținut într-o încăpere mai rece de 10-15 grade udarea se face o dată la 10 zile, iar dacă este ținut într-o încăpere la limita înghețului putem uda lămâiul o dată pe lună“, mai adaugă Marin Constantin, inginer horticultor.

Altoirea, cea mai simplă metodă de înmulțire

„Pentru această metodă avem nevoie de o sămânță de lămâi care se plantează în pământ și se îngrijește până când noua plăntuță ajunge de grosimea unui creion. Se altoiește cu un lăstar dintr-o plantă care a fructificat deja. După ce au trecut 30 de zile se verifică dacă altoiul este verde. O altă metodă de înmulțire este cea prin butași, o variantă mai complexă unde trebuie să avem în vedere perioada optimă de butășire. Lăstarul butășit trebuie să fie ușor lignificat, tratat cu o soluție de înrădăcinare și plantat într-o turbă cât mai curată. Amplasarea noului butaș trebuie făcută într-o zonă caldă, cu o umiditate crescută“, conchide Marin Constantin.

În cazul în care doriți să cumpărați un ghiveci cu citrice gata crescut, specialiștii din domeniu ne recomandă să îl procurăm direct de la producători, din magazinele de specialitate. Așa puteți afla informații despre cum a fost tratat, îngrijit, dar și de ce substanțe și nutrienți are nevoie pentru următoarele tratamente.

Citricele, scutul organismului sănătos

Citricele aduc beneficii în numeroase afecțiuni precum: Alzheimer, Parkinson, artrită, astm, diabet, scleroză multiplă, holeră, gingivită, funcționarea optimă a plămânilor, cataractă, colită ulcerativă și maladia Crohn. De asemenea, ajută la prevenirea obezității. Un studiu publicat în British Journal of Nutrition informează că femeile care consumă 1/2 - 1 litru de suc de portocale, grepfrut sau mere în fiecare zi își reduc semnificativ riscul de a face pietre la rinichi. Sucul portocalelor reduce riscul formării calculilor renali și al instalării bolilor de rinichi. Potrivit specialiștilor, un pahar cu suc de portocale pe zi previne apariția ulcerului gastric. De aceea, se recomandă o dietă cu alimente bogate în vitamina C pentru a împiedica dezvoltarea infecțiilor cu Helicobacter pylori, bacteria care ne îmbolnăvește stomacul.

Ruxandra HĂBEANU

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XIV)

Iată-ne și în primele zile ale lui noiembrie. Trebuie să recunoaștem că până acum am avut o toamnă neașteptat de blândă, care a făcut ca, în mare parte, grădinile să rămână verzi sau, după caz, punctate cu petele multicolore ale florilor. De-acum însă zilele în care încă mai avem câteva frunze în pomi sunt numărate. Iar ca stăpâni de grădină avem o perioadă în care trebuie să desfășurăm neapărat câteva activități foarte importante, dacă ne dorim ca la anul să ne putem bucura de aceeași pri­veliște frumoasă.

Tunderea de toamnă a trandafirilor

Așa cum deja am spus în episodul precedent, acum este momentul să acordăm ceva mai multă atenție trandafirilor. Imediat ce au rămas fără frunze, de regulă după prima brumă, este momentul tăierilor de toamnă. Deși nu sunt obligatorii, aceste tăieri îi vor face să ierneze mai ușor și să aibă o pornire mai bună în primăvară. Primul lucru pe care îl vom urmări la aceste tunderi este să înlăturăm crengile care ar putea reține zăpadă, astfel încât să îngreuneze întreaga plantă. De regulă, astfel de crengi sau împletituri de crengi sunt rare la trandafirii care au fost îngrijiți așa cum se cuvine peste vară.

După tundere, înălțimea trandafirilor trebuie să rămână de circa 70-80 cm. Cei mai scunzi se tund la aproximativ 50 de centimetri. Ca regulă generală, se îndepărtează treimea superioară a fiecărei tije. Excepție fac trandafirii cățărători, cărora le vom tunde doar acele tije care ar favoriza acumularea zăpezii pe ele. Abia la primăvară le vom tăia pe cele care nu vor rezista gerului.

O altă operațiune care acum se realizează în cele mai bune condiții la trandafirii cățărători o reprezintă marcotarea. Aceasta este unul dintre cele mai simple procedee de înmulțire a trandafirilor (ca și a viței-de-vie), cu șanse maxime de reușită. Practic, o tijă cât mai lungă, de minimum 2,5-3 metri, se culcă la pământ, cu grijă, fără a o rupe sau crăpa. Mijlocul ei se îngroapă la o adâncime de aproximativ 25-30 cm. Pentru siguranță, se fixează în sol cu nuiele sau chiar bucăți de sârmă groasă, îndoite în forma literei „U“, înfipte deasupra. În primăvară tija se va dezvolta pe seama legăturii cu planta-mamă, dar în locul de îngropare va dezvolta propriile rădăcini. După două primăveri se taie legătura cu trandafirul de origine, rezultând o plantă indepen­dentă. Prin acest procedeu se pot realiza, în câțiva ani, adevărate tunele acoperite cu trandafiri cățărători.

Mușuroirea apără de ger și de secetă

Tot în această perioadă se pot muta cel mai sigur trandafirii cărora dorim să le schimbăm amplasamentul. Desigur că acest lucru este valabil și pentru pomi sau alți arbuști. Nu este cine știe ce știință, dar trebuie să ținem seama de câteva reguli simple. Una dintre ele este ca, atunci când dezgropăm planta din locul de origine, să încercăm să îi păstrăm cât mai mult pământ în jurul rădăcinilor, chiar dacă asta presupune ceva mai multă muncă. Oricum, în niciun caz nu trebuie să îi tăiem din rădăcini! După mutarea în noul loc trebuie să avem grijă ca în groapa unde instalăm planta să nu rămână goluri, iar pământul să fie bine tasat, astfel încât să asigure o bună fixare.

O altă operație importantă pentru trandafiri este mușuroirea sau îngroparea. Deși nu este complicată, este destul de obositoare. La baza fiecărui butuc de trandafir se face un mușuroi de pământ înalt de aproximativ 15 cm. Mușuroiul are un dublu rol. În primul rând, pe timpul iernii va feri rădăcinile și partea de jos a tijelor de îngheț. În al doilea rând, în primăvară va favoriza păstrarea umezelii la rădăcina plantei, asigurând condiții optime de dezvoltare. Abia pe la jumătatea lunii aprilie, în funcție de condițiile meteo, se va împrăștia mușuroiul.

Plantarea bulbilor de toamnă

Tot în această perioadă se scot bulbii de dalie, de gladiole și se răresc bulbii de crini. Cei scoși se ambalează în pungi de hârtie sau se împachetează în ziare și se păstrează în pivnițe sau în încăperi întunecate și reci. Sub niciun motiv nu se țin în pungi sau cutii de plastic, căci vor mucegăi și vor putrezi. O altă modalitate de păstrare este în ghivece sau găleți, îngropați în nisip, dar tot la răcoare și la întuneric.

Bulbii de crini care se lasă pe loc se îngroapă la o adâncime de cel puțin 15-20 cm.

Tot în această perioadă se replantează și bulbii de toamnă, respectiv ghioceii de grădină, brândușele, narcisele, zambilele și, mai ales, lalelele. Adâncimea de plantare trebuie să fie sub limita de îngheț. Pe de altă parte, un lucru care nu trebuie uitat este că, cu cât este plantat mai adânc bulbul, cu atât planta va răsări mai târziu. Pe de altă parte, e greu de știut cât de frig va fi peste iarnă și cât de gros stratul de zăpadă. În consecință, o adâncime de 15-20 cm este cât se poate de potrivită. Evident, adâncimea se măsoară de la partea cea mai de sus a bulbului.

În cazul lalelelor trebuie ținut cont și de o particularitate a acestora: cu cât sunt plantate mai adânc, cu atât lungimea tijei florale va fi mai lungă. Așadar, la soiurile de lalele cu tijă rezistentă, dacă vă doriți flori înalte, le puteți planta chiar și la 50 cm adâncime, chiar dacă vor înflori mai târziu.

„Îmbrăcați“ pomișorii sensibili!

Către mijlocul lunii noiembrie se începe și protejarea pomilor și arbuștilor sensibili la ger, care nu pot fi mutați la interior. Există mai multe feluri în care se poate face acest lucru, în funcție de zonă, dar și de cât suntem dispuși să investim. Cel mai la îndemână este să acoperim respectivele plante cu saci de plastic sau cu folie groasă. Dar această metodă este cea mai rudimentară și cu rezultatele cele mai relative. Eficiența soluției crește dacă planta se înfășoară înainte în ziare, paie sau coceni de porumb și abia peste acestea se aplică folia. Dar în loc de folia de plastic se pot folosi saci de cânepă sau de iută, care permit o oarecare aerisire. Însă soluția ideală o reprezintă foliile speciale de protecție, care permit o circulație controlată a aerului și o mai bună păstrare a temperaturii.

În orice situație, zonele cele mai importante care trebuie protejate sunt rădăcinile și partea de jos a trunchiului, din care planta poate vegeta din nou când are condiții prielnice.

În sfârșit, o altă lucrare care trebuie făcută în această perioadă este aceea de a săpa în jurul pomilor zone care să permită concentrarea umezelii și a substanțelor hrănitoare. Practic, în jurul fiecărui arbore ar trebui să realizăm o zonă cu forma unei umbrele întoarse cu vârful în jos, planta fiind centrul cercului. Adâncitura nu trebuie să fie mare, ajungând o diferență de nivel de câțiva centimetri. În acest fel, apa rezultată din precipitațiile de peste iarnă se va concentra la rădăcina pomului, asigurându-i o rezervă sporită. Iar dacă în această „pâlnie“ adunăm frunze și lujeri uscați ai altor plante, care vor putrezi în timpul sezonului rece, atunci reușim să adu­cem și un plus de hrană!

Până la numărul viitor, vă dorim spor la treabă!

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XII)

Iată că încet-încet a trecut și luna septembrie. Chiar dacă soarele încă ne răsfață cu razele lui, nopțile au devenit reci. Pentru multe plante acesta este un avantaj, căci umezeala se păstrează mai bine, iar arșița de peste zi nu le mai distruge lăstarii. Pentru altele, este semnalul că se apropie sezonul rece, astfel încât se pregătesc ca, în felul lor, să își încheie socotelile cu anul acesta. Pentru grădinari este perioada când se pot bucura de o grădină frumos aranjată și bine gândită cu eforturi minime.

Crizantema – regina toamnei

În acest sezon cei care se îngrijesc de grădini pot beneficia de o pauză binemeritată. Udatul nu mai trebuie făcut atât de des și nici buruienile nu se mai întind la fel de repede. Pentru lucrările de toamnă este încă prea devreme, iar o serie de flori de-abia de acum înainte încep să dea tot ce au ele mai frumos. Singura grijă este de a aduna semințe pentru sezonul următor de la petunii, regina-nopții, zorele, flori de piatră și alte flori care acum oferă cele mai de calitate semințe.

Una dintre florile care vestesc negreșit venirea toamnei este crizantema. Cunoscute și sub denumirea de tufănele, dumitrițe ori margarete de toamnă, sunt, în realitate, o întreagă familie de flori, formată din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae. Ele sunt originare din Asia și Europa de nord-est, dar deja de multă vreme au cuprins întreaga lume.

Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere „orașul crizantemă“. Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un „Festival al Fericirii“ dedicat acestei flori. În Europa a fost adusă în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys –, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și – anthemon, însemnând floare.

Sunt plante ce iubesc lumina și de aceea se dezvoltă bine pe terase sau în grădină, la lumină multă, dar fără soare direct. Crizantema în ghiveci trăiește confortabil pe terase acoperite, descoperite sau scoasă din ghiveci și plantată direct în grădină. Se simte bine la temperaturi răcoroase, de 5-10°C, la care alte plante de-abia mai supraviețuiesc.

Înmulțire ușoară și cultivare fără pretenții

Se înmulțește relativ ușor, prin butași care se plantează primăvara, când îi apar lăstarii de la rădăcină. Aceștia se despart prin tăiere de planta mamă și se plantează în alte locuri. Lăstarii trebuie să fie de 8-10 cm lungime și să nu aibă decât 2-3 frunze, pentru ca planta să se canalizeze spre dezvoltarea rădăcinii. Ulterior, dacă nu au fost plantați direct pe locul unde se dorește amplasarea plantei, pot fi răsădiți. În general, multe dintre crizantemele de grădină traversează bine sezonul rece, în primăvară reluându-și ciclul de vegetație. Există însă și specii, mai ales dintre cele la ghiveci, care trebuie replantate în fiecare primăvară, căci iarna îngheață afară. Acestea pot fi plantate în ghivece, iar toamna târziu mutate la interior.

În orice caz, pentru a menține vigoarea plantelor este indicat ca la fiecare doi ani, primăvara, crizantemele să fie divizate, folosind un cuțit pentru a separa bucățile, care se pot planta la o anumită distanță. Astfel se întineresc și se asigură o dezvoltare optimă. Crizantema este sensibilă la atacul păduchilor de frunze, de aceea trebuie examinată periodic pentru a putea interveni cu produse fitosanitare la primele semne ale apariției dăunătorilor.

Ca toate florile de toamnă iubesc umezeala, astfel că trebuie udate des, dar nu în exces.

Suport pentru fantezii

Farmecul crizantemelor este dat de varietatea mare de culori și forme pe care le au. În plus, dimensiunea și numărul de flori sunt la latitudinea grădinarului. Reprezintă un bun prilej pentru cei care doresc să se inițieze în arta subtilă a aranjamentelor florale vii și, în același timp, un exercițiu subtil de răbdare, fantezie și estetică.

Primul pas este plantarea mai multor crizanteme, de culori diferite, astfel încât să obținem o tufă multicoloră. Apoi, mult mai târziu, ne vom folosi de o altă proprietate a acestei plante. Pentru obținerea crizantemei standard, se oprește pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminați. Pentru obținerea crizantemei-crenguță sau „olandeze“ cum i se mai spune, se elimină bobocul principal și, eventual, o parte dintre bobocii laterali.

Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceștia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucați între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcție de particularitățile creșterii soiului. În primul caz, floarea rămasă pe fir se va dezvolta mai mult. În cel de-al doilea, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai mici vor rămâne florile, dar își vor păstra în continuare farmecul.

Imaginați-vă doar cum poate arăta o tufă cu flori mari și mici, de culori diferite...

Floarea Sfântului Dumitru

Crizantemele au o simbolistică deosebită. În țări precum Japonia, Statele Unite sau Australia simbolizează sărbătoarea mamelor. În Japonia este considerată floarea luminii și a soarelui, iar pentru chinezi reprezintă odihna, liniștea, dar și viața senină, cu excepția crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În schimb, în multe țări europene este considerată o floare de doliu, fiind folosită la înmormântări. De altfel, în Occident, dar și la noi, în Ardeal, se obișnuiește ca de Ziua Tuturor Sfinților

(1 noiembrie) să se împodobească cu crizanteme mormintele celor dragi.

La români crizantemele roșii, numite și „dumitrițe“, sunt asociate liniștii, împăcării, iertării, dar și tristeții. Românii le consideră „florile Sfântului Dumitru“, celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.   

În afară de frumusețea lor, crizantemele pot fi folosite și pentru tratarea unor afecțiuni. Consumul regulat de ceai din crizanteme ajută la menţinerea calciului în organism, reglează funcţiile inimii şi reduce nivelul de colesterol din sânge. Sub formă de infuzie este un tonic general al organismului, întărește sistemul imunitar, contribuie la detoxifierea organismului și la tratarea herpesului. De asemenea, infuzia preparată dintr-o lingură de frunze tocate la o jumătate de litru de apă, folosită la clătitul gurii seara, previne paradontoza.

Mugurii și petalele, adăugate în apa pentru îmbăiere, ameliorează unele tulburări nervoase, iar frunzele și petalele au fost folosite cu succes în tratamentul Parkinson-ului. Maceratele de petale cu miere sunt de folos în tratamentul durerilor de genunchi, a tensiunii arteriale, bronșitei și al guturaiului puternic.

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XI)

Iată că, pe nesimțite, a trecut vara și am ajuns deja la mijlocul lunii septembrie. Asta înseamnă că începe sezonul în care trebuie să facem și alte lucrări decât cele curente, de întreținere în grădină. Unul dintre secretele unei grădini reușite – folosim acest termen pentru a desemna o grădină după gustul stăpânilor săi – este ca lucrările din toamnă să fie făcute cum se cuvine și la vreme. În acest fel, pe de o parte ajutăm plantele perene să treacă mai ușor peste sezonul rece, iar pe de altă parte pregătim terenul pentru ca în primăvară dezvoltarea florilor, arborilor și arbuștilor să se facă în cele mai bune condiții.

Încep lucrările de toamnă

Principalele activități asupra cărora trebuie să ne concentrăm de-a lungul sezonului autumnal sunt recoltarea semințelor și a unor bulbi, îngrășarea solului, tunderi de toamnă la trandafiri și pomi, săpatul grădinii, acolo unde este cazul, transplantarea unor pomi și a trandafirilor, reparații în gazon, aplicarea de îngrășăminte, precum și încă alte operațiuni. Cu cât avansează toamna, cu atât sunt mai multe de făcut!

Însă deocamdată, vom atrage atenția doar asupra acelor activități care trebuie desfășurate în perioada 15 – 30 septembrie, pe care o traversăm acum.

În primul rând trebuie să ne concentrăm asupra recoltării semințelor de la plantele anuale pe care le avem în grădină și ne dorim să le cultivăm și la anul. E cea mai nimerită perioadă să adunăm capsulele cu semințe de regina nopții, zorele, petunii, gălbenele și crăițe. Ne vom orienta să adunăm capsulele gata uscate, pe care le vom lăsa întinse pe un ziar, de preferință într-o cameră uscată, câteva zile. Apoi vom extrage din interiorul lor semințele, pe care cel mai bine le putem păstra în cutiuțe de plastic, tablă sau chiar borcănele, închise etanș. Cel mai important este ca până în primăvară să fie ferite de umezeală și de insecte. În ceea ce privește temperaturile, e bine să le păstrăm la rece. Nu trebuie să ne facem griji asupra faptului că ar putea să le fie prea frig. În schimb, la cald, pot încolți și apoi să piară.

De asemenea, e momentul să punem câte un semn în locurile unde avem dalii și gladiole. Astfel, peste aproximativ șase săptămâni, când părțile aeriene ale acestor plante se vor usca, vom ști unde să căutăm ca să le putem extrage bulbii.

Tot în a doua jumătate a lunii septembrie este o perioadă optimă pentru a face reparații în gazon. Acolo unde din diferite motive au apărut porțiuni în care iarba s-a deteriorat, se sapă locul superficial (4-5 centimetri), dar foarte mărunt, se nivelează și se seamănă semințe de gazon. Cel mai bine este să semănați un tip de gazon adecvat terenului. Cum în cuprinsul serialului am scris pe îndelete despre acest subiect, nu vom reveni. Se udă în fiecare zi, dacă e posibil până la inundare. În câteva zile, cel mult o săptămână, noile fire de iarbă ar trebui să apară. Deja la 10–14 zile se face și tunderea.

Pentru că în această perioadă arșița începe să dispară, iar cantitățile de precipitații cresc, gazonul va crește din nou foarte repede și bogat. Prin urmare, tunderea lui trebuie făcută cel mai rar din două în două săptămâni.

Cam acestea sunt operațiunile pe care trebuie să le avem în vedere în această perioadă, când ne ocupăm și de recoltatul nucilor.

Daliile – culoare din iulie până-n octombrie

Și pentru că nu am apucat să vorbim despre ele, vă prezentăm în acest număr o plantă foarte iubită. Cunoscută şi sub numele de gherghină, dalia este o floare ornamentală în cultivarea căreia nici măcar începătorii nu pot da greş. Cu peste 15 specii, care de care mai frumoase şi mai spectaculoase prin formă şi colorit, daliile sunt reginele grădinilor, admirate de la sfârşitul lunii iulie şi până aproape de îngheţ. Albe, roşii, roz, mov sau în nuanţe de galben, într-un curcubeu de culori, aceste flori reprezintă o încântare pentru ochii oricărui privitor. Chiar dacă pare greu de crezut, sunt plante exotice, fiind originare din Mexic.

Dalia preferă un pământ fertil, dar poate să crească şi în condiţii mai puţin prietenoase. Îi place soarele, însă rezistă destul de bine şi într-o umbră parţială, fără vânt.

Perioada optimă pentru plantare este luna mai. Dacă este plantată prea devreme, va produce mai puţine flori. De preferat este ca solul să fie bine drenat şi ajutat cu îngrăşăminte, cu condiţia ca substanțele nutritive să fie puse la jumătate de metru de locul în care va fi plantat tuberculul. Oricât de mare ar fi tentaţia de a avea cât mai multe dalii, una lângă alta, trebuie reţinut că acestea au nevoie de spaţiu. Pentru că rădăcinile lor se extind foarte mult, este recomandat să se păstreze o distanţă de  aproximativ un metru între tuberculii soiurilor mari şi jumătate de metru pentru cele pitice.

Când planta începe să răsară (la o lună după plantare ar trebui să măsoare 5 cm), este esenţial să fie sprijinită, pentru că are tulpinile moi, care se pot frânge foarte uşor. Pot fi  sprijinite cu stâlpi de lemn adânc înfipţi în pământ, cu scărițe de lemn sau cu suporți ornamentali din plastic. Se udă dimineaţa sau seara cu apă din belşug. În perioadele caniculare, udarea se poate face chiar și noaptea. Buruienile din preajma lor trebuie smulse, iar solul afânat, pentru a asigura drenajul apei.

După ce plantei i-au apărut primii boboci, un îngrăşământ uşor, pe bază de azot, îi va grăbi dezvoltarea.

În cazul în care se dorește obţinerea unei singure tulpini, în vârful căreia să se formeze o singură floare mare, este necesar copilitul. Operațiunea constă în îndepărtarea lăstarilor laterali. În acest fel, bobocul central, cel mai viguros, se va dezvolta în mod privilegiat.

După înflorire, când dalia începe să se îngălbenească şi să se usuce, este bine să fie tăiată cu o foar­fecă specială de grădinărit, pentru a lăsa următoarele plante care vor apărea să se hrănească şi să înflorească.

La sfârşitul lunii octombrie, după căderea primei brume, într-o zi însorită şi uscată, fără ploaie, se recoltează rădăcinile tuberizate. Se scot din pământ cu cazmaua, se curăţă de pământ şi se taie tulpinile daliilor, păstrând cam 10 cm. Se lasă câteva ore la soare să se usuce, se învelesc în hârtie şi se depozitează în pivniţă sau magazie. Se mai pot păstra îngropate în nisip, până în primăvară, când se replantează. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (IX)

În acest episod al serialului nostru vom continua să vorbim despre flori. Dar, înainte de a face acest lucru, consider că este nevoie de o precizare. Când am purces la întocmirea acestui serial am spus că vom vorbi despre cum se poate amenaja o grădină lângă casă, care să ne facă mai plăcută șederea, fie acasă, fie la locuința de vară sau de week-end. Din motive de organizare a materialului, am decis să prezentăm florile în funcție de perioada de înflorire, din primăvară spre toamnă. Așa se face că am ajuns să vorbim acum, în august, despre semănatul florilor în martie sau în octombrie. Așadar, nu ne-o luați în nume de rău sau ca pe o glumă. Cei interesați vor afla astfel din vreme când trebuie să-și pregătească grădina pentru a obține ceea ce doresc. Căci în grădină, ca în orice ramură a agriculturii, recolta, în acest caz florile, se pregătește cu multă vreme înainte.

Jocul multicolor al petuniilor

Una dintre cele mai obișnuite, dar și frumoase apariții dintr-o grădină sunt petuniile. Aceste flori au o perioadă foarte lungă de înflorire și sunt destul de puțin pretențioase. Apoi se regăsesc într-o multitudine de culori și modele, ceea ce permite realizarea unor frumoase combinații. De aceea, probabil, sunt atât de răspândite și îndrăgite.

Petuniile sunt membri de bază ai familiei Solanaceae. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX-lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun) sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toamnei.

Petunia preferă spaţiile deschise, în plin soare (plantele suportă soarele direct toată ziua, dar au neapărată nevoie de soare cel puţin 6-8 ore pe zi). Asta le face cu atât mai recomandate în condițiile actualelor schimbări climatice, când soarele a devenit arzător, iar seceta este la ea acasă. Petuniile care stau la umbră vor face multe frunze și foarte puține flori. Iubesc solul nisipos, care se drenează bine și ușor, cu un pH neutru, bogat în substanţe nutritive.

În mod normal, petuniile trebuie udate în fiecare zi sau o dată la două zile. Vara, când vremea este de-a dreptul caniculară, e bine să fie udate şi dimineaţa şi seara, pentru că sunt mari iubitoare de apă, dar și pentru că apa le stimulează producția de flori. Dacă planta nu primeşte o cantitate suficientă de lichid, frunzele sunt primele care se usucă, în timp ce florile își pierd intensitatea culorii. Îndată ce sunt udate corect, petuniile își revin.

Rezistente la dăunători și ușor de multiplicat

În ceea ce priveşte dăunătorii, petuniile sunt atacate de păduchi verzi, omizi, păianjeni, musculiţe albe şi alte asemenea vietăţi care pot fi uşor înlăturate cu ajutorul unor insecticide. Însă sunt plante rezistente și capabile să se revigoreze, îndată ce problema este depășită. Răsadurile de petunii nu sunt greu de produs. Petunia se înmulțește prin semințe semănate în cutii sau lădițe, într-un loc adăpostit. Perioada optimă este ianuarie - februarie. Semințele de petunii își păstrează facultatea germinativă timp de patru ani, deci le puteți folosi cu succes de la un an la altul. Substratul cel mai indicat este alcătuit din turbă și nisip. Densitatea optimă este de 4-6 g/mp. După ce ați întins semințele cât mai uniform nu le acoperiți cu pământ, ci doar apăsați-le ușor cu degetul, pentru a face contact mai bine cu substratul. Apoi udați, prin pulverizare. Evitați să folosiți un jet.

În mod normal, plantele ar trebui să răsară cam după 10-12 zile, în funcție de condiții. La două săptămâni după răsărire se face prima repicare, prin răsădirea tinerelor plante în alte lădițe, astfel încât să aibă spațiu suficient. A doua repicare se face după încă trei-patru săptămâni, când se răsădesc în plăci alveolare sau ghivece mici. În sfârșit, se plantează în grădină în luna mai, cu o distanță între plante de 25-30 cm.

Proprietățile nebănuite ale Reginei nopții

Regina nopții este o altă plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, aceeași ca și petunia, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament confundându-se cu un alt tutun ornamental Nicotiana sylvestris, tutun scoțian.

Florile „Reginei nopții“ se deschid seara, de unde vine și numele, și rămân deschise până dimineața, la răsărit. În tot acest timp, floarea răspândește un parfum plăcut și puternic. Înflorește începând din luna iunie și, dacă vremea permite, va rămâne așa până în octombrie. Floarea are formă de trompetă, de circa 8-10 cm, având cinci lobi. Poate avea mai multe culori. Cea mai frecventă este cea albă, dar regina nopții poate fi și galbenă, roșie, roz, mov și, uneori, aceeași plantă poate avea flori de mai multe culori. Planta trebuie udată la bază, în fiecare seară, în zilele secetoase. În celelalte zile se poate uda și la două zile.

Grațioasă și parfumată, regina nopții are nevoie de o îngrijire minimă pentru a ne bucura cu florile și, în special, cu parfumul ei îmbătător. Aceasta se înmulțește prin semințe sau tuberculi. Înainte de plantarea semințelor, dacă optăm pentru această metodă de înmulțire, este bine ca acestea să stea în apă 8-12 ore înainte. Cert este că planta este puțin pretențioasă și, de cele mai multe ori, procedeul de însămânțare este unul reușit, iar o plantă produce multe semințe. Îi este prielnic un sol umed, bine drenat, cu un pH cu valori între 6,1-7,8. Iubește soarele, dar suportă și umbra.

Nu rezistă la temperaturi sub –5ºC, de aceea se recomandă scoaterea tuberculilor din pământ și păstrarea lor în ghivece, până primăvara, urmând ca în luna aprilie aceștia să fie replantați în grădină.

Potrivit unor studii, regina nopții este bogată în alcaloide, flavonoide și triterpine, ceea ce îi conferă proprietăți antispasmodice, antioboseală, antibacteriene, antimicrobiene și antivirale. De asemenea, tuberculii negri conțin substanțe purgative, diuretice și antiparazitare. De aceea, în medicina tradițională, Regina nopții este folosită și în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, a gripei, dizenteriei, a oreionului, a afecțiunilor cutanate, dar și ca vermifug, în special în Asia și în America de Sud. Locuitorii din Nepal folosesc însă frunzele pentru tratarea abcesului sub formă de cataplasme. Semințele sunt întrebuințate în industria cosmetică pentru a trata eczemele și scabia, iar sucul proaspăt de petale de regina nopții tratează herpesul. Întreaga plantă conține nicotină, fiind numită și „Tutun ornamental“, „Tutun înaripat“, sau „Tutunul iasomie“, care este folosit ca insecticid.

În Iran este cultivată pentru a oferi tutun de fumat în narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, ci sunt pur și simplu sfărâmate în mână. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (VIII)

Încheiam episodul trecut al acestui serial vorbind despre florile de primăvară. În cel de față ne propunem să continuăm să vorbim despre florile care apar la sfârșitul primăverii și la începutul verii. De fapt, luna mai este cea mai prielnică pentru dezvoltarea plantelor cu flori, lucru reflectat și în numele popular al acestei luni: Florar.

Bujorul, vedeta lui Florar

Vedeta incontestabilă a începutului de lună mai este bujorul. Această plantă oferă flori minunate, de culoare albă, roz, roșu-trandafiriu și, mai rar, galben sau mov. După ce trec florile, planta rămâne verde până toamna târziu, ornamentând plăcut grădina. În plus, trebuie să spunem că bujorul este o plantă care pune ceva probleme doar la început, după care este destul de puțin pretențioasă.

Bujorul este, prin excelență, o plantă rustică. Se pretează foarte bine și ca floare tăiată, încântând cu aroma și frumusețea sa destul de mult timp dacă avem grijă să schimbăm apa cel mult o dată la două zile și să-i punem două-trei picături de miere.

Bujorul rămâne un simbol al prosperității, iar explicația este foarte simplă: inițial, el putea fi cultivat numai de cei bogați, care făceau parte din elita socială a Japoniei, astfel că floarea a fost imediat asociată cu bogăția. În cultura chineză bujorul se numește „Floarea Împăratului“. Vechii greci numeau bujorii după Paeon, medicul zeilor greci. La ei existau legende care povesteau de puterile florii: se spunea că există niște forțe puternice în bobocii de flori care strălucesc în nopțile cu lună plină, iar bujorul se încadrează în acest criteriu.

Bujorii (Paeonia Hybriden) au nevoie de soare cel puțin 6 ore pe zi pentru a înflori și de mult spațiu. Acest lucru îi face niște plante ideale pentru grădinile proaspăt înființate din zone cu spații largi și vecinătăți care nu țin umbră. În astfel de condiții acoperă foarte bine terenul, într-un mod estetic.

Un start mai dificil, dar o viață lungă

Cum spuneam, bujorii au dezavantajul că au nevoie de ceva timp până să înceapă să înflorească. Perioada de la plantare și până la prima înflorire este cuprinsă între doi și patru ani. Cea mai bună perioadă pentru plantarea bujorului este începutul toamnei, din septembrie până la mijlocul lui octombrie. Astfel, planta va avea suficient timp să se aclimatizeze pe timpul iernii. Bujorul poate fi plantat și la începutul primăverii, având grijă să așteptăm ca substratul să se încălzească suficient (mai). Dacă bujorul este achiziționat în ghiveci, atunci plantarea se poate face oricând, începând cu luna mai până toamna, în octombrie.

Cât sunt încă în faza de boboci se vor instala sisteme de susținere a tijelor florale. Altfel, sub greu­tatea florilor, se apleacă până la pământ. Cel mai simplu este să batem una până la trei tije de susținere în jurul tufei, în funcție de mărimea acesteia, apoi să înconjurăm ansamblul cu o bandă, suficient de strânsă.

După ce se trec florile, frunzișul rămas va da un farmec deosebit grădinii, mai ales dacă sunt tăiate tijele uscate. Mai trebuie adaugat că, odată formată o vatră de bujori, aceasta va trăi pe același loc zeci de ani, regenerându-se singură.

Udarea nu trebuie neglijată în cursul verii, mai ales în iulie-august, când plantele își formează mugurii florali incipienți pentru anul următor.

Rădăcinile de bujori nu se deranjează decât la 4-5 ani de la plantare și numai dacă este nevoie pentru că înflorirea va avea de suferit o perioadă mai îndelungată, atât cantitativ cât și calitativ. Dacă se dorește înmulțirea prin divizarea tufei, atunci este de preferat ca această operațiune să se facă toamna, în septembrie-octombrie, cu mare atenție la mugurii subterani, care sunt fragili.

Plantarea nu se face mai adânc de 5-10 cm, nici măcar în zonele mai geroase, deoarece întârzie înflorirea cu 2-4 ani. Unde este cazul, după plantare se va face o mușuroire ușoară cu mraniță sau pământ de frunze, iar primăvara se nivelează la loc.

Farmecul regal al crinilor

O altă plantă care vestește apropierea verii este crinul. La ora actuală se cultivă o varietate de peste 110 specii. Ceea ce le este comun tuturor acestor specii este aspectul lor elegant. Nu degeaba în Franța ca și în alte țări au fost considerate un simbol al regalității.

Cele mai multe au și un parfum puternic și persistent. Totuși, polenul lor este un alergen foarte puternic. Așadar, cei care se știu cu probleme e mai bine să nu cultive aceste flori în grădină.

Unele specii de crin au și avantajul că se îndesesc foarte repede, formând un fel de minitufărișuri, astfel încât împiedică dezvoltarea buruienilor în spațiul pe care îl ocupă. Pe deasupra, rămân verzi din aprilie și până la căderea zăpezii, păstrând aspectul luxuriant al grădinii.

Crinul se poate planta atât din semințe, cât și din bulbi. Cel mai la îndemână este să plantăm bulbi. Solurile ideale sunt cele bine afânate și, dacă se poate, și fertilizate. Preferă locurile luminoase, dar nu aflate în bătaia directă a soarelui. Bulbii se plantează atât primăvara, cât și toamna, la o adâncime de cca 20 cm. Este indicat ca vârful bulbului să nu aibă peste el un strat mai gros de cinci cm de pământ. Eventual, pe perioada iernii, dacă au fost plantați toamna, se pot acoperi cu un strat ceva mai gros de pământ, deși nu sunt foarte sensibili la ger. Distanța între plante trebuie să fie, inițial, de 30-40 cm.

În perioada de creștere au nevoie de multă apă. Florile uscate se îndepărtează. După înflorire, nu mai necesită o îngrijire specială.

Deși sunt plante rezistente la înghețurile târzii de primăvară, la frig, dar și la arșiță, dacă au apă suficientă, crinii sunt sensibili la boli. De fapt, constituie un bioindicator excelent. Dacă e ca o boală să apară în grădină, crinii vor fi, probabil, primii afectați. De aceea este bine ca destul de des să ne uităm la frunzele lor și, dacă observăm vreun semn de boală să aplicăm un tratament adecvat. În grădinile bio ne vom mulțumi doar să îndepărtăm, cu promptitudine, frunzele bolnave.

După patru-cinci ani bulbii se pot dezgropa, în septembrie-octombrie, și separa de bulbii apăruți. Aceștia din urmă se plantează în locul unde dorim să îi transplantăm, la distanțe de 15-20 cm. Se poate încerca și înmulțirea prin semințe, dar este destul de dificilă. Semințele se recoltează la deplina maturitate și se seamănă în martie-aprilie afară. În fiecare an se adaugă câte un strat de pământ de trei-patru centimetri, vreme de doi, chiar trei ani. Abia după aceea se pot transplanta în locul dorit. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Transformă-ți grădina într-un paradis pentru păsări

Imaginea, oricât de frumoasă ar fi, dacă nu este însoțită de sunet nu pare vie. Nu transmite aceeași emoție. Doar încercați să vă închipuiți o grădină superbă, cu arbori, mii de flori și verdeață, dar în care este liniște deplină. Acum adăugați acestei imagini sunetul unei mierle sau ciripitul unor vrăbiuțe. Da!! Parcă peisajul se reîntregește. Specialiștii de la Societatea Ornitologică Română spun că ne putem transforma grădina într-un paradis pentru păsări. Și pentru a face asta ai nevoie doar de patru lucruri: apă, hrană, vegetație și locuri pentru adăpostit și reproducere. Vorbim în numărul acesta despre apă și hrană.

Apă

Dacă vei amenaja o adăpătoare în grădină, cu siguranță păsările vor veni să bea apă și să se îmbăieze. Și nici măcar nu ai nevoie de ceva sofisticat, este suficientă o farfurie mare de ghiveci. Aceasta poate fi fixată de tufișuri, copaci sau pervaz. Adăpătoarea poate fi pusă și direct pe sol. Dacă alegeți să o lăsați pe pământ, specialiștii de la Societatea Ornitologică Română vă recomandă să puneți adăpătoarea în imediata apropiere a unor tufișuri, copaci sau vegetație abundentă. După îmbăiere, din cauza penajului ud păsările sunt vulnerabile și au nevoie de un refugiu apropiat în cazul în care apare un prădător. O altă recomandare este ca împrejurul adăpătorii iarba să fie cosită. Astfel păsările au mai multă vizibilitate și se pot retrage în timp util în cazul unui atac.

Adăpătoarea, spun specialiștii SOR, trebuie să permită îmbăierea unei păsări de talia mierlei, deci diametrul ar trebui să fie de minimum 30-40 cm, iar adâncimea de 5-10 cm. Nu se recomandă adăpători cu adâncime mai mare pentru că se pot îneca păsările.Chiar și în această adăpătoare cu adâncimea de 10 cm este recomandat să se pună niște crenguțe sau pietre plate.

Adăpătoarea trebuie alimentată constant. Iarna trebuie pusă apă călduță (nu foarte caldă sau fierbinte), iar pe fundul ei se poate pune o piatră încălzită în prealabil.

Hrană

În anotimpurile calde păsările găsesc suficiente resurse de hrană în natură, însă iarna hrana devine o problemă pentru păsările care rămân în țară. Este cu atât mai solicitant cu cât temperaturile scăzute forțează păsările să consume și mai multă energie. Cele mai dificile luni sunt noiembrie-aprilie când, spun specialiștii SOR, este vitală amplasarea hrănitorilor. Acestea sunt de mai multe feluri, și anume:

  • tip căsuță. Aceasta este fixată pe un suport înfipt în sol și are toate laturile deschise. Poate fi amplasată într-un spațiu mai mare, cu vegetație mai înaltă (tufe sau copaci);
  • tip tavă. Acestea pot fi folosite în special de cei care locuiesc la bloc și se amplasează pe pervaz sau balcon;
  • hrănitorile suspendate pot fi realizate din materiale noi sau reciclate și pot fi fixate pe trunchiul copacilor sau al pereților. Se pot improviza hrănitori din recipiente din plastic, cutii de lapte sau de conserve.

Se pot face hrănitori și din dovleac ornamental uscat. Coaja lignificată are o durată de viață mare. Hrănitorile pentru pițigoi pot arăta diferit. Așa-numitele bile de pițigoi se pun într-o plasă și se suspendă în copaci.

Pentru a ne asigura că hrana nu este consumată de porumbei putem amplasa hrănitori cu cel puțin un perete format din plasă de sârmă. Orificiile plasei trebuie să fie suficient de mici încât să nu curgă semințele.

Important de reținut! Hrănitorile trebuie să fie inaccesibile pisicilor și să se afle la 3-4 metri de un pom sau o tufă în care păsările să se retragă la nevoie. Alimentarea acestor hrănitori se face doar în perioada menționată, noiembrie-aprilie, în funcție și de condițiile climatice La sfârșitul iernii, începutul primăverii apar primele insecte, iar resursele de hrană pentru păsări cresc. Dacă se continuă aprovizionarea cu semințe a hrănitorilor, păsările care au cuibărit își vor hrăni puii cu semințele din hrănitori. Inițial, sistemul digestiv al puilor nu este suficient dezvoltat pentru a digera semințele, iar dacă se întâmplă acest lucru șansele lor de viață scad. De aceea trebuie hrăniți cu insecte.

Tipuri de hrană recomandate:

  • semințe uleioase de floarea-soarelui, dovleac, in, cânepă, miez de nuci sau alune. Acestea trebuie să fie crude;
  • hrană vegetală, mai exact legume fierte sau fructe (mere, pere etc.);
  • grăsimea animală precum osânza sau slănina crudă;
  • bilele pentru pițigoi sunt practic un amestec de untură cu semințe uleioase.

Nu hrăniți păsările cu:

  • alimente sărate sau condimentate precum semințe sărate, prăjite, slănină condimentată, afumată etc.;
  • alimente procesate;
  • pâine;
  • paste și orez;
  • cereale (grâu, ovăz, tărâțe) sau porumb.

În numărul următor al revistei vom vorbi despre plantele pe care trebuie să le plantați pentru a vă transforma grădina într-un paradis al păsărilor.

Laura ZMARANDA

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (VI)

Desigur că, atunci când purcedem la amenajarea unei grădini pe lângă casă, fiecare dintre noi ne gândim la peticele de culoare care să ne bucure zilnic ochii și sufletul. Cea mai mare parte dintre aceste pete de culoare sunt obținute, evident, prin florile pe care le vom crește în grădină.

Grădina, o fermă în miniatură

Arhitecții peisagiști împreună cu horticultorii specializați au ajuns, în timp, să poată crea grădini de vis. Există parcuri în care din flori felurit colorate s-au realizat chiar și tablouri. Desigur că aceasta este o realizare de vârf în domeniu, care implică foarte multă pasiune, muncă, dar și mijloacele necesare.

Totuși, este la îndemâna fiecăruia dintre noi să aibă o grădină plină cu flori, încă de la topirea zăpezii și până la prima ninsoare. Desigur, a celor care își doresc acest lucru și sunt și dispuși să investească eforturile necesare și să aloce un timp corespunzător. Pentru că, așa cum am mai spus-o, o grădină frumoasă înseamnă timp alocat și un volum de muncă propor­țional cu rezultatele scontate!

Și grădina este o fermă vegetală în miniatură, astfel încât necesită un plan de culturi bine pus la punct. Ba, îndrăznesc să adaug, având în vedere numărul mare de specii cultivate, mult mai bine pus la punct decât o fermă mare.

Principalele criterii pe care trebuie să le avem în vedere sunt perioada în care vrem să avem flori, microclimatul specific zonei, orientarea grădinii față de soare. Asupra acestor factori nu putem interveni în niciun fel. De aceea vor fi cei mai importanți. Apoi mai sunt unii factori determinanți, dar asupra cărora putem interveni, chiar dacă nu întotdeauna foarte ușor. Cei mai importanți dintre aceștia sunt cultura, calitatea solului și umiditatea specifică în zona grădinii noastre.

Flori pentru tot anul

Grădina trebuie, așa cum am tot repetat, creată întâi în cap și abia apoi în teren. În acest sens trebuie să ne gândim când ne dorim flori în grădină și ce fel de flori. Desigur, lângă o casă în care locuim permanent ne vom dori să avem flori o perioadă de timp cât mai lungă. În această situație vom cultiva ghiocei și brândușe, care înfloresc încă înainte de a se face simțită primăvara, nu vom uita narcisele, lalelele, delicatele mărgăritare, irișii, garofițele și bujorii. Vom avea și straturi de crini, mai mult sau mai puțin parfumați, în funcție de alergii, vom trece apoi la gladiole, flori de piatră, petunii, crăițe, margarete, mărărițe și alte flori de vară, pentru a trece pe nesimțite la crizanteme și tufănele, ale căror flori rezistă chiar și după prima brumă. Desigur că totul poate fi „asezonat“ cu trandafiri, liliac, iasomie și alte plante mai mari, despre care deja am vorbit.

Însă pentru o grădină de vară nu ar avea sens să cultivăm flori de care nu ne vom bucura, așa cum sunt cele de pri­măvară. În schimb, evident că, în funcție de condițiile specifice, vom prefera o densitate mai mare de plante cu flori pe timpul verii.

Cum amenajăm locul de plantare

Înainte de a începe să vorbim despre fiecare familie de flori în parte vă propun să trecem în revistă câteva reguli principale de plantare, fie că prin aceasta înțelegem semănat sau răsădire, să amintim câteva operațiuni și să enumerăm unele „trucuri“ simple, dar eficiente, care ne-ar putea ușura foarte mult munca.

Prima regulă atunci când plantăm ceva, indiferent ce, este ca pământul să fie bine afânat, astfel încât viitoarele rădăcini ale tinerei plante să se poată dezvolta cu ușurință. Solul trebuie afânat nu numai pe suprafața pe care se plantează, mai ales dacă vorbim despre răsaduri, ci și de jur-împrejur, pe o oarecare distanță, ca și în adâncime. Sub rădăcinile răsadurilor este necesar să se găsească un strat de câțiva centimetri de pământ moale, bine afânat. Pentru plantele mai pretențioase sau în solurile sărace nu este o idee rea dacă la plantare punem în sol și biostimulatori specifici. Aceștia vor ajuta tânăra plantă să crească mai repede și mai viguroasă.

Excepție de la această regulă se poate face doar atunci când vrem să „pictăm“ gazonul cu floricele. În această situație, cu ajutorul unui cui gros vom face din loc în loc găuri, în care vom pune câte două-trei semințe, apoi le vom astupa. Vom reveni asupra acestui subiect.

Când semănăm în grădină, mai ales plante pe care nu le cunoaștem foarte bine sau când în grădina noastră mai lucrează și alte persoane, este ideal ca locul să fie marcat cu un semn oarecare. Putem folosi semne speciale, cumpărate din magazin, care permit inclusiv inscripționarea, sau pur și simplu bețișoare. Atenție numai ca bețișoarele să fie uscate, astfel încât să nu prindă rădăcini înaintea plantei semănate!

Locul pe care semănăm florile trebuie să fie curățat complet de orice buruieni. În cazul în care dorim să realizăm un rond de flori într-un spațiu înconjurat sau mărginit de gazon trebuie să luăm câteva măsuri suplimentare. Înainte de toate, când vom pregăti locul vom avea grijă ca niciun fir de iarbă să nu mai rămână pe loc. Apoi vom delimita marginea rondului de gazon. Dacă este posibil, vom face un contur din pietre semiîngropate, din cărămizi ori chiar mici gărdulețe din plastic, lemn sau alte materiale. În felul acesta vom împiedica gazonul să migreze între flori, lucru care le va afecta atât estetic, cât și în dezvoltare.

Mulcirea, un procedeu controversat

Mulcirea este un procedeu tot mai folosit în ultima vreme și în grădinile de flori. Ea constă în acoperirea solului cu tot felul de materiale, cu o multitudine de scopuri. În funcție de materialul folosit pentru mulcire se asigură o temperatură mai apropiată de optim în sol, atât în cazul înghețului, cât și în cazul arșiței. De asemenea, stratul aplicat împiedică evaporarea excesivă a apei, precum și pierderea unor substanțe hrăni­toare. Răsărirea unor plante noi este și ea îngreunată sau chiar oprită după mulcire, în funcție de materialul utilizat. Totodată, în cazul mulcirii cu materiale organice, descompunerea lor aduce și un aport suplimentar de substanțe hrănitoare în sol.

La origine, acest procedeu a fost folosit în grădinile de legume. Pământul este acoperit cu diferite materiale, naturale sau artificiale. Desi­gur că o folie de plastic perforată nu ar fi un fond prea potrivit pentru straturile de flori. În schimb, un strat subțire de scoarță de copac mărunțită ar putea crea efecte plăcute ochiului, în anumite combinații. Totuși, părerile sunt împărțite în privința utilizării mulcirii în grădinile cu flori. Deseori, sub stratul de mulci se pot dezvolta, pe lângă râme și alte vietăți folositoare, o gamă largă de dăunători, precum limacșii și o lungă listă de insecte.

În concluzie, poate că e mai bine să-i lăsăm pe specialiști să folosească astfel de proceduri avansate. Despre alte procedee, mai simple sau mai complexe, vom vorbi și în numărul viitor. (Va urma)

Alexandru Grigoriev

Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (V)

Încheiam episodul din numărul trecut cu precizarea că cea mai importantă operațiune de întreținere a gazonului este tunderea. De fapt, aceasta este vitală pentru gazon. Dacă nu este tuns, firul de iarbă ajuns la maturitate face spic, apoi începe să se usuce, la fel ca grâul. Așadar, iată un prim motiv pentru a acorda acestei operațiuni atenția cuvenită.

Tunderea – vitală pentru supraviețuirea gazonului!

Un alt motiv pentru care tunderea este necesară e acela că, după ce s-a îndesit, când este înalt nu se mai aerisește la nivelul solului. Din această cauză, în condițiile unei irigări suficiente pentru a-i menține vigoarea și culoarea plăcută, începe să putrezească la baza firului. Rezultatul este că în scurt timp va dispărea.

În sfârșit, un al treilea motiv ține de aspectul estetic. O peluză cu firele egale arată, evident, mult mai bine decât una unde iarba a crescut haotic.

Pentru tunderea gazonului există mai multe metode. Cea mai veche, dar nerecomandabilă în grădină, este cosirea. Oricât de îndemânatic ar fi cosașul nu poate păstra o înălțime egală a gazonului. Pe scurt, soluția cea mai indicată este utilizarea unei mașini de tuns iarba. Pe piață există o gamă foarte largă de astfel de mașini, cu motoare electrice sau cu benzină, ba chiar și manuale. În funcție de suprafețele de gazon, de condițiile existente și de buget, fiecare își poate alege utilajul favorit. Prețul unei mașini de tuns iarba variază între cca 200 de lei și poate ajunge până la câteva mii.

O altă soluție o reprezintă trimerele, cu lamă sau cu fir. Și acestea sunt disponibile într-o gamă foarte variată. Dezavantajele lor sunt că este destul de greu de menținut o înălțime constantă de tundere și că apoi este absolut necesară și o greblare minuțioasă. În schimb, cu ele se poate pătrunde și în spații unde mașinile nu au acces, cum ar fi lângă borduri, în colțuri sau lângă pomi.

În concluzie, ideal este să folosim o mașină. Pe lângă ea ar fi bine să ne dotăm și cu o foarfecă manuală pentru retușuri și zonele sensibile din rondurile de flori din gazon, de exemplu.

Iarba tăiată – erbicid ecologic

Înălțimea ideală a gazonului este între trei și cinci centimetri. În perioadele foarte calde și secetoase se tunde mai înalt, pentru că riscul de a-i putrezi rădăcina este mai mic și păstrează mai bine umiditatea. În celelalte perioade se tunde scurt. Astfel este stimulată înfrățirea, iar firele devin mai viguroase.

Tunderea gazonului se începe primăvara, cât de devreme permite terenul. Intervalul între două tăieri este dat de viteza de creștere a ierbii. De regulă, este cuprinsă între zece și 20 de zile, în funcție de vreme, de sol și de tipul de gazon. În general, creșterea gazonului este mai rapidă în perioadele când este mai răcoare, primăvara și toamna. Pe perioada căldurilor mari din timpul verii iarba crește mai greu, iar dacă nu este udată, se usucă.

După tundere este neapărat necesar să adunăm firele de iarbă retezate, care au rămas pe loc. Dacă utilizăm o mașină de tuns cât de cât performantă, iar terenul este bine nivelat, atunci această operațiune nu mai este necesară pentru că mașina le va fi adunat singură. Însă în toate celelalte situații va trebui să o facem. Cea mai indicată unealtă este o greblă pentru frunze. Aceasta adună firele tăiate, fără însă a intra în sol și a deranja gazonul propriu-zis.

Dacă rămân pe loc, firele retezate, pe lângă faptul că vor da un aspect neplăcut când se vor usca, vor face ca sub ele să nu mai crească nimic.

Și un mic truc: dacă aveți în grădină și straturi de legume puteți folosi iarba tunsă pentru a o așeza între rânduri. Veți rămâne uimiți în ce măsură va întârzia apariția buruienilor. Unde mai puneți că este și un procedeu ecologic...

Dacă nu dați această utilizare ierbii tăiate o puteți folosi pentru producerea de compost vegetal, care, mai apoi, va îngrășa pământul din grădină.

Puteți încerca și să îl dați ca hrană animalelor, dar, de obicei, acestea nu se prea înghesuie să mănânce iarba tăiată cu mașina sau cu trimerul. Unii specialiști afirmă că, din cauza turației mari a motoarelor, în momentul retezării firele sunt arse superficial, iar asta le dă un gust specific. Totuși, porcii se pare că nu sunt deranjați de el.

Tratamente, doar în situații excepționale

Dacă în privința tunderii gazonul este o povară, în schimb, în ceea ce privește tratamentele, este o mană cerească. În general, dacă este bine îngrijit, nu necesită niciun fel de tratament. Eventual, în zone cu soluri sărace, specialiștii recomandă aplicarea unor fertilizante, o dată sau de două ori pe an, de regulă primăvara. Dozele și modul de aplicare diferă, în funcție de produs, dar nu implică proceduri complicate.

În privința bolilor și a dăunătorilor nu sunt probleme. Nu este necesar niciun fel de tratament. În literatura de specialitate există descrieri ale unor boli care pot ataca gazonul, dar în practică problemele se rezolvă de la sine. La fel se întâmplă și în cazul unor insecte. Teoretic vorbind, există specii care se hrănesc cu iarbă. Ba chiar au fost situații, în timpul unor invazii masive de lăcuste, în care au fost distruse și peluze. Dar, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, se stabilește un echilibru între insectele ce se hrănesc cu iarbă și capacitatea de regenerare a gazonului. În situații excepționale se pot pulveriza insec­ticide de contact sau chiar sistemice.

În unele situații, mai ales pentru cei mai pretențioși, poate fi necesară și erbicidarea, pentru a distruge unele buruieni. În această situație recomandăm o mare precauție în alegerea tratamentului, care trebuie să fie strict unul pentru plante dicotiledonate. Mai degrabă, dacă plantele apărute în gazon vă deranjează, în măsura posibilităților, smulgeți-le cu mâna! Oricum, astfel de situații sunt destul de rare pentru că, după tundere, gazonul crește mai repede și va sufoca inclusiv buruienile. Poate doar primăvara să mai apară păpădia sau ștevia.

O mare atenție trebuie acordată frunzelor și mai ales fructelor căzute în gazon. Acestea trebuie adunate cât mai repede. Dacă apucă să putrezească, pe locul unde a căzut iarba va dispărea, iar peluza se va trans­forma într-una cu pete de pământ.

În situațiile în care, din diverse motive, pe peluză apar zone în care gazonul s-a degradat, acesta se repară. Locul respectiv se sapă și se seamănă din nou. Există inclusiv semințe speciale de gazon, destinate acestui scop: „gazon pentru reparații“. Dacă zona afectată nu a fost prea întinsă, atunci diferența dispare incredibil de repede, după doar trei – patru tunderi.

Așa cum am spus, gazonul, peluza reprezintă doar un „fond“ care să pună mai bine în valoare restul grădinii. Odată ce l-am realizat, așa cum am arătat anterior, e vremea să trecem la pașii următori, respectiv la amplasarea florilor și a plantelor ornamentale. Acesta este subiectul despre care vom începe să vorbim în numărul viitor.

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (III)

Încheiam episodul din numărul trecut vorbind despre arbuștii de grădină. Continuând subiectul, vom spune că o alegere inspirată poate fi și iasomia. Este un arbust nepretențios, care crește foarte bine atât în zonele însorite, cât și în cele care sunt umbrite o parte a zilei. Florile albe de lămâiță vor încânta cu mirosul lor din mai și până către a doua jumătate a lui iunie. Atenție însă, căci persoanele sensibile pot manifesta alergii destul de severe la polenul acestor flori.

Iasomia este verde din martie și până toamna târziu. Nu necesită decât un minim de îngrijire. Pentru că în mod natural crește în formă de buchet, nu necesită tunderi de formare a coroanei. Nici de apă prea multă nu are nevoie, deși uscăciunea în exces nu îi priește. După câțiva ani de la plantare, mai are nevoie de tăieri de întinerire. Se recomandă tăierea ramurilor îmbătrânite, astfel încât mlădițele tinere să se poată dezvolta în voie, iar arbustul să nu devină prea stufos, în dauna aspectului estetic.

Magnolie sau măceș?

Magnolia este un arbust care încântă ochiul, mai ales primăvara devreme, când înflorește. Este o plantă care iubește lumina și soarele, așa că se plasează la distanță suficientă de ziduri și garduri (minimum trei - patru metri). În primii ani sunt necesare tăieri de formare a coroanei, apoi tunderi pentru îndepărtarea crenguțelor uscate, mai ales după înflorire. Nu are nevoie de apă în mod special, cu excepția perioadelor secetoase. În schimb, este un arbust sensibil la ger și, mai ales, la înghețul târziu de primăvară. De aceea este indicat ca pe timpul iernii să fie protejat cu folie și, eventual, cu paie sau coceni. O altă variantă este Forsythia, care crește în general până la 3 metri, dar dacă are condiții optime poate ajunge și la 6 metri. Este denumit popular „ploaie de aur“ datorită florilor frumoase pe care le face, intens colorate în galben. Forsythia este un vestitor al primăverii și se spune că a venit primăvara cu adevărat atunci când acest arbust înflorește (martie-aprilie). Florile de Forsythia au o pereche de frunzulițe bazale și sunt opuse, simple. Nu are nevoie de îngrijire specială. La fel de ușor de întreținut este și Spirea, un arbust deseori plantat pentru a fixa solul, ce nu atinge 2 metri înălțime și care înflorește în mai-iunie, cu flori albe sau roz. Nu este un arbust pretențios, se dezvoltă bine în soluri drenate și se adaptează la orice fel de teren. În același timp este foarte rezistent la dăunători. Desigur că și măceșul, ruda sălbatică a trandafirului, poate da grădinii un aspect plăcut. Fiind o plantă sălbatică, este foarte rezistent atât la condițiile de mediu, cât și la boli și dăunători. Tuns și ghidat cu răbdare, poate căpăta forme interesante. Florile sale roz sau albe sunt foarte decorative, iar fructele sale ne vor oferi ceaiuri reconfortante în zilele de iarnă. Ba chiar pentru gospodine vor fi o excelentă materie primă pentru un delicios gem!

Arbuștii „nobili“ au dușmani noi

Există nenumărate alte variante de arbuști care pot înfrumuseța grădina de lângă casă. În magazinele de specialitate sau în pepiniere sunt disponibile zeci, dacă nu sute, de specii. Noi ne-am rezumat (deocamdată) la a propune câteva variante care se pretează unei grădini cu o amenajare minimalistă și care necesită doar puțin timp pentru îngrijire. Cei care își doresc mai mult, dar sunt și dispuși să muncească mai mult, pot alege, de exemplu, clasicul buxus sau diferite tipuri de tuia. Acestea poate fi tunse în cele mai neașteptate forme și modul în care sunt combinate ține doar de imaginația grădinarilor. Numeroase parcuri celebre din lumea întreagă își datorează faima acestor arbuști. Dar, cum am spus, necesită o îngrijire destul de minuțioasă, precum și tratamente preventive. Mai ales în ultima perioadă au fost semnalați și în România noi dăunători și boli care atacă cu precădere aceste specii!

Fondul, un aspect esențial

Când vorbim despre o grădină este ca și cum am vorbi despre un tablou. În acest context, un aspect care în general pare de amănunt este, de fapt, esențial: fondul! Pe ce plantăm arborii, florile și toate celelalte elemente? Desigur că o grădină cu spațiile dintre elemente înfățișând pământ gol nu e chiar visul unui proprietar. Pe de altă parte, porțiuni de pământ săpat mărunt, frumos greblat, au farmecul lor în interiorul unor ronduri de flori. Ele contribuie la realizarea unui contrast cu porțiunile cultivate, astfel încât ansamblul să capete un plus de frumusețe. Dar astfel de bucățele de suprafețe unde pământul este la vedere constituie excepția și nu regula. Pe de altă parte, sunt foarte greu de întreținut. În primul rând buruienile și apoi semințele altor plante din grădină vor începe să se dezvolte pe aceste suprafețe, stricând aspectul. De aceea recomandăm reducerea la minimum a zonelor care trebuie să rămână necultivate. Acestea constituie o permanentă bătaie de cap, un loc unde, mai ales în perioadele ploioase sau în grădinile udate, cel puțin săptămânal va trebui ca cineva să plivească.

Farmecul pietrișului mărgăritar

Prea mult ciment evident că nu își are locul în grădină, ca atare nici betonarea unor zone întinse nu reprezintă soluția. Rezultate mulțumitoare se pot obține prin utilizarea pietrișului, mai ales a celui mărgăritar. Presărat într-un strat nu prea gros, acesta dă un aspect foarte frumos grădinii. Pe de altă parte, împiedică dezvol­tarea majorității plantelor în zona unde a fost împrăștiat. Simpla lui greblare, o dată la câteva zile, va face ca eventualele plante răsărite sub el să fie smulse, iar cele care nu și-au fixat rădăcina în sol, încă (cazul majorității), să fie întoarse. Greblarea ușoară va reface aspectul suprafeței. Dezavantajele acestei variante sunt că doamnele se vor deplasa greu pe tocuri prin pietriș și că, la doi – trei ani, stratul mai trebuie completat. Cu timpul, o parte dintre pietricele se îngroapă în substrat. De aici și costurile implicate, nemaivorbind despre cheltuiala inițială. Pe de altă parte, dacă nu e vorba despre o suprafață mare, merită, având în vedere frumusețea unei grădini create pe o suprafață cu pietriș-mărgăritar.

Revenind la avantaje și dezavantaje, desigur că cea mai simplă variantă este ca, acolo unde este posibil, să păstrăm vegetația spontană a zonei. Din nefericire, sunt destul de puține zonele în care se poate face asta. De exemplu, în regiunile de deal și de munte, unde combi­nația de trifoi, știr, păpădie și alte plante din flora spontană alcătuiesc un covor des, nu prea înalt și moale. În schimb, în zonele de câmpie nu cred că ar fi prea mulți doritori să își vadă o parte din grădină acoperită de scaieți, pălămidă, armurariu și cine mai știe ce spini.

În această situație, soluția de compromis s-a dovedit a fi gazonul. Dar despre acesta, în numărul viitor. (Va urma).

Alexandru GRIGORIEV

Mix de culoare, natura, specialişti şi public pasionat de horticultură, la EXPO FLOWERS & GARDEN 2016

  • Companiile cu produse şi servicii de horticultură, grădinărit şi arhitectură peisagistică sunt aşteptate şi la INDAGRA 2016 (2-6 noiembrie)
  • Ediţia 2017 a expoziţiei EXPO FLOWERS&GARDEN va avea loc în martie

Ca în fiecare primăvară, la ROMEXPO a avut loc EXPO FLOWERS&GARDEN (www.expoflowers.ro), evenimentul care dictează tendinţele anului în grădinărit.

21.500 de persoane au vizitat, între 7 şi 10 aprilie, Expoziţia Internațională de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit şi evenimentele ROMEXPO desfăşurate concomitent cu aceasta: Mobila Expo, Ambient Expo, Construct Expo, Romtherm şi Romenvirotec.

EXPO FLOWERS&GARDEN a adunat la standuri 37 de companii din trei ţări: Bulgaria, Franţa şi România. Zeci de specialişti au interacţionat cu publicul caruia i-au oferit cele mai bune sfaturi şi idei, privind sănătatea şi frumuseţea grădinilor şi arbuştilor.

Evenimentul s-a adresat atât profesioniştilor (producători, comercianţi, horticultori, arhitecţi peisagişti, specialiştilor în unelte şi ornamente de gradină: arbuşti, pavaje, mobilier de grădină, sere) de pe piaţa de import şi distribuţie de flori, plante şi soluţii de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, dar şi publicului larg.

Arbuştii exotici, la mare căutare

Interesul vizitatorilor Expo Flowers&Garden a crescut la această ediţie în ceea ce priveşte arbuştii fructiferi şi cei exotici, care au avut preţuri potrivite oricărui buget.

Astfel, un Afin siberian (Lonicera Kamtschiatica) putea fi achiziţionat la preţuri cuprinse între

10 şi 15 lei, arbuştii de Banana Nordului (Asiminia Triloba) s-au vândut la preţuri între 120 şi 150 de lei, pe când măslinii s-au cumpărat şi la 180 de lei.

Arbuştii de citrice despre care s-au cerut cel mai des detalii privind preţul au fost: kiwi (20 de lei), grapefruit-ul (190 de lei), pomelo (240 de lei).

Bine vânduţi au fost şi arbuştii fructiferi cu proprietăţi terapeutice şi care deţin certificare de calitate şi conformitate, cum ar fi goji şi merişorul.

Florile şi alte plante interesante fără flori, atât de apartament, cât şi de grădină, au rămas în topul preferinţelor vizitatorilor care au achiziţionat cel mai des: panseluţe, petunii, orhidee, crini, lavandă, ficus şi bambus.

Fermierii şi profesionişti, prezenţi la EXPO FLOWERS&GARDEN

În ajutorul celor pasionaţi de horticultură, la evenimentul desfăşurat la ROMEXPO au venit şi companii care prin specialiştii prezenţi la standuri au oferit: sfaturi, recomandări şi produse de înaltă calitate, cum ar fi: unelte profesionale cu garanţie nelimitată, materiale de legat de generaţie nouă, prietenoase cu mediu sau servicii pentru plantaţii pomicole superintensive. De asemenea, la eveniment a fost prezentă şi Facultatea de Horticultură Bucureşti, care, prin profesorii şi specialiştii săi, a oferit consiliere în privinţa plantaţiilor floricole şi pomicole.

Asociaţia Antreprenorilor de Peisagistică din România (AAPR) a fost, de asemenea, prezentă la EXPO FLOWERS & GARDEN, cu produse si servicii dedicate grădinăritului: mini-fântâni arteziene, sisteme de irigat grădinile şi solariile, etc.

Accesorii pentru grădinărit şi servicii de arhitectură peisagistică

Expo Flowers&Garden a cuprins si oferte variate privind accesoriile destinate grădinăritului practicat de amatori sau de profesionişti. Astfel, s-au putut achiziţiona ghivece de toate mărimile şi dimensiunile, instrumente de tăiat şi de cosmetizat plantele şi arbuştii precum şi diferite tipuri de îngrăşământ destinat atât suprafeţelor exterioare mari cultivate cu flori şi arbori, cât şi spaţiilor mici de apartament sau e birou amenjate cu flori.

Decoraţiuni şi ateliere de aranjamente florale

EXPO FLOWER&GARDEN a oferit vizitatorilor posibilitatea de a-şi testa abilităţile de florişti, cu ocazi unor ateliere de aranjamente florale gratuit. În cadrul acestora, cei pasionaţi au învăţat aspecte privind dispunerea florilor şi altor plante pentru obţinerea unor decoraţiuni florale cu impact vizual plăcut.

La preţuri cuprinse între 30 şi 250 de lei, vizitatorii EXPO FLOWER&GARDEN au putut achiziţiona decoraţiuni inedite realizate fie prin combinaţia de vase din ceramică lucrată şi pictată manual, pietriş şi plante aeriene Tillandsia, fie în varianta de terariu.

Fermierii din sectorul horticulturii, asociaţiile din domeniu, companiile ce produc sau importă produse destinate grădinăritului, precum şi arhitecţii peisagişti sunt aşteptaţi şi la ediţia viitoare a EXPO FLOWERS&GARDEN, care va avea loc în martie 2017.

Mai multe informaţii se pot obţine de pe website-ul evenimentului, www.expoflowers.ro

FACEBOOK - EXPO FLOWERS&GARDEN

O grădină aducătoare de venituri

Pentru acest număr propunem o temă valabilă mai degrabă pentru pensionarii care locuiesc în zona rurală ori au o grădină mai mare de un hectar acasă şi ar dori să-şi suplimenteze veniturile cu nişte culturi bănoase şi nu atât de solicitante, ca timp şi efort, ca în cazul legumiculturii sau floriculturii, culturile predilecte ale românilor într-un astfel de context.

Cătina albă

O cunoaşte oricine a călătorit prin ţară, dincolo de asfalt. Înainte însă de a vă apuca de înfiinţarea culturii, e bine să vă asiguraţi desfacerea, de preferinţă ar fi să găsiţi o rută de vânzare spre Germania, care asigură minimum 1,5-1,7 euro/kg. E adevărat, investiţia necesită efort financiar, minimum 2.500 euro/ha, asta dacă doriţi dintr-o dată să plantaţi un hectar.  Puteţi începe însă cu o suprafaţă mai mică, pe care o extindeţi ulterior cu material recuperat din cătina dvs. La un hectar, producţia poate ajunge la 12 tone, iar în condiţii de tehnologie superioară obţineţi 15-20 tone/ha. Ar fi o problemă cu procurarea puieţilor, dar acest mic inconvenient nu este chiar de netrecut. Cătina are capacitatea de înmulţire extraordinară (drajoni, butaşi, marcotaj). Se cultivă în ogor negru, la distanţe de 2,8-3,5 m între rânduri şi 2-2,5 m între plante pe rând.

Nucul

Pentru nuc, este adevărat, aşteptaţi cam prea mult timp până la prima recoltă: 10-12 ani, pentru nucul răsărit din sămânţă; 6-8 ani, dacă  folosiţi material săditor certificat. Aşteptarea însă merită. Un kilogram de nuci verzi în coajă costă pe pieţele europene între 3,5 şi 3,9 euro/kg. Nici comercializarea miezului nu este de lepădat. Kilogramul se vinde în piaţă şi cu 40 lei. Pe de altă parte, dacă realizaţi o plantaţie de nuci o veţi avea şi 80 de ani, pentru generaţia următoare. Producătorii vorbesc despre un venit posibil anual de 10.000 euro/ha, iar nucul nu solicită cine ştie ce tehnologie complicată şi nici efort fizic. Plantarea se efectuează la fel ca la alte specii de pomi fructiferi, primăvara sau toamna, într-o groapă de 60/60/60 cm (mulcire, fasonare, plantare cu tasare şi o primă udare la acoperirea primei jumătăţi a gropii, plus un adaos de mraniţă în zona rădăcinii, umplerea gropii cu pământ, din nou tasare şi din nou udare), la distanţe de 10 metri între arbori. Lucrările ulterioare de întreţinere sunt lejer de efectuat. Mai bine zis, nu prea aveţi de muncă prin livadă!

Alunul

Un kilogram de alune în coajă se vinde cu 4-5 euro. La o producţie de 2-3.000 kg/ha, calculaţi profitul... Trebuie să ştiţi că fructificarea începe la 3-4 ani la plantele înmulţite vege­tativ şi la 5-6 ani la cele înmulţite prin sămânţă. Perioada de vegetaţie este de 250 de zile. În cultură alunul are o longevitate de 15-20 sau 30-40 de ani, în funcţie de soi. În flora spontană durata de viaţă poate atinge 100 de ani. Alunul se poate multiplica generativ, prin sămânţă, dar şi pe cale vegetativă – marcotaj, drajoni, butaşi şi, mai rar, prin altoire. Cea mai răspândită metodă este înmulţirea prin marcotaj simplu sau şerpuitor (îngroparea plantelor mamă în sol şi secţionarea butaşilor, după înrădăcinare). Plantarea  se recomandă să fie făcută toamna, la 4-5 m între rânduri şi 3-4 m pe rând.

Murul

Murul fără ghimpi din soiul Thornfree are un potenţial de producţie de 12-16 t/ha, cu un sezon prelungit de coacere a fructelor, începând cu luna august şi până în octombrie, în funcţie de zonă. Materialul săditor poate fi procurat de la unităţile specializate. Plantarea se face primăvara, în teren pregătit (arat, discuit sau frezat), în gropi de 40/40/40 cm, la distanţă de 2,5-3,0 m între rânduri şi 1,5-2,0 m între plante pe rând, în plantaţiile comerciale, şi de 2,0-1,5 m în grădini. Fertilizarea la plantare constă din administrarea la fiecare plantă a 6-8 kg mraniţă, 50 g superfosfat şi 20 g sare potasică sau 60 g îngrăşăminte chimice complexe (N.P.K.). Noi nu credem însă în producţii minune, aşa că vă sfătuim să plecaţi cu calculul de la o producţie de 8 tone la hectar. Cu 10 lei/kg...

Zmeura

Nu ne aventurăm să pomenim despre o producţie de 7 tone/ha, aşa cum este descris potenţialul diverselor soiuri. Înţelegem că aşa îşi fac vânzarea producătorii, mai ales comercianţii de material săditor. Însă pe 4-5 tone la hectar puteţi conta. Cât despre preţ, acesta diferă de la zonă la zonă şi de epoca de recoltare. Au fost ani când s-a vândut cu 20-24 lei, însă media cea mai sigură ar fi de 10-12 lei/kg. Probabil că merită încercarea. Zmeurul intră în producţie din anul al doilea. Se obţin fructe chiar şi din primul an, în funcţie de soi. O plantaţie durează 12-15 ani, iar durata maturării fructelor variază între 33 şi 50 de zile. Recoltarea fructelor se face la 3-4 zile, de aproximativ 7-8 ori. Zmeura se plantează în şanţuri sau în gropi de 30/30/30 cm. Distanţa de plantare este, pentru suprafeţele comerciale, de 2,5-2,8 m – între rânduri, de 0,6-0,8 m – între plante pe rând şi de 1,7 m/ 0,40 m, în cazul suprafeţelor restrânse şi lucrate manual.

Goji sau coacăzul negru?

Profitaţi de moda fructului minune din Tibet! O plantaţie de goji berry, un fel de cătină de gard, dă un randament de 2.000 kg/ha, dacă planta are trei ani, şi de 4.000-6.000 kg/ha, la plantaţiile cu vârsta mai mare de cinci ani. O pungă de fructe uscate de 250 grame costă 18-20 lei. V-aţi convins că merită efortul? Deocamdată este dificilă procurarea materialului săditor. Cine are posibilitatea poate să procure sămânţa din China, la preţuri accesibile. Dar există o alternativă românească la goji: coacăzul negru. Producţia se ridică şi la 10 tone pe hectar, iar preţul de vânzare este de minimum 1,5 euro pe kilogram. Plantarea se efectuează toamna, începând cu 15 octombrie şi până la venirea primului îngheţ, în gropi de 30/30/30, la distanţă de 2,5-3 m/1m, într-un sol desfundat.

Durata de viaţă a unei culturi este de 10 ani. După această vârstă producţia scade, astfel că nu mai este rentabil să fie lucrată.

Maria BOGDAN

Sfaturi pentru grădina dumneavoastră

• Vi s-a întâmplat să găsiţi frunzele de ştevie, varză ori salată găurite? Înseamnă că aveţi un atac al melcului fără cochilie (limax). Pentru că, în această perioadă, nu mai puteţi aplica măsuri de prevenţie şi dacă nu doriţi să folosiţi substanţe chimice, vă prezentăm câteva metode prietenoase cu natura: împrăştiaţi deasupra solului cenuşă. Melcul se va deshidrata şi se va descompune la impactul cu aceasta; semănaţi sau plantaţi în zonele expuse plante faţă de care limacşii prezintă intoleranţă: usturoi, ghimbir, mentă, arpagic, chimen, cicoare, varză roşie; pe suprafeţe mici, o metodă la îndemâna oricui este să arunce zaţul de la cafea, coji de ouă sfărâmate sau rumeguş direct pe pământ, în jurul plantelor; o capcană potrivită ar fi să întindeţi pe pământ, printre plante, o folie neagră sau nişte saci menajeri care, în zilele de vară, se încing, iar melcii rămân lipiţi de aceasta.

• Terasa casei poate fi accesorizată inclusiv cu plante în vase suspendate sau jardiniere. Muşcatele şi petuniile sunt cel mai des utilizate şi au şi calitatea extraordinară de a rezista la soare. Atenţie însă: în locurile puternic însorite se folosesc doar muşcata zonală şi cea dreaptă, supranumită „de la bunica“, iar petuniile au nevoie de mult pământ şi foarte multă apă, de aceea trebuie să le udaţi zilnic. Tot la soare puternic poate fi expusă şi planta Million Bells (sau milioane de clopoţei), cu condiţia să fie udată şi ajutată cu îngrăşământ. Muşcata franţuzească, în schimb, merge în zonele semiumbrite sau umbrite (aceasta chiar nu este bine să fie ţinută la soare), iar alături de ele puteţi amplasa Sporul casei (Impatiens) sau Cerceluşul (Fuchsia). Reţineţi doar un aspect: florile au nevoie de pământ, îngrăşământ, apă, lumină şi căldură strict cât le trebuie.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Amenajarea grădinii, pas cu pas

De regulă, grădina este locul pe care îl priviţi şi, atunci când închideţi ochii, vi-l închipuiţi ca în reviste, un peisaj splendid scăldat în vegetaţie, flori şi alte ornamente. Ei bine, până la materializarea grădinii de vis sunt câteva etape esenţiale de parcurs, pe care este bine să le cunoaşteţi fie că vă ocupaţi singuri de amenajarea acesteia, fie că apelaţi la specialişti. Pentru a afla ce este de făcut, care sunt paşii de urmat sau cum se aleg plantele vă propun un proiect concret de amenajare, explicat în limita spaţiului disponibil.

Tema de proiectare

Întotdeauna pentru a demara un proiect de amenajare a grădinii este nevoie de un plan de amplasament şi delimitare a casei pe care se află terenul respectiv şi, nu în ultimul rând, de o schiţă de releveu, adică nişte măsurători mai detaliate ale terenului. Când aceste două informaţii există, beneficiarul trebuie să stabilească tema de proiectare. Cu alte cuvinte, să stabilească clar cerinţele de bază de care peisagistul să ţină cont la realizarea proiectului de amenajare. Spre exemplu, în cazul proiectului nostru, clientul a cerut realizarea unui spaţiu (deck) care să includă un vas de jacuzzi, o pergolă şi un bar cu spaţii de depozitare. De asemenea, a dorit crearea unei perdele de vegetaţie care să-l separe de vecini, amenajarea unui spaţiu de meditaţie situat pe malul lacului, iar amenajările propuse să nu obtureze perspectiva către lac.

În acest caz proiectantul a pornit la treabă având la dispoziţie terenul cu o suprafaţă de 1.140 mp, cu deschidere la un lac, pe care era amplasată locuinţa, o construcţie uşoară de tip chioşc pe schelet de lemn, precum şi o construcţie pentru grătar din piatră şi cărămidă. Orice grădină are nevoie de o infrastructură (drenaj, irigaţii, alei, iluminat), lucrări capitale în funcţie de care grădina poate fi transformată într-un paradis sau într-o mare deziluzie. Terenul de faţă, considerat preponderent umed, a necesitat lucrări de drenaj, pentru evacuarea apei în exces, sistem de irigare şi iluminare, alei. După efectuarea acestor lucrări terenul a fost nivelat şi pregătit pentru realizarea construcţiilor (deck-ului, pergolei şi pontonului) pentru plantare şi gazonare.

Conceptul de amenajare

Acesta a pornit de la însăşi evidenţierea centrului de greutate al spaţiului neconstruit, în speţă zona jacuzzi-ului. Spaţiul astfel construit a rezolvat cele trei funcţiuni solicitate în tema de proiectare. Suprafaţa deck-ului a fost realizată pe structură din lemn de stejar şi pardosită cu lemn de esenţă tare ce a fost tratat (impermeabilizare, ignifugare şi insectofungicid). Conturul pătrat al acestuia se află înscris într-o compoziţie semi­circulară în care sunt alternate plante de joasă înălţime cu suprafeţe decorate cu pietrişuri de diferite texturi, culori şi granulaţii. Accesul la zona astfel conturată s-a realizat printr-o alee dreaptă realizată din aceleaşi materiale cu cele folosite pentru pavajele existente la momentul demarării proiectului. În capătul acestei alei s-a amenajat un spaţiu de odihnă şi meditaţie chiar pe malul lacului, acesta fiind subliniat prin prezenţa unui exemplar solitar de Salix alba (salcie). Axul vertical al întregii compoziţii este marcat prin prezenţa unui singur exemplar de Picea pungens argentea (molid argintiu), situat la o treime în raport cu limitele laterale ale lotului, lângă chioşc. În laterala dinspre vest a fost construită o barieră vizuală către parcela alăturată, fiind alcătuită dintr-un aliniament de şapte Thuja plicata (tui gigantice) asociate într-o compoziţie organică cu exemplare de arbuşti persistenţi de diferite înălţimi.

Soluţiile peisagistice

În primul rând s-a impus realizarea aleilor, rolul funcţional împletindu-se în mod organic cu importanţa compoziţională a acestora. Grădinile fiind alcătuite dintr-o serie de spaţii şi scene de peisaj, implică mişcarea, prin care imaginile în succesiune se contopesc într-o percepţie vizuală gradată. Astfel, pentru partea din spate a grădinii s-au prevăzut două poteci pitoreşti din lespezi naturale de piatră, încastrate în gazon, la nivelul solului. Dalele sunt dispuse pe două rânduri uşor decalate, alternativ la stânga şi la dreapta (aşa numitul „pas japonez“). Pentru suprafeţele neplantate s-a propus amenajarea cu pietrişuri decorative prevăzute la montaj cu geotextil aşezat dedesubt, pentru a împiedica infiltrarea speciilor cu caracter invadant. Zonele plantate au fost amenajate cu exemplare de arbori foioşi: Acer palmatum dissectum atropurpureum (arţar japonez), Albizzia julibrissin (arborele de mătase), Betula pendula (mesteacăn), Salix alba (salcie); arbori răşinoşi: Thuja plicata (tuie gigantică), Picea pungens argentea (molid argintiu); arbuşti foioşi: Berberis thunbergii atropurpurea (dracila), Buxus sempervirens (merişor), Cornus alba elegantisima sau sibirica (corn), Cytissus scoparius (mătură verde), Euonymus japonicus (salbă moale), Forsythia intermedia (forsiţie), Ilex aquifolium; arbuşti răşinoşi: Chamaecyparis pisifera filifera aurea nana (chiparos japonez pitic), Pinus mugo (jneapăn), Taxus baccata (tisă), Thuja occidentalis pyramidalis (tuie), dar şi trandafiri, cununiţă, rododendron, cătină roşie, lavandă sau Yucca.

Pregătiri pentru amenajare

Este bine ca anterior plantărilor să fie executate lucrări de ameliorare a solului, ce ţin de corectarea ph-ului şi a texturii, dacă este cazul. După efectuarea gropilor de plantare, odată cu reintroducerea pământului, este indicat să se administreze în fiecare groapă pentru arbori 1-1,5 kg de superfosfat şi 0,2 kg sulfat de potasiu, aşezând jumătate din cantitate pe fundul gropii şi jumătate în stratul inferior de umplere. Aportul de îngrăşăminte asigură satisfacerea necesităţilor arborilor şi arbuştilor pe o perioadă de câţiva ani. La achiziţionare alegeţi plante de calitate superioară, reprezentative pentru soiul lor. Aveţi în vedere ca acestea să aibă ramuri moderat sau normal dezvoltate şi rădăcini viguroase, fără insecte, boli, arsuri de soare, noduri, cioturi sau alte defecte. Fiţi atenţi ca ceea ce alegeţi să fie exact ce este menţionat pe etichetă. În unele cazuri este necesară fasonarea arborilor şi arbuştilor foioşi. Reducerea ramurilor se face de obicei pentru a regla echilibrul cu sistemul radicular, care la început nu este capabil să asigure aprovizionarea întregii părţi aeriene. Cu cât plantarea este mai tardivă, cu atât tăierile sunt mai severe, ţinând cont de specie. Tăieri uşoare de reglare a formei se aplică la magnolii, tulipier, castan, fag, stejar, dud, tei, în timp ce tăieri mai scurte se pot face la mesteacăn, carpen, arţari, plopi, platan sau cireş ornamental. La arbuşti lungimea ramurilor se reduce la jumătate, iar tăieri scurte se aplică la Buddleja, Genista, trandafiri, cătină roşie sau lemn câinesc. Operaţia de fasonare se face atât înainte de plantare, cât şi după poziţionare, pentru aprecierea corectă a intervenţiilor. Mocirlirea plantelor fără pământ pe rădăcini este obligatorie.

Şanţurile de plantare se dimensionează în funcţie de tipul de gard viu şi de mărimea rădăcinilor sau a balotului de pământ. Aşezaţi plantele de gard viu pe 1 sau 2 rânduri, decalat, după plantare udaţi şi executaţi tăierile: retezare scurtă la foioasele caduce şi egalizarea înălţimii la cele persistente. Ţineţi cont de faptul că la conifere nu se fac tăieri în anul de plantare, de aceea, la procurarea materialului săditor, este importantă alegerea de exemplare de aceeaşi mărime.

Iată doar câteva sfaturi, sper utile, care să vă ajute în stabilirea priorităţilor şi în discuţia cu un specialist în peisagistică, care cu siguranţă va ţine cont de toate detaliile amenajării, în funcţie de proiectul pe care vi-l doriţi.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Lumina să ne bucure casa, grădina şi sufletele!

S-a dat startul pregătirilor de Crăciun! Forfota şi efervescenţa Sărbătorilor animă întreaga suflare omenească. Este momentul în care ne curăţim casa, grădina, dar mai ales sufletele pentru a ne pregăti pentru salba de sărbători ce vor urma, Naşterea Domnului, Sfântul Ştefan, trecerea în Noul An, Sfântul Vasile, Boboteaza, pentru a încheia cu Sfântul Ioan. În toate aceste zile sfinte uşa casei, ca şi cea a sufletului  trebuie să fie deschise, pentru a ne aduce aproape atât familia, prietenii, cât şi colindătorii. Iubirea şi bucuria de a-i primi pe cei dragi cu tot ce este mai bun şi mai frumos ne determină an de an să ne împodobim  casa şi grădina astfel încât să ne surprindem plăcut apropiaţii.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii .... 

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Grădina în care nimic nu este la voia întâmplării

Îmbinând bunul gust cu elementele de ordin practic, inginerii horticultori Elena şi Alexandru Penescu au proiectat în jurul gospodăriei lor din comuna Plopu, judeţul Prahova, o grădină desprinsă parcă din poveşti. Familia mai deţine şi o micuţă fermă, în care este concentrată pasiunea fiecăruia dintre ei: flori, arbuşti ornamentali, grădină de legume, specii pomicole, viţă-de-vie, păsări, inclusiv porci vietnamezi, capre, păuni, câini de rasă, cu pui cu tot, precum şi alte specii rare de păsări şi animale exotice sau de companie – slăbiciunea fiului, medic veterinar.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria Bogdan
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS