reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Apr 2019

Cum să cultivi citrice în casă și grădină

  • Publicat în Cum se face

Fără îndoială, un lămâi sau un portocal în casa, balconul sau grădina ta schimbă total aspectul spațiului și oferă un aer exotic care te duce cu gândul la vacanțe… exotice. Însă, pentru a cultiva cu succes aceste specii ornamentale în condițiile din România trebuie să știți și să respectați câteva reguli pentru a le face să se simtă ca acasă.

Mai întâi de toate luați în calcul că majoritatea citricelor au cam aceleași cerințe de întreținere. Deși aceste plante au nevoie de multă căldură și atenție, există câteva trucuri cu ajutorul cărora poți crește cu ușurință portocali, lămâi și, de ce nu, chiar pomelo. Marin Constantin – ing. horticultor și producător de arbori și arbuști – vine în sprijinul nostru cu câteva sfaturi și sugestii utile.

Crescute cu grijă…

„Citricele sunt dispuse la o serie de boli și dăunători. Una dintre cele mai des întâlnite probleme este legată de apariția musculiței miniera, o insectă care își depune ponta sub epiderma frunzelor, larvele sale dezvoltându-se în interiorul acestora și făcând niște caneluri. În prima fază canelurile apar pe dosul frunzelor și de foarte multe ori sunt observate când planta este afectată sever. În acest caz recomand eliminarea frunzelor și arderea lor. Rețineți că o musculiță poate să depună până la 600 ouă pe zi, de aceea este indicat să examinăm cât mai des plantele. După ce am eliminat frunzele se revine cu un insecticid combinat cu un îngrășământ foliar, tratament ce trebuie repetat de cel puțin 3 ori la un interval de 5-7 zile. De asemenea, citricele mai sunt atacate și de păduchii lânoși și țestoși. Acești dăunători se așază pe frunze și tulpină și se hrănesc cu seva plantei. Partea bună este că sunt vizibili pe plantă și pot fi eliminați prin îmbăiere. Prin acest mod curățăm planta de substanța lipicioasă care este lăsată de cei doi paraziți. Imediat ce planta se uscă de apă putem efectua 3-5 tratamente consecutive cu insecticide. Tot la citrice se poate întâlni o boală care se manifestă prin pătarea frunzelor și a fructelor – Colletotrichum gloeosporioides – aceasta fiind o afecțiune fungică și poate fi tratată cu fungicide. Pentru a evita o parte din aceste probleme ar fi ideal să tratăm plantele preventiv la un interval de 15 zile prin stropiri cu insecticide și fungicide combinate cu îngrășăminte foliare. Indicat este să utilizăm pe cât posibil substanțe NATURALE“, spune Marin Constantin.

Lumină și temperatură medie

Deoarece sunt niște plante heliofile, citricele se dezvoltă frumos sub razele generoase ale soarelui. Atunci când plantezi arborii trebuie să ai în vedere acest aspect. De asemenea, mai țineți cont că plantele exotice sunt sensibile la vânt și temperaturi scăzute, motiv pentru care în sezonul rece este indicat ca ghivecele de pe terase și balcoane să fie amplasate în spații protejate.

„Citricele se țin pe timpul iernii în casă într-un loc mai răcoros, pe hol, balcon sau magazine. Temperatura nu trebuie să depășească 13-15 grade deoarece în acest fel evităm șocul termic din primăvară, când va veni momentul să scoatem plantele afară. În schimb, citricele care sunt ținute tot timpul anului în casă au nevoie de un loc cu acces la lumină cel puțin 4 ore pe zi, iar în perioada de iarnă să nu stea prea aproape de o sursă de căldură“, explică Marin Constantin.

Cum se îngrijește corect lămâiul la ghiveci?

Lămâiul este o plantă subtropicală, asta înseamnă ca la noi în țară iarna trebuie protejat de îngheț și mutat într-un loc unde temperatura nu scade sub 5 grade. Pentru o bună creștere, lămâiul are nevoie de micro și macroelemente pe care le putem administra atât prin udare cât și prin stropiri foliare. De regulă, în primăvară se intervine cu tăieri de formare a coroanei și se transplantează planta într-un vas mai mare cu 3-4 cm în diametru. De asemenea, pe timpul verii substratul lămâiului trebuie menținut umed. Pentru a evita riscul apariției șocului termic în momentul udării, acțiune care duce la pierderea florilor sau fructelor nou formate, folosiți doar apă la temperatura camerei. „O altă problemă o reprezintă apa de la robinet tratată cu clor. Puneți apa într-un vas cu gura largă și lăsați-o cel puțin 24 de ore. În perioada de iarnă, dacă lămâiul este ținut într-o încăpere mai rece de 10-15 grade udarea se face o dată la 10 zile, iar dacă este ținut într-o încăpere la limita înghețului putem uda lămâiul o dată pe lună“, mai adaugă Marin Constantin, inginer horticultor.

Altoirea, cea mai simplă metodă de înmulțire

„Pentru această metodă avem nevoie de o sămânță de lămâi care se plantează în pământ și se îngrijește până când noua plăntuță ajunge de grosimea unui creion. Se altoiește cu un lăstar dintr-o plantă care a fructificat deja. După ce au trecut 30 de zile se verifică dacă altoiul este verde. O altă metodă de înmulțire este cea prin butași, o variantă mai complexă unde trebuie să avem în vedere perioada optimă de butășire. Lăstarul butășit trebuie să fie ușor lignificat, tratat cu o soluție de înrădăcinare și plantat într-o turbă cât mai curată. Amplasarea noului butaș trebuie făcută într-o zonă caldă, cu o umiditate crescută“, conchide Marin Constantin.

În cazul în care doriți să cumpărați un ghiveci cu citrice gata crescut, specialiștii din domeniu ne recomandă să îl procurăm direct de la producători, din magazinele de specialitate. Așa puteți afla informații despre cum a fost tratat, îngrijit, dar și de ce substanțe și nutrienți are nevoie pentru următoarele tratamente.

Citricele, scutul organismului sănătos

Citricele aduc beneficii în numeroase afecțiuni precum: Alzheimer, Parkinson, artrită, astm, diabet, scleroză multiplă, holeră, gingivită, funcționarea optimă a plămânilor, cataractă, colită ulcerativă și maladia Crohn. De asemenea, ajută la prevenirea obezității. Un studiu publicat în British Journal of Nutrition informează că femeile care consumă 1/2 - 1 litru de suc de portocale, grepfrut sau mere în fiecare zi își reduc semnificativ riscul de a face pietre la rinichi. Sucul portocalelor reduce riscul formării calculilor renali și al instalării bolilor de rinichi. Potrivit specialiștilor, un pahar cu suc de portocale pe zi previne apariția ulcerului gastric. De aceea, se recomandă o dietă cu alimente bogate în vitamina C pentru a împiedica dezvoltarea infecțiilor cu Helicobacter pylori, bacteria care ne îmbolnăvește stomacul.

Ruxandra HĂBEANU

Mai multe din această categorie: « Eco-domuri, case pentru 800 de ani