update 3 Feb 2023

15 ianuarie - 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Instituțiile din subordinea Ministerului Culturii organizează, anul acesta, o serie de evenimente specifice, derulate în întreaga țară, dar și în spațiul online, pentru a marca Ziua Culturii Naționale. 

„Unul dintre cele mai prețioase bunuri ale acestei națiuni este, fără-ndoială, Cultura Română! Duminică, mai mult ca oricând, va fi prezent în mintea și în sufletul nostru cel care a marcat societatea românească prin opera sa, Ziua Culturii Naționale fiind în mod special aleasă în ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu, un reprezentant universal al culturii noastre. Va fi o zi de dublă sărbătoare, în care aș vrea să simțim cu adevărat bucuria și semnificația unui asemenea moment și să ne amintim că principalul liant al unei societăți este și trebuie să rămână Cultura. Să ne lăsăm, așadar, încântați și alinați de tot ceea ce ne oferă, înclinându-ne în fața celor care fac posibil acest miracol. De la obiceiuri păstrate în toate colțurile țării, la oameni de cultură valoroși și artiști-tezaur care duc pretutindeni în lume frumusețea și unicitatea acestui neam, România reușește să rămână o destinație culturală cu tradiții de neclintit, dar deschisă, totodată, noutății”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. 

- BUCUREȘTI

  • Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" din București organizează evenimentul „Dor de Eminescu”, care va cuprinde un program de muzică și poezie dedicat poetului nostru național. Evenimentul marchează cei 173 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești și va avea loc în sala Victor Ion Popa din Sos. Kiseleff nr. 30, începând cu orele 11:00, 15 ianuarie 2023. Cei mici vor avea posibilitatea să participe la ateliere de creație, iar pentru cei mari sunt pregătite momente de muzică și poezie.
  • Filarmonica George Enescu celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert susţinut de Corul Filarmonicii pe scena mare a Ateneului Român, în 15 ianuarie 2023, ora 11:00. Programul conţine muzică românească din creaţia unora dintre cei mai importanţi compozitori autohtoni de ieri şi de azi: Paul Constantinescu (Patru madrigale pe versuri de Mihai Eminescu), Gheorghe Cucu (Haz de necaz), Alexandru Velehorschi (Omul zici c-a născocit), Gheorghe Dumitrescu (Cântecul oltencelor din oratoriul „Tudor Vladimirescu”), Constantin Râpă (Cântec de iarnă, Cântec satiric), Cornelia Tăutu (Suită românească), Dan Dediu (Cor din opera "O scrisoare pierdută), George Enescu (Cor de bărbaţi din opera "Oedipe"), Sabin Păutza (Te Deum).

Teatrul Național București invită publicul de toate vârstele la o sărbătoare a teatrului, duminică, 15 ianuarie. De la ora 15:00, la Sala Media, va avea loc recitalul actorului Nicolae Urs, „Caragiale altfel”, susținut în luna nașterii celui mai mare dramaturg român, la teatrul care-i poartă numele. Un one-man show inedit în care autorul Caragiale devine un personaj care apare pe scenă. Spectatorii mai sunt invitați, în foaierul Sălii „Ion Caramitru”, la o micro-expoziție realizată de Muzeul TNB: De la Teatrul cel Mare la Teatrul Național „I.L. Caragiale” - 170 de ani de istorie. Copii sunt așteptați la întâlnirea cu actorul Marian Râlea, de la ora 11:00, la Sala Media. Tot pentru publicul tânăr, în cadrul Programului tnb.edu, vor avea loc în aceeași zi și două tururi ghidate gratuite la care s-au înscris deja grupuri de elevi, programate de la orele 12:30 și 15:00. Pentru cei care vor să participe gratuit la un Tur Ghidat al TNB, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, mai sunt locuri disponibile pentru orele 11:00 și 17:00. Tot pe 15 ianuarie, Teatrul Național București are programate și următoarele spectacole : Sala Studio - ora 19:00, Preșul / Sala „Ion Caramitru” - ora 19:30, Regele Moare Sala Mică - ora 19:30, Pacea eternă / Sala Atelier - ora 19:30, Begginers Sala Pictură - ora 20 :00, Actorchestra

  • Muzeul Național de Artă al României (MNAR) organizează pe 15 ianuarie 2023, între orele 11:00- 13:00, un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale. Vor fi lansate trei volume de sinteză și înaltă calitate grafică și tipografică care prezintă opera a trei artiști cu o contribuție excepțională la configurarea artelor plastice din România: Theodor Pallady (1871- 1956), Constantin Flondor (n. 1936) și Ioan Aurel Mureșan (n. 1956)

Invitați: acad. Sorin Alexandrescu, Vlad Bedros, Vladimir Bulat, Liliana Chiriac, Ilinca Damian, Călin Dan, Cătălin Davidescu, Ruxandra Demetrescu, Daria Ghiu, Bedros Horasangian, Ion Grigorescu, Adrian-Silvan Ionescu, Sorina Jecza, Doina Mândru, Ioan Aurel Mureșan, Carmen Mușat, Alina Șerban. Evenimentul va avea loc în Sufrageria Regală, accesul se va face prin Spațiile istorice ale Muzeului Național de Artă al României. Accesul va fi gratuit în limita a o sută de persoane, fără programare prealabilă.

  • Muzeul Național al Țăranului Român așteaptă publicul la ședința Cenaclului „Poeţii cetăţii" (Sala Media) cu tema: „Importanța culturii minorităților în România” și „Eminescu văzut de scriitorii din comunitățile etnice aflate în România și importanța ei". Prezintă: Liliana Popa. INVITAŢI: Dănuța Roman - vicepreședinte Asociația Polonezilor din România; Ioana Grosaru - despre Revista Comunității Italiene; Victoria Țepoia - despre comunitatea elenă; Virgil Ștefan Nițulescu - despre expoziţia „Laolaltă", MNŢR ; Ecaterina Petrescu Botoncea - despre scriitorii armeni; Cris Mariana - despre scriitorii sârbi; Cristina Cretu - povestire "Perdeaua magica”; Alim Fettin - profesor de limba turcă; Liliana Popa - despre poetul Adi Cusin; Issabela Cotelin - despre scriitorii lipoveni ruși; Dan Ion Marta - despre Adam Puslojic; Emilian Sude - despre scriitorii de etnie romă. Scriitorii invitați: Dorin Croitor, Paulina Romanescu, Cristian Pavel, Silvana Andrada Tcacenco, Mugur Dumitriu, Olga Delia Mateescu, Vasile Menzel, Țepoia Victoria, Ștefan Șandru, Ioana Craciunescu, Victor Marola, Ramona Müller, Tudor Gheorghe Calotescu, Ioana Sandu, Daniela Albu, Gabriela Tănase, Catia Maxim, Dan Ioan Marta, Ecaterina Petrescu Botoncea, Ion Toma Ionescu, Cristina Cretu, Marius Costache, Cris Mariana, Sergiu Cioiu, Vasile Menzel, Daniela Harabagiu, Iulia Cirip, Florentin Nicolae Streche, Issabela Cotelin, Lica Octav, Viorel Gaita, Maria Udrea, Maria Calciu, Ion Iancu Vale, Evelyne Croitoru, Florentina Loredana Dalian, Așer Negoi, Maria Calciu, Irina Munteanu, Valentin Irimia, Radu Mihai, Ratiu Ioan, Vişan Dragoş, Natasa Peteu, Emil-iulian Sude, Taner Murat
  • Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa" vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 12:00, la evenimentul „Grigore Antipa și Emil Racoviță, vizionari ai științei românești", organizat împreună cu Asociația Science & Technology. Invitații evenimentului, dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa", Acad. dr. Dumitru T. Murariu, dr. Oana Paula Popa și dr. Traian Brad ne vor purta într-o călătorie în timp prin opera și viața acestor doi vizionari ai științei românești. Vom afla despre vasta operă științifică, organizatorică și diplomatică a dr. Grigore Antipa, cel care a fost deschizător de drumuri în mai multe domenii ale științei, primul oceanolog, ecolog şi hidrobiolog român, autorul conceptelor de biosociologie şi bioeconomie precum și un diplomat apreciat de cele mai de seamă personalităţi ale epocii sale. Realizarea cea mai dragă lui Grigore Antipa a fost Muzeul Naţional de Istorie Naturală din București, una dintre cele mai vizitate și îndrăgite instituții de cultură din România, din perioada formării sale și până în prezent. Prin intermediul arhivelor și a epistolelor păstrate în ele, vom descoperi corespondența dintre Grigore Antipa și Emil Racoviță, reconstituind filă cu filă, povestea unei prietenii care a învins timpurile. Totodată, participând la această conferință, putem afla despre viața și opera lui Emil Racoviță. Înscrierea la eveniment se face pe: https://antipa.ro/rezervari/, iar participarea este gratuită în limita locurilor disponibile. Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro De asemenea, pe 15 ianuarie 2023, toți vizitatorii vor avea intrarea gratuită la muzeu.
  • Biblioteca Națională a României și Teatrul Muzical Ambasadorii, organizează un eveniment cultural dedicat Zilei Culturii Naționale - „Ziua Culturii la ea acasă”. Evenimentul va avea loc în data de 13 ianuarie 2023, de la ora 18:00, la Biblioteca Națională a României. În program, poezie și muzică, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Muzical Ambasadorii: actrița Daniela Nane, muzicianul Mihai - Ciprian Rogojan, artiștii lirici: Andreea Bucur (soprană), Camelia Cuzub (mezzosoprană), Octavian Ene (tenor), Silviu Mihăilă (bariton), Sergiu Neamțu (bas) și Andrei Ștefan Racu (pian). Repertoriul va cuprinde lucrări muzicale ale unor compozitori români, precum: George Enescu, Paul Constantinescu, Tiberiu Brediceanu, Gherase Dendrino și Vasile Popovici. Participarea este gratuită. Fiecare persoană poate descărca un număr de maximum 4 invitații, accesând link-ul: https://www.ticketstore.ro/.../9/teatrul-muzical-ambasadorii.
  • Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi va oferi bilete gratuite de vizitare, în ziua de 15 ianuarie 2023. Totodată, va organiza un program pentru familii cu copii, cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani – „De la vechii cronicari, la povești pe harta României” - ora 10:30, pret 35 lei/ copil.
  • Muzeul Național de Istorie a României expune, în premieră, un bun cultural aparte aflat în colecțiile sale – Cupa de la Montpellier, primul premiu internațional acordat literaturii române pentru poezia „Cântecul gintei latine" a lui Vasile Alecsandri.
  • Muzeul Național „George Enescu”, organizează, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, un recital de lieduri în sala „George Enescu” a UNMB, duminică, 15 ianuarie a.c., la ora 19:00. Recitalul va fi susținut de studenți ai claselor de canto lied din UNMB, prof. univ. dr. Bianca Manoleanu și Cda. Dr. Ștefan Ignat, împreună cu pianiști acompaniatori, și va prezenta creații românești pentru voce și pian de compozitori români. Invitată la acest eveniment, actrița Irina Movilă (Teatrul Național București) va recita versuri din poezia lui Mihai Eminescu.
  • Muzeul Național de Artă Contemporană invită publicul, în data de 15 ianuarie 2023, la un tur ghidat gratuit în expozițiile actuale, care va începe la ora 15:00, la parterul muzeului și va dura aproximativ o oră. De asemenea, în ziua de 15 ianuarie, intrarea la muzeu va fi gratuită.
  • Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” va organiza, la Palatul „Tinerimea Română” un concert coral cu ocazia „Zilei Culturii Naționale” luni, 16 ianuarie 2023, de la ora 17:00. Concertul va fi susținut de Corul de Cameră Preludiu, condus de dirijorul Andrei Stănculescu. Programul include pagini reprezentative inspirate de opera eminesciană, dar și muzică românească de sorginte folclorică din creația compozitorilor Paul Constantinescu, Vasile Popovici, Adrian Pop și Valentin Gruescu. Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro
  • Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin" va sărbători Ziua Culturii Naționale printr-un Concert Extraordinar organizat la Ateneul Român, pe data de 21 ianuarie, de la ora 19:00, cu un repertoriu de muzică românească (arhaică și contemporană). De asemenea, Corul Madrigal va marca Ziua Culturii Naționale și pe 16 ianuarie 2023, prin anunțarea celor mai importante evenimente muzicale ce fac parte din Programul aniversar „Madrigal 60", inclusiv desfășurarea Spectacolului Extraordinar aniversar, pe 28 februarie 2023, la Teatrul Național București. Programul aniversar „Madrigal 60" include o serie amplă de proiecte dedicate celebrării unei moșteniri uriașe pentru Corul Madrigal: șase decenii de excelență în muzică, diplomație culturală și încredere în schimbarea României prin muzică și cultură.
  • Muzeul Național Brukenthal, în parteneriat cu ICR și colecția av. George Șerban, organizează pe 17 ianuarie 2022, la ora 17:30, la sediul Institutului Cultural Român ICR, Aleea Alexandru, nr. 38 din București, expoziția Artiști români pe mapamond - unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel realizate în România și dedicate artei contemporane românești. Expoziția curatoriată de Alexandru Constantin Chituță, cuprinde lucrări din colecția av. George Șerban, realizate de peste 50 de artiști români care s-au stabilit în țări din întreaga lume, unde au activat sau încă activează. În expoziție vor fi expuse lucrări ale artiștilor: George Apostu, Victor Brauner, Cristian Breazu, Tudor Banuș, Livia Balu, Georgeta Borusz, Ciobanu Victor Vladimir, Doru Covrig, Doina Botez, Oana Cajal, Petru Csehi, Aurel Cojan, Damo Istvan, Horia Damian, Wanda Decca, Camilian Demetrescu, Adrian Dumitrache, Ana Golici, Nicolae Golici, Harry Guttman, Herold Jacques, Hildegard Kleper Paar, Marcel Iancu, Ion Nicodim, Kovacs Johanna, Maschek Șerban Denissa, Mihuleac Wanda, Paul Neagu, Nicăpetre Petre Balanica, Peter Pusztai, Perahim Jules, Raluca Pilat, Georgeta Irina Pusztai, Popa Valentin, Adrian Pora, Magdalena Rădulescu, Dodi Romanaţi, Rusu Petre, Hedda Sterne, Saul Steinberg, Sechel Perrois Delia, Velicu Petre, Csaba Zemlenyi, Vulcănescu Mihu, Traian A. Filip, Popescu Kira Cristinel, Ștefănescu-Scheinder Alma Mariana, Istrati Alexandre, Frankl Sofia, Gert Fabritius. foto: semnături realizate de Mihai Eminescu, colecția Academiei Române, tipărite în Manuscrisele Mihai Eminescu.

- BACĂU

  • Pe data de 15 ianuarie 2023, accesul publicului la sediul Muzeului Național „George Enescu” de Teșcani va fi gratuit.
  • Centrul de Cultură „George Apostu" Bacău organizează evenimentul cultural sub genericul „Iarăși Eminescu!", la sediul instituției, în data de 15 ianuarie 2023, ora 11.00. Programul dedicat Zilei Culturii Naționale îi are ca invitați pe cronicarul literar și romancierul Adrian Jicu, care va susține cu această ocazie prelegerea intitulată „Gânduri despre actualitatea unui scriitor supracanonic", actrița Eliza Noemi Judeu, prezentă în cadrul programului cu un recital poetic, Gabriel Gherghelaș – saxofon și clarinet, fostul director al Teatrului Dramatic „Bacovia", actorul Stelian Preda, prezent în calitate de „personaj principal" în cel mai recent volum autobiografic „Viețile unui vis: Teatrul" (Editura Itinerar Bacău, 2022), îngrijit de Cornel Galben. Volumul va fi prezentat de prof. dr. Alin Sebastian Popa. Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro

- BRAN

  • Muzeul Naţional Bran marchează Ziua Culturii Naționale prin proiectul „MIHAI EMINESCU, POETUL NEAMULUI ROMÂNESC”, care îşi propune accesul la cultură al elevilor și iniţierea lor în cunoaşterea personalităţilor culturii naţionale. Acesta se va desfăşura în cadrul Muzeului Naţional Bran, vineri 13 ianuarie, după orele de curs ale elevilor.

- CLUJ-NAPOCA

  • Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei oferă intrare liberă pentru toți vizitatorii în expozițiile MNIT, în data de 15 ianuarie 2023, în cadrul unui program prelungit până la ora 20:00. Istoriile Clujului (etajul 1), ZMEA. Zei și Muritori din Egiptul Antic (etajul 1), Incursiuni dacice în spațiul virtual (etajul 2). De asemenea, organizează evenimentul High Classic Rooms. Saloane muzicale de muzeu – episodul 3, care își propune să se defășoare ca un serial, în cadrul căruia vor avea loc mai multe recitaluri de cameră, implicând artiști de cea mai înaltă ținută din domeniul muzicii clasice. Aceștia vor susține recitalurile în spațiul MNIT, într-un cadru care va încerca să refacă un salon de epocă, cu piese din patrimoniul MNIT. Artiștii vor interpreta repertoriul ales și el în consecință pentru o astfel de temă, în cadrul special amenajat, fără a atinge piesele expuse. În cadrul episodului 3, va interpreta Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

- CONSTANȚA

  • Teatrul National de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța va prezenta, în data de 15 ianuarie 2023, ora 18:30, spectacolul muzical-coregrafic „Un Centenar de Muzică Romanească".

- COVASNA

  • Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni sărbătorește Ziua Culturii Naționale la Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna. Activitățile includ vizită și ghidaj în expoziție, ateliere creative de scriere pe tăblițe, cu tocul și pana, și vor avea loc vineri, 13 ianuarie, în intervalul orar: 10:00-15:00. Activitățile se fac pe baza de programare. Intrare gratuită. Totodată, organizează activitatea „Toate-s vechi şi nouă toate...” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna, pe 13 ianuarie 2023. Lecție deschisă își propune prezentarea patrimoniului cultural etnografic (material și imaterial) al MNCR (fotografii ale obiectelor, povestea lor) și discuții pe marginea lor (când și cum se foloseau, ce se mai folosește în prezent etc.), vizionare materiale digitale publicate pe Muzeul Virtual MNCR.

- IAȘI

  • Opera Națională Română din Iași a pregătit pentru 15 ianuarie un recital special, dedicat marelui poet român Mihai Eminescu, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Soliștii Operei ieșene, acompaniați la pian de Simona Gâdei, vor interpreta, de la ora 18:30, lieduri și romanțe pe versurile celui mai cunoscut poet român. De asemenea, artiștii instrumentiști Radu Cotoman (vioară), Ioana Costăchescu (violă), Emerich Ghercă (violoncel), Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro Adrian Fântână (contrabas), Cătălin Simerea (flaut), Silviu Butnaru (clarinet) vor interpreta pagini muzicale de referință din creații românești precum „Rapsodia română nr. 1” de George Enescu, dar și cântece insiprate din folclor printre care „Ciocârlia”, „Mocirița” și „Ciuleandra”. La recital va participa și Corul de Copii al ONRI, dirijat de Raluca Zaharia și acompaniat la pian de Mădălina Pancu. Cei mici vor prezenta momente muzicale după versurile poeziilor „Revedere”, „Somnoroase păsărele” și „Floare albastră”.
  • Complexul Național Moldova „Iași” organizează duminică, 15 ianuarie 2023, ora 16:00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii, un recital vocal-instrumental dedicat zilei lui Mihai Eminescu. Evenimentul organizat în colaborare cu Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași îi va avea ca protagoniști pe elevii claselor de Canto Clasic și Muzică de Cameră, sub coordonarea prof. dr. Daniela Ciocoiu. Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Precedând Ziua Culturii Naționale, în cadrul Atelierelor DICE (Distractiv - Interactiv - Creativ - Educativ) de la Palatul Culturii Iași, elevii cu vârsta peste 12 ani sunt invitați să se înscrie la Atelierele de scriere creativă „Eminescu peste generații” Programările se fac la numărul de telefon 0232.275.979, interior 116, sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte. Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, având ca partener Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, organizează o suită de prelegeri sub titulatura „Ziua Culturii Naționale. Zilele Colegiului Național «Mihai Eminescu»”. Joi, 12 ianuarie 2023, începând cu ora 12:00, prelegerea „Eminescu în vremea lui și în vremea noastră”, urmată de „File din istoria Colegiului Național «Mihai Eminescu»”, susținută de prof. dr. Gh. Baciu. Coordonator: Prof. Doina Calistru. Vineri, 13 ianuarie 2023, de la ora 12:00, se va desfășura Concursul „Istoria Secolului XX”, organizat de Prof. Sorin Sitea. Evenimentul va reuni peste 60 de elevi care vor aborda probleme majore ale secolul XX. Evenimentele sunt coordonate de muzeograf Mihaela Tudose.

- MIERCUREA CIUC

  • Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni – Lecția deschisă la Colegiul Național „Octavian Goga”, Miercurea Ciuc, vineri, 13 ianuarie 2023, este susținută cu prilejul sărbătorii Zilei Culturii Naționale, și urmărește marcarea celor 173 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și celebrarea valorilor culturale românești parte din moștenirea culturală a umanității.

- REȘIȚA

  • Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin organizează în perioada 11-25 ianuarie 2023, în sala de vernisaj a instituției, Zilele Culturii Naționale la Reșița, în cadrul cărora sunt cuprinse următoarele evenimente: 1. Expoziția „Mihai Eminescu și filatelia" din colecția Doina & Gustav Hlinka, 2. Expoziția de fotografii „Monumente Mihai Eminescu" realizată de Erwin Josef Țigla.

- PITEȘTI Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro

  • Muzeul Național „Brătianu” a pregătit pentru vineri, 13 ianuarie 2023, începând cu ora 11:00, o serie de evenimente culturale. Astfel, va avea loc un scurt moment artistic cu elevi ai Colegiului Național „Zinca Golescu”, din Pitești, în care vor fi recitate versuri ale poetului național, Mihai Eminescu, cu acompaniament la vioară. Tot cu acest prilej, se va marca și împlinirea a 3 ani de la promulgarea Legii 15 de înființare a Muzeului Național „Brătianu”. Evenimentul continuă cu lansarea lucrării „Să cunoaștem patrimoniul Muzeului Național Brătianu!”, lucrare ce prezintă o parte dintre obiectele de patrimoniu aflate în administrarea Muzeului Național „Brătianu”. La final, se va inaugura oficial un nou spațiu de vizitare, realizat după fotografii de epocă, în expoziția permanentă a Muzeului Național „Brătianu”: „Odaia Vizirului” sau Dormitorul lui Ion C. Brătianu, cunoscut prin mărturisiri istorice pentru modestia sa.

- PLOIEȘTI

  • Direcția Județeană pentru Cultură Prahova organizează, pe 15 ianuarie 2023, un moment festiv cu depunere de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din Ploiesti. Manifestările culturale dedicate Zilei Culturii Nationale vor continua la Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” Prahova, cu participarea doamnei acad. Georgeta Filitti si domnului acad. Valeriu Matei.

- SIBIU

  • Muzeul Național Brukenthal va sărbători Ziua Culturii Naționale vinery, 13 ianuarie 2022, la ora 17:00, iar publicul este așteptat în Palatul Brukenthal din Sibiu la un artist talk cu Cosmin Perța, dedicat proiectului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Cosmin Perța - eseist, poet și prozator român - va fi prezent alături de invitații săi, Mugur Grosu și Radu Vancu. Cu acest prilej vizitatorii vor putea vizita și expoziția „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” - o instalație video autobiografică a scriitorului și poetului Cosmin Perța care explorează ideea de trecere, transformare, evoluție și decadență, tradiție și ștergere a ei, memorie și uitare prin intermediul istoriei poetice a unei familii. Duminică 15 ianuarie 2023, Muzeul Național Brukenthal va organiza împreună cu Biblioteca Academiei Române o consultare de volume a manuscriselor eminesciene. Pentru prima dată în Sibiu, prin ajutorul oferit de acad. Mircia Dumitrescu, se vor pune la dispoziția celor interesați „Manuscrisele Mihai Eminescuˮ, editată de Academia Română sub coordonarea academicianului Eugen Simion începând cu 2004. Este vorba despre o ediție facsimilată, în 38 de volume, a celor circa 15.000 de file din colecția Academiei Române. Volumele, tipărite în condiții grafice de excepție, conțin pagini de poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri și corespondență, dar și documente ce fac trimitere la omul Mihai Eminescu, la viața de zi cu zi a poetului. Volumele pot fi consultate în intervalul orar 10-18 în Sala Multimedia din Casa Albastră, Piața Mare, nr. 5.
  • Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu este partenerul Muzeului Județean Astra, al Universității Lucian Blaga Sibiu și al Bibliotecii Universitare Sibiu, în organizarea Zilei Culturii Naționale, la Sibiu. Astfel, vor avea loc, pe 15 ianuarie ziua porților deschise a Palatului Astra, între orele 10 și 14. Tot pe 15 ianuarieva avea loc o întâlnire cu poezia și muzica în sediul nou al Bibliotecii ASTRA, între orele 11 și 12. Pe data de 16 ianuarie vor avea loc vernisajul „Viața sibiană în perioada interbelică (Biblioteca Asra, sediul nou, ora 11) și dezbaterea „Care e locul literaturii române în plan mondial?” (Biblioteca Universității Lucian Blaga, ora 13). Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro

- SINAIA

  • Pe data de 15 ianuarie 2023, accesul publicului vizitator la sediul Muzeului Național „George Enescu” de Sinaia va fi gratuit.

- TIMIȘOARA

  • Teatrul Național din Timișoara a programat duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 19, în Sala Mare, spectacolul EMINESCU, scenariu pe texte din poezia și publicistica lui Mihai Eminescu. Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger. România îl identifică pe Mihai Eminescu, de cel puțin 133 de ani, cu însăși Cultura națională. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național din Timișoara devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.
  • Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Muzeul Național de Artă din Timișoara și Consiliul Județean Timiș, organizează la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, Concertul „Revedere", la data de 15.01.2023, ora: 18.00. Își dau concursul artiști ai Operei Naționale Române din Timișoara. Intrarea este liberă. Concertul „Revedere", dedicat Zilei Culturii Naționale aduce în atenția publicului o selecție de creații emoționante și pline de sensibilitate, care reflectă universul artistic al compozitorilor români. Cu o atmosferă intimă și o ambianță caldă oferită de Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, acest concert va oferi ocazia de a descoperi sau redescoperi creațiile muzicale ale celor mai importanți compozitori români, precum: Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi și George Enescu.

- TÂRGU JIU

  • Muzeul National „Constantin Brîncuși" marchează Ziua Culturii Naționale, cu o expoziție de artă sacră "ICOANA" - contribuții iconografice la tezaurul spiritual din Gorj, al cărei vernisaj va avea loc în săptămâna premergătoare Zilei Culturii Naționale , respectiv miercuri, 11 ianuarie, ora 17,00. Expoziția cuprinde lucrări ale artiștilor Iliana și Florin Gheorghiu, dar și icoane de vatră semnate Pompiliu Ciolacu.

- TÂRGU-MUREȘ

  • Direcția Județeană pentru Cultură Mureș organizează următoarele manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale: 1. Recital de poezie eminesciană „Clipa cea repede/ce ni s-a dat”, susținut de Nicolae Băciuț Mănăstirea Sf, Ana, Orșova, joi, 13 ianuarie 2023. Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro 2. „Dor de Eminescu”, recital de muzică și poezie, întâlnire cu scriitori mureșeni, Târgu-Mureș, 14 ianuarie 2023 3. Concurs de interpretare din lirica eminesciană și premierea concurenților, expoziţie de grafică (tuş peniţă) Spiru Vergulescu, la ediţia Princeps – 1884, vers eminescian în interpretarea poetului Nicolae Băciuţ, moment artistic Grupul folcloric „Graiul Câmpiei", Sărmașu, 15 ianuarie 2023.
  • Teatrul Naţional Târgu-Mureş organizează evenimentul EMINESCU-N TOT ŞI-N TOATE, care va avea loc pe 15 ianuarie, ora 19:00, la Sala Mare a teatrului. Spectacolui aniversar este organizat în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic „Mihai Eminescu“ Târgu-Mureş. Acesta este un spectacol hibrid care aniversează atât Ziua Culturii Naţionale, cât şi 30 de ani de la primirea numelui Mihai Eminescu a Colegiului Pedagogic din Târgu-Mureş. O lecţie deschisă cu elevi în care materialul didactic – actorii – va dezinhiba atitudinea de crispare şi de intimidare pe care percepţia tradiţională asupra lui Mihai Eminescu încă predomină. O apropiere de om, de creatorul temerar şi de gânditorul profund Eminescu scuturată de prejudecăţi şi de aure mitice false.

- VASLUI

  • Muzeul Național de Istorie a României deschide, în colaborare cu Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui, expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere”, la Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui.

- ZALĂU

  • Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj este parteneră a Asociației Culturale INNOVARTE în proiectul cultural cu titlul "TREI SECOLE DE MUZICĂ ROMÂNEASCĂ - de la Cantemir la contemporan", finanțat de către Ministerul Culturii în contextul Zilei Culturii Naționale. Evenimentul va avea loc în Zalău, la data de 27 ianuarie 2023 și va fi dedicat împlinirii a 350 de ani de la nașterea și respectiv, a 300 de ani de la moartea filosofului, istoricului, scriitorului, compozitorului, omului politic și omului de știință DIMITRIE CANTEMIR, iar repertoriul prezentat va include creații semnate de acesta.

- ONLINE

  • Institutul Național al Patrimoniului va realiza un interviu/podcast alaturi de Constantin Raileanu, președintele Ansamblului Cameral de Muzica Veche ANTON PANN, având ca „Dimitrie Cantemir - Teoretician si compozitor de muzica turcă”. Interviul se va publica duminică, 15 decembrie 2023, pe canalul de Youtube al Instituției și se va distribui pe toate rețelele de socializare oficiale.
  • Teatrul Național București a pregătit pentru cei care nu se vor putea deplasa la sediul teatrului și un program de transmisii online care pot fi accesate pe computer sau alte dispozitive. Pe tot parcursul Zilei Culturii Naționale, spectatorii vor putea urmări pe TNB-TV (canalul de youtube al TNB), înregistrarea Conferinței „Caragiale în teatru și pretutindeni”. Totodată, se pot viziona primele episoade din noua serie Podcasturile Teatrului Național București care prezintă interviuri cu actorii TNB, realizate de actorul Marius Bodochi, directorul artistic al teatrului. Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.cultura.ro
  • Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni lansează un nou număr din revista de literatură a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Caietele de la Araci, nr. 18 (II/2022). Prezentare online.
  • ARTEXIM va oferi, gratuit, pe canalele specifice de socializare: Facebook ENESCU Festival, ARTEXIM și pe site-ul Festivalului Enescu ( https://www.festivalenescu.ro/ ), în data de 15.01.2023 între orele 12.00 și 00.00 – difuzarea lucrării intitulate (versiune video nedescărcabilă): Enescu Poème roumain Op. 1 lucrare interpretată de Orchestra Natională a Franței dirijată de Cristian Macelaru, în Festivalul Enescu 2021: https://www.festivalenescu.ro/events/orchestre-national-de-france-matsuev/ Ministerul Culturii susține și anul acesta proiectele dedicate Zilei Culturii Naționale, pentru nu mai puțin de 12 proiecte asigurând o sumă totală de 500.000 de euro ”Zilele Culturii Naționale la MNLR”, solicitant Muzeul Național al Literaturii Române; ”Trei secole de muzică românească”, Asociația Culturală Innovarte,; ”Cantemireștii și Brâncovenii – de la pergament la era digitală”, Asociația DAR Development Association; ”O nouă contribuție la harta vie a literaturii române”, Uniunea Scriitorilor din România; ”Atelierele artă în lucru”, Save or Cancel Production SRL; ”Începuturile”, Asociația Artă pentru Toți; ”Satul românesc tradițional – de la pictura în ulei la era digitală”, Asociația pentru Patrimoniu, Artă, Cultură pentru Tineret PACT; ”Ziua culturii în România și Republica Moldova – duplex de politici culturale”, Asociația PostModernism Museum; ”Români de poveste”, Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture; ”ReStart Amzei”, Fundația The Institut; ”Gala Tinerilor Scriitori”, ediția a XIII-a, Asociația Euro Culturart; ”Spirit, sunet și culoare”, Casa de Cultură Rădăuți. Proiecte admise fără finanțare: ”Enkidu cu cărți și filme românești”, Asociația Enkidu; ”Aplauze pentru poet. Pe scenă… De Ziua Culturii Naționale, Fundația Marconi pentru comunicare, relații publice și educație; ”Și mai potoliți-l pe Eminescu”, Asociația Culturală ”Șerban Ionescu”.

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului