Renaște Cetatea „Sf. Ladislau“ din Coronini

Scriam așa, în 2018, într-un articol despre Cetatea Ladislau din Coronini, județul Caraș-Severin: „Coronini are o zestre culturală și istorică importantă lăsată de înaintași, cum ar fi «Cetatea „Sf. Ladislau», de pe dealul Cula. Numai că a fost lăsată să se ruineze... Spre comparație, pe malul sârbesc există o replică istorică a fortificațiilor Ladislau, cetatea Golubac (Golubaț), pe care vecinii au refăcut-o încă de pe vremea lui Tito și de atunci se află în circuitul turistic. Pe când noi... Abia în acest an au fost obținute fonduri europene (19,85 milioane de lei) pentru punerea sa în valoare.“

La mai bine de trei ani de la aceste însemnări, vestea este una foarte bună: chiar se lucrează la restaurarea acestui obiectiv, iar oficialii speră ca edificiul să devină un punct de atracție foarte important din Banatul Montan.

Cetatea Ladislau, monument istoric, este o fortificație construită în jurul anului 1428, pe malul românesc al Dunării. Apariția acesteia are o istorie care ar putea începe așa: împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și Croației, al Boemiei, al Germaniei și împărat romano-german, a încheiat o înțelegere cu despotul Serbiei și baron în Regatul Ungar, Gheorghe Brancovici (în sârbă Đurađ Branković, în maghiară Brankovics György), prin care ultimul îi ceda lui Sigismund cetatea Golubac, de pe malul sârbesc al Dunării. Brancovici și-a schimbat planurile, cum ar veni, nu s-a mai ținut de cuvânt, preferând o alianță cu sultanul Murad decât să se supună ungurilor; regele maghiar nu a mai putut deci intra în posesia fortificației. În această situație, Sigismund hotărăște să zidească și să întărească cetatea Ladislau, numită astfel după regele Ladislau (1077-1095) din Dinastia Arpadian (n.n. – denumire dată de prima căpetenie Árpád, liderul federației triburilor maghiare la momentul stabilirii acestora în Câmpia Panonică, în preajma anului 895), devenit sfânt în urma canonizării din anul 1192. Fortificația a fost imaginată să aibă două incinte: una exterioară, de forma unei elipse, pe latura nordică protejată de un șanț cu lățimea de nouă metri, ce putea fi inundat cu apă; alta interioară, de formă triunghiulară, cu un turn circular puternic fortificat în extremitatea estică și cu accesul în sud, inclusiv către palatul guvernatorului. Circulația între incinte era asigurată printr-un pod mobil.

Până în 1435, cetatea a fost încredințată cavalerilor teutoni, apoi apărarea a fost preluată de cavalerii români din Banatul de Caransebeș, vasali ai lui Iancu de Hunedoara. După bătălia de la Belgrad, în care Iancu a respins, în 1456, invazia otomană, condusă de sultanul Mahomed, cetatea Ladislau a fost preluată de militarii hunedoreni (n.n. – cea mai credincioasă armată aflată în slujba lui Iancu de Hunedoara și a fiului său, Matei Corvin). După bătălia de la Mohács, din 1526, când Imperiul Otoman a zdrobit Regatul Ungariei, rolul cetății s-a cam încheiat, ea fiind cucerită și distrusă în același an. Turcii au rebotezat teritoriul Alibeg și l-au inclus în Pașalâcul de Timișoara. După ce austriecii au eliberat Banatul, când Dunărea era socotită frontieră între lumea musulmană și creștină, cetatea și-a regăsit o parte din importanță, fiind consolidată însă doar atât cât să servească drept post de pază.

Proiectul ce ar reprezenta un nou act de naștere, finanțat prin POR 2014-2020, presupune, potrivit oficialilor de la ADR Vest: „consolidarea, restaurarea, conservarea și protecția Cetății Ladislau, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anexă, realizarea de instalații electrice și sanitare, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale“.

Maria BOGDAN