Potlogi – primul palat brâncovenesc

Stilul brâncovenesc reprezintă una dintre cele mai admirate „mărci specifice“ ale arhitecturii românești. Utilizat atât la construcții bisericești, cât și la cele laice, este caracterizat de o îmbinare subtilă, elegantă a somptuozității occidentale cu delicatețea orientală. Bolțile și arcadele în stil gotic și neogotic sunt ornate cu stucaturi înfățișând lalele și garoafe, flori puțin reprezentate în arta decorativă vest-europeană. Adesea se sprijină pe coloane elegant spiralate, cu capiteluri înflorate. Cele mai cunoscute clădiri în stil brâncovenesc sunt biserica Mănăstirii Hurezi și Palatul de la Mogoșoaia. Dar puțini știu că, de fapt, prima construcție în acest stil a fost Palatul de la Potlogi.

Secolele n-au distrus finețea vechii picturi

Potlogi este chiar și astăzi o localitate destul de mică, aflată în plină câmpie, la câțiva kilometri de Titu. Cândva se bucura, într-un fel, de o așezare mai prielnică, aflându-se pe drumul ce lega Bucureștiul de Târgoviște și Craiova. Așa se face că Vodă Brâncoveanu a ajuns, prin 1690, în satul ce se desfășura în lungul pârâului Tudorel. Nu se știe dacă iazul ce exista pe atunci în localitate sau pădurile din jur i-au atras atenția domnitorului. Cert este că a cumpărat întreaga moșie din zonă, care mai cuprindea încă șase sate. Fiind un domnitor credincios, prima sa grijă a fost să înalțe aici o biserică cu hramul Sf. Dumitru, lucru pe care l-a făcut în anul 1693. În doar un an biserica a fost ridicată și dăruită cu toate cele cuvenite. Impresionant la această biserică este că o parte din pictura originală s-a păstrat până astăzi. Cea mai mare parte a fost refăcută în timpul renovărilor succesive. În schimb, o parte a fost lăsată așa cum vechii meșteri au întocmit-o. Și, cu toate că cele mai bine de trei secole au reușit să mai estompeze roșul viu al mantiilor ctitorilor și să le ascundă chipul, finețea tușei pictorilor sare în ochi cu ușurință. Detaliile hainelor, faldurile veșmintelor sunt reprezentate amănunțit, cu un realism care impresionează și cu o tehnică ce demonstrează că artiștii din Țara Românească, deși nu s-au bucurat de aceeași „publicitate“, nu au fost cu nimic mai prejos decât cei din Apus.

Secretele palatului

Piesa centrală a ansamblului o constituie palatul în sine. Încă de la prima privire se vede asemănarea sa izbitoare cu palatul de la Mogoșoaia. De fapt, principala deosebire o reprezintă dimensiunile. Restul este aproape identic. Accesul în palat se face pe scara ce urcă în foișorul deschis aflat pe fațada sudică. Iar de sus curtea se întinde în fața privirii. Înconjurată de ziduri de cărămidă, bine întocmite, adăpostește casa slujitorilor, o construcție cu două etaje, cuhnia, o minune care reprezintă ea însăși un muzeu în sine, și pavilionul trăsurilor.

Deasupra intrării este așezată pisania originală, păstrată intactă, prin cine știe ce mira­col. Sub corbul valah ce poartă crucea în cioc stă dăltuit în piatră, cu slove chirilice: „Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn, Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanu, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul.“

Palatul nu are o suprafață prea mare. În schimb, îmbină o multitudine de minunății tehnice. Bolțile interioare sunt în formă de arcadă gotică, astfel încât aerul cald să fie redirecționat către părțile mai joase ale încăperilor. De altfel, întreg sistemul de încălzire este unul deosebit pentru acea vreme. Prin podea și prin pereți există o rețea de tuburi cera­mice prin care circula aerul cald obținut în ceea ce am putea numi „centrala termică“ de la subsol. Evacuarea se făcea prin cele opt coșuri de fum de pe acoperiș. Singura sobă din palat, construită probabil pentru orice eventualitate, se afla în dormitorul domnitorului. Etajul este structurat în două părți inegale: apartamentul Domnului, mai mare, și cel al Doamnei. Primul dintre ele cuprinde o sală de ospețe, unde, spun cronicile, se mânca precum în poveștile cavalerești.

Un ospăț în palatul Brâncoveanului cuprindea cel puțin 12 feluri de mâncare, dar putea ajunge, la praznice mari, până la 60! Niciodată nu dura mai puțin de opt ore, iar doamnele și domnițele petreceau separat, într-o altă încăpere. Apartamentul mai cuprinde Cancelaria, Sala tronului și dormitorul domnesc. În mijlocul casei se află o încăpere numită „Camera Chelarului“. În lipsa stăpânului casei, aici erau adunate toate odoarele. Dar, ceea ce este cel mai important, în podeaua acestei încăperi se afla o trapă bine ascunsă, prin care se cobora în trei încăperi, astfel zidite încât existența lor nici măcar nu era bănuită. Acolo era ascunsă, spun legendele, averea lui Altân Bey – Prințul de Aur, cum îl numeau turcii pe Brâncoveanu. O avere impresionantă, dar pe care, până astăzi, nu s-a auzit să o fi găsit cineva.

Exemplu de continuitate

Ridicat de meșterii italieni într-un singur an, palatul a fost dăruit fiului mai mare al domnitorului, Constantin. Dar, odată finalizată construcția, nu s-au terminat și lucrările. În partea nordică a fost amenajat un parc după modelul francez, care putea fi admirat de la logia situată la etaj. Pe partea opusă palatului parcul era mărginit de un heleșteu, exact cum se întâmplă și la Mogoșoaia. Sub logie, la parter, se afla orangeria. O încăpere, cu un perete deschis vara și închis cu sticlă iarna, adăpostea pe timpul sezonului rece plantele exotice care împodobeau grădina. Toate ferestrele erau împodobite cu stucaturi reprezentând lalele și garoafe. Pe unii pereți se mai văd încă urme de picturi, ceea ce ne îngăduie să ne imaginăm cum a arătat palatul în epoca sa de glorie. Aceasta nu a durat prea mult, căci, la numai 16 ani de la construire, în 1714, a fost parțial distrus de turci. Abia prin 1950 a fost parțial restaurat. Dar adevărata sa revenire la viață se datorează unui proiect desfășurat între 2011 și 2015, când întreg ansamblul a fost restaurat din temelii. Inițiat de președintele de atunci al Consiliului Județean Dâmbovița, Florin Popescu, și continuat de succe­sorul său, deși de altă culoare politică, Adrian Țuțuianu, proiectul, realizat în cea mai mare parte cu fonduri europene, reprezintă un succes și un exemplu de urmat. Este probabil unul dintre foarte puținele exemple în care conducătorii unui județ înțeleg să preia și să dezvolte inițiativele celor de dinaintea lor, în beneficiul întregii comunități.

Grație acestui exemplu, acum Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi este, pe lângă o vatră de istorie, un complex muzeal de primă mână, care n-ar trebui să lipsească din niciun circuit turistic din preajma Capitalei, a Târgoviștei sau a Piteștiului.

Alexandru GRIGORIEV

(Foto: Cella GRIGORIEV)