reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jun 2019

În vizorul rubricii „ O cultură de la A la Z“, sfecla roșie (Beta vulgaris)

Beta vulgaris (familia Amaranthaceae) este o plantă bienală, cultivată pe suprafețe restrânse, de la care se consumă rădăcina cărnoasă (sferică, sferic turtită sau conică-alungită) sub formă de salată (crudă-simplă sau combinată cu morcov ori măr ras, preparată la cuptor ori prin fierbere) și suc. Conține vitaminele A, B, C, E și K, minerale (magneziu, fosfor, fier, calciu, potasiu, mangan etc.) și fibre, fiind recomandată pentru o alimentație sănătoasă sau în cure pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor (afecțiuni cardio­vasculare, hepatice, cancer). Culoarea roșie-violacee este dată de betanină, utilizată drept colorant natural. În secțiune rădăcina de sfeclă prezintă niște cercuri concentrice roșii, în alternanță cu unele mai deschise la culoare. Cu cât cele mai deschise la culoare sunt mai rare, cu atât calitatea este mai bună.

Condiții față de mediu

Sfecla roșie este pretențioasă față de căldură. Temperaturile mai mari de 30°C scad calitatea rădăcinii și diminuează producția, iar cele negative, în funcție de perioada de manifestare, conduc fie la apariția tulpinilor florifere în primul an de cultură, fie la înghețarea rădăcinilor. Sămânța germinează la 7-8°C, temperatura optimă se situează la 15-18°C, iar în timpul depunerii substanțelor de rezervă sunt necesare 20-25°C. Pentru a se dezvolta normal planta are nevoie de cel puțin 10 ore de lumină/zi. Excesul de umiditate dăunează în toate fazele de vegetație. Are nevoie de apă la germinare și răsărire, în primele săptămâni după răsărire și la îngroșarea rădăcinilor. Cultura de sfeclă reușește foarte bine pe solurile cu textură mijlocie, bogate în humus și potasiu, cu un pH de 6-7.

Tehnologia de cultură

Deși literatura de specialitate vorbește despre trei tipuri de culturi (timpurie, 70-80 de zile, semitimpurie, 80-90 de zile și semitârzie sau târzie, 90-100 de zile), în practică se utilizează doar cultura de primăvară, pentru consumul din timpul verii, și cultura de toamnă, pentru consumul rădăcinilor peste iarnă. Ca plante premergătoare sunt recomandate tomatele, ardeii, varza și castraveții pentru cultura de primăvară și ceapa sau mazărea verde pentru cultura de toamnă. Cultura de sfeclă se înființează prin semănat direct în câmp.

Cultura de primăvară (timpurie)

Terenul se pregătește din toamnă, prin arătură normală. Având în vedere că sfecla preferă humusul, ar fi de preferat să se administreze gunoi de grajd bine descompus, încorporat apoi în arătură. O cultură ecologică ar trebui să se rezume doar la acest tip de îngrășământ. Agricultorii aplică însă și îngrășăminte cu fosfor și potasiu – toamna și cu azot – primăvara. Semănatul se efectuează într-un pat germinativ bine pregătit la începutul lunii aprilie, când în sol se ating 8-10°C, la adâncimea de 3-4 cm. Distanța între rânduri este de 35-40 cm sau, dacă se seamănă pe brazdă, de 37 cm. Norma este de 12-14 kg/ha sămânța poligermă și de 7 kg/ha, sămânța monogermă.

Pe suprafețe mai mari, deși, cum spuneam, acestea nu se mai practică la noi, se pot aplica erbicide înainte de semănat (Dual Gold 900 EC, 1-2-1,5 l/ha, cu încorporare în sol, la 3-4 cm) ori în timpul vegetației (Agil 100 EC, 0,6-0,8 l/ha, pentru monocotiledonate, Fusilade Forte 150EC, 1-1,3 l/ha, pentru combaterea gramineelor și Kerb 50 W, 4 l/ha, pentru infestarea cu cuscută). Lucrările de întreținere se rezumă la prășit (mecanic sau manual) de 2-4 ori, răritul plantelor pe rând, la 15-20 cm, irigare de 3-5 ori și, eventual, una sau două fertilizări faziale cu azot și fosfor. Recoltarea începe în luna iulie și se face eșalonat.

Cultura de toamnă

După planta premergătoare, solul se pregătește printr-o afânare ușoară, cu încorporare de îngrășământ natural bine descompus. Semănatul se efectuează în luna iunie, după aceeași tehnologie. Lucrările de îngrijire sunt identice, cu precizarea că numărul udărilor este mai mare. Recoltarea începe în octombrie-noiembrie, neapărat înainte de îngheț, dat fiind faptul că rădăcinile pot fi afectate și la zero grade Celsius. Acestea se curăță de frunze și pământ, se lasă 2-3 zile pe teren, în grămezi, pentru a se zvânta, se ambalează în lăzi și se duc la adăpost.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Pătarea frunzelor sau cercosporioza (Cercospora beticola): se manifestă pe frunze și pețiol, în iunie-iulie, sub forma unor pete brune-cenușii, rotunde; pe suprafața afectată se formează fructificațiile ciupercii, sub forma unui puf cenușiu. Netratată la timp, boala poate duce la uscarea în totalitate a aparatului vegetativ. Pentru tratamente se pot utiliza Bravo 500 SC (1,5-2,0 l/ha), Score 250 EC (0,3 l/ha), Topsin M 70 (0,3 kg/ha).

Făinarea (Erysiphe betae): se manifestă pe toate organele aeriene-frunze, flori, lujeri, mai cu seamă în verile secetoase. Atacul apare pe frunze, în lunile iulie-august, fiind recunoscut prin pâsla de culoare albă, cu mici pete portocalii, apoi brun-negricioase. Cu timpul, frunzele ori oricare alt organ afectat se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă. Făinarea se combate cu Tilt 250 EC (0,3 l/ha), Thiovit Jet 80 WG ( 5,0 kg/ha), un tratament aplicat la apariția simptomelor și următorul, după 8-10 zile.

Putregaiul inimii sfeclei (Pleospora betae): este poate cea mai răspândită boală la sfecla roșie. Se manifestă pe frunze și pe rădăcini, iar în culturile seminciere, și pe tulpinile florale. Primele simptome se semnalează în iunie-iulie, la frunzele tinere din centrul rozetei, care se îngălbenesc, se brunifică și se vestejesc, căpătând aspectul de opărit. Infecția se produce prin pețiolul frunzei și se extinde treptat pe tot limbul și apoi pe frunzele de la exteriorul rozetei. Pe limb apar pete circulare cu diametrul de 1-3 cm, de culoare gălbuie sau brun-deschis, cu un punct central brun, necrotic. În stadiu avansat al atacului, pe suprafața petelor se dezvoltă picnidiile, sub forma unor punctișoare brune. Când petele se unesc între ele țesutul se perforează. Rădăcinile putrezesc treptat, iar recolta este compromisă. Se recomandă înlăturarea și distrugerea frunzelor și a rădăcinilor infectate.

Gărgărița sfeclei (Bothynoderes punctiventris/Tanymecus palliates): iernează în stadiul de adult sau de larva în sol, dezvoltând o generație la 3 ani. Gărgărița retează plantele tinere la colet și rod frunzele, compromițând recolta, în funcție de intensitatea atacului, parțial sau total. Se aplică tratamente cu Karate Zeon (0,150 l/ha), Decis Mega 50 EW ( 0,15 l/ha).

Puricele sfeclei (Chaetocnema tibialis): dezvoltă 2-3 generații pe an și iernează ca adult în resturile vegetale de pe câmp, în sol, în scoarța copacilor etc. Atacul poate fi prevenit prin distrugerea resturilor vegetale de pe terenul unde va fi amplasată cultura de sfeclă ori prin întârzierea cu 2-3 săptămâni a semănatului, acolo unde se știe că există o potențială populație de dăunători. Chimic, puricele se combate cu Decis Mega 50 EW (0,15 l/ha) sau Fastac 10 EC (0,10 l/ha).

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 18-20