update 2 Feb 2023

Prețuri de valorificare scăzute, costuri de producție mari. Fermele avicole mici, în pericol de faliment

În urmă cu doi ani, în comuna Comana, județul Giurgiu, și-a deschis porțile o fermă de păsări. Aurel Enache, omul din spatele acestui proiect, spune că acum s-ar gândi de două ori dacă să mai facă acest pas. Prețul mic de valorificare a oului la poarta fermei, prețurile de producție în creștere și incertitudinea generală sunt pietre de moară pe care producătorul român trebuie să le poarte. Mulți se gândesc chiar să abandoneze, spune antreprenorul, și nici pentru Fabrica de ouă de la Comana nu este exclusă o astfel de variantă. Deocamdată este în expectativă.

Cum a fost gândită structura unității

Fabrica de ouă de la Comana s-a deschis în luna august, 2020. Construcția a fost realizată de la zero, prin intermediul fondurilor europene. Ferma are o suprafață totală de 12.500 mp, iar hala de creștere a păsărilor are 1.260 mp. Capacitatea maximă de producție este 21.820 de capete, dar în hală se află efectiv 19.600 de păsări astfel încât să fie respectate condițiile de bunăstare. În fermă aproape întreaga activitate (distribuirea furajului și a apei, climatizarea etc.) este susținută prin panoul de comandă care asigură automizarea. Păsărilor le este administrat un furaj combinat, grâu-porumb-premix-șroturi-calciu, acesta din urmă fiind foarte important pentru coaja oului. În rest, nimic altceva. Ferma vegetală a d-lui Enache ne asigură baza furajeră pentru păsări.

„Avem în creștere hibridul Highline Browne care este foarte performant și productiv și când spun asta mă refer atât la cantitatea de ouă, cât și la greutatea lor. Media este de 340 de ouă obținute de la o pasăre pe an, iar media de greutate este între 62-69 de grame. Păsările rămân în producție 90 de săptămâni“, spune Geanina Ghimici, șef de fermă.

Pentru Fabrica de ouă de la Comana nu a fost construită și o fermă de reproducție. Puicuțele sunt cumpărate de la furnizori de pe piața românească.

„La încheierea ciclului de producție se merge pe principiul «totul plin, totul gol». Hala de creștere este golită complet, iar apoi, timp de trei săptămâni, se face dezinsecția unității. Abia apoi este primit următorul ciclu de păsări. În ceea ce privește tratamentele, până acum au fost făcute la trei luni doar vaccinările pentru bursita infecțioasă și newcastle. Până acum nu am avut probleme, dar măsurile de biosecuritate din fermă sunt sporite. Oricine intră în fermă trece prin filtrul sanitar, se face duș obligatoriu, se îmbracă un echipament special pentru a se intra în hala de păsări. Doar personalul angajat are acces acolo pentru a face verificările efectivului de păsări. “

Care este prețul corect pentru oul de la poarta fermei?

Ouăle pleacă din hala de creștere spre centrul de colectare și sortare pe banda transportoare automatizată. Ajunse aici, ouăle sunt sortate pe categorii de greutate, respectiv M, L, XL, și sunt puse în cofraje. Sunt apoi așezate pe paleți în depozit pe categoria de greutate corespunzătoare. Ouăle sunt ștanțate cu codul de unitate, numele țării și al județului unde au fost produse și un cod atribuit fiecărei ferme de către DSV.

„Avem o producție de 17.000 de ouă pe zi, din categoria A, ceea ce înseamnă că sunt foarte proaspete și sunt încadrate în codul 2. În depozit ouăle sunt păstrate la o temperatură între 5-18 grade Celsius. Pot fi păstrate aici până la 28 de zile, însă ouăle obținute la noi pleacă spre comercializare după două sau trei zile, asta și pentru că nu avem un volum mare de producție. Fiecare palet de ouă este etichetat cu data ouării, categoria de ouă și data expirării. Ouăle sunt livrate în funcție de comenzile primite, dar pleacă în general câte doi paleți pe zi. Ouăle sunt valorificate pe piața internă, în special către unități precum restaurante, cofetării, patiserii.“

Prețul oului de mărimea L la poarta fermei este de 60 de bani, plus TVA și 58 de bani, plus TVA, mărimea M. Din nefericire, prețurile de producție au crescut foarte mult.

„Creșterea prețului la energia electrică ne-a afectat cel mai rău pentru că în ferma noastră totul este complet automatizat. Prețul oului la raft a fost dintotdeauna dublu sau chiar mai mult decât prețul cu care pleacă de la producător. Valoarea adăugată de către comerciant este foarte mare. Probabil că un preț corect de valorificare la poarta fermei ar fi de 1 leu. Așa am avea și noi un profit. Nu mare, dar suficient cât să putem rămâne în piață.“


Valoarea totală eligibilă a proiectului Fabrica de ouă a fost de 1.735.941 euro, din care prin PNDR s-a acordat o finanțare publică de 1.215.158 de euro, iar aportul privat al antreprenorului a fost de 520. 783 de euro.


„Investiția în ferma de la Comana nu s-a amortizat și nici nu ar fi fost posibil acest lucru în doi ani, având în vedere că nu se obține o producție foarte mare și nici prețul de valorificare nu este foarte bun. Din nefericire, viitorul este incert. Ce știm sigur este că ferma trebuie să rămână deschisă cinci ani, cât suntem obligați de către Uniunea Europeană. Apoi nu știm ce se va întâmpla. “- Geanina Ghimici, șef fermă.


Laura ZMARANDA

Valorificarea produselor alimentare la târguri și expoziţii

În această perioadă, în localităţi se organizează periodic târguri, expoziţii, evenimente social-culturale tradiţionale sau sărbători aniversare, evenimente sprijinite de autorităţile judeţene şi locale prin asigurarea cadrului instituţional şi juridic. La aceste manifestări operatorii economici sau micii producători, persoane fizice sau juridice, oferă participanţilor pentru consum diferite produse alimentare sub formă de materii prime sau produse finite obţinute prin procesarea producţiei de origine animală şi non-animală în unităţi de profil sau din propria gospodărie.

Pentru prevenirea apariţiei unor toxiinfecţii alimentare din cauza producerii, depozitării, transportului şi valorificării unor astfel de produse în alte condiţii decât cele stabilite prin legislaţia specifică, dar și din cauza temperaturilor în creștere din mediul ambiant personalul de specialitate din rețeaua sanitară veterinară recomandă autorităţilor locale în cauză, organizatorilor şi producătorilor respectarea obligaţiilor conform normelor din domeniu.

Ce trebuie să facă organizatorii de evenimente

Aceștia trebuie să solicite de la DSVSA judeţeană aprobarea pentru funcţionarea unor astfel de locaţii, prin depunerea, cu cel puţin cinci zile înaintea desfăşurării evenimentului, a unui dosar care cuprinde:

  • cerere scrisă (se menţionează locul şi perioada desfăşurării evenimentului, activitatea desfăşurată şi tipurile de produse supuse comercializării);
  • lista expozanţilor (împreună cu copiile de la documentele de autorizare sau înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi documentele de producător);
  • contract sau un acord încheiat cu o firmă de salubrizare în vederea evacuării deşeurilor alimentare sau menajere.

Organizatorii au obligația să asigure:

  • dotările cu utilaje şi echipamente adecvate, specifice activității;
  • spații corespunzătoare, cu asigurarea temperaturii optime, pentru păstrarea şi expunerea produselor;
  • sursă de apă potabilă;
  • mijloace pentru curăţarea şi dezinfectarea instrumentelor de lucru;
  • grupuri sanitare şi facilităţi de spălare şi uscare a mâinilor atât pentru comercianţi, cât şi pentru consumatori;
  • spaţii necesare pentru depozitarea şi eliminarea deş

Obligații ale expozanţilor, producătorilor de bunuri alimentare

Aceștia trebuie să solicite la DSVSA judeţeană emiterea documentului de înregistrare pentru vânzare directă sau, după caz, de vânzare cu amănuntul, documente care stabilesc:

  • numele şi adresa producătorului, precedat de iniţialele V.D. (Vânzare Directă) sau V.A. (Vânzare cu Amănuntul);
  • sortimentele şi cantitatea de produse care se valorifică;
  • locul de comercializare şi aria de distribuţie;

O altă obligație este să posede, pe lângă documentul de înregistrare sanitară veterinară eliberat de DSVSA judeţeană:

  • actul de identitate;
  • atestatul de producător şi carnetul de comercializare a produselor agricole;
  • carnet de sănătate personală;
  • fişa de sănătate a animalelor vizată de medicul veterinar din localitate.

Măsuri de prevenție

  • Produsele primare de origine animală trebuie să provină de la animale, păsări sau familii de albine sănătoase şi să fie manipulate numai de către persoane sănătoase;
  • Să aplice toate măsurile necesare pentru evitarea oricărui risc de contaminare a produselor de origine animală şi non-animală în timpul obţinerii şi comercializării;
  • Produsele să nu fie falsificate sau să prezinte modificări ale aspectului, ale culorii, mirosului, gustului ori consistenţei;
  • Produsele să fie transportate în ambalaje şi mijloace de transport autorizate şi igienizate;
  • Produsele să fie identificate prin etichete pe care sunt înscrise menţiuni referitoare la producător, denumirea produsului, data obţinerii, condiţii de păstrare şi, după caz, orice alte date necesare informării consumatorului;
  • În cazul produselor tradiţionale, să posede certificatul de atestare prin care acestea sunt înregistrate la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Serviciile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sprijină şi acordă asistenţă de specialitate autorităţilor locale şi operatorilor economici pentru organizarea acestor manifestări prin:

– monitorizarea exploataţiilor de animale care furnizează materii prime pentru unităţile de procesare prin supravegherea, controlul şi eradicarea bolilor la animale şi a bolilor ce se pot transmite de la animale la om;

– evaluarea şi verificarea unităţilor din sectorul alimentar şi a micilor producători pentru autorizarea, înregistrarea la DSVSA judeţeană şi pentru funcţionarea acestora în condiţiile legii;

– exigenţă pentru respectarea legislaţiei privind sacrificarea animalelor şi a comerţului cu produse alimentare în locuri neautorizate;

– promovarea produselor cu specific tradiţional prin identificarea producătorilor cu astfel de activităţi şi asigurarea asistenţei de specialitate pentru încadrarea în parametrii tehnologici şi de calitate a acestora;

– verificarea calităţii, salubrităţii, a modului de păstrare şi comercializare a produselor alimentare prin controale, analize şi examene de laborator acreditat.

Dr. Ioan Viorel Penţea – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Cristina Cucu – „Deseori fructele se strică în pomi sau în beciuri pentru că nu sunt valorificate“

Procesarea lor în suc pasteurizat natural este o soluție pentru această pierdere

„Suntem Cristina Cucu și Ștefan Mera, tineri țărani reveniți la origini după mulți ani de locuit în oraș. Ne-am mutat la Brănești, județul Dâmbovița, acum un an, iar înainte am stat jumătate de an tot la țară, în apropiere de Voinești, patria merelor. Toamna trecută am ajutat acolo o familie să-și culeagă livezile și am dat piept cu munca grea, fizică, și am înțeles mai bine toată logistica din spate, până la produsul final – fructele care ajung pe tarabele din piață. Toamna aceasta este primul sezon în care am început să facem suc de mere și de alte fructe. Nu suntem agricultori, avem alte meserii, dar învățăm pe parcurs și «motorul» este plăcerea de a fi în grădină, aproape ca o terapie! Avem prieteni și cunoștințe horticultori și suntem receptivi la sfaturile lor.“ Așa începe povestea unei mici afaceri de familie prin care se dorește promovarea consumului de suc natural obținut din fructe autohtone.

Pentru un litru de suc se folosesc cca 2 kg de fructe

Reporter: Care a fost rațiunea din spatele acestei decizii?

Cristina Cucu: Toamna aceasta, merii au fost foarte roditori și, în timp ce ne culegeam mere pentru noi, am realizat că sunt prea multe. Așa că ne-am gândit să fructificăm această cantitate de mere și să o transformăm în ceva care să reziste peste iarnă și, de ce nu, să propunem pentru vânzare. Așa că ne-am pus pe treabă. Chiar lângă căsuța în care stăm este o livadă imensă de mai bine de un hectar. Pomii sunt netratați, au primit doar apă din cer, lumina soarelui și câteva vorbe bune la asfințit de la noi, când ne mai plimbam printre ei. Inițial, am făcut suc doar din merele noastre, apoi am fost curioși să experimentăm și alte gusturi. Am dat sfoară-n sat și am găsit localnici care aveau pere, gutui și sfeclă din abundență. Deseori, la țară, fructele se strică în pomi sau în beciuri pentru că nu sunt valorificate. Așadar, am decis să facem un troc cu acești vecini, unde s-a putut, și am plătit pentru altă parte de fructe – la fel de curate și fără chimicale – căci oamenii erau atât de în vârstă încât nu își puteau culege propriile fructe. Am strâns în jur de 10 tone acest an, de la noi și de la vecinii cu livezi .

Rep.: Cât din această cantitate este procesată în suc?

C.C.: Pentru un litru de suc se folosesc aproximativ 2 kg de fructe, în funcție de cât sunt de zemoase. Am folosit cam 90% din cantitatea de mere pentru suc. Nefiind stropite, fructele nu rezistă mult timp, nici chiar în pivniță, așa că am considerat mai util să le transformăm pe majoritatea în suc pasteurizat.

Rep.: Există anumite soiuri de măr care se pretează mai bine pentru procesarea în suc?

C.C.: Teoretic, toate soiurile de mere pot fi presate pentru obținerea sucului, dar anumite soiuri de mere merită cu desăvârșire mâncate ca atare decât presate pentru suc (botul de iepure, de exemplu).

Din 100 kg de mere se obțin circa 65 litri de suc

Rep.: Care sunt costurile de procesare, cum se calculează acest serviciu?

C.C.: Noi nu deținem o presă, ci ducem materia brută (fructele) la o presă dintr-un sat alăturat, unde anagajații se ocupă de tot procesul de la presare, pasteurizare până la îmbuteliere. Pentru o sticlă de 1 l plătim 2,9 lei. Randamentul variază între 50 – 70%, în funcție de fructe, perioada de culegere, modul de depozitare. Ca exemplu, din 100 kg de mere se obțin circa 65 litri de suc.

Procesul de fabricare a sucului constă în următoarele operațiuni: spălare, tocare, presare, pasteurizare, ambalare. Sucul este pasteurizat la 80 grade și nu conține apă, zahăr, conservanți, coloranți, arome sau alți aditivi.

Rep.: Ce perioadă de valabilitate are sucul presat la rece, cât timp își păstrează proprietățile?

C.C.: Sucul este pasteurizat, adică fiert la aproximativ 80 de grade, ceea ce îi dă longevitate și prospețime peste iarnă. O sticlă de suc bine pasteurizat rezistă și până la un an, ținută la temperatura camerei sau într-o cămară, pe balcon, în beci.

Rep.: Cât din sucul rezultat reușiți să valorificați?

C.C.: Trei sferturi din producție, restul este pentru noi și familie. Un litru de mere simplu costă 6 lei, iar cel de fructe combinate – 7 lei ( mere + pere, mere + sfeclă, pere + gutui).

Rep.: În ce tip de recipiente este ambalat?

C.C.: În sticle de 1 l de plastic. Sunt mai practice în cantitate mai mică; unei persoane singure, de exemplu, poate i-ar fi mai greu să termine o pungă cu robinet (bag-in-box) de 3 l sau chiar 5 l. Ne dorim să găsim o soluție mai eco pentru sezonul viitor – sticle de sticlă – dar asta ar crește puțin prețul și, din păcate, nu se pot reutiliza pentru o nouă reumplere cu suc, dar pot fi folositoare prin gospodărie celor care le cumpără.

Orășenii caută produse locale

Rep.: Cine sunt preponderent clienții dvs.?

C.C: Din mediul urban, 95%. Aici, în sat, am avut doar doi vecini care au cumpărat, din curiozitate. În rest, marea majoritate sunt clienți din București și împrejurimi. Recent, am primit cereri și din Brașov și Cluj. Așteptăm să se strângă mai multe comenzi într-o locație pentru a face o livrare mai consistentă (ca să merite transportul). Majoritatea clienților sunt tineri, familii cu copii mici și sportivi. Am observat în ultimii ani o tendință către o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ și faptul că orășenii caută produse locale. Asta nu poate fi decât grozav pentru producătorii locali, atâta vreme cât aceștia pun suflet și nu chimicale în produsele lor.


„Am început, timid, să ne gândim să achiziționăm o presă a noastră pentru a nu mai depinde de alt serviciu și lista de așteptare. Petrecem deja timp stând la presă pentru a ne asigura că fructele noastre sunt cele folosite pentru suc, deci am putea investi acest timp în propria presă.“


„Încet-încet, se întâmplă o reîntoarcere la anumite obiceiuri, preparate și feluri de trai. Dacă până acum câțiva ani, toată lumea cumpăra pâine în pungă de la magazin, de ceva timp au început destul de mulți să-și coacă propria pâine acasă sau să cumpere de la cunoștințe de la țară. La fel și cu sucurile naturale.“


„Pentru moment, nu ne dorim să facem din asta un proiect mare, mai ales că agricultura este ca o loterie de la an la an, în funcție de condițiile meteo.“


D.Z.

Cheia unei bune valorificări, depozitarea

– Depozitarea este una dintre verigile care lipsește în cazul multor fermieri. Este problema care îi frustrează pe mulți dintre ei pentru că, în lipsa depozitării, sunt nevoiți să vândă recolta la prețul oferit de piață. Ce alternative ar avea fermierii care nu vor să-și vândă recolta?

– Serviciile de depozitare sunt absolut necesare pentru păstrarea în condiții optime a recoltelor, până la vânzarea ori prelucrarea acestora. În țara noastră, segmentul de fermieri care, în general, și-au construit propriile spații de depozitare, dar nu neapărat suficiente pentru întreaga producție, este cel al fermierilor care dețin suprafețe de peste 1.000 de hectare.

Fermierii care nu și-au putut construi astfel de spații au la dispoziție, în majoritatea județelor din țară, alternative de păstrare a mărfii în baze și silozuri specializate.

Există însă și recolte pe care fermierii nu le depozitează de regulă în spațiile proprii, cum ar fi semințele oleaginoase (floarea-soarelui, soia, rapiță) și, în cazul în care anul este ploios, porumbul.

În general, fermierii depozitează în spațiile proprii grâul de calitate (de panificație) și, dacă au în dotare uscătoare, și o parte din porumb.

Dacă fermierii optează pentru depozitarea mărfii în spații specializate, îi pot păstra calitatea și o pot valorifica oricând doresc către orice cumpărător, fie el procesator, moară, FNC sau trader.

– Ce ar trebui să știe fermierii care doresc să-și depoziteze producția? Ce beneficii ar avea în acest caz?

– Serviciile de depozitare pe care le oferim și pe care le efectuăm cu personal specializat asigură păstrarea calității mărfurilor pe toată perioada de depozitare. Dispunem de mașini de condiționare și uscare cereale, moderne și conform legislației europene și de un sistem foarte riguros de monitorizare și control al calității mărfii pe tot parcursul procesului, de la recepție la livrare.

– Ce culturi pot fi depozitate în spațiile pe care le dețineți?

– În cele 22 de silozuri și baze pe care le deținem în întreaga țară depozităm toate tipurile de cereale (orz, grâu, porumb, sorg etc.), precum și toate tipurile de semințe oleaginoase (floarea-soarelui, soia, rapiță). Capacitatea noastră totală de depozitare în spațiile proprii este de peste 430.000 de tone, o capacitate care ne plasează în rândul celor mai mari depozitări din țară. Prutul deține o rețea de 22 de spații de depozitare (silozuri și baze), amplasate în 9 dintre județele cu cel mai mare potențial agricol al țării: Iași, Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Olt, Teleorman, Dolj și Constanța.

– Dacă ar fi să vorbim de rapiță, pentru că este prima cultură care se recoltează, ce servicii oferiți?

– Ținând cont de faptul că semințele de rapiță au un conținut mare de ulei, depozitarea și conservarea acestui produs necesită o atenție deosebită. De aceea, spațiile de depozitare trebuie să fie obligatoriu dotate cu mijloace tehnice de aerare și să permită un control al temperaturilor în produs, conform tehnologiei. În bazele și silozurile noastre putem oferi aceste servicii la standardele de calitate și precizie necesare.

– Ce se întâmplă cu rapița pe care o recoltați?

– Rapița pe care o achiziționăm de la producătorii agricoli, în general, o procesăm în fabrica proprie de ulei de la Galați.

Acolo procesăm floarea-soarelui, soia și rapiță, fiind una dintre cele mai mari și moderne fabrici de profil din țară și, totodată, și fabrica cu cea mai îndelungată tradiție în fabricarea uleiului vegetal din România (de la 1893).

– Ar fi un moment bun pentru vânzarea ei sau dimpotrivă?

– Cel mai bun moment pentru vânzarea unei recolte este stabilit întotdeauna de către fermier, pentru că este o decizie care se ia în funcție de mai mulţi factori: de prețul oferit pe piață la momentul respectiv de către achizitorii de cereale, dar și de costurile pe care le-a avut fermierul cu înființarea și întreținerea respectivei culturi și de urgența lui în a-și recupera banii investiți.