reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Vite îngrijite după standarde europene - ferma de 5 stele a familiei Luca din Ștefănești

Lapte proaspăt, direct de la „sursă“! În localitatea Ileana, satul Ștefănești, județul Călărași, Cristina Luca a avut curajul să își facă o fermă de vaci care a luat naștere din dragostea acesteia pentru animale. Fermă de familie, înființată în anul 2012, produce lapte conform standardelor europene, totul fiind automatizat.

Stabulație liberă & pășune închisă cu gard electric

În urmă cu șapte ani, Cristina a considerat că o fermă de vaci este o afacere bună pentru creșterea veniturilor familiei și pentru un trai decent. Astfel, cu pași mici dar siguri s-a hotărât să investească în jur de 15.000 de euro într-o astfel de fermă, mai ales în achiziționarea utilajelor necesare producerii hranei pentru animale. La această sumă s-au adunat și alte investiții pentru a-și ușura munca și a crește productivitatea, ne spune aceasta. „Am pornit de la 15 văcuțe și am ajuns la un efectiv de 60 de capete, iar ca rase avem în prezent Bălțată cu Negru Românească și Holstein. Furajarea este unică, făcându-se cu ajutorul unei remorci tehnologice, iar mulsul se face la conductă. Totul este automatizat deoarece avem o remorcă tehnologică unde punem lucerna și siloz (porumb tocat și borhot din bere). Văcuțele noastre stau la stabulație liberă, însă merg și la o pășune închisă cu gard electric, aceasta fiind lângă ferma noastră, într-o zonă plină de iarbă. Pot spune că investiția inițială (clădirea, instalația de muls, terenul, apa curentă ș.a.m.d.) a fost de 15.000 euro. Mai apoi, bineînțeles, au urmat alte investiții pentru a ne ușura munca și a crește productivitatea: aici mă refer la utilajele agricole, terenul pentru cultivarea hranei și un sistem de supraveghere video“, a precizat Cristina Luca.

Orice muncă cere sacrificii și dedicare, mai ales când este vorba de animale. De altfel, pentru a porni cu dreptul într-o astfel de investiție trebuie să ai răbdare și să iei în calcul și anumite riscuri, adaugă Cristina. „Dacă există un plan bine stabilit și dorință, se pot face multe! Putem spune că nu este deloc ușor deoarece în continuare muncim foarte mult să întreținem această afacere, având în vedere că mâncarea animalelor este scumpă, iar prețul laptelui este mic. Am ajuns să vindem cu 3.5 lei/litru la dozatorul propriu și cu 1 leu/litru la procesatorul din zonă. Așadar, recomandăm celor care doresc să investească într-o astfel de fermă să se gândească de două ori și să țină seamă și de riscuri. Ne dorim să ne dezvoltăm mai mult și să meargă lucrurile cel puțin ca până acum. Sperăm ca în 10 ani să avem o fermă complet automatizată, care să ne ușureze și mai mult munca. De asemenea, ne dorim să ne mărim producția și să ne lărgim gama de produse“, a încheiat Cristina.

Beatrice Alexandra MODIGA

Lăptăria cu caimac, o fabrică la standarde europene și americane de top

Piața lactatelor se mărește cu un nou produs 100% românesc. Fermierul Nicușor Șerban, cel care deține 2.600 de vaci, cel mai mare grajd din Europa și cea mai mare sală de muls rotativă din România, a lăsat pe mâna fiicei și a ginerelui un alt segment al afacerii – procesarea laptelui. Lăptăria cu caimac, noua fabrică din Drăgoiești, județul Ialomița, este de acum locul de proveniență, dar și marca a 4 produse: lapte proaspăt la 1 litru, caș zvântat, iaurt natural și caș proaspăt de vacă.

Produse procesate cu blândețe

Cu o investiție totală de aproximativ 5 mil. euro, dintre care 2,460.000 euro fonduri nerambrusabile prin PNDR și restul fonduri proprii sau credite bancare, ideea procesării laptelui pe care îl produce ferma a plecat de la produse.

„Ne-am gândit ce fel de produse am vrea să facem, care sunt produsele pe care noi ne-am dori la rândul nostru să le găsim pe piață, să le dăm copiilor noștri, cum ne-ar plăcea să fie un brand cu lactate care să ni se adreseze și  în felul acesta s-a născut Lăptăria cu caimac“, îmi spunea la momentul inaugurării fabricii Mădălina Cocan, fata domnului Nicușor Șerban și acum managerul fabricii.

Noțiunea de caimac m-a dus imediat cu gândul la copilăria mea, la mirosul laptelui proaspăt fiert și bucuria de a strânge caimacul de deasupra, după ce laptele s-a odihnit un pic, ceea ce i-am povestit la rândul meu lui Adrian Cocan, managerul fabricii. „Al nostru este chiar mai bun de atât, pentru că este pasteurizat la 72 grade Celsius, iar diferența aceasta de la 72 la 100 grade mai omoară din aminoacizi și îi strică un pic din consistența naturală. Deci ceea ce facem noi este un pic mai bine decât ar putea să facă consumatorul la el acasă“, a ținut să precizeze Adrian Cocan.

Laptele ajunge în fabrică la o oră – maximum două după ce a fost muls, timp în care stă într-un tanc de răcire. Apoi este luat cu cisterna, dus în fabrică și preluat de sectorul de recepție. Se scoate aerul din el, este măsurat cu precizie, prerăcit și băgat în tancurile de stocare. Aceste tancuri țin laptele la 1 grad Celsius. De aici laptele este preluat și pasteurizat sau nu, în funcție de produs. Când este pasteurizat, laptele de consum este trimis într-un tanc tampon și de acolo direct în mașină. „Nu îl degresăm, are loc o omogenizare foarte blândă, nu avem niciun fel de alt proces în afară de pasteurizare. Și aceasta se face la temperatură joasă. După pasteurizare laptele este trimis spre îmbuteliere în sticle de sticlă, închis cu dop cu filet și etichetat. Procesul tehnologic în mașina de îmbuteliere este foarte sigur pentru că, în afară de camera curată a fabricii, și mașina are propriul sistem de filtrare a aerului, tratare și dezinfectare, astfel încât produsul, deși este viu, cu toți aminoacizii întregi, cu vitaminele vii, să fie sigur pentru consum. Sigur, în condițiile păstrării la frig și cu un termen de valabilitate destul de scurt de 14 zile. Nu se compară cu produsele care pot sta la cald o săptămână, două, trei. Acest lapte, după 3-4 ore de stat la cald, se strică“, îmi explica Adrian Cocan, soțul Mădălinei și manager la Lăptăria cu caimac.

laptaria cu caimac 4

Laptele proaspăt, la sticlă, reînvie obiceiuri de mult uitate

Apariția acestor noi produse atrage atenția asupra calității produselor pe care le-am consumat până acum; nu spun că nu ar fi sigure, însă dacă ai de ales între un produs cât mai natural și unul ajutat cu tot felul de adaosuri, pentru a rezista cât mai mult la raft este clar că cei care pun preț pe sănătatea lor vor da un ban în plus pentru a mânca un aliment net calitativ. Totuși, Adrian Cocan admite că se pot realiza produse naturale, dar cu mici neajunsuri. „Suntem primii care recunoaștem că sunt dezavantaje. Unul este condiția de logistică, pentru că trebuie ținut și transportat la rece, are un termen de valabilitate scurt și omul modern ocupat nu se poate duce zilnic la magazin și doi, prețul. Un astfel de produs este inevitabil mai scump, pentru că necesită o investiție, un lapte de foarte bună calitate, care presupune un lanț logistic costisitor și atenție constantă“, explică Adrian Cocan. 

Adaug și eu aici faptul că manipularea sticlelor se face mai greu și necesită atenție, lucru care ne-a ieșit din obișnuință după dispariția laptelui la sticlă. „Da, este un pic mai greu de manipulat, dar din fericire am găsit un producător de sticlă în Italia care face sticlă extrem de ușoară, de foarte bună calitate, am avut surpriza să scăpăm câte o sticlă de la 1 m și nu s-a spart când a fost goală. Când este plină, desigur, întotdeauna se sparge“, afirmă Adrian Cocan.

Primul produs care va fi pe rafturile magazinelor Mega Image va fi laptele proaspăt de la vacă, ambalat în sticlă din sticlă, la 1 litru, iar ulterior vor intra pe piață iaurtul natural în borcan din sticlă, sana, brânzeturile proaspete cum este cașul proaspăt și cașul zvântat, brânzeturile maturate. În viitor proprietarii fabricii vor aduce pe piața de business to business – HORECA smântâna proaspătă pentru frișcă și laptele condensat.

Iaurtul? De senzație!

Iaurtul este produsul care  a uimit invitații. Majoritatea au dat șampania pe lapte și prăjiturile pe iaurt, iar detaliile despre acest produs mi le-a dat Mădălina Cocan. „Iaurtul are 5% grăsime, practic adăugăm puțină smântână în laptele integral pe care îl luăm de la vacă pentru a obține iaurt, dar nimic altceva. Indiferent de cum va arăta, nu vom adăuga niciodată proteine extra, nu îl vom ajuta să fie mai ferm cu alte artificii.“

Cei doi tineri, Mădălina și Adrian, intenționează să producă și lapte condensat bun pentru înghețată și prăjituri. Brânzeturile maturate, care vor fi de inspirație italienească, mai au de așteptat până vor intra pe piață, asta pentru că procesul de maturare durează, dar și pentru că producătorii vor să-și arate aici măiestria. „Avem ambiții mari, vrem să participăm la concursuri internaționale cu brânzeturile noastre, asta este ținta, acolo vrem să fim printre marii producători de brânzeturi pentru că România are tradiție în acest domeniu, dar prea puțin pusă în valoare“, îmi spunea Mădălina Cocan.

La aceste produse, spre sfârșitul anului, se va adăuga smântâna coaptă, un produs nou, unic pe piața românească. „Smântâna coaptă își are originea în caimacul care se făcea pe vremuri în România, în comunitățile cu tradiție în zona asta și este un produs care se fabrică acum în Marea Britanie și se numește Clotted Cream. Este o cremă tartinabilă pe care o putem consuma cu orice produs de patiserie sau pâine și poate fi folosită în multe prăjituri“, declară Mădălina.

Rețetele produselor sunt unice din multe puncte de vedere. „În primul rând sunt curate pentru că nu folosim niciun fel de aditivi, coloranți, lapte praf sau tot felul de alte substanțe care se pun în produse în mod uzual. În al doilea rând folosim doar fermenți și cheaguri naturale. În plus, tehnologia folosită este una italiana, dar gusturile sunt românești“, a completat Adrian.

Dotările, detaliile, totul la superlativ

Adrian Pătrașcu, directorul de producție al fabricii, laudă inclusiv materialul cu care este acoperită podeaua. „Pavimentul este de fapt un mortar epoxidic, numit ucrete, produs în Germania special pentru industria alimentară, mai ales pentru lactate. Am scăpat obiecte grele pe el și nu a pățit absolut nimic, este o suprafață care rămâne perfect curată și care inhibă dezvoltarea bacteriilor.“

Linia de ambalare este și ea compusă din foarte multe elemente automatizate, sticlele, borcanele, dopurile și capacele sunt mai întâi sterilizate și apoi umplute. Îmi spunea Adrian că „totul se sterilizează, chiar și aerul care rămâne deasupra laptelui. Toată apa din fabrică este osmozată cu un utilaj adus din Franța și apa care ia contact cu ambalajul este pură. Din două motive: unul pentru siguranța alimentului și doi, încer­căm să evităm costurile de mentenanță. Pentru că este foarte greu să aduci specialiști din afară care să-ți depaneze utilajele în România, mai ales că suntem în mijlocul unui câmp. Apa este folosită doar la spălarea recipientelor, nu avem apă în produs“.

Apoi ambalajul este foarte special și ales pentru că și-au dorit „ca produsele să arate cu totul altfel decât ce este pe piață. Nu suntem atât de nostalgici încât să aducem exact ce a fost, în sticla în care a fost, consumatorii nu își doresc asta. Consumatorii vor un lapte bun, natural, adevărat, dar adaptat zilelor noastre. De aceea am ales o altă formă de sticlă, pătrată, o procesare modernă, mai blândă, dar care păstrează gustul autentic, caimacul. Borcanele de sticlă vin din Germania, iar sticlele pentru lapte din Italia, nu pentru că nu ne-am dori să le luăm din România, ci pentru că pur și simplu nu le-am găsit. Etichetele sunt transparente pentru că pe acest prin­cipiu al transparenței ne bazăm brand-ul. Ne dorim să tratăm consumatorii așa cum vrem noi să fim tratați de brandurile din piață. Și eu și Adrian, soțul meu, venim cu un background de marketing și de business din piață și atunci aici a fost expertiza noastră maximă“, argumenta Mădălina.

Așadar, alegerea etichetelor reflectă transparența producătorilor care nu au nimic de ascuns. „Da, suntem un business transparent și am vrut să transmitem și că suntem deschiși către consumatori. Vom organiza începând din această lună câte o seară de gătit în fermă, ca oamenii să poată vedea ferma și fabrica. Se va găti în funcție de inspirația bucătarilor pe care îi vom aduce să instruiască invitații (aleși aleatoriu dintre fanii de pe Facebook). Prin acest demers vrem să arătăm consumatorilor munca din spatele unor astfel de produse“, adăuga și Adrian.

Am apreciat efortul acestor tineri și, apropo de efort, cei doi au numărat peste 6.000 de oameni care au lucrat la acest proiect într-un fel sau altul pentru a ridica într-un an și jumătate o fabrică care respectă cele mai înalte standarde europene și americane. „Am lucrat direct cu câteva zeci de firme și indirect fiecare dintre ele au avut zeci de furnizori. Numărul de ingineri care au lucrat la proiect a fost de câteva sute“, îmi declara Adrian.

„Am reușit să avem un feedback bun, mai ales de la părinții cu copii care nu consumau lactate, le refuzau. Vorbim de copii mici de 3-4 ani care, când au primit lactatele noastre, le-au consumat foarte lejer. Marea noastră victorie este că aceste produse sunt consumate de copii cu mare plăcere. La noi laptele este un pic mai gras, dar în egală măsură este dulce, plăcut, nu are niciun fel de miros și este un produs complet“, îmi povestea managerul fabricii.

Patricia Alexandra Pop

O fi Slănic Prahova stațiune la standarde europene?

De când avem acces în Uniunea Europeană, ba chiar dinainte, de pe vremea fondurilor de preaderare, ne-am însușit noi, românii, o sintagmă pe care o folosim la orice investiție, mică sau mare, utilă sau mai puțin utilă, costisitoare sau nu: „la standarde europene“. Avem sate la standarde europene, săli de sport și școli la standarde europene, poduri și drumuri, dispensare comunale, sensuri giratorii suspendate, ba chiar am auzit, la o inaugurare, și de toalete la standarde europene. Pesemne acesta este etalonul suprem de raportare sau reflexul de a da greutate unei investiții. Ei bine, așa întrebăm și noi astăzi: o fi stațiunea prahoveană Slănic la standarde europene?

Slanic salina supraf

Prahovenii și mai cu seamă autoritățile județene și locale se mândresc cu Salina Slănic, de fapt, cu Mina Unirea. Și au și de ce. Plasată la vreo 200 m sub pământ, mina este ceva extraordinar. Numai că ea a rămas așa cum au realizat-o – ei da, n-o să vă convină! – comuniștii. Ba, în ultimii 28 de ani, am reușit (în fine, „au reușit“ cei care au dirijat treburile locale sau centrale, având în vedere că mina aparține de Salrom) să radem toate construcțiile de deasupra (unități de cazare) și să lăsăm acolo, un loc viran complet neatrăgător. Pe urmă, de câțiva ani, ditamai România nu poate înlocui un lift; accesul se face cu microbuzul, prin galerii. Doar că, acum ceva timp, a avut loc un incident, adică s-a răsturnat un mijloc de transport cu turiști, iar vizitarea a fost suspendată un timp. Pe urmă am aflat că administratorul nu poate găsi o firmă care să construiască liftul! Și tot de câțiva ani, Consiliul Județean Prahova se află în corespondență cu autoritățile centrale, pentru a lua mina în administrare, considerând că dispune de mai mulți bani pentru a da strălucire acestui obiectiv, măcar pe măsura Salinei Turda. Cu toate aceste inconveniente, Mina Unirea, a doua cea mai mare din Europa, are o grămadă de vizitatori; toată vara sunt acolo cozi imense la microbuzul care-i duce pe turiști în adâncuri.

Slanic ce a mai ramas din Grota Miresei

Ce mai are Slănicul? Mai are Baia Baciului, integral privatizată, ca de altfel și cel mai mare hotel din zonă, gestionat de peste 20 de ani de un om de afaceri, cu tot cu baza de tratament. Dar nu mai are Muntele de Sare, cu vestita Grota Miresei, ambele fiind roase de vreme și de vremuri... Grota s-a surpat în urmă cu 15-16 ani. Mai are Baia Verde, administrată de Primăria Slănic, unde s-a investit o căruță de bani. Practic, spațiul a fost reabilitat în perioada 2008-2010, costurile ridicându-se la 3.117.385 euro, din care 2.805.738 euro din fonduri europene (Programul Phare 2004-2006). Investiția a presupus amenajarea unui parc balnear pe o suprafață de 3 ha, cu o clădire administrativă, dotată cu birouri, cabinete medicale, sală pentru activități recreative, un amfiteatru în aer liber cu gradene pentru 300 de spectatori și lacul sărat propriu-zis. În fiecare an autoritățile se chinuie să închirieze, pe bucăți, parcul balnear, dar acesta nu funcționează unitar, ci cam după ureche. Dacă e să punem și muzica alandala care urlă pe-acolo... Ultimul obiectiv de vizitat la Slănic ar fi Muzeul Sării, găzduit de Casa Cămărășiei, clădire monument istoric construită la începutul secolului al XVIII-lea, reședința funcționarului domnesc care se ocupa cu strângerea taxelor pe sare, monopol domnesc. Acesta a fost deschis în 2003, iar în 2018 a fost adăugat expoziției un concept inedit, o călătorie virtuală 3D; așezați  într-un vagonet cu patru locuri, turiștii vor putea, prin intermediul ochelarilor VR, să coboare în salină, printre mineri, urmărind cum este extrasă sarea...

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS