Stabilirea și susținerea unor programe eficiente de creștere a animalelor sunt încă provocări majore pentru multe țări și, ca urmare, diversitatea animalelor domestice din lume rămâne în pericol. În momentul de față, potrivit FAO, există aproximativ 8.800 de rase de animale din 42 de specii diferite în lume care oferă o diversitate de produse și servicii. Cel mai recent raport al organizației arată că 7.745 de rase de animale din 8.803 s-au dovedit a fi rase locale și 26% dintre acestea sunt expuse riscului de dispariție. Potrivit raportului, intitulat „Starea Biodiversității Mondiale pentru Alimentație și Agricultură 2019“, aproximativ 100 de rase de animale au dispărut între 2000 și 2014. Pentru a limita riscul extincției raselor locale, amenințările la adresa resurselor genetice animale trebuie să fie mai bine identificate și efectele potențiale ale acestora să fie mai bine evaluate. Doar astfel, spun specialiștii, pot fi luate măsuri raportate la realitatea imediată.


Conform DAD-IS, materialul genetic al raselor locale este crioconservat doar într-o proporție foarte mică de 3% și doar aproximativ 1% este folosit pentru reconstituirea populațiilor de rase locale. În februarie 2020, statutul crioconservării era necunoscut pentru aproape 95% din rasele locale din DAD-IS. Pentru a elimina acest deficit de informații, FAO a colaborat cu coordonatorii naționali, iar rezultatul a fost că 58 de țări au furnizat informații cu privire la starea crioconservării populațiilor lor de rase naționale. Această cooperare a crescut numărul țărilor care au furnizat informații despre crioconservare de la 35 la 93.


Ce este DAD-IS și cum funcționează

Sistemul de informații privind diversitatea animalelor domestice (DAD-IS) este un sistem conceput de FAO ca măsură de implementare a Planului global de acțiune pentru resursele genetice animale și care are scopul de a monitoriza populațiile de animale de rasă locale. Programul permite analizarea diversității raselor de animale la nivel național, regional și global, inclusiv statutul raselor în ceea ce privește riscul lor de dispariție prin accesul la o bază de date cu informații și fotografii. În momentul de față în sistem sunt înregistrate peste 15.000 de animale de rasă, din 8.800 de rase, din aproximativ 40 de specii, din 182 de țări.

Coloana vertebrală a DAD-IS este baza globală de date privind resursele genetice animale, în care țările înregistrează informații despre rasele lor de animale, inclusiv date despre dimensiunea și structura populațiilor de rase. Datele sunt introduse în sistem de coordonatorii naționali pentru gestionarea resurselor genetice animale, care sunt nominalizați oficial de guvernele țărilor respective. Fiecare stat care se înregistrează în sistemul DA-IS își asumă întreaga răspundere pentru veridicitatea și calitatea datelor introduse. Practic, DAD-IS este centrul unei rețele globale extinse de sisteme de informații care schimbă date legate de rasele de animale. Un sistem regional (Sistemul european de informații privind diversitatea animalelor de fermă – EFABIS) a fost stabilit în Europa, iar sistemele naționale au fost înființate în mai multe țări europene.

Pe lângă baza de date a raselor, DAD-IS asigură accesul către alte surse web, oferă o serie de instrumente pentru analiza datelor despre populația rasei, prezintă știri despre evenimentele și evoluțiile înregistrate în gestionarea resurselor genetice animale și pune la dispoziția celor interesați informații de contact ale coordonatorilor regionali pentru gestionarea resurselor genetice animale.

Ponderea raselor locale în ultimul deceniu

Primele informații concrete despre diversitatea raselor locale au apărut în anii imediat următori realizării primului Raport de stat legat de resursele genetice animale pentru alimentație și agricultură din lume și după adoptarea Planului de acțiune pentru resursele genetice animale în 2007. Atunci a existat în sistemul DAD-IS o raportare importantă de nume de rase noi, dar, cu toate acestea, actualizările furnizate de țări cu privire la dimensiunea populațiilor raselor nou introduse au fost puține. Ca urmare, a rezultat o proporție semnificativ crescută de rase locale cu starea riscului necunoscut, de la 54% în 2007 la 70% în 2008. Situația s-a îmbunătățit ușor de atunci, proporția raselor locale necunoscute (inclusiv rasele dispărute) scăzând la 61% în 2018. Alte categorii de risc au rămas relativ stabile în timp.

În 2018 a fost raportat un total global de 8.803 de rase, comparativ cu 8.822 în 2016 și 8.774 în 2014. Din acestea, 7.745 sunt rase locale (comparativ cu 7.761 în 2016 și 7.718 în 2014) și 1.058 sunt rase transfrontaliere, comparativ cu 1.061 în 2016 și 1.056 în 2014. Dintre rasele transfrontaliere, 511 – comparativ cu 499 în 2016 și 510 în 201 – sunt rase transfrontaliere regionale (raportate într-o singură regiune) și 547 (comparativ cu 562 în 2016 și 546 în 2014) sunt rase internaționale transfrontaliere (raportate în mai multe decât o regiune). În prezent, 600 de rase – comparativ cu 643 în 2016 și 647 în 201 – sunt clasificate ca dispărute, dintre care 6 sunt rase transfrontaliere (comparativ cu 4 în 2016 și 4 în 2014). Anul de dispariție este necunoscut pentru majoritatea acestor rase. Dintre speciile aviare, găinile înregistrează cel mai mare număr de rase expuse riscului pe o scară globală. Proporția raselor aviare cu risc necunoscut este chiar mai mare decât pentru speciile de mamifere.


De ce este importantă menținerea raselor locale de animale?

Multe rase au caracteristici unice care le permite existența în regiuni unde alte rase nu se pot adapta. Practic, în aceste regiuni unde diversitatea raselor este limitată de condițiile pedo-climatice oamenii depind exclusiv de rasele locale.


Proporția raselor locale cu statut cunoscut a crescut la nivel global la 49% în 2020. În februarie 2021, proporțiile raselor locale cu material genetic insuficient și suficient pentru reconstituirea rasei în caz de dispariție sunt estimate la 6,2% (474 rase) și 2,6% (203 rase).

(D.Z.)

Secolul 21 aparţine industriei genetice animale. Câteva companii transnaţionale domină piaţa pentru taurine, porcine, păsări şi parţial acvacultura. Aceste companii îşi revendică numeroase patente, motivând că au investit sume mari de bani în cercetare (laboratoare, echipamente şi specialişti). Industria gene­tică animală utilizează un număr restrâns de rase de animale, cu performanţe economice ridicate, de exemplu la taurine rasele Holstein, Brown Swiss şi Jersey, la porcine Marele alb, Landrace, Duroc, Pietrain şi Hampshire. Aceste companii care deţin ferme mari pentru creşterea animalelor, cum sunt acele hinterlanduri sud-americane, unde investiţiile sunt foarte mici şi nici nu interesează animal-welfare (bunăstarea animalelor), pot invada pieţele Europei cu produse animaliere cu preţuri mici, dar de calitate mediocră.

Ecobioeconomia zootehnică are nevoie de rasele locale româneşti

Din punct de vedere economic, Europa poate să devină competitivă doar prin calitate, aceasta însemnând dezvoltarea fermelor organice. Pentru România există oportunitatea de a dezvolta astfel de ferme, produsele românești fiind apreciate anul acesta la Nürnberg, la Târgul de produse bio.

Pentru existența fermelor organice și pentru obținerea produselor de calitate este nevoie însă și de materie primă. Aici intervine rolul raselor locale, care desigur din punct de vedere economic sunt întrecute de alte rase din import. Dar aceste rase au gene care le conferă anumite calități pe care alte rase nu le au. Când vorbesc despre rase locale nu includ rasele din import, ca de exem­plu la taurine Simmental, Brown Swiss, care sunt prezentate în expoziții și cataloage ca fiind Bălțată Românească sau Brună de Maramureș. Aceste rase au participat la formarea raselor locale din România, dar sunt rase diferite. În 1994 s-au cedat (vândut) unei companii transnaționale toate unitățile de tip Semtest din România. Această companie a îndepărtat taurii din rasele locale, înlocuindu-i cu tauri din import. Ultimul taur de Bălțată Românească a fost îndepărtat în anul 2006. Când se dorește distrugerea unei rase de animale, primul lucru este acela de a îndepărta masculii. Inducerea progresului genetic se face prin masculi; de la o vacă se obțin câțiva viței, de la un taur și zeci de mii. Există specialiști care consideră că este suficient ca unele rase locale să fie păstrate sub formă crioconservată. Dar cine ar avea nevoie de o rasă pe care nu o vede în viu, ci doar sub formă de paiete sau embrioni congelați?

Rasele locale trebuie păstrate, sigur în efective mici. Aceste rase aproape în totalitate sunt proprietatea unor oameni cu posibilități materiale foarte modeste, care au înțeles că sunt cel mai bine adaptate la condițiile de mediu și exploatare din România, nepretențioase la hrană și rezistente la boli. Acești oameni nu-și permit să plătească tratamente veterinare scumpe. Ei sunt gardienii păstrării acestor rase. Există o legătură puternică încă în regiunile montane sau de deal, unde comunitățile umane s-au păstrat destul de omogene, între oameni și rasele pe care le-au creat.

Distrugerea raselor locale înseamnă un dispreț față de munca înaintaşilor noștri care le-au creat și față de generațiile viitoare care nu vor beneficia de ele.

Nu orice produs afumat este şi tradiţional

În expoziții și târguri de agricultură se prezintă așa-numite produse tradiționale care de cele mai multe ori nu respectă rețetele vechi; orice produs cu două straturi de fum sunt etichetate „tradiționale“.

Probabil că nu multă lume cunoaște faptul că în 1908 la Sibiu se stabilea un mezelar italian care pre­para pentru prima dată un salam de durată, cunoscut mai târziu sub numele de „Salam de iarnă“ sau „Salam de Sibiu“. Rețeta pentru acest salam era din carne de Mangalița „abdomen de rândunică“ și carne de măgar. Cercetările făcute asupra compoziției cărnii și grăsimii la cele trei rase transilvănene Mangalița (fiecare varietate de culoare conform testelor ADN sunt rase diferite) au demonstrat conținutul ridicat de LDL colesterol sau „colesterol pozitiv“, raportul între acizii grași saturați și cei nesaturați fiind diferit față de alte rase de porcine. Carnea de culoare roșu intens, stratul de grăsime gros și de culoare albă (care se poate prepara prin afumare rezultând un produs cu durată lungă de valabilitate) recomandă Mangalița pentru mezeluri de calitate.

În Banat, până în 1989, străinii care veneau cumpărau Șuncă de Banat, slănină afumată și cârnați de Arad apreciind calitatea, aroma și savoarea acestora. Aceste produse se obțin de la rasele de porcine mixte, cu stratul mai gros de grăsime: Bazna, Alb de Banat, Porcul Șvăbesc, Negru de Strei. Exemplare din aceste porcine se găsesc însă pe valea Mureșului, între Arad și Deva, sau între Arad și Otlaca.

Creșterea gâștelor reprezintă o altă caracteristică pentru România. Din lider european până în 1990 la exportul de produse de gâscă, astăzi această piață este dominată de alte țări (Polonia, Lituania). În piețele din Arad, până la mijlocul deceniului 7 al secolului 20, se vindeau la tarabe gâște sacrificate sau produse din carne de gâscă, multe după rețete astăzi dispărute („gât de gâscă umplut“).

Produsele din lapte după „rețete tradiționale“ prezintă variabilitate mare în ceea ce privește calitatea. Brânza Liptauer este practic dispărută din zona Aradului. Sunt foarte puțini proprietari de oi care cunosc rețetele de fabricare a brânzeturilor sau modul corect de păstrare a acestora. Pe „drumul laptelui“ din zona Sebeș-Alba s-a încercat înființarea unei firme pentru achiziționarea brânzeturilor de la proprietari de animale din zonă pentru a fi comercializate apoi în hipermarketuri. S-a renunțat la aceasta, motivul principal fiind acela că acești proprietari nu au reușit să mențină constant aceeași calitate la produsele lor.

La crescătorii de taurine numărul celor care cunosc cum se prepară brânzeturi de calitate este și mai mic. Aceste rețete de preparare a diferitelor produse au fost transmise din generație în generație, mai ales pe cale orală. Orientarea copiilor crescătorilor de animale spre alte meserii a rupt această comunicare. Unele rețete reprezintă un bun al unei comunități rurale, greșeala fiind aceea că aceste rețete nu au fost patentate.

Am prezentat toate aceste exemple pentru a susține ideea că pentru produse de calitate este nevoie de rețete verificate de-a lungul vremii și de materie primă, furnizate în mod deosebit de aceste rase locale.

Dr. ing. Marcel MATIUŢI
Facultatea de Medicină Veterinară Timișoara
Președinte fondator al asociației Transilvanian Rare Breeds

– (va urma) –

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti