Dl Ionică Rășinar este un mai vechi prieten al revistei noastre. Domnia sa este un ardelean tipic: cumpătat și hotărât. Când își pune ceva în minte, dacă este convins că face bine ce face, atunci nici munții nu îi stau în cale. Nici chiar birocrația nu îl poate opri. Așa s-a întâmplat anul trecut, când a ridicat problema inexistenței unui cadru legal pentru creșterea și promovarea rasei de porci tradiționale Mangalița. S-a făcut luntre și punte, a mers peste tot unde a trebuit, a constituit o asociație. Acum Mangalița este o rasă recunoscută și există un Registru al Cărții de Rasă.

Porcul de Bazna se află pe cale de dispariție

Odată lucrurile intrate pe făgașul normal, dl Ionică Rășinar și-a pus energia în slujba răspândirii unei alte rase tradiționale de porci, odinioară foarte apreciată: Bazna.

Deocamdată a cumpărat patru scrofițe și un vieruș de doar o lună, cu certificat de atestare emis de Institutul de la Turda. La târgul AGROMALIM de la Arad a venit atât cu scrofițe de Bazna, cât și cu exemplare din toate varietățile de Mangalița: brună, blondă și burtă de rândunică.

După părerea domniei sale, rasa Bazna se află aproape de dispariție. În toată țara nu mai există decât vreo 50 de capete de porcine din această rasă care să posede și certificat de origine. Ele se găsesc în județele Albă, Cluj și, firește, Arad. Există doar patru fermieri care cresc această rasă. E adevărat că în destul de multe gospodării se găsesc metiși de Bazna, dar acest lucru nu îmbunătățește cu nimic situația.

Motivul pentru care s-a ajuns în această situație rămâne necunoscut. Dar faptul rămâne fapt și situația trebuie remediată.

Bazna si mangalita

Când există bunăvoință, se poate!

Față de anul trecut lucrurile s-au mișcat foarte mult și înspre mai bine, consideră fermierul. După publicarea unor articole și a unor emisiuni TV, guvernanții au venit în sprijinul crescătorilor de Mangalița ca rasă tradițională. Pe lângă înlesnirea creării Registrului de Carte de Rasă, au fost acordate și alte facilități sau au fost îndreptate unele prevederi absurde. Așa se face că a dispărut obligativitatea fermierilor de a deține câte o jumătate de hectar de pământ pentru fiecare purcel Mangalița, ca o condiție de acordare a subvenției. „Acum se vorbește de un program național pentru această rasă, în cadrul căruia să se acorde un ajutor de minimis pentru cumpărarea de scrofițe. Deocamdată nu s-a stabilit o sumă, dar important este că problema rămâne în actualitate“, consideră Ionel Rășinar. În cadrul unei întâlniri a ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu președintele Federației Crescătorilor de Porci Mangalița, s-a discutat și includerea în ajutorul de minimis și a unor fonduri destinate echipării fermelor cu garduri electrice și adăposturi în câmp. Este știut că o caracteristică a acestei rase este că, pentru a se dez­volta conform standardelor, cel mai bine se dezvoltă în semisălbăticie. Subvenția rămâne însă neschimbată, cel puțin până în 2020, fiind stabilită la 88 euro/scrofiță.

Rezultatele nu au întârziat să apară. Dacă anul trecut dl Rășinar avea 12 scroafe Mangalița, acum are 40. „Toate sunt gestante, n-au fătat încă, dar purceii sunt deja vânduți. Este o cerere fantastică!“, destăinuie domnia sa.

Cererea depășește oferta

Recent, în urma discuțiilor avute cu ministerul, în programul pentru dezvoltarea rasei Mangalița a fost introdusă și rasa Bazna. Însă problema cea mai mare o reprezintă lipsa unor exemplare atestate, cu care să se poată (re)constitui cel puțin un nucleu de rasă. Chiar dacă există patru crescători în țară, majoritatea exemplarelor existente provin din aceeași linie. Prin consangvinizare s-ar produce degradarea rasei. De aceea este necesar un plus de atenție la selectarea exemplarelor pentru montă și la încrucișarea liniilor.

Rasa Mangalita roscata

Ca planuri pentru viitorul apropiat, fermierul și-a propus să își dezvolte ferma aflată la Lipova. Își dorește să ajungă la 100 de capete de Mangalița, blonde și burtă de rândunică, iar pe lângă ele să dezvolte, atât cât va fi posibil, și un nucleu de Bazna. Principala destinație a porcilor crescuți în fermă va fi reproducția. Dar, va exista și o linie de sacrificare. În jur de 40 de capete vor fi destinate tăierii, în preajma Crăciunului. „Oamenii se înscriu, din timp, iar când facem sacrificarea vin și iau animalul, fie porc, fie purcei la înțărcare. E o cerere mai mare decât putem noi acoperi“, spune fermierul.

Promovarea raselor tradiționale, ca manifestare patriotică

Ionică Rășinar recunoaște că motorul care stă în spatele acțiunilor sale este pasiunea. „M-am obișnuit cu aceste rase din copilăria petrecută în Munții Apuseni. Am o fotografie din anul 1965 cu porcul Mangalița pe care îl creșteam atunci în curte.“

Ca toți cei proveniți din zona Apusenilor, domnia sa se consideră un patriot, iar acesta este modul în care înțelege să-și manifeste patriotismul: prin creșterea și răspândirea raselor autohtone. „Am rămas surprins și mâhnit când am văzut că nu pot cumpăra Bazna cu certificat de origine. Asta m-a motivat să alerg și o voi face în continuare. Cu atât mai mult cu cât văd că Mangalița se mișcă foarte bine acum“.

Și, în fond, cine ar putea să îl contrazică pe Ionel Rășinar?

Porcul de Mangalița reprezintă o valoare, grație calităților pe care carnea sa le are. Compoziția grăsimii acestei varietăți de porc este izbitor de asemănătoare cu cea a grăsimii de somon. Iar soiul este unul tradițional românesc. Or, dacă nici promovarea tradițiilor naționale, indiferent în ce domeniu, nu e patriotism, atunci ce mai este?

Alexandru GRIGORIEV

Din gospodăria românului de rând porcul nu poate lipsi. Așa-i de când e lumea, după cum ar spune bătrânii, doar porcul a fost unul dintre primele animale domesticite de om. Nici Sărbătorile de iarnă n-ar mai fi la fel dacă ar lipsi de pe masă produsele tradiționale obținute din carne de porc. De aceste considerente, și poate de multe altele în funcție de propriile preferințe, țin cont sătenii și în fiecare an cresc în propria curte cel puțin un exemplar. Spun cel puțin un exemplar pentru că este cunoscut faptul că tot mai puțini gospodari aleg să mai crească scroafe și să își asigure purcei de pe un an pe altul. În aceste condiții, cei mai mulți aleg să achiziționeze purcelul după ce trece frigul și după ce vițelul fătat de curând se hrănește și cu altceva în afară de lapte, iar cantitatea rămasă să îi revină purcelului abia cumpărat.

În ultimii ani, preferințele în alegerea cumpărătorilor s-au axat pe rasele de carne, însă există și voci care spun că porcul, dacă n-are slănină, nu e porc. Așadar vă propunem câteva rase astfel încât să puteți alege care ar fi mai potrivită și să vă achiziționați porcul pe care să îl creșteți până de Crăciun.

Rasa Pietrain

rasa de porci pietrain

Rasă specifică pentru carne, Pietrain s-a format în jurul localității belgiene cu același nume prin încrucișarea succesivă a suinelor din rasele Berkshire și Tamwork cu porcine din rase franțuzești. Animalele din această rasă au talia mijlocie, picioarele mai scurte față de exemplarele din alte rase, corpul este cilindric și bine dezvoltat, capul mic și gâtul scurt, spetele largi și bine dezvoltate, jamboanele cărnoase, iar osatura fină. Și carcasa este foarte bună, proporția de carne în aceasta fiind de peste 70%, iar ochiul mușchiului are o suprafață de peste 40 cm².

Porcii din această rasă reprezintă o alegere foarte bună pentru cei care doresc să îi crească pentru propriul consum pentru că valorifică foarte bine hrana administrată și sunt programați la nivel genetic să nu acumuleze țesut adipos.

Rasa Landrace

rasa de porci landrace

Este una dintre cele mai populare rase de carne la nivel global și s-a format în Danemarca prin încrucișarea raselor locale cu Marele Alb. Porcii au talia mijlocie spre mare, corpul este sub formă de pară, trunchiul alungit și capul relativ mic, urechile mari și aplecate spre în față, în timp ce spatele este lung, drept și musculos, toracele arcuit, iar membrele puternice. Are un ritm de creștere foarte bun, la doar 8 luni poate cântări 130 kg deoarece are un spor mediu de creștere de 700 gr/zi. Grosimea stratului de slănină diferă, la masculi este de 13 mm, iar la femele este 16 mm, în timp ce procentul de mușchi este de aproximativ 56%. Porcii sunt albi, deloc pretențioși în ceea ce privește hrana, iar scroafele pot făta până la 12 purcei.

Rasa Duroc

rasa de porci duroc

Formată în nord-estul Statelor Unite ale Americii, rasa Duroc se remarcă prin faptul că ia rapid în greutate, iar masculii pot avea la vârsta de 2 ani chiar și 1.8 metri lungime. Porcii sunt de talie medie, au capul potrivit ca mărime, urechile de mărime mijlocie, ușor ridicate, trunchiul este cilindric, spatele lung, șuncile mari, membrele puternice, cu ongloane rezistente şi unghiul jaretului foarte deschis. Carcasa exemplarelor Duroc este masivă și lată, cu linia spinării convexă. Culoarea specifică a robei este roşcată, în diferite nuanțe, cu păr rar şi uşor ondulat.

Sporul mediu poate depăși 700 de grame/zi, iar la maturitate un porc ajunge și la 250 kg, însă cu toate acestea stratul de grăsime nu depășește 3 cm, iar procentul de mușchi în carcasă ajunge și la 80%. Printre principalele avantaje ale acestei rase se numără faptul că animalele nu sunt pretențioase în ceea ce privește alimentația, însă specialiștii recomandă ca rețeta de furajare să fie bogată în proteine pentru ca astfel să crească în greutate, dar fără a acumula țesut adipos.

Marele Alb

rasa de porci marele alb

Rasa a fost creată în Anglia, mai este cunoscută sub denumirea Yorkul Mare și este una dintre cele mai răspândite rase din lume. Porcii sunt de talie medie, de culoare albă și cu conformație masivă, nu puține fiind cazurile în care anumite exemplare ajung la 400 kg. Au capul mare, urechile de mărime mijlocie și aplecate înainte și lateral, iar gâtul este scurt și musculos. Trunchiul este cilindric, linia superioară dreaptă și ușor convexă, spata, pieptul, spinarea și șalele sunt largi și pline de mușchi. Abdomenul este bine dezvoltat, membrele sunt puternice, deci au întreg scheletul bine dezvoltat. La înțărcare, adică la 3 săptămâni, un purceluș are aproximativ 50 kg, iar la 7 luni poate atinge 120 kg dacă este bine hrănit. În cazul acestei rase, părul și pielea sunt albe, iar dacă apar diferențe de culoare este semn de impuritate a rasei.

Mangalița, o alegere tot mai frecventă

rasa de porci mangalita

Cu toate că nu este întocmai o rasă de carne, Mangalița a devenit o alegere tot mai frecventă și în gospodăriile de rând. Chiar dacă înainte de ’89 era mai des întâlnită la nivelul întregii țări, după căderea regimului comunist a intrat într-un cont de umbră. Porcii din această rasă au diferite apelative: porcul cu blană, cu lână creață, porcul-somon sau uleiul de măsline cu patru picioare, apelative care fie fac referire la aspectul diferit față de cel al altor rase, fie la calitatea cărnii.

De origine maghiară, Mangalița are menirea de a oferi slănină la fel de gustoasă ca a altor rase, dar mai sănătoasă. Este o rasă specializată pe producția de grăsime și are cinci varietăți: blondă, roșie, neagră, cu abdomen de rândunică și bariș. În general este o rasă rezistentă la condițiile de hrană și adăpost, precum și la boli. Porcii au capul mic, urechile ușor aplecate, gâtul scurt, dar gros, în timp ce trunchiul este masiv, iar linia spinării convexă. Sporul de creștere este de 400 gr/zi și valorifică foarte bine porumbul sau alte furaje produse în propria gospodărie.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 34-35

Mangalița și Bazna sunt două rase de porci despre care cei mai mulți dintre tineri, specialiști sau nu, nu mai știu decât din cărți și din povești. Asta cu toate că ambele rase sunt tradițional românești, iar odinioară erau foarte răspândite. Acum au devenit rarități, în ciuda calităților deosebite pe care o are carnea lor. Ionel Rășinar, un fermier din județul Arad, și-a propus să încerce schimbarea acestei situaţii.

Porcul cu carne de somon

După spusele specialiștilor, rasa Mangalița ar fi fost obținută pe la începutul secolului al XIX-lea de către crescătorii din nordul Transilvaniei și din Ungaria, prin încrucișarea unor rase locale de porci cu ruda lor sălbatică, mistrețul. A rezultat un hibrid viguros, ușor de crescut și care seamănă, ca aspect, mai degrabă cu mistrețul. Există trei varietăți: roșu, alb sau „coadă de rândunică“.

Cercetările recente au demonstrat că și carnea sa este destul de mult diferită de cea a porcilor din rasele comune, precum York sau Landrace. Conform analizelor, procentul de acizi grași nesaturați ajunge la 70%, la fel ca în carnea de somon sau uleiul de măsline. Carnea acestei rase este de culoare mai închisă și este apreciată pentru aspectul său marmorat, frăgezime şi suculenţă, date de grăsimea intramusculară, iar gustul, datorită nivelului redus de colesterol, aminteşte, mai degrabă, de carnea de mistreţ. Specialiștii în nutriție recomandă celor care suferă de boli cardiovasculare consumul de carne de porc din rasa Mangalița .

Din păcate, la noi nu se poate cumpăra din magazin!

Amintiri din copilărie cu Mangalița

Ionel Rășinar este un fermier care suferă foarte mult din cauza acestui aspect. „Eu am crescut în zona Munților Apuseni și pot să spun că practic am crescut cu acești porci. Dar, încet-încet, creșterea lor a fost abandonată“, își amintește domnia sa. Dar întâmplarea a avut grijă să aranjeze lucrurile într-un fel. Acum patru ani, umblând printre amintiri de familie, fermierul a găsit o fotografie realizată în anul 1965. În imagine se afla el, copil, alături de un porc Mangalița.

„A fost ca un impuls pentru mine. Atunci m-am hotărât să mă apuc de crescut porci din rasa asta.“ A cumpărat două scroafe și un vier din Ungaria, unde această rasă este foarte răspândită. I-a adus în ferma sa și a început să îi crească așa cum știa încă din copilărie. Adică mai mult pe pășune decât în cocină. „Trebuie crescut atât în padoc, cât și la pășune“, spune Ionel Rășinar. „Dacă nu e crescut la pășune, nu mai are aceeași calitate a cărnii.“

Ionel Rasinar j

Avantaje multe, dezavantaje minore

Creșterea porcilor Mangalița este oarecum diferită față de alte rase din mai multe puncte de vedere. Există avantaje și dezavantaje. La acest din urmă capitol, cel mai important este acela al câștigului lent în greutate. Abia după un an și jumătate, chiar doi, ajunge la 150 kg, greutatea optimă de sacrificare. Prin comparație, un porc din rasele obișnuite europene, crescut în fermă, atinge aceeași greutate în cca 6-7 luni.

Pe de altă parte, e un animal puțin pretențios. De la ruda sa sălbatică, mistrețul, a moștenit o imunitate ridicată la diverse boli. Nu este pretențios la mâncare, astfel că se hrănește și cu ghindă, jir, resturi de legume rezultate din îngrijirea grădinii, coji de pepene sau pepeni întregi, dovleci și tot felul de ierburi. În sezonul rece poate fi hrănit cu porumb simplu. Foarte important pentru fermieri este că nu are nevoie de nutrețuri speciale, combinate.

Din Europa, dar nu „european“

Caracteristicile acestei rase de porci, împreună cu modul deloc sofisticat în care crește, ar face-o ideală pentru micile ferme individuale. Și chiar sunt destui care ar dori să crească Mangalița, căci pe piață a început să apară o cerere care deocamdată nu poate fi acoperită. S-a format chiar și o asociație a crescătorilor de suine din rasele autohtone Bazna și Mangalița, cu sediul la Turda. Asociația ține un registru genealogic și poate oferi certificate de origine. Numai că, ca în orice domeniu, există o problemă: crescătorii nu pot primi subvenții. Ionel Rășinar ne explică ce se petrece: „Teoretic, în Pachetul 8, Măsura 10 prevede că se acordă subvenții pentru creșterea raselor locale în pericol de abandon. Așadar, ne încadrăm perfect. Condiția este să ai cinci scroafe pe care să le ții cinci ani. În această perioadă poți să le rotești. Deci, din nou totul este foarte bine. Numai că mai apare o prevedere, și anume că trebuie să ai câte o jumătate de hectar de pășune pentru fiecare scroafă, ceea ce este aberant atât timp cât pentru o vacă trebuie un hectar.“

mangalita IMG 0725 j

„La alții de ce se poate?“

Cei de la Asociație au făcut demersuri pe unde au putut să schimbe această prevedere, în sensul reducerii la o dimensiune rezonabilă a dimensiunilor de pășune. „Am vorbit și cu oameni de la Minister, și cu senatori și deputați, și cu cine s-a mai putut. Toți au răspuns că așa prevăd normele europene. Dar eu am constatat un lucru, și anume că atunci când oamenii din poziții de decizie nu cunosc o problemă se grăbesc să invoce normele europene“, spune dl Rășinar. „Eu mi-aș dori ca de acum cei de la MADR să ne vorbească mai puțin despre directivele europene și să ne ajute mai mult. Altfel o să pierdem aceste două rase, Bazna și Mangalița, și ar fi păcat, pentru că sunt ale noastre. De ce peste graniță, în Ungaria, sunt șase milioane de capete de Mangalița, iar la noi 6.000? Avem o țară în care avem toate condițiile să creștem așa cum trebuie porci din rasa aceasta“, își varsă focul fermierul.

Fără abatoare totul este degeaba!

Pentru anii următori, Ionel Rășinar își dorește să crească porci Mangalița și să ofere fermierilor doritori scrofițe pentru reproducție. „Eu zic că o să se rezolve la un moment dat problema asta cu subvențiile și atunci oamenii o să fie interesați. Rasa asta de porci trebuie crescută pentru copii și nepoți, căci este o carne sănătoasă. Ar fi mare păcat să se piardă, în loc să se înmulțească.“

Dar, ca fermierii mici și mijlocii să aibă un motiv în plus să crească porci, ar mai fi de rezolvat o problemă: aceea a abatoarelor. „Ordinul nr. 35/10 august 2011 prevede condiții mult prea severe pentru un abator. Eu cred că ar trebui simplificat, astfel încât fermele să poată avea abatoare proprii. Acum, în județul Arad există un singur abator, în care nu are acces toată lumea. Eu, de exemplu, am și magazin și restaurant, dar nu pot să vând acolo produse de la purceii mei Mangalița. Aceștia se vând pe bază de comandă și se sacrifică tradițional. În felul acesta nu se poate ajunge într-un circuit comercial normal. Eu cred că lucrurile ar trebui reglementate în așa fel încât fermierii să poată sacrifica animalele și să aibă acces la lanțul comercial. Altfel, totul este degeaba“, încheie Ionel Rășinar.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 38-39

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti