Alin Moscu provine din Mizil, judeţul Prahova; acolo a copilărit şi a absolvit liceul. Încă de când era mic copil a avut în sânge iubirea pentru animale, transmisă de bunicul său din Schela, judeţul Galaţi, şi aşa a ajuns să investească aici, într-o fermă de vaci, rasa Montbeliarde, în jur de 80.000 de euro.

Montbeliarde – o rasă rezistentă la boli

„Povestea acestei ferme pleacă de la bunicul meu, (…) când în anul 2008 a început uşor-uşor să se extindă cu animalele şi terenul agricol. Eu eram mic în acea perioadă, dar mereu când aveam posibilitatea, mai ales în vacanţe, mergeam acolo, visam şi eu odată cu el să am într-o bună zi mica mea fermă de animale. Dar abia în 2017, împreună cu tatăl meu, am reuşit să investim şi să ne implicăm mai mult, când am achiziţionat un lot de 15 juninci din rasa Montbeliarde. În prezent am reuşit să am un efectiv de 45 de capete (vaci + tineret). Am ales această rasă pentru calitatea laptelui şi a viţeilor. Este o rasă care în ferma mea s-a acomodat foarte bine, fiind rezistentă la boli, iar în toţi aceşti ani am avut foarte puţine probleme cu ele. Sistemul de furajare are la bază silozul, lucerna, făina de porumb, borhotul de sfeclă şi, mai nou, le îndulcim pofta cu morcovi. La ora actuală, această investiţie pot spune că a depăşit cu mult 80.000 de euro“, adaugă crescătorul.

Mare parte din laptele produs în fermă ajunge pe masa clienţilor din localitate şi din Galaţi, mai spune Alin. „Ajutor de nădejde în acest sens este bunica mea, pentru procesarea laptelui. Ca produse avem caş, brânză dulce şi smântână. Toate aceste produse sunt distribuite la domiciliu şi mă zbat să ajungă la cât mai mulţi clienţi şi, totodată, încerc să le deschid ochii consumatorilor cu privire la deosebirea dintre un lapte de calitate, sănătos, şi unul din supermarketuri.“

Mai multă automatizare în fermă

Dacă te apuci de o aşa fermă trebuie să ai multă încredere în tine, să visezi şi să lupţi că într-o zi vei ajunge acolo unde îţi doreşti, specifică tânărul. „Orice început este greu! Celor curajoşi le urez să opteze pentru automatizare, pentru că problema forţei de muncă este mare şi am întâlnit fermieri care au renunţat în scurt timp. Îmi doresc în viitorul apropiat să pot accesa fonduri europene pentru a avea mai multă automatizare, să fiu 100% sigur de afacerea mea. Vreau să îmi deschid un magazin în localitate pentru a promova produsele mele şi ale familiei şi, nu în ultimul rând, să ajung la un efectiv de 70-80 de capete. Nu în ultimul rând, îmi doresc să am cea mai performantă şi cochetă fermă din judeţul Galaţi“, a adăugat Alin Moscu.

Originea rasei Montbeliarde

Rasa Montbeliarde provine din Bos Taurus Frontosus şi face parte din grupul de rase „bălţate roşu cu alb“ aparţinând familiei Simmental şi Fleckvieh, fiind membră a Federaţiei Internaţionale Simmental & Fleckvieh (WSFF) şi a Federaţiei Europene Simmental.

Istoria rasei este legată de începutul secolului al XVIII-lea, şi anume de momentul în care mai mulţi fermieri din teritoriul actual al Elveţiei s-au stabilit în Franţa în regiunea France Comté, aducând cu ei şi vacile pe care le deţineau. În urma unui proces metodic de selecţie exemplare din această populaţie de vaci au început să particip la diferite expoziţii sub denumirea de Montbeliarde (după numele celui mai important oraş al departamentului Doubts din regiunea France Comté).

Montbeliarde este o rasă mixtă, fiind considerată cea mai perfecţionată rasă pentru producţia de lapte din cadrul familiei Simmental.

Beatrice Alexandra MODIGA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 4 septembrie 2019, Centrele judeţene APIA vor efectua plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, pentru serviciile prestate în luna iunie și trimestrul II al anului 2019.

Suma totală autorizată la plată este de 12.897.206,18 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 82 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Romagnola este una dintre rasele de vite pentru care crescătorii români pot primi subvențiile prevăzute de dispozițiile în vigoare. După cum spun specialiștii, strămoșul acestei rase este Marea Urechiată, care în Antichitate creștea în stepele Europei Centrale și de Est. Din acest motiv putem spune că este verișoară bună cu Sura Românească de Stepă. Romagnola, mai spun istoricii, a ajuns în Vestul Europei adusă de hoardele de migratori, în a doua jumătate a mileniului I d.H.

O vită adaptată la soluri aride și pietroase

Una dintre principalele caracteristici ale acestei rase o constituie adaptarea la medii aspre, ostile și soluri aride și pietroase. Ca urmare, picioarele sunt scurte și solide. Copita este și ea dură, rezistentă. În schimb, pulpele sunt mari, cu musculatura bine dezvoltată. Se hrănește foarte bine cu furaje grosiere, chiar și de calitate inferioară. Culoarea obișnuită este albă, complet, dar există și exemplare complet negre. Dimensiunea este, în general, impresionantă, iar diferențele dintre vaci și tauri sunt mari. Dacă o vacă are între 600 și 900 kg, un taur cântărește între 1.200 și 1.500. Părul este scurt, mătăsos și gri, cu nuanțe mai închise pe gât și pe spate, ca și în jurul ochilor și pe picioare. Profilul capului este drept, cu fruntea largă, fața și nasul mare, dar relativ scurt. Coarnele au lungime medie, negre la vârf devin galbene la bază și au pitonii negre. Interesant este că la această rasă sexul poate fi determinat și după orientarea coarnelor: spre exterior, în sus și în față, la tauri, dar răsucite înapoi la vaci. Trunchiul este drept și cilindric din profil, pieptul este adânc, iar coastele sunt bine arcuite. Musculatura spatelui este bine dezvoltată. Partea din spate este largă și de lungime medie. Sferturile posterioare sunt lungi și late, dar scăderea începe de la nivelul coloanei vertebrale. Picioarele sunt relativ scurte, musculoase, cu osatura bine reliefată.

Tractorul cu coarne

În zonele unde se mai folosesc vite pentru muncă, această rasă este deosebit de apreciată. Musculatura puternică și dimensiunile impresionante fac ca masculii să aibă o forță colosală. Pentru că secole de-a rândul vitele acestei rase au fost folosite la diverse munci, ele s-au obișnuit să asimileze foarte bine hrana. Pot câștiga în greutate până la 1,5 kg/zi, chiar dacă sunt siliți să parcurgă distanțe mari în căutarea hranei, spun crescătorii. Din acest motiv este o vită ce crește foarte bine pe pășuni, chiar dacă acestea nu sunt foarte bogate. Pășunile le sunt cu atât mai favorabile cu cât, prin temperamentul lor, sunt niște animale destul de agitate. Deși docile, sunt veșnic în mișcare. La fătare, vițelușele au între 30 și 34 kg, iar tăurașii între 33 și 37 kg. Fătările sunt ușoare, mai ales că vițeii sunt mici în raport cu dimensiunea junincilor. Carnea vitelor Romagnola este marmorată, cu fibre fine și foarte gustoasă. Pentru mânzați, greutatea medie de sacrificare, de 460-480 kg, se atinge în jurul vârstei de 20 de luni. Randamentul la carcasă este de 55-60%, destul de bun. Ceea ce este mai deosebit la această carne este conținutul mai scăzut în grăsimi „trans“. De asemenea, grăsimile nesaturate predomină față de cele saturate, iar conținutul de minerale (mai ales fier și zinc), ca și cel de vitamine din grupul B, este foarte ridicat.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 38

Insula Jersey se află în Marea Mânecii. Are o suprafață de 115 km² și puțin peste 95.000 de locuitori. Politic, este dependentă de Regatul Unit al Marii Britanii, dar fără a face parte din acesta sau din UE. Iar moneda proprie a insulei, acceptată însă și în Marea Britanie, are pe una dintre fețe chipul reginei Angliei, iar pe cealaltă o vacă, vaca de Jersey. Mândria cea mai mare a locuitorilor acestei micuțe insule este de a fi reușit să creeze vaca cu cel mai bun lapte din lume.

A doua vacă de lapte din lume

Supranumită și „vaca de unt“, vaca de Jersey furnizează un lapte al cărui conținut de grăsime poate ajunge până la 6%. Pe lângă aceasta, are și un conținut ridicat de calciu și de proteină, iar cantitatea de lapte este una însemnată. Dacă este bine îngrijită, o vacă produce, la o singură lactație, de 13 ori echivalentul în lapte al greutății proprii. Și cum, după standarde, cântărește în jur de 430 kg, vorbim de peste 5.500 litri de lapte/lactație.

Datorită proprietăților sale, laptele este folosit pentru producerea brânzei tip Cheddar, renumită în toată lumea și foarte apreciată de britanici.

Vaca de Jersey are toate atributele unei văcuțe simpatice: are o linie foarte fină, iar culoarea sa variază de la gri deschis la maro foarte închis. Întotdeauna, în dreptul șoldurilor, culoarea este mai închisă. De aseme­nea, în lungul coloanei vertebrale, are o dungă de culoare mai deschisă.

Nu are coarne, iar dimensiunile nu sunt unele de speriat. Așa cum deja am spus, o vacă matură cântărește în jur de 430 kg, iar un taur poate ajunge la 680 kg. Cu toate acestea, taurii au un aspect foarte viril, fiind musculoși, cu umeri foarte proeminenți. Dar, în ciuda aspectului fioros, au un temperament foarte liniștit, la fel ca și vacile. De fapt, taurii Jersey sunt considerați cei mai blânzi tauri.

Pe lângă temperamentul blând, rasa este caracterizată și de o bună rezistență la căldura excesivă. Poate suporta temperaturi ridicate, fără ca producția de lapte să fie afectată.

Toate aceste trăsături au făcut ca vaca de Jersey să devină foarte populară și în alte țări. La ora actuală poate fi întâlnită în ferme din Canada până în Sudul Americii de Sud, din Danemarca până în Noua Zeelandă, trecând prin Sudul Africii și Japonia. Practic, ca răspândire, este a doua rasă de vaci de lapte din lume.

O vacă ce are nevoie de dietă

La naștere, vițeii cântăresc cam 25 kg. Foarte important pentru dezvoltarea lor viitoare este ca în primele 12 ore de la naștere să consume doi-trei litri de lapte colostral, care le mărește imunitatea naturală. Crescătorii recomandă ca vițeii să fie hrăniți cu colostru încă trei zile după naștere, iar apoi cu lapte, câte trei litri/zi, suplimentat cu fân de bună calitate, până la vârsta de trei luni. Între patru și nouă luni, în hrana vițeilor se introduce iarba proaspătă. În această perioadă, câștigul de greutate poate fi chiar și de 2 kg/zi.

În general, hrana predilectă a acestei rase de vaci este iarba proaspătă sau fânul, după sezon. Are nevoie de mișcare suficientă pentru a nu se îngrășa prea mult. Depozitele de grăsime pot afecta calitatea laptelui. Din acest motiv, specialiștii recomandă reducerea porțiilor de cereale din alimentația junincilor.

Văcuțele Jersey sunt longevive. În medie, ele pot avea câte cinci fătări de-a lungul vieții. Ajung la maturitate la 15 luni, iar gestația durează 9 luni. În afară de aspectele menționate, această rasă nu are nevoie de condiții diferite față de celelalte rase de vite. În schimb, așa cum am arătat, rezultatele oferite sunt remarcabile.

Datorită calităților amintite, vacile de Jersey sunt recomandabile atât gos­podăriilor individuale, cât și marilor ferme.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 - pag. 40

Rasa Piemontese este o varietate de bovine de carne. Deși de dimensiune medie, această rasă este caracterizată de o rată ridicată de conversie a furajelor în carne și de un foarte bun randament la abatorizare, grație pierderilor comerciale foarte mici. Ca trăsături generale, din punct de vedere comercial trebuie evidențiate oasele mici și fine, pielea fină și suplă, stratul de grăsime subcutanată foarte redus și carnea macră, dar foarte gustoasă.

Taurii sunt de culoare gri sau nisipiu deschis, cu pete negre, în special în jurul ochilor, pe gât, pe umeri sau în regiunile distale ale membrelor. Vacile sunt mai deschise la culoare, fiind de multe ori chiar albe. Limba, cerul gurii și nările sunt negre. La naștere, vițeii au o greutate medie de 40-45 kg. Greutatea optimă pentru sacrificare este de 550-650 kg pentru tauri și de 350-450 kg pentru juninci. Această greutate este atinsă la vârsta de 15-18 luni și, respectiv, 14-16 luni.

Randamente la carcase de 72%!

Rata de creștere este deosebit de bună. În condiții optime se poate ajunge la 1,4 kg/zi. Raportul de conversie a hranei în carne este printre cele mai ridicate la această specie. La aceasta se adaugă randamentul la sacrificare, de 66 – 68%, cu vârfuri de 72%. Oasele mici și conținutul de grăsime foarte mic al carcaselor conduc la un excelent randament al cărnii. Conformația carcaselor este excelentă, astfel încât întotdeauna se încadrează în categoriile S și E ale clasificării S-EUROP.

Ca un bonus referitor la calitatea cărnii se adaugă hipertrofia musculară (cunoscută și sub numele de „mușchi dublu“), caracteristică rasei. Această proprietate, apărută probabil în istoria rasei printr-o mutație genetică accidentală, a fost menținută prin selecție. Rezultatul este o masă muscu­lară crescută, în dauna conținutului de grăsime din fibra musculară și a conținutului de țesut conjunctiv. Deci, carne mai multă și de mai bună calitate.

Cu toate că vaca Piemontese este o rasă de carne, ea dă și o producție destul de bună de lapte. Pe lângă faptul că asigură o cantitate suficientă pentru hrana vițeilor, în zonele de unde este originară se prepară unele brânzeturi tradiționale din surplusul rezultat.

Rezultate bune, indiferent de tehnologie

Creșterea vacilor Piemontese este relativ lipsită de dificultăți și se poate face în toate tipurile de organizare de fermă practicate. Ea crește la fel de bine în regim de stabulație, în boxe sau în țarcuri, ca și în sălbăticie sau semi-sălbăticie. Acest fapt este rezultatul direct al faptului că nu este pretențioasă în ceea ce privește hrana. În principal îi sunt suficiente furajele obținute de pe pășunile din cadrul fermei, verzi sau uscate (eventual însilozate), completate cu cereale sau leguminoase. Înțărcarea vițeilor se face la greutatea de 160-200 kg, pe care o ating la vârsta de 4 – 6 luni.

Zonele în care se crește această rasă de vaci sunt foarte diversificate. Este de ajuns să spunem doar că este cea mai răspândită rasă tradițională din Italia. Sistemele de organizare a fermelor de Piemontese sunt foarte variate. În zonele de câmpie se combină, adesea, creșterea în boxe cu cea în libertate pe pășunile din cadrul exploatației. În zonele mon­tane, pe timpul verii, vacile sunt crescute libere pe pășunile de la mare altitudine (peste 2.000 metri). Indiferent de tehnologia adoptată, rezultatele sunt, invariabil, la fel de avantajoase.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 42

„Suntem în faţa începutului unei noi istorii a raselor de bovine pentru carne în România.“ Afirmaţia aparţine dlui Ion Bura, directorul general al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Rasei Blonde d' Aquitane în ţara noastră. L-am întâlnit la ediţia de anul acesta a târgului IndAgra, acolo unde a prezentat în premieră o rasă de vaci pentru carne foarte puţin cunoscută românilor. Este vorba despre Blonde d' Aquitane, o rasă originară din sudul Franţei, obţinută în urma unor procese genetice. Rezultatul obţinut în urma selecţiei şi ameliorării este spectaculos. Exemplarele din această rasă impresionează printr-o statură impozantă în care fiecare muşchi este perfect reliefat. Fireşte că aspectul ei impresionant a câştigat admiraţia crescătorilor de animale, astfel încât astăzi rasa este răspândită în multe alte ţări decât cea de origine.

Ion Bura este deschizător de drumuri în România, pentru că în urmă cu trei ani a adus în ţara noastră primele exemplare de Blonde d'Aquitane. Spune că această încercare a sa de a promova rasa în ţară vine ca urmare a faptului că a trăit foarte mult timp în străinătate, unde a avut şansa de a vedea evoluţia mai multor rase şi că, în final, Blonde d'Aquitane a fost o alegere uşor de făcut. Astăzi are în ferma sa 80 de exemplare şi este singurul din ţară care creşte această rasă. Spune că vreme de trei ani a testat potenţialul acestei rase şi capacitatea de adaptare la clima şi condiţiile geografice din România şi că a fost o reuşită de 100%.

„Istoria Asociaţiei pentru Dezvoltarea Rasei Blonde d' Aquitane abia începe. Suntem singurii deţinători ai acestei rase în România şi intenţia noastră este să o promovăm şi să creştem efectivul. Sper ca în următorii doi ani să ajungem la 1.000 de capete. Scopul final este de a exporta apoi către Franţa, Grecia, Spania şi cred că avem şanse să realizăm acest lucru, pentru că astăzi calitatea îşi spune cuvântul, iar carnea acestei rase depăşeşte standardele actuale. Este în opinia mea numărul 1 în topul bovinelor pentru carne. În Franţa, spre exemplu, un kilogram de carne din această rasă costă între 60 şi 90 de euro. Blonde d' Aquitane este o rasă reuşită, cu un potenţial de creştere foarte mare, cu o carne de calitate foarte bună, care nu conţine grăsimi dăunătoare sănătăţii. Este o rasă robustă, nu există probleme la fătare, iar viţeii pot avea la fătare 80 de kilograme, în vreme ce viţeluşele cântăresc între 60-65 de kilograme. Potenţialul de creştere este de 1-1,5 kg pe zi. Masculii ajung la 1.700 de kilograme, chiar două tone, iar vârsta de sacrificare porneşte de la şase luni.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 32

Rasa Albastru Belgian, cunoscută și ca Alb Albastru Belgian sau Picior Albastru, provine, așa cum arată și numele, din regiunile centrale și superioare ale Belgiei. Denumirea i se trage de la culoarea părului, de obicei albastru-gri, dar care poate varia de la alb la negru.

O rasă ameliorată recent

Pentru prima dată rasa a fost menționată în 1808, ca o rasă mixtă, de lapte și carne. În epoca modernă, în anii ‘50, profesorul Hanset, de la un Centrul de inseminare artificială din Liege, s-a ocupat de o nouă selecție a rasei. El a urmărit realizarea unei rase speciale de vite de carne.

În 1978 bovinele Albastru Belgian au fost intro­duse în Statele Unite ale Americii de către Nick Tutt, un fermier din Canada centrală care a emigrat în Texas.

Principala caracteristică a acestei rase este numărul crescut de fibre musculare (hiperplazia). Albastra Belgiană are o masă musculară cu până la 20% mai mare, raportată la masa osoasă, față de alte rase de vite. De asemenea, conținutul de grăsime al cărnii este și el mai mic.

Rata de conversie a furajelor este foarte ridicată. La taurii între 7 și 13 luni câștigul zilnic în greutate se poate ridica până la 1,6 kg. Pe de altă parte, pentru că masa musculară este mai dezvoltată, necesarul de proteine este mai mare decât la alte rase. Prin urmare, doar fibrele nu îi sunt suficiente pentru o dezvoltare normală, fiind necesară adăugarea de concentrate proteice.

Un alt dezavantaj al rasei este că vițeii, încă de la naștere, au musculatura foarte dezvoltată. Ca o consecință, fătările sunt dificile, de multe ori fiind necesare cezarienele. Ca atare, asistența calificată la fătare este absolut necesară.

Pe de altă parte, aceste inconveniente sunt compensate de faptul că vițeii pot fi sacrificați destul de timpuriu. Randamentul la sacrificare este de 65-70%.

O carne recomandată în diete

Aspectul cărnii este marmorat. Frăgezimea este mai redusă, din cauza conținutului mic de grăsime. În schimb, faptul că are cu 20% mai multe fibre decât carnea altor rase de vite îi conferă caracteristici dietetice superioare. La aceasta contribuie și un conținut de colagen mai mic, ceea ce implică îmbunătățirea calității proteinei datorită unui randament mai mare de aminoacizi. Așadar, carnea acestei varietăți constituie unul dintre alimentele ideale pentru cei care necesită o dietă bogată în aminoacizi și proteine, dar săracă în grăsimi.

Din cauza caracteristicilor sale native, Albastra Belgiană nu este recomandată crescătorilor individuali. Deși, așa cum spuneam, crește repede și are un randament bun la sacrificare, necesită o alimentație mai deosebită. În plus, este necesară asistența calificată la fătare. Ca atare, creșterea acestei rase se poate face în bune condițiuni mai degrabă în ferme care au un personal corespunzător și condiții suficiente.

În acest din urmă caz, avantajele economice rezultă din calitatea cărnii, despre care am vorbit mai sus.

Trebuie să menționăm că în România această rasă este destul de slab reprezentată, majoritatea fermierilor preferând rase mai puțin pretențioase.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 33

Condițiile de piață din ultimii ani au obligat crescătorii de vite să-și cristalizeze clar opțiunile în ceea ce privește rasele de animale pe care vor să le crească. Prima opțiune este determinată de mărimea fermei, de zona de amplasare și de forța financiară pentru dezvoltare. Astfel, fermierii cu multe animale, aflate în zone unde există procesatori sau care au posibilitatea de a construi unități proprii de procesare, sunt sfătuiți să crească mai degrabă vaci de lapte. În schimb, acolo unde nu există desfacere pentru lapte, ca și în gospodăriile individuale, vacile de carne pot asigura câștiguri mai avantajoase. Alegerea rasei este următorul pas . În ceea ce privește vacile de lapte, cele mai răspândite sunt Holstein, Simmental și Brună. Dintre speciile de vite de carne se cresc cu precădere Angus Roșu și Negru, Bleu Belgiene și Blond Bleu Belgiene, Limousin, Piemontese și Charolaise. Asupra acesteia din urmă ne vom opri mai pe larg în acest număr.

Cea mai răspândită rasă din lume

La ora actuală este, conform estimărilor, cea mai răspândită rasă de vite de carne, la nivel mondial. Datorită calităţilor sale, rasa Charolaise s-a adaptat bine în peste 70 de ţări de pe 5 continente, la toate latitudinile, din Canada până în Australia, din Siberia până în Africa de Sud, inclusiv în Brazilia, Ungaria sau India. În Franța, jumătate din vacile de carne sunt din această rasă, iar la nivel european un sfert din vacile destinate producției de carne sunt Charolaise.

Desigur că acest lucru este determinat de caracteristicile rasei, care o fac să fie prima opțiune. Una dintre însușirile sale este că la animalele din rasa Charolais se întâlneşte cea mai bună valorificare a furajelor, în special a celor grosiere. De fapt, capacitatea lor de ingestie, superioară celei a altor rase, ca şi metabolismul lor performant permit o bună valorificare a furajelor grosiere (paie, iarbă de pe păşune, fân), care sunt, de altfel, cele mai economice.

În afară de aceasta este și foarte flexibilă în modul de alimentaţie. În perioade de criză se poate baza pe propriile rezerve corporale. Ea poate pierde în astfel de perioade până la 20% din greutatea vie şi o poate recupera rapid în perioade defavorabile. Desigur că niciun crescător nu trebuie să ajungă în asemenea situație, dar în condiții extreme – precum viscol sau înzăpeziri – pot interveni sincope în aprovizionare.

Fătări ușoare și adaptabilitate la mediu

Vitele Charolaise sunt foarte adaptabile la temperaturile extreme. Dacă sunt furajate corespunzător, suportă foarte bine frigul, mai ales dacă umezeala nu este prea mare. La fel de bine suportă și temperaturile ridicate.

Foarte important pentru crescători este și faptul că la această rasă fătările sunt ușoare în proporție de peste 90%, mai ales atunci când monta a fost făcută cu material provenit de la tauri selecționați. Aceasta față de alte rase, precum Bleu Belgiene, de exemplu, la care este necesară asistarea la fătare, iar în 2- 5% din cazuri este necesară cezariana. Vacile adulte au greutăți cuprinse între 700 și 1.100 kg, taurii între 1.000 și 1.600, vițeii de șapte luni între 275 și 320 de kg, iar tăurașii între 310 și 360. Carnea rasei Charolaise are calităţi organoleptice specifice. Este considerată dietetică pentru că are un surplus redus de grăsime – doar 10% – în comparaţie cu 15-30% la alte rase bovine. Din acest motiv, în Franţa este cea mai cunoscută și mai apreciată carne de vită.

La noi, o fermă specializată se află la Curtici, iar Semtest Craiova poate oferi material seminal de calitate provenit de la taurul Big.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 36

La Valea Doftanei există singura exploatație eco de bovine din rasa Valdostana-Pezzata Rossa și Pezzata Nera-Valle d’Aosta 1892 din România. Singura sub această formă de colaborare, de fermă-pilot, rezultat al unei asocieri între un crescător român (Petre Vasile), o asociație din nord-vestul Italiei (Associazione Regionale Allevatori Valdostani – AREV-Valle d’Aosta 1892) și Consiliul Local Valea Doftanei. Pentru că văcuțe din această rasă mixtă de carne-lapte, un fel de variantă italiană a Bălțatei Românești, mai există cel puțin într-un loc din țară, la Șeica Mare – Sibiu.

Bazele colaborării au fost puse în anul 2009: ferma IP Valea Doftanei a venit cu banii, AREV Italia, din regiunea Valle d’Aosta, asociație care deține drepturile asupra rasei Valdostana-Pezzata Rossa și Pezzata Nera, cu primele 26 de capete de bovine și apoi cu viței de 2-3 luni, Consiliul Local Valea Doftanei a pus la dispoziție pajiștea montană, iar Consiliul Județean Prahova și-a oferit suportul în promovarea proiectului. Astăzi, la șapte ani de la înființarea exploatației, după cum ne spunea administratorul Viorel Șușu, efectivul a ajuns la 40 de vaci de lapte și ceva mai bine de 20 de capete tineret. Rasa s-a adaptat perfect condițiilor din Valea Doftanei. Ferma mai crește, în afară de văcuțe, și oi. Dispune, de asemenea, de unitate de colectare / procesare a laptelui și de adăpost pe timp de iarnă (stabulație). Vara, având în vedere că rasa este una pretabilă transhumanței, animalele sunt duse la pășunat în munte.

Caracteristici Pezzata Rossa și Pezzata Nera

Rasa Valdostana provine din regiunea autonomă italiană Valle d’Aosta, situată în Alpii Pennini și înconjurată de unii dintre cei mai înalți munți ai Europei – Mont Blanc, Monte Rosa și Matterhorn. Istoria ei vine de prin secolul al V-lea când, se spune, în timpul regatului burgund, au fost aduse din nordul Europei bovine din rasa Herens. Acestea s-au adaptat la relieful și clima dură din Alpi, au suferit metisări repetate astfel încât, în 1892, a rezultat rasa omologată sub acest nume, Valdostana, cu două varietăți, Pezzata Rossa și Pezzata Nera (Castana). În românește, pătata sau bălțata roșie și neagră/maro. În ambele variante, animalele au capul, abdomenul și picioarele albe, iar restul trunchiului roșu sau negru/maro, după caz.

Rasa are dublă capacitate productivă, carne și lapte, este robustă, adaptată la climă aspră, este rezistentă la boli, longevivă, prezintă o bună fertilitate, cu procent ridicat de reușită de la prima inseminare, este puțin pretențioasă la hrană. Practic, vara consumă vegetație din flora pajiștilor alpine, iar iarna sunt suficiente rații de nutreț obișnuit (fân, paie de orz, coceni de porumb, siloz). Pentru performanțe, mai ales în maximul perioadei de lactație, evident că văcuța Valdostana trebuie ajutată cu suplimente de proteină. În locul de origine trăiește la altitudini de 1.500 m, consumă puțin și produce consistent. Producția de lapte este de 13-14 litri/zi, 4.500 într-un ciclu de lactație. Laptele are un procent de 3,5% grăsime și 3,3% proteine, un nivel apreciabil dacă ținem seama de hrană, fiind pretabil mai ales pentru brânzeturi. Capacitatea de creștere/îngrășare este mare. Vițelul are la fătare 30-35 kg, dar înregistrează sporuri zilnice în greutate de 1,2 kg/zi, cifră considerată spectaculoasă de către specialiști. La maturitate, un exemplar ajunge la 550 kg. Greutatea unei vaci de lapte este de 500 kg, iar un taur de reproducție ajunge la 650 kg. Randamentele de sacrificare sunt în jur de 60%. Carnea are o calitate foarte bună și un gust extrem de apreciat în localurile de lux. În funcție de solicitări, un vițel se sacrifică fie când are 180-220 kg, fie când se duce la 350-400 kg.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 32-33